• Retour

L'hérédité – Aptitudes – les parents

Le cours terrestre de l'homme correspond à son aptitude, c'est-à-dire que dans son âme se trouvent des erreurs et des manques dont il doit se libérer au cours du chemin de sa vie terrestre. Ces erreurs et faiblesses ne sont pas égales dans chaque homme, et cela parce que chaque substance d'âme a vécu d'abord dans une autre forme extérieure, dans laquelle maintenant elle a développé certaines particularités, bonnes ou mauvaises, plus ou moins fortes. Par conséquent les hommes seront entièrement différents dans leur manière d'être et donc ils nécessiteront aussi des moyens différents d'éducation, pour promouvoir ce qui est bon, et vaincre ce qui peut être appelé défectueux ou mauvais. Maintenant il serait entièrement erroné de présumer que toutes les âmes sont formées également à l'instant de leur incorporation sur la Terre. Il y a de multiples différences, et l'homme reconduit cette différenciation de l'être à travers l'«hérédité». Vers extérieur il pourra même sembler comme si les fils avaient à accepter un certain poids pour leur parcours terrestre, c'est-à-dire posséder des caractéristiques de leur être qui peuvent être soit promotrices soit un obstacle pour le développement spirituel, mais pour lesquelles ils ne peuvent pas être rendus responsables, parce que la raison est un «bien héréditaire» et donc n’engage pas leur faute, donc cela leur demandera plus de force pour combattre et vaincre ces erreurs depuis la naissance. L'homme doit combattre contre toutes ses erreurs et travailler sur lui, pour atteindre la maturité de l'âme. Et lorsqu’en lui des instincts spécifiques prédominent, alors il doit être clair pour lui, que l'aptitude des parents ne détermine pas l'être de l'homme, mais que l'homme a vraiment permis à ces faiblesses et ces imperfections de devenir une partie de sa nature au cours des infiniment nombreuses incorporations avant l'étape humaine, dans lesquelles l'être se sent à son aise et ne fait rien pour se libérer de telles erreurs et défauts. Et maintenant sur la Terre il en a certes la volonté, mais une certaine faiblesse. Et il perçoit son défaut comme un bon droit, parce qu'il le considère comme un héritage sans qu’il en soit de sa faute. Mais c’est de sa libre volonté qu’il s’est s'associé à ces personnes qui sont semblables dans leur mode d'être (voir : Lorber - la Maison de Dieu) pour le temps de son chemin terrestre. Car ces êtres avaient une même force d'attraction pour l'âme qui cherchait à s'incorporer, et par conséquent on parle généralement d'hérédité, bien que les parents corporels n'aient aucune part dans la manière d'être de l'âme qu'ils ont à assister pendant le temps terrestre. Et donc chaque âme doit accomplir toute seule le travail pour le développement vers le Haut.

Amen

Ereditate.... Atașament.... Părinți....

Parcursul pământesc al omului corespunde dispoziției sale, adică sufletul său este afectat de greșeli și defecte de care ar trebui să se elibereze prin viața sa pământească. Aceste defecte și slăbiciuni nu sunt aceleași la fiecare ființă umană, și anume pentru că fiecare substanță sufletească a trăit anterior într-o altă formă exterioară în care anumite particularități, bune sau rele, au fost dezvoltate într-o măsură mai mare sau mai mică. În consecință, oamenii vor fi, de asemenea, destul de diferiți în natura lor și, prin urmare, vor avea nevoie și de mijloace diferite de educație pentru a promova ceea ce este bun în ei și pentru a depăși ceea ce poate fi numit deficitar sau rău. Acum ar fi complet greșit să presupunem că toate sufletele au aceeași formă în momentul întrupării lor pe Pământ. Dimpotrivă, există atât de multe diferențe, iar omul atribuie această diferență a ființelor "eredității". În aparență, în exterior, se poate părea ca și cum copiii ar fi trebuit să accepte o anumită povară pentru parcursul lor pământesc, și anume particularități ale naturii lor care pot fi atât benefice, cât și perturbatoare pentru dezvoltarea spirituală, dar pentru care nu ar putea fi considerați responsabili, deoarece, conform raționamentului lor, "ereditatea" are un cuvânt de spus fără să aibă vreo vină, prin urmare este nevoie de o forță corespunzător mai mare pentru a lupta și a depăși aceste defecte înnăscute. Omul trebuie să lupte împotriva tuturor defectelor sale și să lucreze asupra lui însuși pentru a ajunge la maturitatea sufletului. Iar dacă în el predomină instinctele particulare, el trebuie să fie conștient de faptul că nu dispoziția părintească este cea care determină firea ființei umane, ci faptul că ființa umană a permis ca tocmai acele slăbiciuni și defecte din nenumăratele întrupări de dinaintea stadiului de ființă umană să devină firea sa, în care ființa se simțea bine și nu făcea nimic pentru a se elibera de aceste defecte și lipsuri. Și acum, pe Pământ, are cu siguranță voința de a face acest lucru, dar are o anumită slăbiciune. Și își simte neajunsurile ca pe un drept bun, deoarece consideră că acestea au apărut fără vina sa. Și totuși, a fost voința sa liberă să se alăture acelor oameni, pentru timpul umblării sale pământești, care sunt asemănători în natura lor. Tocmai această aceeași natură a avut atracție pentru sufletul care caută să se întrupeze și, în consecință, se vorbește în general de moștenire, deși părinții trupești nu au nici o cotă-parte din natura sufletelor pe care trebuie să le îngrijească în timpul cât sunt pe Pământ. Și de aceea, fiecare suflet trebuie să abordeze el însuși munca de dezvoltare superioară. Aceasta nu îi poate fi luată niciodată de către un semen, nici măcar de către părinții trupești. În același mod, părinții sunt fără vină pentru atașamentul copiiilor lor, chiar dacă se pare că aceștia suferă de pe urma moștenirii părinților lor. Fiecare ființă poartă răspunderea pentru ea însăși, cu excepția faptului că ființa umană ca atare ar trebui sfătuită să lucreze asupra ei însăși atâta timp cât este încă încredințată grijii părinților săi trupești. Căci fiecare ființă umană trebuie să lucreze asupra sufletului său însuși, altfel nu se poate elibera de fosta sa vină de păcat....

Amin

(Această parte a proclamației a fost scrisă de o mână străină, nota. Ed.)