• Back

Unattainability of God.... Recognising His fundamental nature....

No human spirit will be able to grasp Me as long as it has not united with Me, with My eternal Father-Spirit. And this union with Me is an act which necessitates utmost willingness to enter into My will, thus it means conforming to My fundamental nature. Only what has become as one with Me is able to recognise Me, otherwise it is mere faith and not complete realisation. The human being's spirit certainly has the ability of insight but never by itself, only in unity with Me. It is a spark of My eternal Father-Spirit, it is part of Me which came forth from Me and keeps in permanent contact with Me, but only the human being's will brings it to a state where it can function. And this will has to subordinate itself to Me, then the spiritual spark can become active in the person. But it can often take a long time until the human being's will awakens the spirit in himself, and this time is lost for eternity.

The human being's earthly progress in the state of ignorance is futile for the soul, as then it will only live for the world, it is not yet able to understand the meaning and purpose of its earthly life, it has not yet got in touch with its inner spirit and is completely blind. Only the awakening of the spiritual spark in the person will safeguard the soul's higher development, its maturing. For the awakened spirit will persuade the soul to turn away from the world and listen to the spirit's voice, and then there will be a dawning, the darkness will be dispersed by light.... and the spirit will edify the soul about My Being, about My working and My continuous care for My living creation. Then the person's spirit will guide him into truth, it will convey knowledge to him which he cannot receive from an external source, since it would be presented to him incomprehensibly or he would not be able to grasp it. Then the spirit will persistently urge the soul towards a unification with Me since, being part of Me, it also wants to draw the soul unto itself; hence unification with Me should also become the soul's aim.

The human being will only start to appreciate My fundamental nature when he has reached a certain degree of maturity, even then he will never be able to fathom it in its full profundity. He cannot grasp it as a human being, and even a being of light is still very distant from Me, although permeated by My strength and therefore blissfully happy. It is impossible to completely ascertain My fundamental nature, for I outshine all other beings of light and strength and therefore I Am incomprehensible to every being, even when it has achieved the highest degree of perfection. If it were possible to comprehend Me, I would not be Infinite, neither in perfection nor in power. Yet precisely this incomprehensibility fills a being of light with bliss, so that it is able to look up to Me and love Me ever more profoundly, so that it will constantly strive towards Me with longing, and will always receive fulfilment of its desire. The fact that I Am unattainable to the being will intensify its love because, in awareness of My unattainability, it will regard My love as the greatest gift.

Yet on the other hand, My living creation is inseparably connected to Me.... Its self-inflicted imperfection, its thoroughly contradictory state to My fundamental nature does not limit My love for it and eternally will not induce Me to disown it, thus to separate Myself from it.... Irrespective of how unattainable I Am to the being, it is nevertheless connected to Me, it belongs to Me, because it originated from My strength and thus is a fundamental part of Myself. And this togetherness shall now find its culmination in the conscious unity on the part of the being. By striving to reach Me it should put itself into the state of bliss because, in order to feel My love and experience it as bliss, the being's will must be totally inclined towards Me. There must be no opposition in the being whatsoever. It has to want to reach Me in order to be lifted up by Me, and this lifting up, this drawing-to-Me, is a never-ending state in eternity....

The being will never reach the final goal, yet it will constantly come closer to Me, this certainty is still incomprehensible to you as human beings on earth. However, the being's bliss rests in its continuous desire and fulfilment.... A completely satisfied being would no longer be able to feel desire and therefore also miss the elation of fulfilment. But I want My children to strive for Me at all times, I constantly want to give to them and therefore also want to be constantly desired.... And thus, as the final goal, I will stimulate the beings into utmost love and yearning, but always remain above My living creations, not due to lack of love but because of My greater than great love, for I want to bestow never-ending joy, because My love can never cease in all eternity....

Amen

Inaccesibilitatea lui Dumnezeu.... Cunoașterea Ființei Sale....

Nici un spirit uman nu Mă poate cuprinde atâta timp cât nu s-a unit cu Mine, cu eternul Meu Spiri părintesc, iar unirea cu Mine este un act care necesită cea mai mare disponibilitate de a intra în voința Mea, deci înseamnă o aliniere la natura Mea fundamentală. Numai cel care a devenit una cu Mine Mă poate recunoaște, altfel este doar credință, dar nu cunoaștere deplină. Spiritul uman are cu siguranță capacitatea de a recunoaște, însă niciodată singur, ci doar în uniune cu Mine. Este o scânteie a Spritului Meu părintesc etern, este partea Mea care provine din Mine, care este în contact permanent cu Mine, dar care este adusă în starea în care poate deveni activă doar prin voința ființei umane. Iar această voință trebuie să Mi se subordoneze Mie, atunci scânteia spirituală din ființa umană poate deveni activă. Dar adesea poate trece mult timp până când ființa umană trezește spiritul din ea însăși prin voința sa, iar acest timp este pierdut pentru eternitate. În starea de ignoranță, progresul pământesc al ființei umane este fără rod pentru suflet, deoarece atunci el trăiește doar în lume, nu înțelege încă sensul și scopul schimbării sale pământești, nu a luat încă contact cu spiritul din el însuși și este complet orb. Numai trezirea scânteii spirituale din ființa umană asigură dezvoltarea ascendentă a sufletului, maturizarea sa. Pentru că spiritul, dacă este treaz, influențează sufletul să se îndepărteze de lume și să-i asculte glasul, iar acum începe să se lumineze, întunericul este străpuns de lumină.... spiritul luminează sufletul despre Mine ca Ființă, despre lucrarea Mea și despre grija Mea constantă pentru creațiile Mele vii. Spiritul din ființa umană îl călăuzește spre adevăr, îi transmite cunoștințe care nu îi pot fi transmise din exterior, deoarece atunci i s-ar prezenta în mod complet incomprehensibil sau nu ar avea capacitatea de a le primi. Spiritul îndeamnă acum continuu sufletul să se unească cu Mine, deoarece el însuși este partea Mea și vrea, de asemenea, să atragă sufletul la sine, astfel că scopul său ar trebui să fie, de asemenea, unificarea cu Mine. Doar într-un anumit stadiu de maturitate, ființa umană începe să înțeleagă natura Mea, chiar dacă nu va putea niciodată să o pătrundă în toată profunzimea ei. Ca ființă umană, nu o poate înțelege și, chiar și ca ființă de lumină, se află încă la o mare distanță de Mine, deși este inundată de puterea Mea, astfel încât este extrem de fericită. Este imposibil să-Mi înțelegeți complet natura, deoarece Eu depășesc totul în lumină și putere și sunt, prin urmare, ceva de neînțeles pentru orice ființă, chiar dacă a atins cel mai înalt grad de perfecțiune. Căci dacă aș putea fi deslușit, nu aș fi deloc nelimitat atât în perfecțiune, cât și în putere. Și totuși, tocmai ceea ce este de neînțeles este cel mai fericit lucru pentru o ființă de lumină, faptul că poate să privească spre Mine și să simtă o iubire tot mai profundă pentru Mine, că se străduiește în mod constant spre Mine, că Mă dorește și că găsește în mod constant împlinirea dorinței sale. Faptul că Eu sunt de neatins pentru ființă îi sporește iubirea, pentru că simte iubirea Mea pentru ea ca pe cel mai mare dar în conștientizarea inaccesibilității Mele. (10.4.1950) Încă o dată, ființa Mea creată este indisolubil unită cu Mine.... Imperfecțiunea ei autoprovocată, starea ei complet contradictorie cu ființa Mea fundamentală, nu limitează iubirea Mea pentru ea și nu Mă poate determina în veci să o resping de la Mine, deci să Mă separ de ea.... Oricât de inaccesibilă sunt pentru ființă, ea are totuși o legătură cu Mine, Îmi aparține pentru că a apărut din puterea Mea și este astfel o parte primordială a Mea. Iar această unitate își va găsi acum punctul culminant în unirea conștientă din partea ființei, prin strădania ei spre Mine se va plasa în starea de beatitudine, deoarece pentru a putea simți iubirea Mea și a o trăi ca beatitudine, voința ființei trebuie neapărat să fie îndreptată spre Mine. Nu trebuie să mai existe nicio rezistență în ființă. Ea trebuie să vrea să vină la Mine pentru a fi înălțată de Mine, iar această înălțare, această atragere spre Mine, este o stare nesfârșită în eternitate.... Ființa nu ajunge niciodată la scopul final, dar se apropie în mod constant de Mine, o certitudine care este încă de neînțeles pentru voi, ca ființe umane de pe Pământ. Cu toate acestea, fericirea ființei constă în dorința și împlinirea ei constantă.... O ființă care ar fi complet satisfăcută nu ar mai putea simți dorința și, prin urmare, ar rata și fericirea împlinirii. Dar Eu vreau ca copiii Mei să se străduiască în mod constant spre Mine, vreau să dăruiesc în mod constant, de aceea vreau și să fiu dorit în mod constant.... Și astfel, ca scop final, voi stimula ființele la cea mai mare iubire și dorință, stând însă mereu deasupra creațiilor Mele vii, nu din cauza lipsei de iubire, ci din cauza abundenței de iubire, pentru că vreau să pregătesc o fericire care nu va înceta niciodată, deoarece iubirea Mea nu se poate opri până la eternitate....

Amin