• Indietro

Il procedimento della trasmissione della Parola divina – Spirito – anima – corpo

Quando l’anima si unisce con il suo spirito, il corpo ha perduto il diritto sull’anima, cioè l’anima respinge i desideri corporei, perché corrisponde al desiderio dello spirito. Quindi l’atto dell’unificazione dell’anima con lo spirito è possibile solamente per il tempo in cui il corpo non è occupato, cioè quando non svolge delle attività terrene, quando il pensare e volere, quindi l’anima, è distolto totalmente da quest’attività mondana. L’attività dell’uomo può bensì corrispondere alla Volontà divina, ma l’efficacia dello spirito dipende dalla totale dedizione dell’anima allo spirito, perciò è assolutamente necessario un ritiro dell’uomo nel silenzio, dove lo spirito può farsi sentire dall’anima, in particolare quando il patrimonio spirituale trasmesso all’anima è destinato anche ai prossimi, quindi dev’essere scritto. Perciò le Comunicazioni dal Regno spirituale, che quindi come Irradiazioni dello Spirito del Padre sulla scintilla spirituale nell’uomo, sono da accogliere solamente nel ritiro, dove l’anima può darsi senza ostacolo allo spirito. Allora può anche aver luogo la definitiva unificazione fra l’anima e lo spirito, affinché Si possa manifestare lo Spirito di Dio Stesso, che l’anima si spiritualizzi e riceva la Sua Parola in momenti del collegamento con lo Spirito del Padre dall’Eternità, la comprenda e poi la possa comunicare all’uomo che ha il desiderio, di sentire i risultati del ritiro. Solo allora l’anima stabilisce l’unificazione con il corpo e gli comunica ciò che ha accolto dal Regno spirituale.

Amen

Procesul de transmitere a Cuvântului divin.... Spirit - Suflet - Corp....

Dacă sufletul se unește cu spiritul său, trupul și-a pierdut dreptul asupra sufletului, adică sufletul respinge dorințele fizice, deoarece acestea contrazic dorința spiritului. Prin urmare, actul de unire a sufletului și a spiritului este posibil doar în momentele în care corpul nu este atât de ocupat încât să desfășoare o activitate pământească, când gândirea și voința, adică sufletul, este complet dedicat acestei activități. Activitatea ființei umane poate într-adevăr să corespundă voinței divine, însă eficiența spiritului depinde de devotamentul total al sufletului față de spirit, motiv pentru care este necesară o retragere a ființei umane în tăcere, unde spiritul se poate face auzit de suflet, mai ales atunci când cunoștințele spirituale transmise sufletului sunt destinate și semenilor, deci trebuie consemnate în scris.

De aceea, comunicările din împărăția spirituală, care sunt emanații ale Tatălui-Spirit asupra scânteii spirituale din ființa umană, nu trebuie primite decât în izolare, acolo unde sufletul se poate dărui spiritului fără inhibiții. Atunci poate avea loc o legătură completă între suflet și spirit, astfel încât Dumnezeu Însuși să se poată exprima prin spirit, astfel încât sufletul să se spiritualizeze și, în momentele de legătură cu eternul Tată-Spirit, să primească Cuvântul Său, să-l înțeleagă și apoi să-l poată face auzit de ființa umană care dorește să audă rezultatele izolării. Abia atunci sufletul se unește cu trupul și împărtășește cu el ceea ce a primit din împărăția spirituală....

Amin