• Back

Existence of God.... Worldly scholars.... Heart and intellect....

The worldly scholar often finds it difficult to believe in a Deity because his intellect is forced to conclude otherwise due to knowledge which, however, does not entirely correspond to the truth. Simply a mistaken view concerning the evolution of the earth leads to wrong ideas, and then it is difficult to acknowledge an eternal Creator, a Being which could certainly be recognised by its expression of strength, but whose recognition is usually not wanted. Science attempts to prove everything. However, where this is not possible it does not admit its inability but simply refuses to acknowledge what is outside the scope of its research. And thus it is based on a wrong concept, and the path to the eternal Deity is ultimately very difficult to find, even if the will to do so exists.

All kinds of research activity should start by revealing God’s existence, which admittedly cannot be proven but which can be believed with complete inner conviction. Such research will then progress quickly and successfully. But to achieve this certain belief the human being, in spite of his keen intellect, has to disregard the latter for the time being and dedicate himself to the feeling of his heart, he has to leave all science to one side and, like a child, allow himself to be taught from within, i.e. he has to accept what his feeling imagines or wants as the truth. Effectively, he has to dream with open eyes. Then he will always find a Deity, Who directs and guides everything, and he will know that he is supported by It.

A human being’s innermost desire is and remains a strong power above himself; however, worldly intellect attempts to stifle this because it is also spoken to by the one who wants to supplant the Deity but who is unable to enter the human heart and instead attempts to influence the human intellect all the more. God expresses Himself through the heart, his adversary expresses himself through the intellect, unless the heart is stronger and persuades the intellect to be on its side. In that case it is also possible to recognise God intellectually, heart and intellect will aspire to the eternal Deity and then science will also build on a different foundation, it will draw different conclusions which will definitely not be false ones. Because once an investigation with belief in a Deity begins it will sooner or later achieve success and also come close to the truth, irrespective to which field it is applied. Then science and belief will no longer contradict but merely complement each other, and only then will knowledge be free from error, when it is in harmony with the belief in God as an omnipotent, wise and loving Being Which governs everything that was, is and remains in eternity....

Amen

Existența lui Dumnezeu.... Înțelepciunea lumească.... Inima și mintea....

Înțeleptului lumesc îi este adesea greu să creadă într-o divinitate, deoarece intelectul său este obligat să tragă alte concluzii printr-o cunoaștere care, totuși, nu corespunde în totalitate adevărului. Chiar și o părere eronată despre dezvoltarea Pământului duce la idei greșite, și atunci este dificil să se accepte un Creator etern, o Ființă care ar trebui cu siguranță să fie recunoscută prin manifestarea puterii Sale, dar care de cele mai multe ori nu vrea să fie recunoscută. Știința caută să demonstreze totul. Totuși, acolo unde acest lucru nu este posibil, ea nu își recunoaște incapacitatea, ci pur și simplu nu recunoaște ceea ce este inaccesibil cercetării sale. Și astfel, ea construiește pe o viziune greșită, iar în cele din urmă calea spre Dumnezeirea veșnică este atât de greu de găsit, chiar dacă voința există. Orice cercetare ar trebui să înceapă prin clarificarea existenței lui Dumnezeu, care nu poate fi dovedită, dar în care se crede cu convingere interioară. Atunci orice cercetare va lua un curs rapid și de succes. Dar pentru a ajunge mai întâi la această credință convinsă, ființa umană, în ciuda ascuțimii intelectului său, trebuie mai întâi să-l deconecteze pe acesta din urmă și să se abandoneze sentimentului inimii, trebuie să lase deoparte toată știința și, ca un copil, să se lase învățat din interior, adică să accepte ca adevăr ceea ce își imaginează sau dorește în mod sensibil. El trebuie, ca să zicem așa, să viseze treaz. Atunci, în mintea sa va fi mereu prezentă o Divinitate, care ghidează și dirijează totul și de care se știe susținut. Dorința lăuntrică a unei persoane este și rămâne o putere puternică deasupra ei, numai că mintea lumească încearcă să înăbușe această dorință, deoarece cel care vrea să suprime o divinitate vorbește și cu mintea, dar nu poate ajunge la inima ființei umane și de aceea încearcă cu atât mai mult să influențeze mintea ființei umane. Dumnezeu se exprimă prin inimă, iar adversarul său prin intelect, dacă inima nu este mai puternică și atrage intelectul de partea sa. Atunci va fi posibilă și recunoașterea intelectuală a lui Dumnezeu, și atunci inima și intelectul vor tinde spre divinitatea eternă, atunci și știința va construi pe o altă temelie, va trage concluzii diferite, care cu adevărat nu sunt concluzii greșite, căci de îndată ce o cercetare începe cu credință într-o divinitate, nu va rămâne fără succes și se va apropia și de adevăr, indiferent de domeniul în care începe. Atunci știința și credința nu se vor mai contrazice, ci doar se vor completa reciproc și numai atunci cunoașterea va fi lipsită de erori dacă se va armoniza cu credința în Dumnezeu ca Ființă atotputernică, înțeleaptă și iubitoare care prezidează tot ceea ce a fost, este și va rămâne pentru eternitate....

Amin