• Zurück

Wann und warum wurde das Vollkommene unvollkommen?....

Alles, was aus Mir ist, mußte vollkommen sein, weil Ich einfach nichts Unvollkommenes schaffen konnte, weil Meine Liebe, Weisheit und Macht keine Mangelhaftigkeit zuließen bei den Schöpfungen, die Mein Wille aus Mir herausstellte.... Dies also geschah "im Anfang".... als es Mir gefiel, ein Wesen Mir zu erschaffen, und es mit gleicher Schaffensmacht ausrüstete, um dann dieses Wesen zu beglücken durch Herausstellen gleicher Wesen durch seinen Willen unter Nützung Meiner Kraft.... Mir jedoch diese Vollkommenheit abzustreiten, das können nur die Menschen tun, die sich selbst in einem Zustand der Unvollkommenheit befinden, die also in ihrer Begrenzung des Denkens sich nicht den Zustand der Vollkommenheit vorstellen können, daß (in dem) es dann unmöglich wäre (ist), etwas Unvollkommenes erstehen zu lassen. Wenn aber von Mir nur Vollkommenes ausgehen konnte, wann ist dann also der Wandel des Vollkommenen zum Unvollkommenen eingetreten? Es ist diese Frage schwer und doch auch wieder leicht zu beantworten.... Daß sich höchst vollkommen von Mir Erschaffenes in das Gegenteil verkehren konnte, das wird euch ewig unfaßlich bleiben.... daß aber der freie Wille auch das Entfernen von der göttlichen Ordnung zuließ, das muß euch verständlich sein. Denn der freie Wille konnte aus der göttlichen Ordnung heraustreten, er selbst konnte die göttliche Ordnung umstoßen, also er konnte das ursprünglich Vollkommene in das Gegenteil verkehren, in einen Zustand des Ungöttlichen, der Meinem vollkommenen Wesen gänzlich widersprach, den Mein erst-geschaffener Geist, der mit gleicher Schöpfermacht ausgestattet war, kraft seiner Denkfähigkeit sich schaffte.... Ich konnte in Meiner Vollkommenheit keinen falschen Gedanken in Mir haben.... er aber konnte dies, weil er einen freien Willen hatte, den er falsch nützte. Für Mich wäre ein falscher Gedanke eine Unmöglichkeit gewesen, für ihn war es möglich durch seine Denkfähigkeit, die anders gerichtet war durch seinen freien Willen.... Und ihr seid als Mensch in eurem Denken begrenzt, ihr suchet euch in Meinem Wesen selbst eine Erklärung zu geben, daß auch das Böse aus Mir gekommen ist, aber ihr bedenket nicht, daß dann der Fall der Geister Mir Selbst zuzuschreiben wäre, hätte Ich die Wesen nicht vollkommen herausgestellt.... Daß ihr ihm aber den Fall zu verdanken habt, das wollet ihr nicht annehmen, sondern ihr suchet die Schuld bei dem höchst vollkommenen Wesen, Das euch wahrlich nur so erschaffen konnte, wie dies möglich war: in höchster Vollkommenheit.... Daß ihr alles Gegensätzliche auch in Mir verankert sehen wollet, ist nur ein Beweis, daß euch Mein Urwesen fremd ist. Ich weiß wohl, was zu Mir im Gegensatz steht, weil Ich das verkehrte Denken Meines Gegners verfolgen konnte und es wußte, worin seine Sünde bestand: daß er sich auflehnte wider Mich, daß er Mir Meine Kraft mißgönnte und also langsam Mich zu hassen begann.... Und Ich wußte auch, wohin seine Gesinnung führte, aber Ich hinderte ihn nicht an seinem Fall und auch nicht die Wesen, die ihm folgen wollten.... wenngleich auch diese in aller Vollkommenheit von Mir ausgegangen sind. Da Ich aber die Wesen ausgestattet hatte mit einem freien Willen, konnte Ich ihnen auch nicht verwehren, die Gedanken dessen anzunehmen, der Mir seinen geheimen Widerstand entgegensetzte, und diese Gedanken brachten auch die Wesen zum Fall, da er nun alle seine Haßgedanken auf jene Wesen übertrug, die sie zum Abfall bewegten. Denn sie lehnten sich auf wider Mich, erkannten Mich nicht mehr an und wiesen Meine Liebekraft zurück. Wie falsch es aber ist, in Mir alles Gegensätzliche sehen zu wollen, geht daraus hervor, daß ihr Meine Liebe anzweifeln könntet, die euch also nach Meinem Ebenbild schuf, daß ihr Meine Weisheit anzweifeln könntet, die euren Fall also befürwortet, und daß euch auch Meine Allmacht zweifelhaft wäre, die immer nur höchst Vollkommenes erschaffen kann. Und darum also widerlege Ich diese Lehre als eine Irrlehre, die euch stets hindern wird, Mich in Meinem Urwesen recht zu erkennen, und ihr Mir die Liebe verweigert, die Ich von euch begehre....

Amen

Când și de ce a devenit perfectul imperfect?....

Tot ceea ce este de la Mine trebuia să fie perfect, pentru că pur și simplu nu puteam crea nimic imperfect, pentru că Iubirea, Înțelepciunea și Puterea Mea nu permiteau nici o imperfecțiune în creațiile pe care Voința Mea le aducea de la Mine.... Prin urmare, acest lucru s-a întâmplat "la început"...., când Mi-a plăcut să creez o ființă pentru Mine și am înzestrat-o cu o putere creatoare egală, pentru ca apoi să fac această ființă fericită prin nașterea de ființe egale prin voința ei, folosind puterea Mea..... Totuși, a-Mi nega această perfecțiune nu poate fi făcută decât de oameni care se află ei înșiși într-o stare de imperfecțiune, care, prin urmare, în gândirea lor limitată, nu-și pot imagina starea de perfecțiune, că atunci ar fi imposibil să lase să apară ceva imperfect. Dar dacă numai perfecțiunea ar putea ieși din Mine, când a avut loc schimbarea de la perfecțiune la imperfecțiune? Această întrebare este dificilă, dar și ușor de răspuns.... Faptul că ceea ce a fost creat de Mine s-a putut transforma în opusul va rămâne pentru totdeauna de neînțeles pentru voi..... Totuși, trebuie să vă fie de înțeles că liberul arbitru a permis și îndepărtarea de ordinea divină. Pentru că liberul arbitru a fost capabil să iasă din ordinea divină, el însuși a fost capabil să răstoarne ordinea divină, astfel încât a fost capabil să transforme ceea ce era inițial perfect în opusul, într-o stare de impietate care contrazicea complet natura Mea perfectă, pe care spiritul Meu creat mai întâi, care a fost înzestrat cu aceeași putere creatoare, a creat-o pentru sine în virtutea capacității sale de a gândi.... În desăvârșirea Mea nu puteam să am un gând greșit în Mine.... dar el a putut face acest lucru pentru că avea liberul arbitru pe care l-a folosit greșit. Pentru Mine un gând greșit ar fi fost o imposibilitate, pentru el a fost posibil prin capacitatea sa de gândire, care a fost dirijată diferit prin liberul său arbitru.... Iar voi, ca ființe umane, sunteți limitate în gândirea voastră, încercați să vă dați o explicație la natura Mea că răul a ieșit și din Mine, dar nu vă gândiți că atunci căderea spiritelor ar fi fost imputabilă Mie Însumi, dacă nu aș fi singularizat complet ființele.... Dar tu nu vrei să accepți că lui îi datorezi căderea, în schimb cauți vina în Ființa suprem de perfectă, care într-adevăr nu putea să te creeze decât așa cum era posibil: în perfecțiune supremă.... Faptul că și voi vreți să vedeți tot ce este contrar ancorat în Mine este doar o dovadă că natura Mea fundamentală vă este străină. Știu foarte bine ce Mi se opune, pentru că am putut urmări gândirea greșită a adversarului Meu și am știut în ce consta păcatul lui: Că s-a răzvrătit împotriva Mea, că Mi-a contestat puterea și astfel a început încet-încet să Mă urască.... Și am știut, de asemenea, unde ducea dispoziția lui, dar nu l-am împiedicat să cadă, și nici nu am împiedicat ființele care au vrut să-l urmeze.... deși și acestea au ieșit din Mine în toată perfecțiunea. Dar, din moment ce am înzestrat ființele cu liberul arbitru, nu am putut să le împiedic să accepte gândurile celui care Mi se opunea prin rezistența sa secretă, iar aceste gânduri au provocat și ele căderea ființelor, deoarece el își transfera acum toate gândurile sale de ură asupra acelor ființe, ceea ce le împingea la apostazie. Pentru că s-au răzvrătit împotriva Mea, nu M-au mai recunoscut și au respins puterea dragostei Mele. Dar cât de greșit este să vrei să vezi în Mine tot ceea ce este contradictoriu, este evident din faptul că ai putea să te îndoiești de iubirea Mea, care te-a creat după chipul Meu, că ai putea să te îndoiești de înțelepciunea Mea, care susține căderea ta, și că ai putea să te îndoiești și de atotputernicia Mea, care nu poate crea decât pe cel mai perfect. Și de aceea resping această învățătură ca pe o doctrină greșită care vă va împiedica întotdeauna să Mă recunoașteți corect în natura Mea fundamentală și Îmi refuzați iubirea pe care o doresc de la voi....

Amin