• Back

The souls' fate in the beyond....

As yet you still wear the earthly garment; as yet your soul is still enclosed by a cover preventing its carefree flight into the spiritual realm, you are still bound to this earth.... But the time will come when the soul will leave its fleshy cover, when earth will no longer be able to hold it and it will lift itself up to heaven, if it has acquired sufficient strength to raise itself from the earthly sphere into a world without obstacles, where it will be able to zoom through time and space and enjoy blissful happiness in radiant heights. But this flight of ascent requires strength.... the kind of strength which should not be confused with the vitality of life but by which it is permeated when it has entered into heartfelt union again with the eternal source of strength, with its God and Father.... when it has returned to its Father's house, where no hardship or suffering but only happiness and eternal life exist.

However, it is also possible that the hour of death will not denote a great change for the soul.... It will indeed also be able to leave the physical body and yet not be free, if it is weak and unable to elevate itself from earthly spheres because matter had dominated its mind, because it completely allowed itself to be ruled by it and never accepted the divine strength of love. Then it will indeed also occupy spiritual spheres, that is, it will exist beyond this earthly world, yet it will lack vitality and be condemned to inactivity. And this is a state of torment for the soul, a state of helplessness and darkness, and yet it is aware of itself.

Death is the conclusion of a developmental chapter; the soul will change its abode in any case.... but the sphere the soul will then occupy may well be rather different.... And the human being himself creates on earth his soul's fate after death. And therefore he should value every day as an immeasurable gift of grace, he should be prudent with every hour and use it for the salvation of his soul.... he should not content himself with earthly joys and pleasures since the beatitudes in the spiritual kingdom will outweigh them a thousand fold.

The human being should always remember that he has to take it into his own hands to acquire an abundance of bliss, and so he then also has to be willing during the short lifetime on earth to renounce what gives the body a sense of well-being but is detrimental to the soul. For the soul is enclosed by a layer from which it should free itself in earthly life. The impurities still adhering to the soul obstruct God's light ray of love from entering.... They first have to be dissolved so that the light of love can fully permeate the soul, and this also means that after death the soul will be able to raise itself entirely unburdened and enter the spheres of the blessed. And heartfelt prayer to God, deeds of love and even various forms of physical suffering will cause the dissolution of this layer....

Love and suffering are the most effective means of purification, love and suffering internalize the human being, love and suffering distance him from the world and its pleasures.... The path of love and of suffering is the path Jesus took. He called upon people to become His followers, and He has promised life to those who follow Him. For His path will lead to the goal for sure. It leads out of the kingdom of darkness into the kingdom of light, and He will also help anyone who loves Him and wants to follow Him carry the small cross, when it seems too heavy to the human being and he turns for help to Him, to the divine bearer of the cross.... But once the physical cover is shed the soul will rejoice and jubilantly enter through the gate to eternity. Then it will have fulfilled its purpose of earthly life, it will have returned to its true home of eternal life and eternal beatitude....

Amen

Destinul sufletelor din lumea de dincolo....

Cât încă mai purtați haina pământească, sufletul vostru este încă închis într-un înveliș care îi refuză zborul lipsit de griji în împărăția spirituală; sunteți încă legați de acest Pământ.... Dar vine ceasul în care sufletul iese din carapacea sa trupească, când Pământul nu-l mai poate ține și se înalță în sus, când a dobândit atâta putere încât se ridică din tărâmul pământesc într-o lume în care nu mai există obstacole pentru el, unde se poate grăbi prin timp și spațiu și se poate bucura de fericire în înălțimi strălucitoare. Pentru acest zbor de fantezie, însă, este nevoie de forță.... o forță care nu mai poate fi confundată cu forța vitală, ci care îl umple atunci când a intrat în uniune intimă cu sursa de forță din eternitate, cu Dumnezeul și Tatăl său.... atunci când s-a întors acasă, în casa Tatălui său, unde nu mai există nici o dificultate și nici o suferință, unde există doar fericire și viață veșnică. Dar nici ceasul morții nu poate însemna o mare schimbare pentru suflet.... El poate într-adevăr să părăsească trupul pământesc și totuși să nu fie liber, de îndată ce este neputincios și nu se poate înălța din sferele pământești pentru că lumea sa de gândire a fost doar materie, pentru că s-a lăsat complet dominat de ea pe Pământ și nu a permis niciodată să pătrundă forța divină a iubirii. Atunci, cu siguranță, el locuiește și în sfere spirituale, adică este în afara acestei lumi pământești, dar acum îi lipsește vitalitatea și este condamnat la inactivitate. Și aceasta este o stare de agonie pentru suflet, o stare de neputință și de lipsă de lumină, dar el este conștient de el însuși. Moartea este sfârșitul unei etape de dezvoltare, sufletul își schimbă locul de reședință în fiecare caz.... dar cât de diferită poate fi sfera în care locuiește acum sufletul....? Iar omul își creează pe Pământ singur soarta sufletului său după moarte. Și de aceea trebuie să profite din plin de fiecare zi ca de un dar neprețuit al harului, să fie zgârcit cu fiecare oră și să se folosească de ea pentru mântuirea sufletului său.... nu trebuie să se mulțumească cu bucuriile și plăcerile pământești, căci fericirile din împărăția spirituală le depășesc de o mie de ori. Ființa umană ar trebui să fie mereu conștientă de faptul că este în mâinile sale să dobândească o abundență de fericire, dar că trebuie să fie pregătită să renunțe în timpul scurtei perioade de timp a vieții pământești la ceea ce creează bunăstare pentru trup, dar nu este benefic pentru suflet. Căci sufletul este închis într-un înveliș din care ar trebui să se elibereze în viața pământească. Zgura care se mai agață de un suflet împiedică raza de lumină de iubire de la Dumnezeu să intre în el.... Ea trebuie să fie dizolvată mai întâi pentru ca lumina iubirii să poată pătrunde complet în suflet, iar acest lucru înseamnă, de asemenea, că sufletul se poate înălța după moarte fără griji și poate intra pe tărâmurile celor binecuvântați. Iar dizolvarea acestui înveliș o produce: Rugăciunea intimă către Dumnezeu, faptele de iubire și, de asemenea, suferințe trupești de diferite feluri..... Iubirea și suferința sunt cele mai eficiente mijloace de purificare, iubirea și suferința îi fac pe oameni să se interiorizeze, iubirea și suferința creează o distanță față de lumea cu bucuriile ei.... Calea iubirii și a suferinței este calea pe care a mers Iisus. El a chemat la ucenicie și a promis viață celor care îl urmează. Căci calea Lui duce cu siguranță la țintă. El conduce din împărăția întunericului în împărăția luminii și, de asemenea, ajută pe oricine îl iubește și vrea să îl urmeze să poarte crucea cea mică atunci când aceasta pare prea grea pentru ființa umană și se întoarce la El, purtătorul divin al crucii, pentru ajutor..... Dar când învelișul fizic este lepădat, atunci sufletul se bucură când intră pe poarta veșniciei. Atunci și-a împlinit scopul vieții sale pe Pământ, s-a întors la adevărata sa casă, unde există viață veșnică și fericire eternă....

Amin