• Înapoi

Lucrarea de răscumpărare....

Subordonându-vă voința voastră voinței divine, renunțați la împotrivirea voastră spirituală împotriva lui Dumnezeu și recunoașteți și mărturisiți că Îi aparțineți. Astfel, scopul și țelul vieții pământești este ca, în cele din urmă, să vă întorceți la Dumnezeu și să disprețuiți adversarul lui Dumnezeu. Dar, pentru a vă recunoaște apartenența la Dumnezeu, trebuie mai întâi să primiți cunoștințe despre El și despre lucrarea Sa, precum și despre natura adversarului lui Dumnezeu. Trebuie să învățați să recunoașteți efectul puterilor ambelor forțe pentru a putea apoi să vă decideți pentru una dintre cele două puteri. Dar de îndată ce una dintre puteri împiedică cunoașterea lucrării celeilalte puteri, nu mai este posibil să vorbim de o decizie. Dar tocmai acest lucru este ceea ce plănuiește adversarul pentru a-și spori puterea. El acționează împotriva lui Dumnezeu Însuși, încearcă să influențeze gândirea oamenilor în așa fel încât aceștia să se îndoiască de divinitatea eternă, să fie înclinați să creadă într-o apariție accidentală a creației fără voința și dezvoltarea puterii unei puteri superioare. Recunoașterea lui Dumnezeu este astfel împiedicată; o putere pune stăpânire pe voi în mod ilegal; ea ia ceea ce se teme să piardă de îndată ce liberul arbitru decide. Această luptă este ilicită, iar efectul asupra omului este extrem de dăunător. Prin urmare, omul ar fi cel care ar avea de suferit dacă Dumnezeu nu ar vrea să-i vină în ajutor. El trebuie să încerce să întărească credința în El și în puterea Sa în aceeași măsură în care adversarul vrea să o slăbească, și să o trezească acolo unde acesta din urmă a subminat-o deja.... Și Dumnezeu face acest lucru în așa fel încât alege pentru El oameni care rămân fermi în credință și au voința de a-L sluji.... că le dă o sarcină care înseamnă o contra-operă pentru adversar.... că zidește ceea ce acesta din urmă distruge.... Dumnezeu îi lasă pe acești oameni să intre în contact cu oameni care sunt în pericol de a cădea pradă adversarului lui Dumnezeu. Ei li se opun acum cu argumente care li se par demne de atenție, iar prin reflecție oamenii se apropie acum de esența divinității. Cel mai mare pericol a fost îndepărtat, acela ca Dumnezeirea veșnică să fie complet respinsă. Dar acum adversarul are o altă armă pe care o folosește și el fără ezitare..... El se atinge de divinitatea lui Iisus, caută să-i priveze pe oameni de credința lor în Răscumpărător și astfel îi pune într-o stare de neputință.... Omul nici măcar nu poate înțelege semnificația acestei intenții atâta timp cât nu înțelege sensul lucrării de răscumpărare.....

El va ajunge la o conștientizare clară doar atunci când vina păcatului va fi răscumpărată, deoarece păcatul și întunericul sunt împreună, iar strălucirea spiritului și puritatea inimii nu pot fi gândite nici una fără cealaltă. O ființă născută din păcat (care a luat ființă prin voința unei puteri opuse lui Dumnezeu) trebuie mai întâi să fie purificată înainte de a fi admisă la lumină, adică la apropierea de Dumnezeu. Dar purificarea inimii este egală cu iertarea vinovăției păcatului, pata de vinovăție este îndepărtată din ființă. Dar aceasta presupune mai întâi acceptarea deplină a vinovăției, căci numai atunci când o vină este recunoscută ca atare se trezește voința de a se elibera de această vină. Aceasta din urmă este o răscumpărare a celor lipsiți de libertate care necesită o imensă voință, deoarece ființa umană nu poate nici măcar să măsoare amploarea vinovăției sale cu care s-a împovărat ființa prin apostazia față de Dumnezeu. Și ar fi nevoie de un timp nesfârșit până când ființa ar fi achitat greaua vină față de Dumnezeu; răscumpărarea ar necesita un timp nesfârșit (adesea infinit), deoarece nu păcatele pe care ființa umană le-a comis în viața pământească trebuie ispășite, ci răzvrătirea deschisă împotriva lui Dumnezeu a fost păcatul propriu-zis. Dar acest păcat este imens, nu poate fi cuprins de înțelegerea umană. Măreția de neconceput a vinovăției L-a determinat pe Iisus Hristos la lucrarea Sa de răscumpărare.... În dragostea Sa, Dumnezeu-Omul Iisus a recunoscut starea jalnică a umanității și a vrut să o ia asupra Sa.... El a vrut să sufere pentru omenire pentru a-i scuti de marea suferință de ispășire a datoriilor lor.... El a vrut să îndure durerea pentru a le reduce durerea. El a vrut să le redea oamenilor cea mai deplină libertate de voință, a vrut să-i răscumpere din starea agonizantă de păcătos în fața lui Dumnezeu.... Și astfel, Iisus Hristos a luat asupra Sa vina tuturor oamenilor și a oferit lui Dumnezeu jertfa de pe cruce ca ispășire.... El S-a dat pe Sine Însuși din iubire pentru umanitate, care fără această jertfă (de-a lungul veacurilor ar fi trebuit să sufere, vrând însuși să ispășească vinovăția fostei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu în viața de apoi - a fost preluat din manuscris = n. Ed) nu ar fi putut niciodată să ispășească această vinovăție a fostei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu Însuși. Numai atunci când omul va fi capabil să-L recunoască pe Dumnezeu va putea aprecia dragostea care L-a determinat pe Dumnezeu-omul Iisus să-și dea viața pentru oamenii de pe Pământ..... El nu o poate înțelege pe Pământ, totuși nu trebuie să respingă cea mai mare lucrare de iubire, chiar dacă nu o poate încă aprecia în măreția ei....

(9/16/1941) A fost lucrarea celei mai mari iubiri pentru semeni.... Nicio ființă, nici înainte, nici după aceea, nu și-a asumat o asemenea jertfă, nimeni nu a săvârșit un asemenea act care a izvorât în întregime din liberul arbitru, pe care ar fi putut să-l evite și în virtutea voinței Sale. Cu toate acestea, dragostea Sa pentru semenii Săi era atât de puternică, încât tocmai prin această dragoste El s-a aflat în uniune intimă cu Dumnezeu, Care este însăși dragostea, astfel încât Divinitatea a putut să se sălășluiască în El în toată plinătatea, fără însă a consuma trupul uman, ceea ce altfel este consecința uniunii intime cu Dumnezeu. Dar trupul a vrut totuși să sufere de dragul omenirii păcătoase.... El a vrut să ispășească pentru aceasta.... În înțelepciunea Sa, care era rezultatul iubirii Sale cele mai profunde, Iisus a recunoscut slăbiciunea spirituală a oamenilor și știa și despre efectul acesteia. Dar acest lucru era atât de important, atât de extrem de dureros, încât I s-a făcut milă de ei și a vrut să compenseze lipsa de iubire a oamenilor prin imensa Sa iubire. Doar voința de a-i ajuta în cea mai mare adversitate a determinat acțiunile Sale. Iubirea L-a împins, ceea ce era într-adevăr divin, iar omul Iisus a luat asupra Sa suferința morții pe cruce și a băut paharul suferinței până la capăt.... El a suferit de nedescris și a avut o moarte agonizantă.... Voința Sa a fost să aducă răscumpărarea umanității, să o ajute în lupta împotriva răului, să îl elibereze pe om de vina păcatului din rebeliunea anterioară împotriva lui Dumnezeu, pentru care a umblat pe Pământ.... Ființa umană este încă legată de voința adversarului, iar forțele sale sunt prea slabe pentru a se putea elibera de această încătușare. Iisus a vrut să sporească această slabă putere prin actul Său de mântuire, a vrut să dea oamenilor un mijloc de a lupta împotriva acestei constrângeri.... Ei trebuiau să i se opună cu iubirea lui Iisus, astfel încât aceasta să le dea drumul și astfel drumul spre înălțime, spre libertate, să nu le mai fie atât de greu. Dar trebuie recunoscută și lucrarea de răscumpărare și pe însuși Răscumpărătorul divin, pentru ca jertfa morții pe cruce să nu fie făcută în zadar pentru fiecare ființă umană în parte.... el trebuie să se plaseze în mod conștient în cercul celor pentru care Iisus Hristos a murit pe cruce, altfel nu are parte de harurile operei de răscumpărare....

Amin

Work of redemption....

By submitting your will to the divine will you give up your spiritual resistance against God and you recognize and confess that you belong to Him. Thus the purpose and goal of earthly life is that you finally return to God and despise God's adversary. However, in order to recognize that you belong to God you must first be given the knowledge about Him and His activity as well as about the nature of God's adversary. You must learn to recognize the effect of the forces of both powers in order to then be able to decide in favour of one of the two powers. However, as soon as one power prevents you from recognizing the effect of the other power, you can no longer speak of a decision. But this is what the adversary is planning in order to increase his power. He takes action against God Himself, he tries to influence people's thinking in such a way that they doubt the eternal deity, that they are inclined to believe in a coincidental emergence of creation without the will and the unfolding of strength of a higher power. The ability to recognize God is therefore prevented; a power takes possession of you unlawfully; it takes what it fears to lose as soon as free will decides. This battle is unlawful and the effect on the human being is tremendously detrimental. Man would therefore be the one to suffer if God did not want to come to his aid. He must try to strengthen faith in Him and His strength to the same extent as the adversary wants to weaken it and awaken it where the latter has already undermined it.... And God does this in such a way that He chooses people who are firm in faith and have the will to serve Him.... that He gives them a task which signifies a counter-work for the adversary.... that He builds up what the latter destroys.... God allows these people to find contact with people who are in danger of succumbing to God's adversary. They now counter them with arguments which seem worthy of consideration to them, and through reflection people now come closer to the essence of the deity. The greatest danger has been removed that the eternal deity will be completely rejected. But now the adversary has another weapon, which he also uses without hesitation.... He touches the divinity of Jesus, he tries to take away people's faith in the saviour and thereby put them in a powerless state.... Man cannot grasp the significance of this endeavour as long as he does not understand the significance of the work of redemption....

He will only come to a clear realization when the guilt of sin has been eradicated, for sin and darkness belong together, and brightness of spirit and purity of heart cannot be thought of without each other either. A being born of sin (which has arisen through the will of a power opposed to God) must first be purified before it is admitted to the light, i.e. to closeness to God. Purification of the heart, however, is equal to the forgiveness of the guilt of sin; the stain of guilt is removed from the being. However, this first requires full acceptance of the guilt, because only when a guilt is recognized as such does the will to be free of this guilt awaken. The latter is a redemption of the unfree, which requires immense willpower, since the human being cannot even measure the extent of his guilt, which the being has brought upon itself through the apostasy from God. And it would take endless times before a being had paid off its heavy debt to God; redemption would require (often infinite) endless times, for it is not the sins which the human being committed in earthly life which have to be atoned for, but the open rebellion against God was the actual sin. But this sin is immense, it cannot be grasped by the human mind. The incomprehensible magnitude of guilt moved Jesus Christ to His work of redemption.... In His love, the God-man Jesus recognized the pitiful state of humanity and wanted to take it upon Himself.... He wanted to suffer for people in order to spare them the great suffering of atoning for their debts.... He wanted to tolerate pain in order to reduce their pain. He wanted to restore people's fullest freedom of will, He wanted to redeem them from the agonizing state of a sinner before God.... And so Jesus Christ took the guilt of all people upon Himself and offered God the sacrifice on the cross as atonement.... He gave Himself out of love for humanity, which without this sacrifice the rebellion against God would never have been able to atone for this guilt of its former rebellion against God itself. Only when man is able to recognize God will he be able to appreciate the love that moved the God-man Jesus to lay down His life for people on earth.... He cannot grasp it on earth, but he should not reject the greatest work of love, even if he cannot yet appreciate its greatness....

(16.9.1941) It was the work of the greatest love for fellow human beings.... No being before and after has taken such a sacrifice upon himself, no one has carried out such an act, which completely originated from free will, which he also could have averted by virtue of his will. Yet His love for His fellow human beings was so strong that He was in intimate union with God precisely through this love, Who is love Himself.... that the deity was able to take abode in Him in all its fullness without, however, consuming the human body, which is otherwise the consequence of the intimate union with God. But the body still wanted to suffer for the sake of sinful humanity.... He wanted to atone for this.... In His wisdom, which was the result of His deepest love, Jesus recognized the spiritual low of mankind and also knew of its consequences. However, this was so serious, so extremely painful, that He took pity on it and wanted to compensate for people's lack of love through His immense love. Only the will to help them in their greatest need determined His actions. He was driven by love, which was indeed divine, but the man Jesus took the suffering of the death on the cross upon Himself and drank the cup of suffering to the brim.... He suffered unspeakably and died an agonizing death.... His will was to bring redemption to mankind, to help it in the battle against evil, to free man from the guilt of sin of the former rebellion against God, for the sake of which He walked on earth.... Man is still bound by the will of the adversary, and his strength is too weak to be able to free himself from this bondage. Jesus wanted to increase this weak power through His work of redemption; He wanted to give people a weapon in the fight against this violence.... They were to counter it with the love of Jesus, so that it would let go of them and thus the path to the heights, to freedom, would not be so difficult for them. But the work of redemption and the divine redeemer Himself must also be recognized if the sacrifice of the death on the cross is not to be made in vain for the individual.... he must consciously place himself in the circle of those for whom Jesus Christ died on the cross, otherwise he has no share in the graces of the work of redemption....

Amen