• Retour

L’âme - l’étincelle de l’esprit dans l’homme

L'âme de l'homme est la fusion d'innombrables substances animiques qui sont des points de recueil de la Force spirituelle, donc des vases de réception du spirituel de Dieu. Chacune de ces innombrables substances a été précédemment incorporée, c'est-à-dire renfermée dans une forme extérieure dans le but d’un développement ultérieur du spirituel et la possibilité de la fusion future avec la même substance. L'âme de l'homme au travers de ses substances individuelles est passée à travers chaque Œuvre de Création, l'âme est pour ainsi dire mûre pour la dernière incorporation sur la Terre. L'âme assume toujours la même forme que l'enveloppe extérieure qui la renferme, et à celui qui serait capable de la vue spirituelle, elle offrirait une image incroyablement fascinante et multiple, s'il voulait observer l'âme de l'homme dans sa composition. Cette Œuvre de Création de Dieu, invisible aux hommes, est indescriptible, que ce soit dans sa constitution comme aussi dans son utilité. Mais une description de la constitution de l'âme confondrait seulement les pensées de l'homme, parce qu'elles ne saisiraient pas les innombrables Miracles que le corps humain cache en lui. C’est une Œuvre complète de Création en miniature, qui maintenant est compréhensible en tant qu’«âme» par l'homme. L'âme est la partie intime de l'homme et comprend toute la Création destinée à se transfigurer dans la vie terrestre pour jouir des délices du Ciel en Louanges à Dieu.

L'âme cache en elle l'esprit divin ; la substance primordiale de l'âme est certes spirituelle dans toutes ses phases de développement, mais Dieu Lui-Même pose une étincelle divine d'Esprit dans l'âme qui s'incorpore dans l'homme. Il insuffle Son Souffle dans l'homme, Il remet en lui le Divin et Il met l'âme devant la tâche de se décider pour le Divin ou pour l’humain pendant sa dernière existence sur la Terre. Si maintenant l'âme, le spirituel de Dieu qui un temps fut rebelle à Dieu, veut maintenant s'unir avec l'Esprit divin, elle doit commencer maintenant la transformation de ce qui était loin de Dieu, et l'âme humaine doit s’éclairer. Et alors l'âme humaine s'unit ensuite avec l'Esprit divin, lorsqu’elle dépasse fermement tout désir humain qui est inhérent au corps humain comme la tentation en vue du renforcement de la volonté – lorsqu’il résiste à tout ce que le corps comme tel lui demande et qu’il se soumet volontairement à ce que lui demande l'Esprit divin.

Alors l'âme renonce définitivement à sa rébellion d'un temps contre Dieu, se décide pour Dieu, ne s'oppose plus consciemment contre le Divin et accueille le Rayonnement d'Amour, la Force, pour augmenter en elle le spirituel, pour établir la fusion du spirituel en elle avec le spirituel hors d’elle et maintenant elle cherche consciemment le rapprochement avec Dieu. Mais si le désir corporel prédomine, alors l’Etincelle de l'Esprit divin somnole en elle au plus profond de l'homme, il ne peut rayonner aucune Lumière et l'âme reste dans la plus profonde obscurité. Elle vit sa vie terrestre sans la moindre poussée, le spirituel en elle est condamnée à l'absence de vie, le chemin terrestre n'est pas un chemin de développement vers le haut pour elle, mais une période de stagnation ou bien même de rétrogradation. L’Etincelle de l'Esprit divin dans l'homme a été laissée inaperçue et donc elle ne pouvait pas s'exprimer. À l'être la Force de l'Amour divin ne pouvait pas affluer et donc l'unification avec l'Esprit du Père de l'Éternité ne peut jamais plus avoir lieu. Et l'âme sur la Terre est dans un état d'absence de lumière, elle l’emporte avec elle dans l'Éternité, pour se rappeler là avec d’infinis tourments et repentirs du temps perdu sur la Terre et maintenant elle doit mener une lutte très dure pour améliorer sa situation.

Amen

Sufletul.... Scânteia spirituală din om....

Sufletul omului este uniunea a nenumărate substanțe sufletești, care sunt puncte de colectare a puterii spirituale, adică receptacole ale spiritualului de la Dumnezeu. Fiecare dintre aceste nenumărate substanțe a fost în prealabil întrupată undeva, adică închisă de o formă exterioară în scopul dezvoltării superioare a spiritualului și a posibilității de a se uni mai târziu cu o astfel de substanță sufletească. Prin urmare, sufletul ființei umane a trecut prin fiecare lucrare a creației în substanțele sale individuale, sufletul s-a maturizat, ca să spunem așa, până la ultima întrupare pe Pământ. Sufletul capătă întotdeauna aceeași formă ca și învelișul exterior care îl înconjoară.... Și o imagine incredibil de atractivă și diversă s-ar prezenta observatorului spiritual dacă ar vrea să privească sufletul ființei umane în componența sa. Această lucrare a creației lui Dumnezeu, invizibilă pentru om, este de nedescris, atât în structura sa, cât și în finalitatea sa. Cu toate acestea, o descriere a compoziției sufletului nu ar face decât să deruteze mintea umană, deoarece ea nu poate înțelege nenumăratele minuni pe care corpul uman le conține în el însuși. Este întreaga operă a creației în miniatură, care este acum inteligibilă pentru oameni ca "suflet". Sufletul este partea cea mai intimă a ființei umane și cuprinde întreaga creație.... destinat să se transfigureze în viața pământească și {ca} să se bucure de deliciile Cerului în lauda lui Dumnezeu..... Sufletul conține în el însuși spiritul divin. Spiritualitatea este într-adevăr și substanța primordială a sufletului în toate fazele sale de dezvoltare.... dar Dumnezeu Însuși plasează scânteia spirituală divină în sufletul care acum se întrupează în ființa umană.

El suflă suflarea Sa în ființa umană.... El pune în el divinul și pune sufletul în fața sarcinii de a se decide pentru divin sau uman în timpul ultimei sale existențe pe Pământ. Dacă sufletul.... ființa spirituală de la Dumnezeu, care odată s-a opus lui Dumnezeu.... este acum dispus să se unească cu spiritul divin, atunci începe transfigurarea a ceea ce era cândva îndepărtat de Dumnezeu și devine lumină în sufletul uman. Și atunci sufletul uman se unește cu spiritul divin atunci când depășește cu fermitate orice dorință umană, care aderă la trupul uman ca o ispită pentru a pune la încercare și a oțelii voința, când se împotrivește la tot ceea ce îi cere trupul ca atare și se supune de bunăvoie la ceea ce cere spiritul divin din el. Atunci sufletul renunță în cele din urmă la rezistența sa anterioară față de Dumnezeu. El se decide în favoarea lui Dumnezeu, nu se mai opune în mod conștient divinului și acceptă emanația iubirii, puterea, pentru a spori spiritualul din el însuși, pentru a realiza unificarea spiritualului din el însuși cu spiritualul din afara lui, și astfel se străduiește în mod conștient să se apropie de Dumnezeu.... Dacă, însă, dorința fizică este predominantă, scânteia spirituală divină doarme în cea mai adâncă îngrădire din ființa umană, nu poate radia lumină și sufletul rămâne în cel mai adânc întuneric. El își trăiește viața pământească fără nici cel mai mic succes, substanța spirituală din el este condamnată la lipsa de viață, progresul său pământesc nu este un curs de dezvoltare superioară, ci o perioadă de stagnare sau chiar de regres. Scânteia spirituală divină din ființa umană a fost lăsată neobservată și, prin urmare, nu s-a putut exprima. Forța iubirii divine nu a putut curge în ființă și astfel unificarea cu eternul Tată-Spirit nu poate avea loc niciodată. Iar sufletul ia cu el în veșnicie starea lipsită de lumină pe care a ales-o pe Pământ, pentru a-și aminti de timpul nefolosit pe Pământ în chinuri nesfârșite de remușcări, iar acum trebuie să ducă o luptă mult mai dificilă pentru a-și schimba starea într-una mai plină de lumină....

Amin