• Înapoi

Lucrarea de răscumpărare....

Subordonându-vă voința voastră voinței divine, renunțați la împotrivirea voastră spirituală împotriva lui Dumnezeu și recunoașteți și mărturisiți că Îi aparțineți. Astfel, scopul și țelul vieții pământești este ca, în cele din urmă, să vă întorceți la Dumnezeu și să disprețuiți adversarul lui Dumnezeu. Dar, pentru a vă recunoaște apartenența la Dumnezeu, trebuie mai întâi să primiți cunoștințe despre El și despre lucrarea Sa, precum și despre natura adversarului lui Dumnezeu. Trebuie să învățați să recunoașteți efectul puterilor ambelor forțe pentru a putea apoi să vă decideți pentru una dintre cele două puteri. Dar de îndată ce una dintre puteri împiedică cunoașterea lucrării celeilalte puteri, nu mai este posibil să vorbim de o decizie. Dar tocmai acest lucru este ceea ce plănuiește adversarul pentru a-și spori puterea. El acționează împotriva lui Dumnezeu Însuși, încearcă să influențeze gândirea oamenilor în așa fel încât aceștia să se îndoiască de divinitatea eternă, să fie înclinați să creadă într-o apariție accidentală a creației fără voința și dezvoltarea puterii unei puteri superioare. Recunoașterea lui Dumnezeu este astfel împiedicată; o putere pune stăpânire pe voi în mod ilegal; ea ia ceea ce se teme să piardă de îndată ce liberul arbitru decide. Această luptă este ilicită, iar efectul asupra omului este extrem de dăunător. Prin urmare, omul ar fi cel care ar avea de suferit dacă Dumnezeu nu ar vrea să-i vină în ajutor. El trebuie să încerce să întărească credința în El și în puterea Sa în aceeași măsură în care adversarul vrea să o slăbească, și să o trezească acolo unde acesta din urmă a subminat-o deja.... Și Dumnezeu face acest lucru în așa fel încât alege pentru El oameni care rămân fermi în credință și au voința de a-L sluji.... că le dă o sarcină care înseamnă o contra-operă pentru adversar.... că zidește ceea ce acesta din urmă distruge.... Dumnezeu îi lasă pe acești oameni să intre în contact cu oameni care sunt în pericol de a cădea pradă adversarului lui Dumnezeu. Ei li se opun acum cu argumente care li se par demne de atenție, iar prin reflecție oamenii se apropie acum de esența divinității. Cel mai mare pericol a fost îndepărtat, acela ca Dumnezeirea veșnică să fie complet respinsă. Dar acum adversarul are o altă armă pe care o folosește și el fără ezitare..... El se atinge de divinitatea lui Iisus, caută să-i priveze pe oameni de credința lor în Răscumpărător și astfel îi pune într-o stare de neputință.... Omul nici măcar nu poate înțelege semnificația acestei intenții atâta timp cât nu înțelege sensul lucrării de răscumpărare.....

El va ajunge la o conștientizare clară doar atunci când vina păcatului va fi răscumpărată, deoarece păcatul și întunericul sunt împreună, iar strălucirea spiritului și puritatea inimii nu pot fi gândite nici una fără cealaltă. O ființă născută din păcat (care a luat ființă prin voința unei puteri opuse lui Dumnezeu) trebuie mai întâi să fie purificată înainte de a fi admisă la lumină, adică la apropierea de Dumnezeu. Dar purificarea inimii este egală cu iertarea vinovăției păcatului, pata de vinovăție este îndepărtată din ființă. Dar aceasta presupune mai întâi acceptarea deplină a vinovăției, căci numai atunci când o vină este recunoscută ca atare se trezește voința de a se elibera de această vină. Aceasta din urmă este o răscumpărare a celor lipsiți de libertate care necesită o imensă voință, deoarece ființa umană nu poate nici măcar să măsoare amploarea vinovăției sale cu care s-a împovărat ființa prin apostazia față de Dumnezeu. Și ar fi nevoie de un timp nesfârșit până când ființa ar fi achitat greaua vină față de Dumnezeu; răscumpărarea ar necesita un timp nesfârșit (adesea infinit), deoarece nu păcatele pe care ființa umană le-a comis în viața pământească trebuie ispășite, ci răzvrătirea deschisă împotriva lui Dumnezeu a fost păcatul propriu-zis. Dar acest păcat este imens, nu poate fi cuprins de înțelegerea umană. Măreția de neconceput a vinovăției L-a determinat pe Iisus Hristos la lucrarea Sa de răscumpărare.... În dragostea Sa, Dumnezeu-Omul Iisus a recunoscut starea jalnică a umanității și a vrut să o ia asupra Sa.... El a vrut să sufere pentru omenire pentru a-i scuti de marea suferință de ispășire a datoriilor lor.... El a vrut să îndure durerea pentru a le reduce durerea. El a vrut să le redea oamenilor cea mai deplină libertate de voință, a vrut să-i răscumpere din starea agonizantă de păcătos în fața lui Dumnezeu.... Și astfel, Iisus Hristos a luat asupra Sa vina tuturor oamenilor și a oferit lui Dumnezeu jertfa de pe cruce ca ispășire.... El S-a dat pe Sine Însuși din iubire pentru umanitate, care fără această jertfă (de-a lungul veacurilor ar fi trebuit să sufere, vrând însuși să ispășească vinovăția fostei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu în viața de apoi - a fost preluat din manuscris = n. Ed) nu ar fi putut niciodată să ispășească această vinovăție a fostei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu Însuși. Numai atunci când omul va fi capabil să-L recunoască pe Dumnezeu va putea aprecia dragostea care L-a determinat pe Dumnezeu-omul Iisus să-și dea viața pentru oamenii de pe Pământ..... El nu o poate înțelege pe Pământ, totuși nu trebuie să respingă cea mai mare lucrare de iubire, chiar dacă nu o poate încă aprecia în măreția ei....

(9/16/1941) A fost lucrarea celei mai mari iubiri pentru semeni.... Nicio ființă, nici înainte, nici după aceea, nu și-a asumat o asemenea jertfă, nimeni nu a săvârșit un asemenea act care a izvorât în întregime din liberul arbitru, pe care ar fi putut să-l evite și în virtutea voinței Sale. Cu toate acestea, dragostea Sa pentru semenii Săi era atât de puternică, încât tocmai prin această dragoste El s-a aflat în uniune intimă cu Dumnezeu, Care este însăși dragostea, astfel încât Divinitatea a putut să se sălășluiască în El în toată plinătatea, fără însă a consuma trupul uman, ceea ce altfel este consecința uniunii intime cu Dumnezeu. Dar trupul a vrut totuși să sufere de dragul omenirii păcătoase.... El a vrut să ispășească pentru aceasta.... În înțelepciunea Sa, care era rezultatul iubirii Sale cele mai profunde, Iisus a recunoscut slăbiciunea spirituală a oamenilor și știa și despre efectul acesteia. Dar acest lucru era atât de important, atât de extrem de dureros, încât I s-a făcut milă de ei și a vrut să compenseze lipsa de iubire a oamenilor prin imensa Sa iubire. Doar voința de a-i ajuta în cea mai mare adversitate a determinat acțiunile Sale. Iubirea L-a împins, ceea ce era într-adevăr divin, iar omul Iisus a luat asupra Sa suferința morții pe cruce și a băut paharul suferinței până la capăt.... El a suferit de nedescris și a avut o moarte agonizantă.... Voința Sa a fost să aducă răscumpărarea umanității, să o ajute în lupta împotriva răului, să îl elibereze pe om de vina păcatului din rebeliunea anterioară împotriva lui Dumnezeu, pentru care a umblat pe Pământ.... Ființa umană este încă legată de voința adversarului, iar forțele sale sunt prea slabe pentru a se putea elibera de această încătușare. Iisus a vrut să sporească această slabă putere prin actul Său de mântuire, a vrut să dea oamenilor un mijloc de a lupta împotriva acestei constrângeri.... Ei trebuiau să i se opună cu iubirea lui Iisus, astfel încât aceasta să le dea drumul și astfel drumul spre înălțime, spre libertate, să nu le mai fie atât de greu. Dar trebuie recunoscută și lucrarea de răscumpărare și pe însuși Răscumpărătorul divin, pentru ca jertfa morții pe cruce să nu fie făcută în zadar pentru fiecare ființă umană în parte.... el trebuie să se plaseze în mod conștient în cercul celor pentru care Iisus Hristos a murit pe cruce, altfel nu are parte de harurile operei de răscumpărare....

Amin

L'Œuvre de Libération

Avec la soumission de votre volonté à la Volonté divine vous renoncez à votre résistance spirituelle contre Dieu, vous Le reconnaissez et Lui déclarez votre appartenance. Donc l’objectif et le but de la vie terrestre est désormais que vous reveniez définitivement à Dieu et que vous méprisiez l'adversaire de Dieu. Pour reconnaître votre appartenance à Dieu, il doit cependant vous être transmis auparavant le savoir sur Lui et sur Son Action, comme aussi sur l'être de l'adversaire de Dieu. Vous devez apprendre à reconnaître l'effet des Forces et de la Puissance de l'Un et le pouvoir de l'autre, pour pouvoir ensuite vous décider pour l'Un ou pour l'autre. Mais dès qu’un pouvoir empêche le savoir sur L’Action et la Puissance de l’autre, on ne peut plus parler d'une libre décision. Cela est pourtant le projet de l'adversaire, pour pouvoir augmenter son pouvoir. Il agit contre Dieu Lui-même, il cherche à influencer les pensées des hommes de sorte qu’ils mettent en doute l'éternelle Divinité, afin qu’ils soient enclins à croire dans un lever fortuit de la Création sans la Volonté et la Force d'une Puissance Suprême. Donc il cherche à empêcher la reconnaissance de Dieu ; un pouvoir prend illégitimement possession de vous ; il prend ce qu’il a peur de perdre dès que la libre volonté se décide. Cette lutte est illégitime et l'effet sur l'homme immensément défavorable. Et l'homme en serait la victime si Dieu ne voulait pas lui venir en Aide. Il doit chercher à fortifier sa foi en Lui et en Sa Force dans la même mesure où il veut affaiblir l'adversaire, et la réveiller là où celui-ci l'a déjà minée. Et Dieu le fait en choisissant des hommes qui sont solides dans la foi et ont la volonté de Le servir, Il leur assigne une tâche qui requiert un travail opposé à l'adversaire, qui édifie ce que l'autre détruit. Dieu met ces hommes en relation avec des personnes qui sont en danger de succomber à l'adversaire de Dieu. Ils leur présentent seulement des sujets qui leur semblent dignes d’être étudiés et maintenant à travers la réflexion, les hommes s'approchent de l'Être de la Divinité. Le plus grand danger est que l'éternelle Divinité soit entièrement refusée et éliminée. Mais maintenant l'adversaire a encore une arme qu’il emploie sans hésiter. Elle touche à la Divinité de Jésus, il cherche à enlever aux hommes la foi dans le Rédempteur et à les mettre ainsi dans un état sans défense. L'homme ne peut absolument pas saisir la signification de ce projet, il n’en comprendra pas l'importance tant qu’il n’arrivera pas à une connaissance claire de l'Œuvre de Libération et cela pourra avoir lieu seulement lorsque la faute du péché sera effacée, parce que le péché et l'obscurité vont ensemble, comme la clarté de l'esprit et la pureté du cœur sont impensables l'une sans l'autre. Un être né du dommage (qui s’est levé à travers la volonté d'un pouvoir tourné contre Dieu) doit d'abord être purifié avant qu’il soit admis dans la Lumière, c'est-à-dire dans la Proximité de Dieu. La purification du cœur va cependant de paire avec le Pardon de la faute du péché, car alors l'être est libéré de la tache d'une faute. Mais cela suppose d'abord le plein aveu de la faute, parce que seulement lorsqu’une faute est reconnue comme telle, la volonté d'être libéré de cette faute se réveille. Cette dernière est une Libération de ce qui est contraint, et cela demande une immense force de volonté, vu que l'homme ne peut pas vraiment mesurer la grandeur de la faute que l'être a chargé sur lui au travers de la chute de Dieu. Et il faudrait un temps infiniment long avant que l'être soit libéré de sa grave faute envers Dieu ; la Libération demanderait des temps infinis (souvent éternels), parce qu'il ne s’agit pas d'expier des péchés que l'homme a commis dans la vie terrestre, mais de la rébellion ouverte contre Dieu qui était un vrai péché. Or celui-ci est immense, il ne peut être saisi avec l'esprit humain. L'insaisissable grandeur de la faute a poussé Jésus Christ à Son Œuvre de Libération. Dans Son Amour l'Homme Dieu Jésus a reconnu l'état digne de pitié de l'humanité et Il a voulu le prendre sur Lui. Il a voulu souffrir pour les hommes, pour leur épargner la grande souffrance de l'Expiation de la faute. Il a voulu supporter des douleurs, pour diminuer leurs douleurs. Il a voulu redonner aux hommes la très pleine liberté de la volonté, Il a voulu les libérer de l'état atroce inhérent à un pécheur devant Dieu. Et ainsi Jésus Christ a pris sur Lui la faute de tous les hommes et en a porté le Sacrifice sur la Croix en Expiation vers Dieu. Lui-même s'est donné par Amour pour l'humanité, qui sans ce Sacrifice n'aurait jamais été en mesure d'expier jusqu'au bout par elle-même cette faute de la rébellion d'autrefois contre Dieu. Seulement lorsque l'homme sera capable de reconnaître Dieu, il pourra mesurer quel Amour a poussé l'Homme Dieu Jésus à donner Sa Vie sur la Terre pour les hommes. Il ne peut pas le saisir sur la Terre, mais il ne devrait pas repousser la plus grande Œuvre d'Amour, même s’il ne peut pas encore l’apprécier dans toute sa Grandeur. (16.09.1941) C’était l'Œuvre du plus grand Amour pour le prochain. Aucun être ni avant ni après n’a pris sur lui un tel Sacrifice, personne n’a accompli une telle Action qui a résulté totalement de la libre Volonté, et que Lui-même, au travers de Sa Volonté, aurait pu éviter. Mais l'Amour pour Son prochain a été si fort, que justement au travers de cet Amour il a été en intime union avec Dieu, lequel est l'Amour Même, et ainsi la Divinité a pu prendre demeure en Lui dans toute la plénitude, sans cependant consommer le Corps humain, ce qui, autrement, est la conséquence d’une intime liaison avec Dieu. Mais le Corps a voulu encore souffrir pour l'humanité coupable. Il a voulu expier pour elle, Jésus dans Sa Sagesse, qui était la conséquence de Son très profond Amour, a reconnu le bas état spirituel des hommes et Il savait aussi son effet. Mais celui-ci était si grave qu’il lui procurait une très grande souffrance, aussi Il a eu de la Compassion et au travers de Son très grand Amour Il a voulu compenser l'absence d'amour des hommes. Seulement la Volonté d'aider les hommes dans la plus grande misère a déterminé Son Action. Il y a été poussé par l'Amour, qui était de toute façon divin, mais l'Homme Jésus a pris sur Lui les souffrances de la mort sur la Croix et a bu le Calice de la souffrance jusqu'au bout. Il a indiciblement souffert, Il a subi une mort atroce. C’était Sa Volonté que d’apporter la Libération à l'humanité, de l'aider dans la lutte contre le malin, de libérer l'homme de la dette du péché de sa rébellion d'autrefois contre Dieu, et pour cela Il a marché sur la Terre. L'homme est encore lié au travers de la volonté de l'adversaire, et sa force est trop insuffisante pour pouvoir se libérer de cette chaîne. Jésus voulait augmenter cette force par Son Œuvre de Libération, Il voulait donner aux hommes un moyen dans la lutte contre ce pouvoir. Ils devaient opposer à l'adversaire l'Amour de Jésus, pour qu'il les laissât et qu’ensuite la voie vers le Haut puisse être parcourue dans la liberté, sans trop de difficultés pour eux. Mais l'Œuvre de Libération et le divin Rédempteur Lui-même doivent être reconnus, et le Sacrifice de la mort sur la Croix ne doit pas avoir été supporté en vain pour chaque homme ; il doit donc se mettre consciemment dans le groupe de ceux pour lesquels Jésus Christ est mort sur la Croix, autrement il n’aura pas part aux Grâces de l'Œuvre de Libération.

Amen