• Terug

Geestelijk toestand – Goddeloosheid

De geestelijke toestand, die een hervorming van de bestaande levensomstandigheden vereist, moet aan een nauwkeurig onderzoek onderworpen worden, als de mens voor de komende natuurverschijnselen het juiste begrip op moet kunnen brengen. Er moet aandacht geschonken worden aan de instelling van de mens ten opzichte van God. En er zal zich geen ander oordeel laten vormen, dan dat de mensheid bijna helemaal zonder God leeft. Dat ze wel traditiegetrouw nog over Hem spreekt of Hem uiterlijk nog belijdt, maar dat het eigenlijke leven onafhankelijk van Hem geleid wordt en dat het godsbegrip bijna uitsluitend iets ongeloofwaardigs voor de mens is.

Want steeds is louter de innerlijke instelling ten opzichte van God doorslaggevend, maar niet het formele uiterlijke belijden. En juist die innerlijke instelling is nu uiterste zelden te vinden, zoals God het van de mensen eist. Velen spannen zich in om het wezen van de Godheid te doorgronden, maar ze doen het maar zelden op die manier, dat ze zich om opheldering direct tot Hem wenden.

Dit is de enige en veilige manier, maar deze vragen stellen ze pas dan, wanneer ze al innerlijk positief staan ten opzichte van de eeuwige Godheid. Zolang ze dit echter niet kunnen, piekeren ze er verstandelijk over en komen ze niet tot een uitkomst. Ze hebben dus geen geloof en ze proberen het geloof in het gunstigste geval door verstandelijk onderzoek te vervangen.

Maar deze weg is verkeerd. Om God te herkennen, moet Hij eerst erkend worden. Enkel de God bevestigende instelling kan ook de juiste verhouding tot God tot gevolg hebben. En dit moet innerlijk ervaren worden. Het wezen, dat uit God voortkomt, moet zijn oorsprong herkennen. Het moet de saamhorigheid met God voelen om weer dichter bij Hem te komen.

Maar op dit moment is het menselijke denken ver van het juiste inzicht verwijderd. God is voor de mensen alleen nog maar een idee over een eindeloos veraf staand wezen of daarentegen een door de mensen zelf in het leven geroepen lichtgestalte, die gespeend is van elke waarschijnlijkheid. En dus probeert men ook niet met een zo onbewezen wezen in contact te komen. Men probeert immers veel liever zich van dit idee te bevrijden. Men leeft het leven dus bewust zonder God.

Een vereniging met God kan nooit nagestreefd worden, als men de eeuwige Godheid niet erkent. En er is bijna niets meer in staat het verkeerde denken van de mensen te veranderen. Want alles, wat de mensen aan leed en narigheid overkomt, laat hen niet beseffen, dat deze zendingen juist van deze Godheid, die niet erkend wordt, afkomstig zijn. Ze proberen alles aards, dat wil zeggen aangepast aan het menselijke verstand, te verklaren. En het bestaan van de eeuwige Godheid wordt steeds twijfelachtiger voorgesteld. Steeds weer maakt de mensheid zich van de naar God wijzende gedachten vrij en daardoor geraakt de ziel in een staat, die elke geestelijke vooruitgang in twijfel trekt. (Onderbreking)

Starea spirituală.... Lipsa de Dumnezeu....

Starea spirituală, care necesită o reformare a condițiilor de viață existente, trebuie să fie supusă unei examinări mai atente, pentru ca omul să aibă o înțelegere corectă a evenimentelor naturale care vor urma. Atitudinea oamenilor față de Dumnezeu trebuie mai întâi să fie luată în considerare.... și nu se poate forma o altă judecată decât aceea că omenirea trăiește aproape în întregime fără Dumnezeu, că, cu siguranță, încă mai vorbește în mod tradițional despre El sau chiar Îl mărturisește în exterior, dar că viața reală este dusă independent de El și că conceptul de Dumnezeu înseamnă aproape exclusiv ceva de necrezut pentru oameni. Pentru că întotdeauna doar atitudinea interioară față de Dumnezeu este decisivă, nu și mărturisirea exterioară formală. Și tocmai atitudinea interioară este cea care nu se regăsește decât extrem de rar în modul în care Dumnezeu le cere oamenilor. Mulți încearcă să pătrundă esența divinității, dar rareori fac acest lucru în așa fel încât să se adreseze direct Lui pentru a fi iluminați. Aceasta este singura cale sigură, dar ei își pun această întrebare doar atunci când deja afirmă în interior Divinitatea.... Dar atâta timp cât nu pot face acest lucru, ei meditează asupra ei în mod intelectual și nu ajung la rezultat. Deci ei nu au credință, iar în cel mai favorabil caz caută să înlocuiască credința cu cercetarea intelectuală. Dar această cale este greșită. Pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie recunoscut. Numai o atitudine de afirmare față de Dumnezeu poate duce la o relație corectă cu Dumnezeu. Iar aceasta trebuie să fie simțită în interior.... Ființa, care provine din Dumnezeu, trebuie să-și recunoască originea, trebuie să simtă unitatea cu Dumnezeu pentru a se apropia din nou de El. În prezent, însă, gândirea umană este departe de această corectă cunoaștere. Pentru oameni, Dumnezeu este doar conceptul unei ființe infinit de îndepărtate sau o figură de lumină adusă la viață de oamenii înșiși, care este lipsită de orice probabilitate. Și astfel, nu se caută să se intre în contact cu o astfel de ființă nedovedită, ba chiar se încearcă mai degrabă să se elibereze de acest concept. Prin urmare, se trăiește viața în mod conștient fără Dumnezeu. O unire cu Dumnezeu nu poate fi niciodată căutată dacă nu se recunoaște divinitatea eternă. Și aproape nimic nu este capabil să schimbe gândirea eronată a oamenilor. Căci tot ceea ce se abate asupra oamenilor în termeni de suferință și durere nu îi face să realizeze că acestea sunt transmisii tocmai de la această Divinitate care nu este recunoscută. Ei încearcă să explice totul într-un mod pământesc, adică adaptat la intelectul uman, iar existența divinității veșnice este din ce în ce mai mult pusă la îndoială, omenirea se eliberează tot mai mult de gândurile îndreptate spre Dumnezeu și, ca urmare, sufletul cade într-o stare care pune sub semnul întrebării orice progres spiritual....

(întrerupere)