• Înapoi

Lucrarea de răscumpărare....

Subordonându-vă voința voastră voinței divine, renunțați la împotrivirea voastră spirituală împotriva lui Dumnezeu și recunoașteți și mărturisiți că Îi aparțineți. Astfel, scopul și țelul vieții pământești este ca, în cele din urmă, să vă întorceți la Dumnezeu și să disprețuiți adversarul lui Dumnezeu. Dar, pentru a vă recunoaște apartenența la Dumnezeu, trebuie mai întâi să primiți cunoștințe despre El și despre lucrarea Sa, precum și despre natura adversarului lui Dumnezeu. Trebuie să învățați să recunoașteți efectul puterilor ambelor forțe pentru a putea apoi să vă decideți pentru una dintre cele două puteri. Dar de îndată ce una dintre puteri împiedică cunoașterea lucrării celeilalte puteri, nu mai este posibil să vorbim de o decizie. Dar tocmai acest lucru este ceea ce plănuiește adversarul pentru a-și spori puterea. El acționează împotriva lui Dumnezeu Însuși, încearcă să influențeze gândirea oamenilor în așa fel încât aceștia să se îndoiască de divinitatea eternă, să fie înclinați să creadă într-o apariție accidentală a creației fără voința și dezvoltarea puterii unei puteri superioare. Recunoașterea lui Dumnezeu este astfel împiedicată; o putere pune stăpânire pe voi în mod ilegal; ea ia ceea ce se teme să piardă de îndată ce liberul arbitru decide. Această luptă este ilicită, iar efectul asupra omului este extrem de dăunător. Prin urmare, omul ar fi cel care ar avea de suferit dacă Dumnezeu nu ar vrea să-i vină în ajutor. El trebuie să încerce să întărească credința în El și în puterea Sa în aceeași măsură în care adversarul vrea să o slăbească, și să o trezească acolo unde acesta din urmă a subminat-o deja.... Și Dumnezeu face acest lucru în așa fel încât alege pentru El oameni care rămân fermi în credință și au voința de a-L sluji.... că le dă o sarcină care înseamnă o contra-operă pentru adversar.... că zidește ceea ce acesta din urmă distruge.... Dumnezeu îi lasă pe acești oameni să intre în contact cu oameni care sunt în pericol de a cădea pradă adversarului lui Dumnezeu. Ei li se opun acum cu argumente care li se par demne de atenție, iar prin reflecție oamenii se apropie acum de esența divinității. Cel mai mare pericol a fost îndepărtat, acela ca Dumnezeirea veșnică să fie complet respinsă. Dar acum adversarul are o altă armă pe care o folosește și el fără ezitare..... El se atinge de divinitatea lui Iisus, caută să-i priveze pe oameni de credința lor în Răscumpărător și astfel îi pune într-o stare de neputință.... Omul nici măcar nu poate înțelege semnificația acestei intenții atâta timp cât nu înțelege sensul lucrării de răscumpărare.....

El va ajunge la o conștientizare clară doar atunci când vina păcatului va fi răscumpărată, deoarece păcatul și întunericul sunt împreună, iar strălucirea spiritului și puritatea inimii nu pot fi gândite nici una fără cealaltă. O ființă născută din păcat (care a luat ființă prin voința unei puteri opuse lui Dumnezeu) trebuie mai întâi să fie purificată înainte de a fi admisă la lumină, adică la apropierea de Dumnezeu. Dar purificarea inimii este egală cu iertarea vinovăției păcatului, pata de vinovăție este îndepărtată din ființă. Dar aceasta presupune mai întâi acceptarea deplină a vinovăției, căci numai atunci când o vină este recunoscută ca atare se trezește voința de a se elibera de această vină. Aceasta din urmă este o răscumpărare a celor lipsiți de libertate care necesită o imensă voință, deoarece ființa umană nu poate nici măcar să măsoare amploarea vinovăției sale cu care s-a împovărat ființa prin apostazia față de Dumnezeu. Și ar fi nevoie de un timp nesfârșit până când ființa ar fi achitat greaua vină față de Dumnezeu; răscumpărarea ar necesita un timp nesfârșit (adesea infinit), deoarece nu păcatele pe care ființa umană le-a comis în viața pământească trebuie ispășite, ci răzvrătirea deschisă împotriva lui Dumnezeu a fost păcatul propriu-zis. Dar acest păcat este imens, nu poate fi cuprins de înțelegerea umană. Măreția de neconceput a vinovăției L-a determinat pe Iisus Hristos la lucrarea Sa de răscumpărare.... În dragostea Sa, Dumnezeu-Omul Iisus a recunoscut starea jalnică a umanității și a vrut să o ia asupra Sa.... El a vrut să sufere pentru omenire pentru a-i scuti de marea suferință de ispășire a datoriilor lor.... El a vrut să îndure durerea pentru a le reduce durerea. El a vrut să le redea oamenilor cea mai deplină libertate de voință, a vrut să-i răscumpere din starea agonizantă de păcătos în fața lui Dumnezeu.... Și astfel, Iisus Hristos a luat asupra Sa vina tuturor oamenilor și a oferit lui Dumnezeu jertfa de pe cruce ca ispășire.... El S-a dat pe Sine Însuși din iubire pentru umanitate, care fără această jertfă (de-a lungul veacurilor ar fi trebuit să sufere, vrând însuși să ispășească vinovăția fostei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu în viața de apoi - a fost preluat din manuscris = n. Ed) nu ar fi putut niciodată să ispășească această vinovăție a fostei răzvrătiri împotriva lui Dumnezeu Însuși. Numai atunci când omul va fi capabil să-L recunoască pe Dumnezeu va putea aprecia dragostea care L-a determinat pe Dumnezeu-omul Iisus să-și dea viața pentru oamenii de pe Pământ..... El nu o poate înțelege pe Pământ, totuși nu trebuie să respingă cea mai mare lucrare de iubire, chiar dacă nu o poate încă aprecia în măreția ei....

(9/16/1941) A fost lucrarea celei mai mari iubiri pentru semeni.... Nicio ființă, nici înainte, nici după aceea, nu și-a asumat o asemenea jertfă, nimeni nu a săvârșit un asemenea act care a izvorât în întregime din liberul arbitru, pe care ar fi putut să-l evite și în virtutea voinței Sale. Cu toate acestea, dragostea Sa pentru semenii Săi era atât de puternică, încât tocmai prin această dragoste El s-a aflat în uniune intimă cu Dumnezeu, Care este însăși dragostea, astfel încât Divinitatea a putut să se sălășluiască în El în toată plinătatea, fără însă a consuma trupul uman, ceea ce altfel este consecința uniunii intime cu Dumnezeu. Dar trupul a vrut totuși să sufere de dragul omenirii păcătoase.... El a vrut să ispășească pentru aceasta.... În înțelepciunea Sa, care era rezultatul iubirii Sale cele mai profunde, Iisus a recunoscut slăbiciunea spirituală a oamenilor și știa și despre efectul acesteia. Dar acest lucru era atât de important, atât de extrem de dureros, încât I s-a făcut milă de ei și a vrut să compenseze lipsa de iubire a oamenilor prin imensa Sa iubire. Doar voința de a-i ajuta în cea mai mare adversitate a determinat acțiunile Sale. Iubirea L-a împins, ceea ce era într-adevăr divin, iar omul Iisus a luat asupra Sa suferința morții pe cruce și a băut paharul suferinței până la capăt.... El a suferit de nedescris și a avut o moarte agonizantă.... Voința Sa a fost să aducă răscumpărarea umanității, să o ajute în lupta împotriva răului, să îl elibereze pe om de vina păcatului din rebeliunea anterioară împotriva lui Dumnezeu, pentru care a umblat pe Pământ.... Ființa umană este încă legată de voința adversarului, iar forțele sale sunt prea slabe pentru a se putea elibera de această încătușare. Iisus a vrut să sporească această slabă putere prin actul Său de mântuire, a vrut să dea oamenilor un mijloc de a lupta împotriva acestei constrângeri.... Ei trebuiau să i se opună cu iubirea lui Iisus, astfel încât aceasta să le dea drumul și astfel drumul spre înălțime, spre libertate, să nu le mai fie atât de greu. Dar trebuie recunoscută și lucrarea de răscumpărare și pe însuși Răscumpărătorul divin, pentru ca jertfa morții pe cruce să nu fie făcută în zadar pentru fiecare ființă umană în parte.... el trebuie să se plaseze în mod conștient în cercul celor pentru care Iisus Hristos a murit pe cruce, altfel nu are parte de harurile operei de răscumpărare....

Amin

Erlösungswerk....

Mit dem Unterstellen eures Willens unter den göttlichen Willen gebt ihr euren geistigen Widerstand gegen Gott auf, und ihr erkennt und bekennt eure Zugehörigkeit zu Ihm. Also ist Zweck und Ziel des Erdenlebens, daß ihr endgültig zu Gott zurückkehrt und den Gegner Gottes verachtet. Um die Zugehörigkeit zu Gott zu erkennen, muß euch aber zuvor das Wissen vermittelt werden um Ihn und Sein Wirken, sowie auch um das Wesen des Gegners von Gott. Ihr müsset die Auswirkung der Kräfte beider Mächte erkennen lernen, um euch dann entscheiden zu können für eine der beiden Mächte. Sowie aber eine Macht das Wissen um das Wirken der anderen Macht unterbindet, kann von einer Entscheidung nicht mehr gesprochen werden. Dies aber plant der Widersacher, um seine Macht vergrößern zu können. Er geht gegen Gott Selbst vor, er sucht das Denken der Menschen so zu beeinflussen, daß sie die ewige Gottheit anzweifeln, daß sie geneigt sind, zu glauben an ein zufälliges Entstehen der Schöpfung ohne den Willen und die Kraftentfaltung einer höheren Macht. Das Anerkennenkönnen Gottes wird also unterbunden; es nimmt eine Macht von euch Besitz unrechtmäßigerweise; sie nimmt sich, was sie fürchtet zu verlieren, sowie der freie Wille sich entscheidet. Dieser Kampf ist unrechtmäßig und die Auswirkung auf den Menschen ungeheuer nachteilig. Es wäre also der Mensch der Leidtragende, so Gott ihm nicht zu Hilfe kommen möchte. Er muß den Glauben an Ihn und Seine Kraft im gleichen Maße zu stärken versuchen, wie ihn der Gegner schwächen will, und ihn erwecken, wo dieser ihn schon untergraben hat.... Und Gott tut dies in der Weise, daß Er Sich Menschen erwählt, die im Glauben feststehen und den Willen haben, Ihm zu dienen.... daß Er diesen eine Aufgabe erteilt, die eine Gegenarbeit bedeutet für den Widersacher.... daß Er aufbaut, was dieser zerstört.... Diese Menschen läßt Gott Verbindung finden mit Menschen, die in Gefahr sind, dem Gegner Gottes zu unterliegen. Sie setzen jenen nun Argumente entgegen, die ihnen beachtenswert erscheinen, und es kommen die Menschen nun durch Nachdenken dem Wesen der Gottheit näher. Die größte Gefahr ist beseitigt, daß die ewige Gottheit gänzlich abgelehnt wird. Nun aber hat der Widersacher noch eine Waffe, die er gleichfalls unbedenklich anwendet.... Er tastet die Gottheit Jesu an, er sucht den Menschen den Glauben an den Erlöser zu nehmen und sie dadurch in einen kraftlosen Zustand zu versetzen.... Die Bedeutung dieses Vorhabens kann der Mensch gar nicht erfassen, solange er nicht die Bedeutung des Erlösungswerkes begreift....

Zur klaren Erkenntnis wird er erst kommen, wenn die Sündenschuld getilgt ist, denn Sünde und Dunkelheit gehören zusammen, und Helligkeit des Geistes und Reinheit des Herzens sind gleichfalls nicht ohneeinander zu denken. Ein aus der Sünde geborenes Wesen (das entstanden ist durch den Willen einer Gott entgegen gerichteten Macht.) muß zuvor gereinigt werden, ehe es zum Licht, d.h. zur Gottnähe, zugelassen wird. Reinigung des Herzens aber ist gleich der Vergebung der Sündenschuld, es wird der Makel einer Schuld von dem Wesen genommen. Dies setzt aber erst volles Einverständnis der Schuld voraus, denn erst, wenn eine Schuld als solche erkannt wird, erwacht der Wille, von dieser Schuld frei zu werden. Letzteres ist eine Erlösung des Unfreien, die ungeheure Willenskraft erfordert, da der Mensch die Größe seiner Schuld gar nicht ermessen kann, die das Wesen durch den Abfall von Gott auf sich geladen hat. Und es würde endlose Zeiten dauern, ehe ein Wesen die schwere Schuld an Gott abgetragen hat; es würde die Erlösung (oft unendliche) endlose Zeiten benötigen, denn es sind nicht die Sünden zu büßen, die der Mensch im Erdenleben begangen hat, sondern die offene Auflehnung gegen Gott war die eigentliche Sünde. Diese aber ist ungeheuer, sie ist mit menschlichem Verstand nicht zu fassen. Die unfaßbare Größe der Schuld bewog Jesus Christus zu Seinem Erlösungswerk.... In Seiner Liebe erkannte der Gottmensch Jesus den erbarmungswürdigen Zustand der Menschheit und wollte ihn auf Sich nehmen.... Er wollte für die Menschen leiden, um ihnen das große Leid der Schuldentsühnung zu ersparen.... Er wollte Schmerzen dulden, um ihre Schmerzen zu verringern. Er wollte den Menschen die vollste Willensfreiheit wiedergeben, Er wollte sie erlösen von dem qualvollen Zustand eines Sünders vor Gott.... Und also nahm Jesus Christus die Schuld aller Menschen auf sich und brachte Gott zur Sühne das Opfer dar am Kreuze.... Er gab Sich Selbst hin aus Liebe zur Menschheit, die ohne dieses Opfer [({undenkliche Zeiten hindurch hätte leiden müssen, wollte sie die Schuld der einstigen}~ Auflehnung gegen Gott im {Jenseits selbst abbüßen}~. niemals fähig gewesen wäre, diese Schuld der einstigen Auflehnung gegen Gott selbst abzubüßen.) wurde aus der Handschrift übernommen = d. Hg.] Erst wenn der Mensch fähig ist, Gott zu erkennen, wird er es ermessen können, welche Liebe den Gottmenschen Jesus bewogen hat, für die Menschen auf Erden Sein Leben hinzugeben.... Fassen kann er es auf Erden nicht, doch er sollte das größte Werk der Liebe nicht zurückweisen, auch wenn er es noch nicht in seiner Größe würdigen kann....

(16.9.1941) Es war das Werk der größten Liebe zu den Mitmenschen.... Kein Wesen vor- und nachher hat ein solches Opfer auf sich genommen, keiner hat eine solche Handlung vollführt, die gänzlich dem freien Willen entsprang, die Er auch kraft Seines Willens hätte abwenden können. Doch die Liebe zu Seinen Mitmenschen war so stark, daß Er eben durch diese Liebe im innigen Verband stand mit Gott, Der die Liebe Selbst ist.... daß die Gottheit in aller Fülle in Ihm Wohnung nehmen konnte, ohne jedoch den menschlichen Körper zu verzehren, was sonst die Folge der innigen Verbindung mit Gott ist. Der Körper aber wollte noch leiden um der sündigen Menschheit willen.... Er wollte büßen für diese.... Jesus erkannte in Seiner Weisheit, die Folge Seiner tiefsten Liebe war, den geistigen Tiefstand der Menschen und wußte auch um dessen Auswirkung. Diese aber war so folgenschwer, so überaus Leid eintragend, daß es Ihn erbarmte und Er durch Seine übergroße Liebe die Lieblosigkeit der Menschen ausgleichen wollte. Nur der Wille, ihnen zu helfen in der größten Not, bestimmte Ihn zu Seinem Handeln. Die Liebe trieb Ihn, die zwar göttlich war, doch die Leiden des Kreuzestodes nahm der Mensch Jesus auf Sich und trank den Kelch des Leidens aus bis zur Neige.... Er litt unsäglich, und Er starb einen qualvollen Tod.... Sein Wille war, der Menschheit Erlösung zu bringen, ihr zu helfen in dem Kampf wider das Böse, den Menschen frei zu machen von der Sündenschuld der einstigen Auflehnung gegen Gott, um derentwillen er auf Erden wandelte.... Es ist der Mensch noch immer gefesselt durch den Willen des Gegners, und seine Kraft ist zu gering, um sich dieser Fessel entledigen zu können. Diese schwache Kraft wollte Jesus durch sein Erlösungswerk vermehren, Er wollte den Menschen eine Handhabe geben im Kampf gegen jene Gewalt.... Sie sollten ihr die Liebe Jesu entgegensetzen, auf daß sie von ihnen abläßt und also der Weg zur Höhe, zur Freiheit, ihnen nicht so schwer wurde. Es muß aber auch das Erlösungswerk und der göttliche Erlöser Selbst anerkannt werden, soll das Opfer des Kreuzestodes nicht vergeblich gebracht sein für den einzelnen Menschen.... er muß sich bewußt in den Kreis derer stellen, für die Jesus Christus am Kreuz gestorben ist, ansonsten er keinen Anteil hat an den Gnaden des Erlösungswerkes....

Amen