• Indietro

La via di sofferenza di Gesù come Uomo

Anche per Me il cammino sulla Terra come Uomo Gesù era molto difficile, perché la Mia Anima era discesa dal Regno di Luce nell’abisso, era capitata in una sfera, che le poteva preparare solamente della pena, perché era la regione di Lucifero, dello spirito primo caduto. Era una regione dell’oscurità, del peccato e della morte. E soltanto l’Amore che ardeva in Me Mi ha reso la vita sopportabile, perché questo Amore riconosceva la terribile sorte dei prossimi e cercava di aiutarli. Ed ogni Amore che vuole aiutare ha l’effetto di Forza, in modo che Io disponevo quindi di una insolita Forza e potevo impegnarla per il bene dei prossimi. Io Ero puro e senza peccato e Mi trovavo in mezzo al peccato. E la Mia Anima ha sofferto in modo indicibile, perché tutto il peccaminoso agiva anche sul corpo, perché delle debolezze e brame attaccavano il corpo e l’Anima doveva combattere contro queste per non soccombere. Mi si avvicinavano grandi tentazioni, perché Lucifero conosceva il Mio Piano, di liberare dal suo potere gli esseri caduti da Dio, e di ricondurli di nuovo Al Padre. Ed egli ha veramente tentato e fatto di tutto, credendo di portare Me Stesso alla caduta. Mi ha oppresso nel Mio lottare per la spiritualizzazione della Mia Anima, che voleva unirSi con l’Amore divino, per essere colmato con la Forza per l’esecuzione dell’Opera di Redenzione, che poteva essere conquistata soltanto tramite l’Amore. Era ben la sorte più difficile che un uomo ha portato, che passava su questa Terra. Perché Io conoscevo anche il Mio Compito, quando l’unificazione con Lo Spirito del Padre in Me ha avuto luogo. Io sapevo della terribile via di sofferenza che avevo da percorrere, sapevo della Via verso la Croce, che si è conclusa con la Mia morte sulla Croce. Io sapevo tutto già prima ed ho percorso lo stesso coscientemente e nella libera volontà questa via, perché il Mio Amore per l’umanità sofferente era così grande, che sarebbe stata perduta per tempi eterni senza la Mia Opera di Redenzione. Perché nessun uomo poteva egli stesso estirpare il grave peccato della caduta d’un tempo da Dio, perché questa caduta ha avuto luogo nella conoscenza più chiara di ciò che l’essere ha fatto. Non era un peccato per debolezza, era una ribellione del tutto consapevole contro Dio malgrado la conoscenza migliore. Ma ho avuto Misericordia dell’umanità, dato che ho riconosciuto i collegamenti, e perciò anche l’impossibilità di giungere mai più alla Luce, se non veniva compiuta un’Opera d’Amore, tramite la quale l’ultragrande colpa veniva estirpata. Se Io come Uomo non avessi conquistata questa conoscenza, che era la conseguenza del Mio grande Amore, allora non avrei nemmeno potuto avere la Volontà per questa sovrumana via di sofferenza. Ma il Padre ha accettato come Opera d’Espiazione soltanto un Sacrificio nella totale libera Volontà d’Amore. E così ho percorso coscientemente la via verso la Croce, coscientemente ho preso su di Me la Sorte terrena, che soltanto l’Amore in Me ha potuto sopportare. Ed ho perseverato fino alla fine. Nessun uomo può commisurare queste sofferenze e tormenti, che una pura Anima dall’Alto aveva da subire, ma Mi veniva ininterrottamente la Forza, perché Sono rimasto nel legame più intimo con Il Padre, perché ho richiesto il Suo Amore e l’ottenevo anche illimitatamente. E così vi viene sempre di nuovo dato il chiarimento, che “l’Amore” ha compiuto il Sacrificio della Croce, che “l’Amore” che Mi colmava totalmente, Era Lo Spirito del Padre dall’Eternità Stessa, che Egli Stesso ha quindi redento il mondo dal peccato e dalla morte, con Il Quale Io Mi Sono totalmente unito, perché “l’Amore” ha preso dimora nell’Uomo Gesù, in un Involucro umano, che era in volonteroso ed in grado di soffrire, perché Lo Spirito dell’Infinito non poteva soffrire, ma che Egli poteva irradiare totalmente una forma e quindi ora Egli Stesso e la Forma irradiata erano Uno. Il cammino terreno come Uomo Gesù era stato oltremodo difficile, ma ha portato all’ “Uomo” Gesù la piena unificazione con Me, Gli ha portato la Divinizzazione della Sua Anima. E l’Uomo Gesù ha raggiunto la meta sulla Terra, che tutti gli uomini devono raggiungere: di unirsi con Lo Spirito del Padre dall’Eternità, che lo possono anche, perché nel divino Redentore Gesù Cristo hanno un Aiuto, il Quale toglie loro il peso del peccato Ur, quando viene portato sotto la Croce, ed il Quale può anche fortificare la loro volontà, per raggiungere la piena unione, l’unificazione con Me, Lo Spirito del Padre dall’Eternità, perché per questo l’Uomo Gesù è morto sulla Croce, che ora gli uomini trovano la Redenzione dal peccato e dalla morte.

Amen

Patimile lui Iisus ca om....

Ca om Iisus, umblarea pe Pământ a fost, de asemenea, foarte dificilă pentru Mine, căci sufletul Meu coborâse din împărăția luminii în cea a adâncurilor.... intrase într-o sferă care nu putea să-i provoace decât chinuri, căci era tărâmul lui Lucifer, primul spirit căzut.... Era un tărâm al întunericului, al păcatului și al morții. Și numai iubirea care ardea în Mine Îmi făcea viața suportabilă, căci această iubire recunoștea soarta îngrozitoare a semenilor și căuta să-i ajute.... Și orice iubire care vrea să ajute își face efectul ca forță, astfel că am avut la dispoziție o forță neobișnuită și am putut să o folosesc în beneficiul semenilor Mei.... Eram pur și fără de păcat și M-am aflat în mijlocul păcatului.... Iar sufletul Meu a suferit de nedescris, deoarece tot ceea ce era păcătos afecta și trupul.... deoarece slăbiciunile și poftele afectau trupul, iar sufletul trebuia să lupte cu ele pentru a nu le ceda. Am fost abordat de mari ispite, căci Lucifer știa de planul Meu de a elibera de sub controlul său ființele care se îndepărtaseră de Dumnezeu și de a le întoarce din nou la Tatăl. Și el a încercat cu adevărat și a făcut tot ceea ce credea că ar putea să Mă facă pe Mine Însumi să cad. El a fost o mare provocare pentru Mine în lupta pe care am dus-o pentru spiritualizarea completă a sufletului Meu, care dorea să se unească cu iubirea divină pentru a se umple de putere în vederea îndeplinirii actului de Mântuire, care nu putea fi dobândit decât prin iubire. A fost probabil cea mai grea soartă pe care a avut-o o ființă umană care a pășit pe acest Pământ.... Pentru că și Eu am știut despre sarcina Mea atunci când unificarea cu Spiritul Tatălui a avut loc în Mine.... Știam despre drumul îngrozitor al suferinței pe care trebuia să-l urmez, știam despre drumul crucii pe care moartea Mea pe cruce l-a încheiat.... Știam totul dinainte și totuși am parcurs această cale în mod conștient și de bunăvoie, deoarece dragostea Mea era atât de mare pentru omenirea suferindă, care ar fi fost pierdută pentru eternitate fără actul Meu de mântuire.... Pentru că nicio ființă umană nu a fost capabilă să răscumpere nici măcar păcatul grav al apostaziei anterioare față de Dumnezeu, deoarece această apostazie a avut loc în cea mai strălucită conștientizare a ceea ce făcuse ființa.... Nu a fost un păcat din slăbiciune, a fost o răzvrătire complet conștientă împotriva lui Dumnezeu, împotriva celei mai bune cunoașteri.... Cu toate acestea, Mi-a fost milă de umanitate, pentru că am recunoscut toate corelațiile și, prin urmare, și imposibilitatea de a se mai întoarce vreodată la lumină dacă nu se realiza o lucrare de iubire prin care să fie răscumpărată vina copleșitoare.... Dacă Eu, ca ființă umană, nu aș fi dobândit această conștientizare, care a fost rezultatul marii Mele iubiri, atunci nici nu aș fi fost în stare să adun voința pentru această cale supraumană a suferinței.... Dar numai o jertfă într-o voință complet liberă de iubire a fost acceptată de Tatăl ca o lucrare de ispășire.... Și astfel am luat în mod conștient calea crucii, am luat asupra Mea în mod conștient soarta pământească pe care numai iubirea din Mine o putea îndura.... Și am îndurat până la sfârșit.... Nici o ființă umană nu poate măsura suferința și chinul pe care un suflet curat de Sus a trebuit să le îndure, dar Eu am primit constant putere pentru că am rămas în cea mai intimă legătură cu Tatăl, pentru că am cerut iubirea Lui și am și primit-o fără limită.... Și astfel, de nenumărate ori vi se dă explicația că "iubirea" a oferit jertfa de pe cruce, că "iubirea" care M-a umplut complet a fost însuși Spiritul Tatălui din veșnicie.... că El Însuși a răscumpărat lumea de păcat și de moarte, cu Care M-am unit complet, pentru că "iubirea" a luat locuință în ființa umană Iisus, într-un înveliș uman care a putut și a vrut să sufere, pentru că spiritul infinitului nu a putut suferi, dar a putut radia complet printr-o formă și astfel El Însuși și forma radiată erau acum una.... Umblarea pământească a omului Iisus a fost extrem de dificilă, dar i-a adus "omului" Iisus unirea deplină cu Mine, i-a adus divinizarea sufletului său.... Și omul Iisus a atins scopul pe Pământ pe care toți oamenii ar trebui să-l atingă: Unirea cu Spiritul Tatălui al veșniciei, lucru pe care îl pot face și pentru că au ajutor în divinul Răscumpărător Iisus Hristos, Care le ia povara păcatului primordial atunci când este purtat la cruce și Care apoi le va întări și voința de a realiza unificarea completă, unirea cu Mine, Tatăl-Spirit al veșniciei.... Căci acesta este motivul pentru care omul Iisus a murit pe cruce, pentru ca oamenii să poată găsi acum răscumpărarea de păcat și de moarte....

Amin