• Terug

De onsterfelijkheid van de ziel (1)

De leer van de onsterfelijkheid van de ziel is voor veel mensen onaannemelijk, omdat ze de maatstaf leggen bij het aards vergankelijke. Er bestaat op aarde niets wat blijft bestaan, alles bestaat slechts tijdelijk volgens de mening van deze mensen. Met andere woorden, ze geloven op deze natuurwet geen uitzondering te vormen. Het aardse lichaam zal weliswaar evengoed aftakelen, dat wil zeggen het wordt schijnbaar opgelost en vergaat, de mens overweegt echter niet, dat het schijnbare vergaan alleen maar het middel is om een nieuwe vorm te krijgen. Bij enig nadenken zal hij moeten inzien dat al het aardse voor een of ander doel dient en hij zal constateren dat zelfs de meest nietige scheppingen in een zekere samenhang met elkaar staan en dus niet doelloos zijn.

Vergaat er nu zo'n scheppingswerk, dan nemen weer talrijke andere scheppingen de overblijfselen van het eerste in zich op en is het deze van dienst en leeft het in de nieuwe scheppingen verder. Hij hoeft alleen serieus een uiterlijke verandering te aanschouwen, dan moet hij ook toegeven, dat het innerlijke leven niet kan vergaan. En dit innerlijke leven moet hij op z'n minst ook de mens toewijzen, het moet hem duidelijk worden, dat de ziel van de mens - het gevoelsleven - niet naar eigen goeddunken is te beëindigen, dat dit gevoelsleven de eigenlijke zin van elke belichaming is. De uiterlijke vorm dient tot niets als door de mensheid de innerlijke kern niet wordt onderkend.

Amen

Nemurirea sufletului....

Doctrina nemuririi sufletului este inacceptabilă pentru mulți oameni, deoarece ei aplică standardul la lucrurile pământești perisabile. Nu există nimic pe Pământ care să dureze, totul este doar temporar, după părerea acestor oameni, așa că ei cred că nu pot face nicio excepție de la această lege a naturii. Corpul pământesc se descompune într-adevăr în același mod, adică aparent se dizolvă și dispare; dar omul nu consideră că această aparentă dispariție este doar mijlocul pentru o nouă formare. Cu un pic de gândire, va trebui să recunoască faptul că tot ceea ce este pământesc servește unui anumit scop și va observa că până și cele mai puțin vizibile creații au o anumită legătură între ele și, prin urmare, nu sunt lipsite de scop. Dacă o astfel de operă de creație dispare acum, numeroase alte creații iau din nou în ele rămășițele celei dintâi și, astfel, aceasta le servește și continuă să trăiască în noile creații. Trebuie doar să se gândească serios la o transformare exterioară, apoi trebuie să recunoască și faptul că viața interioară nu poate să piară. Și trebuie să considere cel puțin această viață interioară omului ca atare.... el trebuie să înțeleagă că sufletul ființei umane, viața emoțională, nu se poate încheia în mod voit.... că această viață emoțională este sensul real al întregii întrupări. Forma exterioară nu este de nici un folos dacă miezul interior nu este recunoscut de către umanitate.

Amin