• Terug

Arme zielen - Berouw - Liefdevolle hulp

Als u, mensen het aardse leven beëindigd hebt en in het geestelijke rijk bent ingegaan, dan komt de tijd van uw bestaan op aarde u slechts als een ogenblik voor, zodra u de herinnering aan vroeger gegeven wordt van de oneindig lange tijd vóór uw belichaming als mens. Dan beseft u ook de grote genade die het laatste stadium van uw ontwikkeling voor uw ziel is geweest, en gezegend hij die ze benut heeft en aan wie ze het ingaan in het lichtrijk mogelijk maakte, die zich geen verwijten hoeft te maken dat hij de genaden van het aardse leven onbenut voorbij liet gaan. Want het berouw in het hiernamaals is dubbel pijnlijk, omdat de ziel inziet dat zij niets meer goed kan maken van wat zij op aarde heeft nagelaten of verzuimd. Als de ziel ziet welke onvoorstelbare kwellingen het onbenutte aardse leven haar heeft opgeleverd en hoe gemakkelijk daarentegen het korte leven als mens was, dat zij in dit opzicht niet heeft gewaardeerd.

Het berouw over een verkeerd geleefd leven op aarde is zo pijnlijk en deprimerend voor de ziel, dat zij alleen daardoor al ontzaglijk boet en haar pijnlijke toestand verergert. Maar het leven op aarde met zijn vele mogelijkheden om zich te vervolmaken is nu voorbij, en de ziel moet de gevolgen die in overeenstemming zijn met haar leven op aarde, op zich nemen. Zij moet nu in het hiernamaals de ontwikkelingsgang voortzetten, maar met veel grotere moeilijkheden dan op de aarde - zodra haar de toegang tot het lichtrijk nog is ontzegd.

U mensen weet niet hoe arm zo'n ziel is die nog in de duisternis verwijlt en welk een met haar meelijdende liefde zij nodig heeft als men haar wil helpen, en u allen moet zich over zulke zielen erbarmen. U moet hun liefde geven, anders zouden ze eeuwig niet verlost kunnen worden omdat zij alleen te zwak zijn, omdat alleen de liefde hun kracht geeft en de zielen deze liefde verwachten van de mensen en er om smeken.

Want het geestelijke vol van licht kan pas dan deze zielen bijstaan, als zij zich bereid verklaren ook andere zielen te helpen. Om echter deze wil tot helpen in hen op te wekken moet eerst hun wil gesterkt worden, en dat bewerkstelligt alleen de kracht die de liefde van de mensen op aarde hun doet toekomen.

Onverloste zielen, dus zulke die het aardse leven niet benut hebben of geheel zonder geestelijk streven op aarde geleefd hebben, zijn in de grootste nood, omdat zij totaal krachteloos zijn en een volledig verzwakte wil hebben. Deze zielen bij te staan is een van de grootste liefdewerken die de mens verrichten kan. Hij moet voortdurend voor deze zielen bidden en moet hun in gedachten voorhouden dat zij liefhebbend werkzaam moeten zijn, ook in het hiernamaals. Hij moet hun steeds en steeds weer de liefde verkondigen en met hen spreken in gedachten, hij moet hun kracht geven door liefde, die door deze zielen als weldadig wordt ervaren omdat het hun staat van lijden verzacht. En die zielen zullen de mensen daar eeuwig voor bedanken die hen uit hun ellendige toestand verlossen door hun liefdevolle hulp.

Zodra zijzelf deel kunnen nemen aan het Verlossingswerk, zodra zij andere zielen hun leed kunnen verzachten door het brengen van geestelijke kennis, die zij zich eerst moeten verwerven door hun wil tot helpen, is ook hun grootste nood opgeheven en hun berouw vermindert in dezelfde mate als hun wil om te helpen zich vergroot. Want nu ziet de ziel in dat zij in het geestelijke rijk nodig is en haar ijver laat haar het eeuwige leed vergeten. Zij streeft ernaar geestelijke goederen te verzamelen om ze weer uit te kunnen delen. Zij heeft zich een nieuwe werkkring geschapen en probeert nu in te halen wat zij op aarde heeft verzuimd, nml. liefde te geven. En nu zet de ziel haar ontwikkelingsgang in het geestelijke rijk voort dankzij de hulp die het liefderijk gedenken van de mensen op aarde haar opgeleverd heeft, waar zij eeuwig dankbaar voor is.

Amen

Suflete sărace.... Pocăință.... Ajutorul iubitor....

Când voi, oamenii, veți părăsi viața pământească și veți intra în împărăția spirituală, timpul în care ați pășit pe Pământ vă va părea doar o clipă, de îndată ce vă va fi dat să vă amintiți de timpul infinit de lung de dinaintea întrupării voastre ca ființă umană. Și atunci veți recunoaște și voi marele har care a reprezentat pentru sufletul vostru ultima etapă a dezvoltării voastre, și binecuvântat este cel care s-a folosit de el și care a obținut prin el intrarea în împărăția luminii, care nu trebuie să-și reproșeze că a lăsat să treacă pe lângă el binecuvântările vieții pământești nefolosite. Căci remușcările în lumea de dincolo sunt de două ori mai chinuitoare, deoarece sufletul își dă seama că nu mai poate compensa nimic din ceea ce a ratat sau a neglijat pe Pământ, atunci când realizează ce chinuri inimaginabile a cuprins cursul pământesc nesfârșit de lung și cât de ușoară a fost, în comparație, scurta viață de om, pe care nu a prețuit-o pe măsură..... Remușcările sufletului pentru o viață pământească trăită greșit sunt atât de chinuitoare și apăsătoare, încât deja ispășește o pedeapsă de nedescris și își agravează starea de agonie; totuși, viața pământească, cu numeroasele ei ocazii de a se maturiza, a luat sfârșit, iar sufletul trebuie să accepte consecințele conform modului său de viață pământesc. El trebuie acum să-și continue cursul de dezvoltare în lumea de dincolo, dar cu dificultăți mult mai mari decât pe Pământ, de îndată ce intrarea sa în împărăția luminii îi este încă refuzată. Voi, oamenii, nu știți cât de sărac este un astfel de suflet care încă locuiește în întuneric și de ce iubire milostivă are nevoie pentru ca ajutorul să-i fie adus. Și voi toți ar trebui să aveți milă de astfel de suflete, ar trebui să le oferiți iubire, altfel ele nu pot fi răscumpărate veșnic pentru că sunt prea slabe pe cont propriu, pentru că numai iubirea le dă putere, iar sufletele speră și cer această iubire de la oameni. Pentru că spiritele pline de lumină pot ajuta aceste suflete doar atunci când acestea se declară dispuse să ajute alte suflete. Dar pentru ca această voință de a ajuta să se nască în ele însele, voința lor trebuie să fie întărită, iar acest lucru se realizează doar prin forța care le este furnizată prin iubirea oamenilor de pe Pământ. Sufletele nerăscumpărate, adică cele care nu au folosit cum se cuvine viața pământească sau care au trăit în întregime fără eforturi spirituale pe Pământ, au cea mai mare nevoie, deoarece sunt complet neputincioase și au o voință complet slăbită. A ajuta aceste suflete este una dintre cele mai mari opere de iubire pe care o ființă umană le poate face. El ar trebui să se roage în mod constant pentru astfel de suflete, să le reproșeze în gândurile sale că trebuie să activeze cu iubire și în lumea de dincolo, să le propovăduiască mereu iubirea, să le vorbească în gândurile sale și să le dea putere prin iubirea sa, care este resimțită în mod benefic de către suflet, deoarece îi ușurează starea de suferință. Iar sufletele vor mulțumi veșnic oamenilor care le răscumpără din starea lor agonizantă prin ajutorul lor plin de iubire. De îndată ce vor putea participa ei înșiși la lucrarea de răscumpărare, de îndată ce vor putea reduce suferința altor suflete prin furnizarea de cunoștințe spirituale pe care, totuși, trebuie mai întâi să le dobândească ei înșiși. Cea mai mare adversitate a lor este remediată prin voința lor de a ajuta, iar remușcările lor se diminuează în aceeași măsură în care crește voința lor de a ajuta. Pentru că acum își dau seama că este nevoie de ea în împărăția spirituală, iar râvna lor le face să uite de propria suferință..... Ele se străduiesc să adune bunuri spirituale pentru a le putea distribui din nou; ele și-au creat o nouă sferă de activitate și caută acum să compenseze ceea ce nu au reușit să facă pe Pământ.... Să dăruiască iubire.... Și acum ele își continuă cursul de dezvoltare în împărăția spirituală datorită ajutorului pe care l-au primit de la amintirea plină de iubire a oamenilor de pe Pământ, cărora le sunt veșnic recunoscătoare....

Amin