• Back

Christ's suffering....

Christ's suffering on the cross cannot even be remotely made understandable to people on earth, since in their imperfect state they cannot comprehend what it means for a perfect human being to fall victim to sin, for people's iniquity effectively triumphed over Him Who had not caused them harm. The spawns of hell made the enlightened soul of Jesus, the man, tremble, yet it did not defend itself.... It endured everything; nevertheless it was horror-stricken by so much dirt and evilness from people. It suffered indescribably, even far more than the body, by what it had to endure. The soul was surrounded by darkness and its light was unable to bear darkness; all the same, it did not flee because it wanted to drain the cup to the dregs in order to redeem humanity. It gave up its light, because otherwise that which the love of Jesus, the man, wanted to happen to it in order to offer God a sacrifice for humanity's sins could not have taken place. Thus it allowed its light to become ineffective and found itself in the midst of darkness which tormented and frightened it tremendously and increased its suffering a thousand fold, for the suffering of the soul exceeded the physical pain, which can only be understood by a perfect human being. Jesus, however, was as perfect as His Father in heaven is perfect.... and yet it was still on earth in the midst of sin.... His kingdom was the kingdom of light, the earth was Satan's kingdom, and in this kingdom the soul of light allowed itself to be violated. And the purest and most translucent Being Which ever lived on earth was horrified. It had to allow itself to be touched by hands it detested, because they extended from hell and took hold of it, it had to hear intensely hurtful words; it was effectively detached from its world and totally at the mercy of darkness, which had certainly been its own will for eternity in order to achieve the act of Salvation, yet it was nevertheless no less horrendous, for it was being terrified and tortured to the point of exhaustion.... This is why Jesus exclaimed: 'My God, my God, why have You forsaken me....' At this moment in time it no longer remembered its mission, it only felt the separation from God, from light, for Whom it longed and for Whom it called in its distress.... It was the cruellest thing ever experienced by a person on earth, because He not only had to endure the body's suffering but also because the soul had suffered considerably more still, which humanity cannot understand. For this reason no human being, regardless of how much he would have to suffer, will be able to reach the extent to which Jesus the man had to endure, Who already knew about it long in advance and in His human nature prayed: Father, if thou be willing, remove this cup from me: nevertheless not my will, but Thine, be done....' It was also the will of His soul, which had completely subordinated itself to God, to accomplish the act of Salvation and it accepted its fate, for its love for the suffering human race was greater than great, but likewise the guilt of sin was so immense that only the most extreme pain and suffering could count as a sacrifice of atonement, which therefore was carried out by Jesus the human being. Yet the depth of suffering was as immeasurable as His love, which made Him take all suffering of body and soul upon Himself in order to redeem humanity from eternal death....

Amen

Patimile lui Hristos....

Suferințele lui Hristos pe cruce nu sunt nici pe departe de înțeles pentru oamenii de pe Pământ, deoarece, în imperfecțiunea lor, ei nu pot înțelege ce înseamnă ca o ființă umană perfectă să devină victima păcatului, deoarece răutatea oamenilor a fost, ca să zic așa, victorioasă asupra Celui care nu le-a provocat nicio suferință. Sufletul de lumină al ființei umane Iisus s-a cutremurat în fața odraslelor iadului, dar nu s-a împotrivit.... A lăsat să i se întâmple totul, dar a fost îngrozit de atâta murdărie și răutate a oamenilor. A suferit de nedescris, chiar mai mult decât trupul, din cauza a ceea ce i s-a făcut. Sufletul Său se afla în mijlocul întunericului, iar lumina lui nu a putut suporta întunericul; totuși, nu a fugit de el, pentru că a vrut să bea paharul până la capăt pentru a răscumpăra omenirea. El însuși a renunțat la lumină, altfel nu i s-ar fi putut întâmpla ceea ce iubirea omului Iisus a vrut să se întâmple, pentru a oferi lui Dumnezeu o jertfă pentru păcatele omenirii. Astfel, el a lăsat ca lumina lui să devină ineficientă și s-a aflat în mijlocul unui întuneric care l-a chinuit și l-a înspăimântat peste măsură, ceea ce i-a mărit de o mie de ori suferința, căci chinurile sufletului depășeau suferința fizică, pe care numai o ființă umană desăvârșită o putea înțelege. Iisus, însă, era perfect, așa cum Tatăl Său din ceruri este perfect.... și totuși, pe Pământ, în mijlocul păcatului..... Împărăția Sa era împărăția luminii, Pământul era împărăția lui Satana, iar în această împărăție sufletul de lumină se lăsa atacat. Și o groază imensă l-a cuprins, cea mai pură și mai curată ființă care a trăit vreodată pe Pământ. Trebuia să se lase atins de mâini de care se îngrozea pentru că se întindeau din iad și îl apucau, trebuia să asculte cuvinte care îl răneau profund; era ca și cum ar fi fost despărțit de lumea sa și lăsat fără apărare în fața întunericului, ceea ce, într-adevăr, fusese voința sa din veșnicie pentru a îndeplini actul de mântuire, dar nu era mai puțin îngrozitor pentru că era înspăimântat și chinuit până la epuizare...... De aceea, Iisus a rostit cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit...." În acel moment nu mai știa nimic despre misiunea lui, simțea doar despărțirea de Dumnezeu, de Lumina după care tânjea și striga în suferința lui.... A fost cel mai crud lucru pe care o ființă umană a trebuit să îl îndure vreodată pe Pământ, pentru că nu doar suferința trupului a trebuit să o îndure, ci pentru că sufletul a suferit considerabil mai mult, lucru pentru care omenirea nu are înțelegere. Și, prin urmare, nicio ființă umană, oricât de mult ar avea de suferit, nu va ajunge la acest nivel pe care l-a îndurat ființa umană Iisus, Care știa cu mult timp înainte și care s-a rugat în omenescul Său: "Tată, să treacă acest pahar de la mine.... dar nu voia mea, ci a Ta să se facă....". A fost în același timp și voința sufletului Său, care se subordonase complet lui Dumnezeu, de a săvârși actul de Mântuire, și s-a predat destinului său, deoarece dragostea pentru umanitatea suferindă era extrem de mare, dar la fel cum și vina păcatului era atât de mare încât numai chinul și suferința maximă puteau fi considerate o jertfă de ispășire, care a fost așadar oferită de ființa umană Iisus. Cu toate acestea, adâncimea suferinței este incomensurabilă, așa cum nemăsurată a fost dragostea Sa, care i-a permis să ia asupra Sa toată suferința trupului și a sufletului pentru a răscumpăra omenirea de la moartea veșnică....

Amin