• Retour

Importance du sentiment de responsabilité

Chaque homme porte tout seul la responsabilité pour son âme. Donc pour lui il est de la plus grande importance de savoir ce qu'il doit faire dans la vie terrestre, pour sauver son âme de la chute dans l'abîme, de l'éternelle obscurité et du tourment, pour lui préparer un sort bienheureux, une Vie éternelle. Il ne doit pas faire autre chose que de libérer son âme des épaisses enveloppes qui l'entourent, de lui créer de nouveau la possibilité de se laisser rayonner par la divine Lumière d'Amour, comme autrefois avant que l'être soit tombé. L'homme doit se rendre compte que pour ce but il lui a été donné la vie terrestre et donc il doit l’exploiter pour ce but. Et chaque jour, chaque heure lui en donne la possibilité, parce qu'il doit seulement s'exercer continuellement dans l'amour désintéressé. Il doit chercher à se libérer de l'amour propre qui est ce qui a fait se lever ces épaisses enveloppes autour de l'âme. Tout ce que l'homme entreprend sur la Terre, est totalement inutile pour l'Éternité, pour la transformation de son être, pour le mûrissement de l'âme, si l'amour désintéressé n'est pas le motif de son entreprise. Ce qui se lève au motif de l'amour propre est utile seulement pour le temps de la vie terrestre, mais n’a pas de subsistance pour l'Éternité. L'homme lui-même doit toujours observer quels sentiments le dominent dans ses pensées et ses actes et il pourra constater que l'amour propre se porte encore puissamment en avant et l'amour désintéressé pour le prochain est seulement rarement la force de poussée de son action. Mais avec de la bonne volonté il peut se changer lui-même ainsi que ses sentiments, il peut travailler consciemment sur lui en s’efforçant de faire reculer lui-même ainsi que ses désirs, et aider par contre ceux qui sont dans la misère. Il verra toujours de la misère autour de lui, il aura toujours la possibilité de servir, et cela lui causera toujours une plus grande joie, plus consciemment il travaille sur lui, mais pas pour un salaire, mais du fait de sa propre conviction d'être formé imparfaitement et d'utiliser la vie terrestre pour devenir parfait. Il doit tendre vers le Haut, alors il lui est guidé la Force d'en haut. Il doit vouloir que sa vie terrestre n'ait pas été vécue en vain à la fin de ses jours, alors il sera aussi sûr d’atteindre le but. Dès que l'homme aura réussi à faire passer son moi après celui du prochain, il est déjà devenu victorieux, et les enveloppes de l'âme se dissoudront et laisseront entrer le Rayon de Lumière de l'Amour divin, il ne doit alors plus craindre d'avoir parcouru en vain la voie terrestre. Mais ce travail sur lui-même doit vraiment se dérouler et il doit savoir que lui-même en porte la responsabilité. Or le savoir lui arrive par la Parole de Dieu. S’il se laisse toucher par la Parole de Dieu, s'il réfléchit sur celle-ci et cherche à l'exécuter, alors le travail sur lui-même commence déjà. Mais celui qui n'écoute pas la Parole de Dieu qui la laisse passer outre son oreille, qui ne se ne sent pas interpelé, celui-ci passe comme un irresponsable à travers la vie, même lorsqu’il agit de façon responsable sur les choses terrestres; parce qu'à cette activité il y est poussé seulement par son amour propre qui cherche le succès, l’honneur et la renommée terrestres, mais ne provoque aucune transformation animique. Et de tels hommes croient à peine dans la continuité de la vie de l'âme après la mort et à son tourment dans le Règne de l'au-delà. Parce que l'amour propre le met dans l'impossibilité de croire. Donc il ne peut pas être prêché avec assez de ferveur l'amour pour Dieu et pour le prochain, parce que seulement avec cela l'homme arrive à la foi et à la Lumière de la connaissance. Mais l'homme ne peut pas être forcé à l'amour, il doit se développer librement en lui, et chaque homme en est capable, parce que chacun a reçu une étincelle d'amour pour son parcours de vie terrestre, donc chaque homme doit seulement l'allumer, et pour cela seulement sa volonté est nécessaire. La volonté est libre, mais elle peut être stimulée à travers la conscience de la responsabilité. Et celle-ci peut même être à nouveau réveillée dans chaque homme, dès qu'il réfléchit seulement sérieusement sur lui-même, sur le Pouvoir du Créateur Qui l'a fait se lever, et sur le but de son existence ; parce que celui qui réfléchit sérieusement sur ces questions, recevra mentalement la Réponse, et celle-ci le poussera à mener une vie consciente avec pour but son perfectionnement. En outre à chaque homme ils arrivent aussi des explications de l'extérieur qu’il peut accepter ou refuser. Mais à celui-ci il est demandé sa propre prédisposition, parce que seulement lui-même peut dérouler l'œuvre du changement de l'être. Mais vu que chaque homme sait quel effet nuisible a une vie terrestre irresponsable, il connaît aussi la signification de la conscience de la responsabilité et peut évaluer celle-ci pour son âme, ainsi que la caducité de tout le terrestre et il devrait fortifier encore bien davantage la conscience de la responsabilité sur l'impérissabilité éternelle. Mais sans amour l'homme reste aveugle dans son esprit et totalement inactif ; parce que c’est vraiment dans les œuvres d'amour désintéressé que consiste le travail de l'homme sur son âme, et tant que la volonté de l'homme n'y est pas disposée, le but de la vie terrestre n'est pas atteint et l'âme est et reste dans la plus grande misère, et le danger de se précipiter de nouveau dans l'abîme est très grand, s'il entre dans le Règne de l'au-delà dans cet état obscur, à moins qu'un amour totalement désintéressé d'un homme sur la Terre le suive dans ce Règne et l'aide là encore à une petite Lumière. Mais il ne pourra jamais être récupéré ou atteint ce qu’il était possible d’atteindre sur la Terre.

Amen

Semnificația conștiinței responsabilității....

Fiecare om este singur responsabil pentru sufletul său. Și de aceea este extrem de important pentru el să știe ce trebuie să facă în viața pământească pentru a salva sufletul de la căderea în abis, de la întunericul și chinul veșnic.... pentru a-i pregăti o soartă fericită, o viață veșnică.... El nu are nimic altceva de făcut decât să elibereze sufletul de învelișurile dense care îl înconjoară, să creeze posibilitatea ca el să se lase din nou străbătut de lumina divină a iubirii, așa cum a facut-o odinioară înainte ca ființa să cadă.... Omul trebuie să fie conștient că viața pământească i-a fost dată în acest scop și, prin urmare, trebuie să folosească și această viață în acest scop. Și fiecare zi, fiecare ceas îi oferă posibilitatea de a face acest lucru, căci nu trebuie decât să practice în mod constant iubirea dezinteresată.... El trebuie să încerce să se elibereze de iubirea egoistă, care lasă să crească în jurul sufletului acele învelișuri dense. Tot ceea ce întreprinde omul pe Pământ este complet lipsit de valoare pentru eternitate, pentru transformarea ființei sale, pentru maturizarea sufletului, dacă iubirea dezinteresată nu este motivul activității sale. Iar tot ceea ce izvorăște din motivul iubirii de sine este de folos doar pentru timpul vieții pământești, dar nu are o valoare durabilă pentru veșnicie. Omul ar trebui să observe întotdeauna ce sentimente îi domină gândurile și acțiunile. Și va putea constata că iubirea de sine încă se manifestă cu putere, iar iubirea dezinteresată față de aproapele este rareori doar forța motrice a acțiunilor sale. Dar, cu bunăvoință, el se poate schimba pe sine și sentimentele sale, poate lucra conștient asupra lui însuși, forțându-se să se lase deoparte pe sine și dorințele sale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie în schimb..... Și va vedea mereu greutăți în jurul său, va avea mereu ocazia de a fi de folos și, de asemenea, îi va face mai multă plăcere cu cât va lucra mai conștient asupra sa.... însă nu de dragul unei recompense, ci din convingerea sa de a fi insuficient modelat și de a folosi viața pământească pentru a deveni perfect. El trebuie să se străduiască în sus, atunci și puterea îi va fi furnizată de sus..... El trebuie să dorească ca viața sa pământească să nu fie trăită în zadar la sfârșitul zilelor sale, și atunci va ajunge cu siguranță și el la țintă. De îndată ce omul a reușit să-și lase ego-ul deoparte de dragul semenilor săi, a devenit deja un învingător, iar învelișurile sufletului se dizolvă și poate lăsa să pătrundă raza divină a iubirii, și atunci nu mai trebuie să se teamă că a parcurs în zadar calea pământească.... Dar el însuși trebuie să facă această muncă asupra sa și să știe că el însuși poartă responsabilitatea. Dar cunoașterea îi vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.... Dacă se lasă atins de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă se gândește la el și încearcă să îl urmeze, atunci lucrarea asupra lui însuși începe deja.... Dar cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, cine doar îl lasă să îi sune în urechi, cine nu se simte abordat de el, merge prin viață în mod iresponsabil, chiar dacă acționează responsabil în problemele pământești.... Căci el este împins la această acțiune doar de iubirea de sine, care caută succesul, onoarea și faima pământeană, dar care nu duce la nicio transformare spirituală.... Iar astfel de oameni vor crede cu greu și în continuarea existenței sufletului după moarte și în chinurile sale în împărăția de dincolo. Căci iubirea de sine îi face imposibil să creadă.... Și, prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nu poate fi predicată cu suficientă sârguință, pentru că numai prin aceasta poate ajunge ființa umană la credință și la lumina cunoașterii. Cu toate acestea, nici ființa umană nu poate fi forțată să iubească, ci aceasta trebuie să se dezvolte în ea în mod liber, dar fiecare ființă umană este capabilă de aceasta, deoarece fiecare ființă umană a primit o scânteie de iubire pentru acest curs al vieții sale pământești, astfel că doar fiecare ființă umană trebuie să o aprindă.... pentru care este necesară doar voința sa. Iar voința este liberă, dar poate fi stimulată de conștiința responsabilității. Iar conștiința responsabilității poate fi de asemenea trezită în fiecare ființă umană de îndată ce aceasta reflectează cu seriozitate asupra sa, asupra puterii creatoare care l-a adus la existență și asupra scopului existenței sale.... Căci oricine reflectă serios asupra acestor întrebări va primi și un răspuns mental, iar acest răspuns îl va îndemna să trăiască o viață conștientă cu scopul perfecțiunii trecute. Și, în plus, fiecare persoană va primi și iluminări din exterior, pe care le poate accepta sau respinge..... Dar este necesară propria sa atitudine, pentru că numai el însuși poate realiza lucrarea de schimbare a naturii sale. Dar, întrucât fiecare ființă umană cunoaște efectele dăunătoare ale unei vieți pământești iresponsabile, cunoaște și importanța simțului responsabilității..... Și el poate să prețuiască și acest lucru pentru sufletul său.... iar caracterul trecător al tuturor lucrurilor pământești ar trebui să întărească și mai mult conștiința responsabilității față de eternul-imortal.... Fără iubire, însă, omul rămâne orb în spiritul său și complet inactiv. Căci lucrarea omului pentru sufletul său constă tocmai în lucrări de iubire dezinteresată și, atâta timp cât voința omului nu este dispusă să facă acest lucru, nici scopul vieții pământești nu va fi împlinit, iar sufletul este și rămâne în cea mai mare adversitate, iar pericolul de a se scufunda din nou în abis este mare dacă intră în împărăția de dincolo în această stare întunecată.... dacă iubirea complet dezinteresată a unei ființe umane de pe Pământ nu îl urmează în acea împărăție și nu îl ajută să obțină acolo puțină lumină.... Dar nu va putea niciodată să recupereze sau să realizeze ceea ce a putut realiza pe Pământ....

Amin