• Retour

Responsabilité des parents et des enfants....

C’est sans connaissance aucune que vous commencez votre existence terrestre en homme. L’âme est encore enveloppée de ténèbres spirituelles parce qu’il faut d’abord qu’elle atteigne l’état de conscience du «moi» avant de pouvoir commencer à dissoudre le voile épais autour d’elle. Elle peut déjà le faire même avant de recevoir un savoir spécial, car dès la première enfance, elle peut démontrer de bons sentiments en elle bien qu’elle n’agisse pas selon une certaine connaissance. Mais il faut toujours que l’être humain soit conscient de lui-même, sinon sa manière de penser et d’agir n’aurait pas de valeur. Déjà de bonne heure, un tel enfant fait déployer en lui l’étincelle d’amour ; il est bon parce qu’il y est poussé par son intérieur.... tandis qu’un autre enfant dans un même état de conscience du «moi» cèdera aux mauvaises impulsions en lui, bien qu’éprouvant indistinctement en lui la sensation de mal faire. Dans les deux cas, il ne peut pas encore être question de connaissance, mais l’étincelle d’amour a été déposée dans chaque être humain, et par conséquent, la manière d’agir initiale des enfants est différente parce que leurs âmes réagissent à la poussée intérieure de manières différentes, mais chaque enfant a conscience d’agir bien ou mal.... du moment où il a lui-même atteint le stade d’être conscient du «moi».

Et maintenant, peu à peu, un savoir est communiqué à l’enfant.... il apprend à connaître des lois d’ordre, c'est-à-dire qu’il commence à comprendre de plus en plus, et il fera lui-même l’expérience de ce qui a de bons et de ce qui a de mauvais effets.... on lui apprend le concept du bien et du mal, mais les humains adolescents réagiront de manière différente, en correspondance avec le degré où ils attisent en eux-mêmes la flamme de l’amour, et se laissent influencer par leur intérieur. Et en correspondance, la connaissance s’accroît, ou bien l’aveuglement initial de l’âme demeure, car le savoir amené de l’extérieur à l’homme n’est de loin pas encore de la connaissance – il ne le devient qu’au moment où l’amour en l’homme anime ce savoir. .... En effet, le savoir peut remplir l’intelligence, mais alors ce savoir ne demeure qu’une lumière aveuglante qui n’est pas capable de répandre de la clarté dans l’âme de l’homme, et ainsi, l’âme continue à être enveloppée de voiles. Mais à partir du moment où l’homme a conscience de lui-même, où il est capable d’entendre la voix de la conscience en lui, il est tenu responsable de ses actions.... à partir du moment où donc le sens du bon et du mal s’est éveillé en lui, ce qui peut être le cas plus tôt pour un enfant ou plus tard pour un autre, c’est là la condition qui détermine si l’enfant est tenu pour responsable de ses actions. Cependant, il doit être toujours tenu compte de la faiblesse d’une âme qui doit rendre sa vie terrestre à un âge tendre. Il doit toujours être tenu compte du degré de maturité ainsi que du savoir qu’il aura reçu jusqu’à ce moment. En effet une connaissance complète ne peut pas servir d’échelle, car celle-ci ne peut être gagnée que par l’amour.

Et c’est selon l’amour que l’homme est évalué, et celui-ci peut être éveillé, puis être enflammé en chaque homme, comme inversement, l’étincelle d’amour peut aussi être étouffée, ce qui apparaît au travers de pensées et d’actions méchantes dès que l’homme devient conscient de soi en tant qu’être qui peut faire usage de sa volonté et qui en fera usage selon son âme mauvaise, qui n’est pas prête à aimer, et qui sera également inaccessible à un savoir qu’on lui amène.... et donc la «connaissance» n’étouffera pas cette méchante impulsion intérieure. Seulement quand un enfant peut être incité à faire une bonne action, cette impulsivité méchante peut se perdre en procurant à la voix de la conscience la chance de s’exprimer d’une manière plus perceptible.

Et voilà pourquoi une responsabilité extrêmement grande incombe aux parents, ils devraient tout faire pour éveiller l’amour chez leur enfant, ils doivent le solliciter de lui et l’aider un peu en formant en lui le sens de la serviabilité et en étouffant les impulsions trop égoïstes.... Car dès que l’étincelle d’amour sera allumée, elle se répandra sûrement, et alors l’âme ne sera plus enveloppée de ténèbres, d’elle-même la clarté se répandra dans le cœur et dès qu’on lui communiquera un savoir correspondant, les pensées et les actions de l’enfant seront déjà conscientes et lui vaudront bientôt la lumière de la connaissance dès qu’un savoir correspondant lui sera communiqué.... Car l’amour est tout .... et tout homme est capable d’aimer parce que Dieu a posé une étincelle dans tout homme, une partie de Lui-même, pour le conduire de nouveau de l’état de mort à l’état de vie....

Amen

Responsabilitatea părinților și a copiilor....

În ignoranță totală vă începeți existența pământească ca ființă umană. Sufletul este încă închis în întunericul spiritual, deoarece trebuie să atingă mai întâi starea de conștiință a Eu-lui înainte de a putea începe să dizolve învelișul dens din jurul său. El poate face acest lucru și fără să fi primit vreo cunoaștere specială, căci poate lăsa să apară în el sentimentele bune încă din prima tinerețe, deși nu acționează în conformitate cu o anumită cunoaștere. Dar ființa umană trebuie să fie mereu conștientă de ea însăși, altfel gândurile și acțiunile sale nu ar putea fi evaluate. Un astfel de copil dezvoltă scânteia iubirii în el însuși de la o vârstă fragedă; este bun pentru că este împins spre ea din interior, în timp ce un alt copil aflat în aceeași stare de conștiință a eu-lui cedează instinctelor rele din el însuși, deși simte în el însuși sentimentul slab al răului. În ambele cazuri nu se poate vorbi încă de cunoaștere, dar scânteia iubirii este inerentă fiecărei ființe umane și, prin urmare, modul inițial de a acționa este diferit la copii doar pentru că sufletul lor reacționează diferit la impulsul interior, dar fiecare copil este totuși conștient dacă acționează bine sau rău.... odată ce a atins stadiul de conștiință a eu-lui. Și acum copilului i se dă încet cunoștințe.... se familiarizează cu legile ordinii, adică devine din ce în ce mai ușor de înțeles pentru el, și va experimenta în sine și ceea ce este bun sau rău.... va fi învățat conceptul de bine și rău și, din nou, oamenii în creștere vor reacționa diferit, în funcție de faptul dacă vor aprinde flacăra iubirii în ei înșiși și se vor lăsa influențați din interior. Și cunoașterea crește și ea în consecință, ori orbirea inițială a sufletului rămâne, căci cunoașterea furnizată ființei umane din exterior nu trebuie să fie cunoaștere pentru multă vreme, ci devine astfel doar atunci când iubirea din ființa umană însuflețește cunoașterea.... Cunoașterea poate, într-adevăr, să umple intelectul, dar atunci ea va rămâne doar o lumină orbitoare care nu are puterea de a răspândi strălucirea în sufletul ființei umane și, prin urmare, sufletul continuă să fie înconjurat de învelișuri. Cu toate acestea, ființa umană este considerată responsabilă din momentul în care este conștientă de sine, când își poate auzi vocea conștiinței în interiorul său.... când s-a trezit în ea sentimentul binelui sau al răului, care poate fi mai devreme la un copil, mai târziu la altul, dar care este condiția prealabilă pentru ca el să răspundă pentru acțiunile sale. Dar întotdeauna se ia în considerare slăbiciunea unui astfel de suflet, care trebuie să renunțe din nou la viața pământească într-un stadiu timpuriu. Gradul de maturitate este întotdeauna luat în considerare, precum și cunoștințele pe care ființa umană le-a primit până în prezent. Căci cunoașterea deplină nu poate fi considerată un standard, deoarece o astfel de cunoaștere poate fi obținută doar prin iubire. Cu toate acestea, ființa umană este evaluată în funcție de iubire, iar aceasta se se poate aprinde în fiecare persoană, dar scânteia iubirii poate fi, de asemenea, stinsă, iar acest lucru semnifică întotdeauna și gândirea și acțiunile rele, care apar de îndată ce ființa umană devine conștientă de sine ca o ființă care își poate folosi voința și care își va folosi această voință în funcție de sufletul său rău, care nu este dispus să iubească și care se va închide, de asemenea, în fața cunoștințelor care i-au fost furnizate.... Astfel, o "cunoaștere" nu sufocă această pornire interioară a răului. Doar atunci când un copil poate fi influențat să facă ceva bun, se poate pierde acest impuls malefic și atunci vocea conștiinței se poate exprima din nou mai bine. De aceea, părinții au o mare responsabilitate de a face tot ce le stă în putință pentru a trezi dragostea în copil, pentru a-l încuraja să ajute în moduri mărunte și pentru a dezvolta astfel sentimentul de utilitate în rândul copiilor și pentru a înăbuși instinctele prea egoiste ale acestora. Pentru că imediat ce scânteia iubirii a fost aprinsă, ea se va răspândi și sufletul nu va mai fi învăluit în întuneric, ci va deveni lumină în inimă de la sine, iar gândirea și acțiunea copilului vor fi deja conștiente și în curând vor câștiga și ele lumina cunoașterii, precum și cunoștințele corespunzătoare îi vor fi transmise.... Căci iubirea este totul.... și fiecare ființă umană este capabilă să iubească, pentru că Dumnezeu Însuși a pus în fiecare ființă umană o scânteie, o părticică din El Însuși, pentru a o întoarce din starea de moarte în starea de viață....

Amin