• Zurück

Gott bewertet nur den Willen.... Innerste Empfindung....

Die Richtung des Willens bestimmt ihr Menschen selbst, denn euer innerstes Denken und Wollen kann von keiner Seite aus zwangsmäßig beeinflußt werden, selbst wenn ihr gezwungen werdet, euer Denken und Wollen geheimzuhalten. Und ebenso könnet ihr von außen durch gute Lehren hingewiesen werden auf das, was ihr tun sollet, um recht zu leben vor Gott.... es können euch die Liebegebote nahegebracht werden, die euch veranlassen sollen zu diesem rechten Wandel vor Gott.... Aber auch nun ist wieder euer innerstes Denken und Wollen bestimmend, obgleich ihr auch nach außen dieser Liebelehre gerecht werdet.... Denn bewertet wird nur ebenjener Wille, den ihr Menschen recht richten sollet. Und so könnet ihr scheinbar gute Werke verrichten, denen aber der innere Liebedrang mangelt, und dann sind sie wertlos vor Gott.... Ihr könnet aber auch gehindert werden am Liebewirken durch äußere Umstände, und doch kann euer Denken und Wollen diesem Liebewirken gelten.... Und dann wird Gott wieder nur diesen guten Willen ansehen und bewerten, den ihr in aller Freiheit recht gerichtet habt. Der innere Drang, helfen zu wollen, beweiset diesen rechten Willen, der aber allen jenen fehlt, die der Gegner Gottes noch gefesselthält. Da es aber im Erdenleben um die Wandlung eures Willens geht, der ursprünglich sich dem Gegner zuwandte, ist eben das Motiv jeder Handlung der Menschen von größter Bedeutung, welche Willensrichtung dieses beweiset. Denn ein gutes Wollen und Denken von innen heraus ist schon die bestandene Willensprobe, der Wille hat sich vom Gegner ab und Gott wieder zugewandt.... Wird Gott anerkannt, so ist dies noch kein Beweis, daß das Herz so denkt, wie der Mund spricht. Aber der Gott-zugewandte Wille kann nicht anders, als auch ein Leben in göttlicher Ordnung anzustreben, und also wird auch der Mensch den inneren Liebedrang verspüren, und was er nun tut, wird in diesem Liebedrang begründet sein. Und wird der Mensch gehindert, seinen Willen zur Ausführung zu bringen, so wird dennoch dieser Wille immer Gott zugewendet bleiben, und er wird durch diesen Willen gerechtfertigt sein vor Gott. Es soll also durch gute Lehren, durch Verkünden des Evangeliums, auf den Willen des Menschen in günstigster Weise eingewirkt werden, auf daß der Mensch um den Willen Gottes weiß, dem sein Wille sich nun angleichen soll.... Doch bestimmend ist nun erst die Einstellung des Menschen, das Auswerten der Lehren und also das Tätigwerden nach diesen Lehren, die immer nur Liebe zu Gott und zu den Mitmenschen fordern. Und diese Taten müssen aus innerem Antrieb erfolgen.... Dann ist der Wille in rechte Richtung gelenkt worden, aber nicht im Zwang.... Und so können auch Liebetaten, die durch Druck oder Versprechungen verlangt werden, völlig wertlos sein, wenn der innere Liebewille fehlt, also nicht die Tat selbst, sondern der Wille gibt den Ausschlag für das Bestehen der Willensprobe des Menschen auf der Erde. Was im Inneren eines Menschen vorgeht, ist entscheidend, und das kann allein Gott Selbst beurteilen, Dem alle Gedanken, alle Regungen des menschlichen Herzens bekannt sind.... Aber darum ist auch dieser Gott zugewandte Wille für den Menschen die sicherst Gewähr, daß er selbst von Gott ergriffen wird, Der ihn nimmermehr an Seinen Gegner ausliefert.... Und ob er auch oft noch in Gefahr ist, weil der Gegner ihn nicht aufgeben will.... Gott hält ihn, und Er offenbart Sich ihm auch, so daß sich der Mensch stets mehr zu Gott bekennt und er Ihn anstrebt als sein höchstes Ziel....

Amen

Dumnezeu nu prețuiește decât voința.... Senzația lăuntrică....

Voi, oamenii, stabiliți singuri direcția voinței voastre, căci gândurile și voința voastră lăuntrică nu pot fi influențate cu forța din nicio parte, chiar dacă sunteți obligați să vă păstrați gândurile și voința în secret. Și, de asemenea, puteți fi instruiți din exterior, prin învățături bune, cu privire la ceea ce trebuie să faceți pentru a trăi corect în fața lui Dumnezeu.... Puteți fi puși la curent cu poruncile iubirii, care au menirea de a vă motiva să trăiți corect înaintea lui Dumnezeu.... Dar acum, din nou, gândurile și intențiile voastre cele mai intime sunt decisive, chiar dacă trăiți această învățătură a iubirii și în exterior.... Căci este evaluată doar acea voință pe care voi, oamenii, ar trebui să o judecați corect. Și astfel, puteți face aparent fapte bune care, totuși, nu au impulsul interior de a iubi, și atunci ele nu au valoare în fața lui Dumnezeu.... Dar puteți fi, de asemenea, împiedicați să lucrați cu iubire din cauza unor circumstanțe exterioare și totuși gândurile și intențiile voastre pot fi îndreptate spre această lucrare cu iubire.... Și atunci, din nou, Dumnezeu va privi și va prețui doar această bunăvoință pe care ați îndreptat-o corect în toată libertatea. Nevoia interioară de a dori să ajutați dovedește această voință dreaptă care, totuși, lipsește tuturor celor care sunt încă ținuți captivi de adversarul lui Dumnezeu. Dar cum în viața pământească este vorba de schimbarea voinței voastre, care inițial s-a îndreptat spre adversar, motivul fiecărei acțiuni umane este de cea mai mare importanță, ce direcție a voinței dovedește. Căci cu o voință bună și o gândire din interior este deja trecut testul voinței, voința s-a îndepărtat de la adversar și s-a întors din nou spre Dumnezeu.... Dacă Dumnezeu este recunoscut, aceasta nu este încă o dovadă că inima gândește așa cum vorbește gura. Dar voința întoarsă spre Dumnezeu nu poate să nu tindă și ea spre o viață în ordine divină, și astfel ființa umană va simți și ea îndemnul interior de a iubi, iar ceea ce face acum se va baza pe acest îndemn de a iubi. Și dacă ființa umană este împiedicată să-și îndeplinească voința, această voință va rămâne totuși mereu îndreptată spre Dumnezeu, iar prin această voință va fi justificată în fața lui Dumnezeu. De aceea, voința ființei umane trebuie influențată în modul cel mai favorabil prin învățături bune, prin vestirea Evangheliei, astfel încât ființa umană să cunoască voința lui Dumnezeu, la care voința sa trebuie să se conformeze acum..... Dar atitudinea ființei umane, evaluarea învățăturilor și, prin urmare, acțiunile sale în conformitate cu aceste învățături, care cer întotdeauna doar iubirea față de Dumnezeu și față de semenii săi, sunt decisive. Iar aceste fapte trebuie să fie făcute din unitate interioară..... Atunci voința a fost dirijată în direcția corectă, dar nu în constrângere.... Și astfel, faptele de iubire care sunt cerute prin presiuni sau promisiuni pot fi și ele complet lipsite de valoare, dacă lipsește voința interioară de a iubi, astfel că nu fapta în sine, ci voința este decisivă pentru ca ființa umană să treacă testul voinței pe Pământ. Ceea ce se întâmplă în interiorul unei persoane este decisiv și numai Dumnezeu Însuși poate judeca acest lucru, căruia Îi sunt cunoscute toate gândurile, toate impulsurile inimii umane.... Dar, prin urmare, această voință întoarsă spre Dumnezeu este și cea mai sigură garanție a ființei umane că va fi prinsă de Dumnezeu Însuși, Care nu o va preda niciodată adversarului Său.... Și chiar dacă de multe ori ea este încă în pericol, pentru că adversarul nu vrea să o predea.... Dumnezeu o ține în brațe și, de asemenea, i se descoperă pe Sine Însuși, astfel încât ființa umană Îl mărturisește mereu mai mult pe Dumnezeu și tinde spre El ca scop suprem....

Amin