• Indietro

Il motivo della fine spirituale - La brama per la materia

Un essenziale motivo per la discesa spirituale degli uomini è la sempre crescente brama per la materia. E’ come una malattia, che è caduta sugli uomini, che conduce alla morte, è come una catena che diventa sempre più dura, che minaccia la vita degli uomini, perché non si tratta della vita terrena, ma della vita spirituale, la vita dell’anima, che è in pericolo. Perché l’ultragrande desiderio per la materia trova l’esaudimento, come la volontà dell’uomo stesso lo determina, in quale stato si trova l’anima. La dura materia sarà una volta la sua sorte, a cui l’uomo tende con tanto fervore. Non si può far comprendere all’uomo, che il desiderio per la materia, per il possesso terreno, significa una retrocessione, perché tende a qualcosa, che aveva da tempo superato, che significava per la sua anima una dura prigionia, che veniva percepito dall’anima come non-libertà e perciò un tormento, ed ogni liberazione da ciò, ogni progresso nello stato dell’obbligo portava alleggerimento allo spirituale. Ed ora l’uomo tende a ciò da cui l’anima è sfuggita, perché era una catena. Tutto il materiale terreno serve soltanto al corpo, ma all’anima solamente, quando viene superato, quando l’amore dell’uomo stimola all’attività, al dare, al donarsi per amore per il prossimo. Allora la materia può essere anche di utilità per la vita dell’anima, ma deve sempre essere uno staccarsi, non il desiderare dello stesso nella possessione propria. Finché vengono desiderati dei beni terreni, non esiste ancora il desiderio per il bene spirituale oppure soltanto in minima misura, l’anima non può portare nulla di terreno con sé nel Regno spirituale, ma bensì del bene spirituale, che unicamente le prepara uno stato beato. Se gli uomini volessero soltanto riflettere, che già il giorno successivo potrebbe essere terminata la vita terrena e perciò cercherebbero delle provvigioni per il soggiorno nel Regno Spirituale, se volessero riflettere, che ogni possesso terreno è per loro senza valore e ciò che continua a vivere nel Regno spirituale, passa nella massima povertà, che l’uomo sulla Terra causa da sé stesso. Che potrebbe facilmente evitare mediante la raccolta di tesori spirituali sulla Terra, se volesse riflettere, che la vita terrena, anche se dura a lungo, è soltanto un attimo misurato all’Eternità, che però l’anima deve soffrire per ciò che l’uomo ha mancato sulla Terra. Ma gli può sempre e sempre soltanto essere indicata la corsa a vuoto della sua vita, egli può sempre soltanto essere ammonito, di pensare in precedenza e di non sperperare tutta la sua forza di vita terrena in beni, che sono e rimangono per lei totalmente senza valore. Egli è in possesso della libera volontà e dell’intelletto ed in ciò può soltanto essere istruito, ma non costretto, a percorrere la vita, in modo che l’anima entri nel Regno spirituale, sana e forte. Perciò agli uomini viene sempre di nuovo tolto ciò che desiderano ardentemente sulla Terra, a loro verrà sempre di nuovo messa davanti agli occhi la caducità del possesso terreno e beati coloro che riconoscono, che lo scopo della loro vita terrena è un altro che tendere a beni terreni; beati coloro che ripensano ed agiscono per il bene dell’anima, perché saranno ricchi e beati nel Regno spirituale ed ora potranno creare ed agire, perché la loro ricchezza è imperitura.

Amen

Motivul declinului spiritual Dependența de materie....

O cauză esențială a declinului spiritual al oamenilor este dependența din ce în ce mai mare față de materie. Ea este ca o boală care i-a cuprins pe oameni, care duce la moarte, este ca un lanț tot mai greu care amenință viața oamenilor, căci nu viața pământească, ci cea spirituală, viața sufletului, este cea care este în pericol. Căci dorința excesivă pentru materie își găsește împlinirea, căci întotdeauna însăși voința omului este cea care determină starea în care se află sufletul. Materia dură va fi într-o zi soarta sa, pe care ființa umană o urmărește cu atâta râvnă. Ființei umane nu i se poate face înțeles faptul că dorința de materie, de bunuri pământești, înseamnă un pas înapoi, căci ea tinde spre ceva ce a depășit de mult timp, ceea ce a însemnat pentru sufletul său o întemnițare dură, care a fost resimțită ca o robie și deci ca un chin de către suflet, iar fiecare eliberare din ea, fiecare progres în starea de constrângere a adus ușurare în plan spiritual.

Și acum ființa umană se străduiește față de ceea ce sufletul său s-a scăpat, pentru că era o încătușare. Tot ceea ce este material-pământesc servește numai trupului, dar sufletului numai dacă este depășit, dacă stimulează iubirea ființei umane spre activitate, spre dăruire, spre exprimarea din iubire față de aproapele. Atunci materia poate fi și ea utilă pentru viața sufletului, dar trebuie să fie întotdeauna o detașare de ea, nu o dorință de ea în interes propriu. Atâta timp cât sunt dorite bunurile pământești, dorința de posesiuni spirituale nu există sau există doar într-o măsură foarte mică, dar sufletul nu poate lua cu el nimic pământesc în împărăția spirituală, ci poate lua posesiuni spirituale, care singure îl pregătesc pentru o stare de fericire. Dacă oamenii s-ar gândi că chiar a doua zi se poate sfârși viața lor pământească și că, prin urmare, și-ar face provizii pentru șederea lor în împărăția spirituală.... dacă ar considera că toate posesiunile pământești sunt lipsite de valoare pentru ei și că ceea ce trăiește în împărăția spirituală trece în cea mai mare sărăcie, de care omul de pe Pământ este responsabil el însuși, pe care ar fi putut cu ușurință să o evite prin strângerea de comori spirituale pe Pământ..... dacă ar considera că viața pământească, chiar dacă durează mult timp, este doar o clipă în comparație cu veșnicia, dar că sufletul trebuie să sufere de pe urma a ceea ce ființa umană a ratat pe Pământ.... Cu toate acestea, nu se poate decât să i se atragă atenția din nou și din nou de mersul în gol al vieții sale, nu poate decât să fie îndemnat din nou și din nou să se gândească la viitor și să nu-și irosească toată energia vieții sale pământești pe bunuri care sunt și rămân complet lipsite de valoare. El se află în posesia liberului arbitru și a intelectului și, prin urmare, nu poate fi decât instruit, dar nu forțat, să trăiască viața sa, astfel încât sufletul să intre în împărăția spirituală sănătos și plin de putere. Din acest motiv, oamenii vor fi privați în mod repetat de ceea ce își doresc cu atâta ardoare pe Pământ, le va fi adus în mod repetat la cunoștință caracterul trecător al posesiunilor pământești, iar fericiți sunt cei care recunosc că scopul vieții lor pământești este diferit de lupta pentru bunuri pământești; fericiți sunt cei care reflectă și adună comori spirituale, fericiți sunt cei care creează și lucrează pentru mântuirea sufletului, căci ei vor fi bogați și binecuvântați în împărăția spirituală și vor putea acum să creeze și să lucreze pentru că averea lor este nepieritoare....

Amin