• Back

GRIŽNJA SAVJESTI U ONOSTRANOM.... USPON....

Prije ili poslije vi cete gorko žaliti za vremenom kojeg ste izgubili u vašem zemaljskom životu i shvatiti cete u onostranom što ste svojom krivnjom propustili u vašem zemaljskom životu. A izgubljeno vrijeme tijekom vašeg zemaljskog života je svaki dan koji je proveden cisto na jedan zemaljski nacin, kada niste dali prostora nikakvim duhovnim mislima.... što se stoga nije podudaralo sa stvarnom svrhom koja je razlog za vaše utjelovljenje kao ljudsko bice. Sve dok živite na Zemlji vi ne uzimate ovo znanje ozbiljno, cak ako ga imate. Ipak u kraljevstvu onostranog ono ce vas opteretiti kao težak kamen kojeg cete biti nesposobni pomaknuti. Prisjetiti cete se ovih dana ucestalo, i zažalit cete za svako beznacajno djelo, baš kao što cete gorko žaliti za svakom propuštenom prilikom koju ste mogli iskoristiti za dobrobit vaše duše.

A i dalje možete sebe smatrati povlaštenima ako dodete do ovog shvacanja u duhovnoj oblasti, ako ne pripadate onima koji su potpuno uronjeni u tamu i cak ne osjecaju grižnju savjesti, buduci oni jednostavno ne svhacaju što su sebi nametnuli.... koji ce se i dalje morati muciti dugo vremena kako bi ikada došli do stanja kada mogu vidjeti mali tracak svjetla i jedino onda shvatiti kako je isprazan bio njihov zemaljski život.... Jer jednom kada ovaj tracak svjetla postoji duša može još biti motivirana od strane gorkog kajanja okrenuti se naunutra i promijeniti njezine misli i volju.... I onda joj može biti dano dovoljno snage da joj se omoguci aktivno pomoci patnickim dušama, i nakon toga ce ona sasvim izvjesno napredovati, cak ako su uvjeti daleko više teški nego bi to bilo moguce u zemaljskom životu.

Otud grižnja savjesti mora prethodniti napretku, jer jedino duša koja pocinje razumjeti ce pokušati promijeniti njezinu situaciju, i bilo kakvo shvacanje ce takoder otkriti duši ispraznu stazu zemaljskog života, što ce uvijek rezultirati u gorkom kajanju ali takoder predstavlja prekretnicu u njezinom bijednom stanju. Ali iz ovog razloga je takoder od najveceg znacaja za ljudsko bice da ce on i dalje pristici do nekog, pa makar i minimalnog, znanja dok i dalje živi na Zemlji, da ce zapoceti prepoznavati svrhu zemaljskog života te i dalje pokušati unaprijediti sebe prije nego ode sa ovog svijeta. Jer biti sposoban otici preko sa cak najmanjom kolicinom znanja ce uvijek predstavljati tracak svjetla za ovu dušu.... ona nece biti premještena u totalnu tamu nakon njezine fizicke smrti, ona ce biti sposobna pronaci njezin put [[ (u smislu, ‘bez da se izgubi’) ]] u sumraku, i u trenutku ona ce razumjeti i onda takoder uciniti sve kako bi za sebe stekla svjetlo.

Ona ce takoder prepoznati kako ju mnogo posla ocekuje u duhovnom kraljevstvu samo ako je voljna raditi, i mali tracak svjetla ce ju voditi na ispravnu stazu, kojom ce se onda doista zaputiti sa osjecajem grižnje savjesti zato što nije iskoristila njezin zemaljski život ispravno a ipak takoder u neprestanoj nadi za pomoci, koja ce joj zasigurno biti podarena cim ona prepozna Isusa Krista i zamoli Ga za pomoc. Onda ona nece biti beznadežno izgubljena, ona ce biti sposobna uspeti se; ona jedino nece nikada biti sposobna postici stupanj koji rezultira u neogranicenom blaženstvu na Ocevu srcu.... dijeteštvo Božje, koje je sudbina onih koji su na Zemlji nastojali ispuniti zadatak koji im je bio dan.... koji su tražili i pronašli sjedinjenje sa Ocem od vjecnosti vec na Zemlji.

AMEN

Pocăința în Viața de Apoi.... Ascensiune....

Într-o zi veți regreta amarnic timpul pierdut în viața pământească, când veți recunoaște în lumea de dincolo ceea ce ați pierdut din propria vină în viața pământească. Iar viața pământească pierdută este fiecare zi trăită doar în mod lumesc, în care nu ați lăsat loc niciunui gând spiritual în voi.... și care, prin urmare, nu a corespuns scopului real care justifică întruparea voastră ca ființă umană. Atâta timp cât rămâneți pe Pământ, nu luați în serios această cunoaștere, chiar dacă o dețineți. Dar în împărăția de dincolo va fi ca o piatră grea pe care nu o veți putea rostogoli. De fiecare dată aceste zile se vor întoarce la voi și veți regreta fiecare faptă inutilă, așa cum veți regreta cu amărăciune fiecare ocazie nefolosită când ați fi putut lucra pentru mântuirea sufletului vostru. Și veți fi numiți binecuvântați dacă această cunoaștere vă vine în împărăția spirituală, dacă nu faceți parte dintre cei care sunt complet cuprinși de întuneric și care nu simt nici o remușcare, pentru că pur și simplu nu recunosc ceea ce ei înșiși au provocat.... care vor trebui să lupte încă mult timp pentru a ajunge vreodată în starea în care să vadă o mică licărire de lumină și abia atunci să conștientizeze cât de zadarnică a fost viața lor pământească.... Căci, de îndată ce această licărire de lumină este prezentă, remușcările amare pot determina sufletul să privească în sine și să-și schimbe gândirea și voința.... Și acum i se poate da atât de multă putere încât poate fi acum și activ în mod util pentru sufletele nevoiașe, și atunci are și el certitudinea unei ascensiuni, chiar dacă în condiții mult mai dificile decât a fost posibil în viața pământească. De aceea, pocăința trebuie să preceadă mai întâi o ascensiune, căci numai sufletul care începe să recunoască caută să-și schimbe starea, și fiecare recunoaștere îi arată și calea zadarnică a vieții pământești, iar remușcările amare vor fi întotdeauna rezultatul, dar vor însemna și punctul de cotitură în starea sa nefericită. De aceea, este extrem de important ca ființa umană să dobândească o cunoaștere, chiar și slabă, încă de pe Pământ, atunci când începe să recunoască scopul vieții pământești și încă mai lucrează asupra sa înainte de a pleca din această lume. Pentru că a putea trece dincolo cu cea mai mică cunoaștere înseamnă întotdeauna o licărire de lumină pentru acest suflet.... el nu va fi cufundat în întunericul cel mai mare după moarte, ci va putea să se orienteze în penumbră și îi vor cădea solzii de pe ochi, iar atunci va face totul pentru a-și procura lumină. De asemenea, el va realiza că îl așteaptă multă muncă în împărăția spirituală, dacă este dispus să o facă, iar mica licărire de lumină îi va arăta și ea calea corectă pe care o va urma acum, cu siguranță cu sentimentul de remușcare pentru că nu a folosit cum trebuie viața pământească, dar și cu speranța constantă a ajutorului care îi va fi acordat cu siguranță de îndată ce îl va recunoaște pe Iisus Hristos și va apela la ajutorul Lui. Atunci nu se va pierde fără speranță, ci poate urca, numai că nu va putea atinge niciodată gradul care să-i aducă beatitudinea nelimitată la inima Tatălui.... filiația divină, care este soarta celor care caută să împlinească sarcina ce le-a fost dată pe Pământ.... care au căutat și au găsit deja unirea cu Tatăl lor din eternitate pe Pământ....

Amin