• Indietro

Nessuno che adula il mondo, conquista il Regno dei Cieli

Pagare al mondo il tributo significa, giocarsi il Regno dei Cielo, perché l’uomo non può acquisire ambedue insieme. E chi adula il mondo, non si sforza nemmeno di raggiungere il Regno dei Cieli, perché per lui esiste soltanto il mondo terreno con i suoi fascini, e non crede in un Regno al di fuori di questo. Ciononostante la via verso il Regno dei Cieli dev’essere percorsa attraverso questo mondo terreno, non può essere escluso, perché l’uomo vive in questo mondo, deve percorrere l’ultimo stadio del suo sviluppo sulla Terra, in mezzo al regno che appartiene all’avversario di Dio. Ma può superare questo regno, può passare attraverso questo mondo terreno, senza lasciarsi impressionare straordinariamente da lui, senza desiderarlo con i suoi sensi, può viverlo fino in fondo ed essere comunque il suo padrone. E questo è il vostro compito, superare il mondo, perché vi è stato aggiunto a questo scopo, che la vostra anima vi maturi, che si stacchi nella libera volontà da tutto ciò che appartiene al mondo, perché questo distacco è anche contemporaneamente uno staccarsi da colui che è il signore di questo mondo ed un rivolgersi al Regno spirituale ed al suo Signore.

Così è comprensibile che colui che si rende schiavo del mondo, non può mai e poi mai prendere in possesso il Regno spirituale, né nella vita terrena né dopo la morte dell’uomo, è comprensibile che il signore del mondo lo tenga legato, perché l’uomo stesso gliene dà il diritto, perché l’uomo stesso deve tendere e compiere il distacco dal suo potere, il distacco dal mondo materiale. Deve condurre una lotta con sé stesso, deve poter rinunciare, per conquistare qualcosa di più prezioso; nel breve tempo della vita terrena deve resistere a tutte le tentazioni, per poter poi prendere in possesso il Regno spirituale con tutte le sue Magnificenze, che lo risarciscono mille volte per la sua rinuncia sulla Terra. Lo farà solamente, quando riconosce l’inutilità e l’incostanza di tutto ciò che gli sembra desiderabile sulla Terra. Solo questa conoscenza gli dà la Forza di orientare bene la sua volontà e può acquisire questa conoscenza solamente, se riflette sul mondo materiale, perché non può essere costretto ad un cambiamento della volontà, può essere stimolato ad osservazioni interiori solamente da vicissitudini, ma con quale successo, lo decide lui stesso. Dio lo può aiutare solamente in quanto dimostra sempre di nuovo la caducità di ciò che è l’amore dell’uomo sulla Terra, che Egli interviene presso gli uomini nel modo che lo tocca più dolorosamente, che gli toglie ciò a cui è attaccato il suo cuore, sempre soltanto, per dargli un’indicazione, quanto inutili sono le mete del suo tendere.

Ma coloro che imparano da tali vicissitudini, possono lodarsi felici, perché cambiano lentamente la direzione della loro volontà e rinunciano al mondo, per entrare una volta nel Regno spirituale. Ma nessuno deve credere di poter far dei compromessi, nessuno deve credere di poter adulare impunemente il mondo. Ogni tendere ha l’effetto dopo la sua morte e se era per il mondo, allora gli procura anche la morte spirituale, allora ha rinunciato al Regno spirituale per via del guadagno terreno, ed il mondo gli ha portato la morte. Allora si è dato nuovamente nel potere di colui che è nell’abisso, e la via verso l’Alto dura di nuovo un tempo infinitamente lungo.

Amen

Nimeni nu atinge împărăția Cerurilor dacă aduce omagiu lumii....

A aduce un omagiu lumii înseamnă a pierde împărăția Cerurilor, deoarece omul nu le poate câștiga pe amândouă în același timp. Și cine aduce omagiu lumii nu se străduiește nici el să atingă împărăția Cerurilor, pentru că pentru el există doar lumea pământească cu atracțiile ei și nu crede într-o împărăție în afara ei. Și totuși, calea spre împărăția Cerurilor trebuie parcursă prin această lume pământească, ea nu poate fi eliminată, căci ființa umană trăiește în această lume, trebuie să parcurgă ultima etapă a dezvoltării sale pe Pământ, în mijlocul împărăției care aparține adversarului lui Dumnezeu. Dar el poate depăși această împărăție, poate trece prin lumea pământească fără să fie impresionat în mod neobișnuit de ea, fără să o dorească cu simțurile sale.... el poate trăi prin ea și totuși să fie stăpânul ei.... Și aceasta este sarcina voastră de a birui lumea, căci ea v-a fost dată în acest scop, pentru ca sufletul vostru să se maturizeze în ea, să se desprindă de bunăvoie de tot ceea ce aparține lumii, căci această desprindere este în același timp și o desprindere de stăpânul acestei lumi și o întoarcere spre împărăția spirituală și spre stăpânul ei. Și astfel este de înțeles că oricine se face sclavul lumii nu va putea niciodată să intre în posesia împărăției spirituale, nici în viața pământească, nici după moartea ființei umane.... Este de înțeles că stăpânul lumii îl ține în sclavie pentru că însăși ființa umană îi dă dreptul să facă acest lucru, deoarece ființa umană însăși trebuie să se străduiască și să realizeze eliberarea de sub controlul său, eliberarea din lumea materială. El trebuie să ducă o luptă cu el însuși, trebuie să fie capabil să renunțe pentru a obține ceva valoros, trebuie să reziste tuturor tentațiilor în timpul scurtei sale vieți pământești pentru a putea ocupa apoi împărăția spirituală cu toate gloriile ei, care îl va compensa de o mie de ori pentru renunțarea sa pe Pământ.... Și el va face acest lucru numai dacă va recunoaște lipsa de valoare și efemeritatea a ceea ce îi apare dezirabil pe Pământ. Numai această conștientizare îi dă puterea de a-și direcționa corect voința, iar el poate dobândi această conștientizare dacă se gândește doar la materialismul lumii.... Căci el nu poate fi forțat să își schimbe voința.... El poate fi doar stimulat de experiențe să reflecteze în interior, dar cu ce succes, acesta îl determină singur. Iar Dumnezeu îl poate ajuta numai în măsura în care El îi dovedește în mod repetat caracterul său trecător, că El abandonează decăderea ceea ce este iubirea umană pe Pământ, că El intervine într-un mod care atinge ființa umană în modul cel mai dureros, că îi ia ceea ce îi este atașat în inimă.... întotdeauna doar pentru a-i da un indiciu despre cât de inutile sunt scopurile strădaniei sale. Cu toate acestea, cei care învață din astfel de experiențe se pot considera norocoși, căci își schimbă încet-încet direcția voinței și renunță la lume pentru a ocupa într-o zi împărăția spirituală.... Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate face compromisuri, nimeni nu trebuie să creadă că poate omagia lumea cu impunitate.... Orice strădanie are un efect după moarte, iar dacă a fost pentru lume, atunci îi aduce și moarte spirituală, atunci a renunțat la împărăția spirituală de dragul câștigului pământesc, iar lumea i-a adus moartea.... Atunci el s-a dat din nou în puterea celui care este în adâncuri, iar drumul spre înălțime durează din nou un timp nesfârșit....

Amin