• Volver

Nacimiento de Cristo....

Ningún ser humano puede comprender la profundidad del amor divino expresado, que Dios Mismo descendió a la Tierra para llevar a cabo la obra de Redención para los seres humanos. La inconmensurable culpa del pecado Le conmovió, ya que no podía ser expiada por los pecadores mismos, ya que la ofensa contra el amor de Dios se produjo con plena conciencia de la culpa.... porque no fue la “deficiencia” lo que no dejó reconocer a estos su ofensa contra Dios, sino que estos seres estaban en la luz más brillante y, por lo tanto, también reconocieron a Dios en Su poder y gloria....Pero no Lo vieron y, por lo tanto, en contra de su mejor juicio, siguieron a aquel que se les presentó como Dios y Creador.... lo siguieron porque podían verlo, aun sabiendo que él también era solo un producto de la voluntad creativa del poder de Dios.

Ahí reside la magnitud de la culpa, que los seres estaban en la luz de la cognición, y a pesar de todo se apartaron de su Dios y Creador desde la Eternidad. Ya no podían expiar esta gran culpa, ya no podían deshacer el pecado, y quedaban cargados con esto, y solo quedaba una posibilidad; que Dios Mismo expiara la culpa.... lo cual, sin embargo, solo podía ocurrir dentro del marco de la justicia divina, porque toda culpa exige expiación para ser perdonada.... Y para realizar esta expiación para la humanidad, Dios descendió a la Tierra y llevó a cabo la obra de Redención en el hombre Jesús....

Dios Mismo no podía sufrir, pero quiso tomar sobre Sí el sufrimiento que la humanidad merecía por el pecado de haberse apartado de Dios.... Y así, un hombre tomó sobre Si este sufrimiento, en cuyo caparazón se encarnó Dios Mismo.... el Amor Eterno, Que ahora quiso ofrecer el sacrificio, el sacrificio de rescate por la gran culpa.... Un hombre, Cuyo corazón rebosaba de amor Se dejó clavar en la cruz por toda la humanidad y solo el amor Le impulso a esta obra de Misericordia.

Un ser humano con todas las debilidades y temores humanos recorrió un camino terrenal amargo, el amor en su interior creció cada vez más, pues Dios Mismo estaba en este ser humano. Por lo tanto, solo el amor fue siempre el factor determinante del hombre Jesús en sus palabras y acciones, así como finalmente el amor tomó el amargo camino del sufrimiento y sufrió y murió en la cruz.... No se trató de un acto arbitrario de un hombre que se sacrificó por beneficio propio, sino que fue impulsado a esta obra de misericordia únicamente por amor, pues sabía que el camino al Reino de la luz estaba cerrado para ellos y tenía que mantenerse cerrado, si no hubieran sido previamente liberados de su culpa pecaminosa....

Él sabía en qué consistía el pecado original y que jamás podrían expiarlo por sí mismos. Por lo tanto, Se ofreció a Si mismo para ofrecer a Dios el sacrificio expiatorio y redimir a sus semejantes. Pero en realidad, fue el Amor en Él lo que Lo impulso a hacerlo; fue el Amor Eterno Mismo el que deseó redimir a los seres humanos de su inconmensurable culpa, pues en el hombre Jesús se manifestaba la Divinidad Eterna en toda su plenitud.

Así pues, debe entenderse la Encarnación de Dios; que el Amor Eterno se encarnó en un ser humano que se preparó de tal manera que el Amor Eterno pudiera morar en Él, y por lo tanto, todo lo que el hombre Jesús hizo en su vida terrenal, Dios Mismo lo hizo verdaderamente en Él.... y que el “amor” determinó al hombre Jesús en su querer, pensar y actuar, eso significa que el hombre sufrió y murió en la cruz, pero que Dios Mismo estaba dentro de este hombre y, por lo tanto, que Él llevó a cabo la obra de Redención para todos los seres humanos.

Solo cuando los seres humanos comprendan que Dios es Amor comprenderán también el problema de la encarnación de Dios, y comprenderán que Dios y Jesucristo son Uno y que no son dos personas, y que, por lo tanto, la Unidad divina no debe ser cuestionada, porque el amor llenó la forma humana y, por lo tanto, la forma externa del hombre Jesús era también la forma visible del Amor divino Mismo, que no eran seres separados, sino siempre Dios Mismo.

Solo así se podrá resolver el problema de la encarnación de Dios; entonces, también reconocer a Jesucristo será fácil para el ser humano, y éste encontrará refugio en Él e invocará a Dios Mismo, reconociéndolo así. Y su pecado original será borrado, porque Dios Mismo descendió a la Tierra por ese pecado y realizó la obra de Redención, la obra de Expiación por él....

amén

Nașterea lui Hristos....

Nimeni nu poate măsura profunzimea iubirii divine care s-a exprimat prin coborârea lui Dumnezeu însuși pe Pământ pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a omenirii. I-a fost milă de imensa vină a păcatului oamenilor, pentru că nu putea fi răscumpărată de păcătoșii înșiși, pentru că ofensa adusă iubirii lui Dumnezeu a avut loc în cea mai deplină conștiință a vinovăției.... pentru că nu "imperfecțiunea" nu a fost cea care nu a permis ființei să recunoască ofensa adusă lui Dumnezeu, ci pentru că aceste ființe se aflau în cea mai strălucitoare lumină și, prin urmare, L-au recunoscut și ele pe Dumnezeu în puterea și gloria Sa.... Dar ele nu L-au văzut și de aceea, împotriva unei mai bune cunoașteri, L-au urmat pe cel care se prezenta ca Dumnezeu și Creator.... L-au urmat pentru că îl vedeau, deși știau că și el era doar un produs al voinței Creatorului și al puterii lui Dumnezeu. În aceasta constă măreția vinovăției că ființele au stat în lumina cunoașterii și totuși s-au îndepărtat de Dumnezeul și Creatorul lor din veșnicie. Iar ele nu mai puteau răscumpăra această mare vină, nu mai puteau anula păcatul, rămâneau împovărate de el, și nu mai rămânea decât o singură posibilitate, ca Dumnezeu însuși să răscumpere vina.... care, însă, nu se putea întâmpla decât în cadrul justiției divine, pentru că orice vină necesită o ispășire pentru a fi răscumpărată. Și pentru a face această ispășire pentru umanitate, Dumnezeu s-a înălțat pe Pământ și a săvârșit lucrarea de răscumpărare în ființa umană Iisus...... Dumnezeu Însuși nu putea să sufere, dar a vrut să ia asupra Sa suferința pe care omenirea o merita pentru păcatul apostaziei din trecut de la Dumnezeu.... Și de aceea, o ființă umană a luat asupra sa această suferință, în al cărei înveliș s-a întrupat Dumnezeu.... Iubirea veșnică, care voia acum să ofere jertfa, jertfa răscumpărătoare pentru marea vină.... O ființă umană, a cărei inimă era plină de iubire, s-a lăsat răstignită pentru întreaga omenire, și numai iubirea l-a determinat să facă această lucrare de milă. O ființă umană, cu toate slăbiciunile și temerile umane, a parcurs un amar drum pământesc și iubirea din El a crescut tot mai mult, căci Dumnezeu Însuși era în această ființă umană și, de aceea, numai iubirea l-a determinat pe Iisus, omul, să vorbească și să acționeze, așa cum și iubirea a parcurs în cele din urmă drumul amar al suferinței și a suferit și a murit pe cruce.... Nu a fost un act arbitrar al unei ființe umane care S-a sacrificat pentru semenii Săi de dragul unui avantaj, în schimb, El a fost pur și simplu împins de iubire să săvârșească acest act de milă pentru că știa că drumul spre împărăția luminii era și trebuia să rămână închis pentru ei dacă nu se absolveau mai întâi de vina păcatului.... El știa în ce consta păcatul originar și că ei nu vor putea niciodată să răscumpere această vină pe cont propriu. De aceea, El S-a oferit pe Sine însuși lui Dumnezeu ca jertfă de ispășire pentru a-i răscumpăra pe semenii Săi..... Dar, în realitate, iubirea din el a fost cea care l-a determinat să facă acest lucru; a fost însăși Iubirea eternă care a vrut astfel să-i răscumpere pe oameni de imensa lor vină, căci Dumnezeirea eternă s-a ascuns în ființa umană în plinătatea ei. Astfel, întruparea lui Dumnezeu trebuie înțeleasă ca întruchiparea Iubirii Eterne într-o ființă umană, care s-a pregătit astfel încât Iubirea Eternă să poată locui în El și astfel tot ceea ce a făcut ființa umană Iisus în viața pământească a fost în realitate făcut de Dumnezeu Însuși în El.... această "iubire" a determinat voința, gândirea și acțiunile ființei umane Iisus, astfel că ființa umană a suferit și a murit pe cruce, dar Dumnezeu Însuși era în această ființă umană, astfel că El a săvârșit actul de Mântuire pentru toți oamenii. Numai atunci când oamenii vor înțelege că Dumnezeu este iubire vor înțelege și problema întrupării lui Dumnezeu și vor înțelege că Dumnezeu și Iisus Hristos sunt una, că nu sunt două persoane, ci că unitatea divină nu poate fi contestată pentru că iubirea a umplut învelișul uman și astfel forma exterioară a omului Iisus a fost și forma vizibilă a iubirii divine însăși, că nu au fost ființe separate, ci întotdeauna Dumnezeu Însuși. Numai în acest fel se poate rezolva problema întrupării lui Dumnezeu, dar atunci va fi ușor și pentru ființa umană să-l recunoască pe Iisus, se va refugia în El și Îl va chema pe Dumnezeu Însuși cu chemarea Sa, recunoscându-L astfel. Iar păcatul său originar va fi șters pentru că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ pentru vina lui și a săvârșit lucrarea de răscumpărare, lucrarea de ispășire, pentru el....

Amin