• Zurück

Glaube an ein Fortleben der Seele....

Wenn die Menschen doch nur glauben möchten daran, daß ihre Seele.... ihr eigentliches Ich.... unvergänglich ist, wenn sie glauben möchten, daß die Seele als Mensch auf dieser Erde sich selbst das Los bereitet im jenseitigen Reich, wenn sie ihren Erdenleib verläßt.... Die Gleichgültigkeit ihrem späteren Los gegenüber werden die Menschen dereinst bitter bereuen, denn einmal wird ihnen die Erkenntnis kommen, was sie versäumten im Erdenleben, was sie hätten erreichen können, wenn sie den Warnungen und Ermahnungen geglaubt hätten, die ihnen auf Erden immer wieder zugetragen wurden. Die Gleichgültigkeit ihrem zukünftigen Los gegenüber ist das große Übel, das viele Menschen in den Abgrund zu reißen droht.... Und darum sollen sie immer nur hingewiesen werden darauf, daß es ein Weiterleben nach dem Tode gibt, daß sie nicht vergehen können, auch wenn sie ihren irdischen Leib ablegen müssen.... es sollen ihre Gedanken hingelenkt werden auf diese Zeit, die so sicher kommen wird wie der morgige Tag.... Dann würden sie auch verantwortungsbewußter leben, wenn sie nur den Glauben gewinnen könnten an ein Fortleben nach dem Tode. Auch dieses kann ihnen nicht bewiesen werden, sie können es nur glauben.... aber sie können einen überzeugten Glauben gewinnen, wenn sie nachdenken und nach ihrem eigentlichen Erdenlebenszweck fragen.... Nur ein geistig-gerichteter Gedanke würde genügen, daß ihm auch gedanklich Antwort gegeben wird aus dem Reiche, das der Seele wahre Heimat ist.... Doch diese fragenden Gedanken muß der Mensch im freien Willen hinaussenden, denn er kann nicht zwangsweise in ein solches geistiges Denken gedrängt werden. Aber der geringste Anstoß schon kann genügen, daß er sich selbst diese Frage stellt, und sie wird sicher nur gute Folgen haben. Darum muß der Mensch oft von empfindlichen Verlusten getroffen werden, die alles das betreffen können, was er liebt.... irdischer Besitz oder auch liebe Menschen, deren Verlust ihn zu solchen Gedanken anregen kann.... Und dann sind auch schwere Schicksalsschläge für ihn zum Segen geworden, wenn sie des Menschen Denken in geistige Bahnen lenken und nun geistige Kräfte sich einschalten können, die ihn zu belehren suchen. Und wird ein Mensch gefragt, ob er überzeugt an ein Fortleben der Seele glaubt, so wird er zumeist daran zweifeln, selbst wenn er kirchlich davon unterrichtet ist und noch nicht offen widersprochen hat. Doch die innere Überzeugung fehlt ihm, und das läßt ihn auch gleichgültig sein in seinem Lebenswandel, der ausgerichtet sein soll für jenes Leben im geistigen Reich. Aber immer wieder treten Erlebnisse an den Menschen heran, die sein Denken richten sollen und können auf das Ende, das ihm gewiß ist und das doch kein Ende bedeutet für seine Seele. Und immer wieder werden ihm auch Belehrungen zugehen in Form von Unterhaltungen oder Schriften, die er zwar im freien Willen annehmen oder auch ablehnen kann.... Und auch der Verlust irdischer Güter kann den Menschen nachdenklich machen, daß er sich fragt, ob der Besitz dieser eigentlicher Zweck des Erdendaseins ist.... Und dann ist auch die Möglichkeit, daß sich sein Denken wandelt; dann ist es möglich, daß er ein Fortleben nach dem Tode für nicht ausgeschlossen hält und nun seinen Lebenswandel bewußt führt, weil er fühlt, daß er sich einmal dafür verantworten muß. Und es wird dann auch die Gewißheit in ihm immer stärker werden, daß es nicht zu Ende ist mit seinem Leibestode, denn wo nur der geringste Wille vorhanden ist, zweckmäßig auf Erden zu leben, wird dem Menschen auch geholfen und er wird nicht verlorengehen....

Amen

Credința în continuarea existenței sufletului....

Dacă oamenii ar crede că sufletul lor.... adevăratul lor sine.... este nepieritor, dacă ar crede că sufletul ca ființă umană pe acest Pământ își pregătește propria soartă în împărăția de dincolo atunci când își părăsește trupul pământesc...... Într-o zi, oamenii vor regreta amarnic indiferența lor față de soarta lor viitoare, pentru că într-o zi vor realiza ce au pierdut în viața pământească, ce ar fi putut realiza dacă ar fi crezut în avertismentele și îndemnurile care le-au fost date în mod repetat pe Pământ. Indiferența față de soarta lor viitoare este marele rău care amenință să-i tragă pe mulți oameni în abis.... Și, prin urmare, ar trebui să conștientizeze doar faptul că există o continuare a vieții după moarte, că nu pot pieri chiar dacă trebuie să se lepede de corpul lor pământesc.... gândurile lor ar trebui să se îndrepte spre acest moment care va veni la fel de sigur ca ziua de mâine.... Atunci ar trăi și ei mai responsabil dacă ar putea avea credință în continuarea vieții după moarte. Nici acest lucru nu le poate fi dovedit, ei pot doar să creadă.... dar ei pot dobândi o convingere convinsă dacă reflectă și se întreabă despre scopul real al vieții lor pământești.... Doar un gând dirijat spiritual ar fi suficient pentru ca el să primească și un răspuns mental din împărăția care este adevărata casă a sufletului.... Dar omul trebuie să trimită aceste gânduri interogative de bunăvoie, pentru că nu poate fi forțat la o astfel de gândire spirituală. Dar chiar și cel mai mic impuls poate fi suficient pentru ca el să își pună această întrebare, iar aceasta va avea cu siguranță numai consecințe bune. De aceea, omul trebuie adesea să fie afectat de pierderi sensibile care pot afecta tot ceea ce iubește.... posesiuni pământești sau chiar oameni dragi a căror pierdere îi poate inspira astfel de gânduri.... Și atunci, chiar și loviturile severe ale sorții au devenit o binecuvântare pentru el, dacă ele îndreaptă gândirea persoanei pe căi spirituale, iar acum pot interveni forțe spirituale care încearcă să o instruiască. Iar dacă o persoană este întrebată dacă crede în supraviețuirea sufletului, de obicei se va îndoi, chiar dacă a fost învățată de biserică și nu a contrazis-o încă în mod deschis. Dar îi lipsește convingerea interioară, iar acest lucru îl face să fie indiferent la modul său de viață, care ar trebui să fie orientat spre acea viață în împărăția spirituală. Dar, de fiecare dată, omul este abordat de experiențe care ar trebui și pot să îi orienteze gândirea spre un sfârșit care este sigur pentru el și care, totuși, nu înseamnă un sfârșit pentru sufletul său. De asemenea, el va primi din când în când instrucțiuni sub formă de conversații sau scrieri pe care le poate într-adevăr accepta sau respinge de bună voie.... Iar pierderea bunurilor pământești poate, de asemenea, să-l facă pe om să reflecteze, astfel încât să se întrebe dacă posesia acestora este scopul real al existenței pământești..... Și atunci este posibil ca gândirea lui să se schimbe; atunci este posibil ca el să nu mai considere imposibilă continuarea vieții după moarte și să trăiască în mod conștient modul său de viață, deoarece simte că într-o zi va trebui să răspundă pentru el. Și atunci va crește în el și certitudinea tot mai puternică că nu este sfârșitul morții sale fizice, căci acolo unde există doar cea mai mică voință de a trăi cu rost pe Pământ, ființa umană va fi și ea ajutată și nu va fi pierdută....

Amin