• Back

‘TKOGOD LJUBI SVOJ ŽIVOT, IZGUBIT ĆE GA....’ - (Ivan 12:25)

Volja za živjeti naznačava zajamčenu pobjedu nad smrti.... Treba priznati, vi ne možete spriječiti tjelesnu smrt, ali čak fizička smrt će biti prijelaz u život ako je volja ljudskog bića snažna dovoljno za njega da zadobije vječni život. Ova volja za živjeti ima Moje odobravanje, premda Sam izrekao Riječi ‘Tkogod ljubi svoj život, izgubit će ga, a tkogod ga izgubi, steći će ga....’ Svatko tko jedino razmišlja o tome kako može sačuvati njegov fizički život će uskoro shvatiti da je kompletno bespomoćan i uzet sa ove Zemlje bez da je sposoban tome se oduprijeti [[(Luka 12:15-21)]]. Time nije to ova vrsta volje za životom koja će nekome omogućiti da bude pobjedonosan nad smrću....

Dušin istinski život je ono za čim treba žudjeti, i volja ljudskog bića treba koristiti svu njezinu snagu da ga stekne, onda više neće biti smrti za osobu za cijelu vječnost, onda će on živjeti u svjetlu i snazi i biti sposoban neprestano biti aktivan za njegovu vlastitu sreću. Onda će on doista nadvladati smrt, i dušino razdvajanje od njegova tijela će biti jedno buđenje u novi život, neopterećen od strane njegove fizičke čahure, slobodan od sve materije a ipak sa jednim nezamislivim izobiljem snage, Ovo je život kojeg bi ljudi na Zemlji trebali naučiti ljubiti i jedino stremiti zadobiti jednog dana, onda će oni čeznuti za njihovom smrti, onda će oni željeti odreći se njihova zemaljskog života poradi istinskog života u vječnosti [[(Filipljanima 1:21, 23; 2 Korinćanima 5:1-8)]]. Ali ljudi su i dalje daleko previše priljubljeni uz njihov tjelesni život, oni se boje izgubiti ga, oni ljube zemaljski život i prema tome će ga izgubiti i njihova će sudbina biti smrt.

I opet, nije fizička smrt naznačena ovime nego smrt duha, u kojeg će duša koja ljubi zemaljski život sići bez greške. Ova je smrt gora nego to ljudsko biće može zamisliti, jer on je onda izgubio sebe, on je izgubio njegov zemaljski život i njegova duša će biti bez svjetla i snage, totalno bespomoćna i u vrlodubokoj tami.... Duhovna smrt je jedno neopisivo mučenje za dušu budući je ona sebe svjesna, time ona je svjesna da nije uništena [[(tj. sasvim prestala postojati)]] u trenutku smrti nego nastavlja postojati u jednom stanju punom agonije. Žudnja za ugodnom aktivnošću može jedino uvijek biti ispunjena od strane žive duše, jer ova potrebuje snagu koja je jedino prirođena u živom biću, dok je biće bez snage mrtvo.

Međutim, što je na Zemlji ostvareno posredstvom životne energije koja teče ka ljudima je jedino za svjetovne aktivnosti, koje povećavaju svjetovna materijalna dobra ali nemaju nikakve vrijednosti za duhovno kraljevstvo. U drugu ruku duhovni rad donosi nepropadljiva blaga i osigurava život u vječnosti. I iz ovog razloga, volja ljudskog bića treba ozbiljno stremiti spram vječnog života, tako da on onda koristi životnu energiju za stjecanje duhovne snage.... onda će on biti pobjedonosan nad smrću, onda će vječni život za njega biti izvjestan i on neće kušati smrti u cijeloj vječnosti.

AMEN

"Cel care își iubește viața o va pierde...."

Voința de a trăi înseamnă o victorie sigură asupra morții.... Pe Pământ nu puteți comanda moartea trupească, dar chiar și atunci moartea trupească poate fi trecerea la viață dacă voința din ființa umană a devenit suficient de puternică pentru a dobândi viața veșnică. Această voință de a trăi este aprobată de Mine, chiar dacă am rostit cuvintele: "Cine își iubește viața o va pierde, iar cine renunță la ea o va câștiga....". Oricine se gândește doar la viața trupului său și la modul în care o poate păstra, va afla curând că el însuși este complet neputincios și va fi luat de pe Pământ fără a se putea apăra împotriva acestui lucru. Prin urmare, această voință de a trăi nu este menită să fie victorioasă asupra morții..... Viața adevărată a sufletului trebuie să fie dorită, iar voința ființei umane trebuie să-și folosească toate forțele pentru această viață, atunci nu va mai exista moarte pentru el în veșnicie, atunci el va trăi în lumină și putere și va putea fi continuu activ pentru propria fericire. Atunci el va fi învins cu adevărat moartea, iar ieșirea sufletului din corpul său este o trezire la o viață nouă, netulburată de învelișul trupesc, eliberat de orice materie și totuși în plinătatea nesperată a puterii. Oamenii de pe Pământ ar trebui să iubească această viață și să se străduiască să o posede doar o zi, apoi vor tânji după moarte, apoi vor să renunțe la viața pământească de dragul vieții adevărate din veșnicie. Dar oamenii sunt și mai atașați de viața trupească, se tem să o piardă, iubesc viața pământească și de aceea o pierd, iar soarta lor este moartea. Și, din nou, nu este vorba de moartea trupului, ci de moartea spirituală, în care se scufundă inevitabil sufletul, care iubește viața pe Pământ. Iar această moarte este mai rea decât își poate imagina ființa umană, căci s-a pierdut pe sine, a fost lipsită de viața pământească, iar sufletul său este lipsit de lumină și de putere, complet neputincios și în cel mai adânc întuneric.... Moartea spirituală este o agonie de nedescris pentru el, deoarece este conștient de sine, deci nu se stinge odată cu momentul morții, ci continuă să vegeteze într-o stare chinuitoare. Numai cei vii vor putea vreodată să satisfacă dorința de activitate, care este plăcută, deoarece necesită forță, care este inerentă numai unei ființe vii, în timp ce o ființă fără forță este moartă. Dar ceea ce se face pe Pământ cu ajutorul forței vitale care pătrunde în ființa umană poate consta într-o activitate pur lumească, care cu siguranță sporește bunurile materiale pământești, dar nu are nicio valoare pentru împărăția spirituală, sau poate consta și într-o activitate spirituală care produce comori nepieritoare și garantează astfel și viața în eternitate. Și de aceea, voința ființei umane trebuie să se îndrepte cu seriozitate spre viața veșnică, pentru ca apoi să folosească forța vieții pentru a dobândi putere spirituală.... apoi va deveni victorios asupra morții, căci atunci este sigur de viața veșnică și nu va gusta moartea pentru veșnicie....

Amin