• Zurück

Leiden Christi ....

Die Leiden Christi am Kreuz sind den Menschen auf Erden nicht annähernd begreiflich zu machen, denn in ihrer Unvollkommenheit fassen sie nicht, was es für einen vollkommenen Menschen bedeutet, ein Opfer der Sünde zu werden, denn die Schlechtigkeit der Menschen siegte gewissermaßen über Ihn, Der ihnen kein Leid zugefügt hatte. Die Lichtseele des Menschen Jesus erschauderte vor den Ausgeburten der Hölle, doch sie wehrte sich nicht .... Sie ließ alles mit sich geschehen, doch ein Grauen erfaßte sie vor so viel Schmutz und Boshaftigkeit der Menschen. Sie litt unbeschreiblich, noch weit mehr als der Körper durch das, was ihm angetan ward. Die Seele war inmitten der Finsternis, und ihr Licht vertrug die Finsternis nicht; dennoch entfloh sie ihr nicht, weil sie austrinken wollte zur Neige den Kelch, um die Menschen zu erlösen. Sie begab sich selbst des Lichtes, ansonsten an ihr nicht das hätte geschehen können, was die Liebe des Menschen Jesus geschehen lassen wollte, um Gott ein Opfer darzubringen für die Sünden der Menschheit. Sie ließ also ihr Licht unwirksam werden und befand sich mitten in der Finsternis, die sie überaus quälte und ängstigte, die ihr Leid noch ums Tausendfache erhöhte, denn die Seelenqualen überstiegen die körperlichen Leiden, was nur ein vollkommener Mensch begreifen könnte. Jesus aber war vollkommen, wie Sein Vater im Himmel vollkommen ist .... und doch noch auf der Erde inmitten der Sünde .... Sein Reich war das Lichtreich, die Erde war das Reich des Satans, und in diesem Reich ließ sich die Seele des Lichtes Gewalt antun. Und ein maßloses Grauen erfüllte sie, das reinste und klarste Wesen, Das je auf der Erde gelebt hat. Sie mußte sich berühren lassen von Händen, vor denen sie sich entsetzte, weil sie sich aus der Hölle ihr entgegenstreckten und sie ergriffen, sie mußte sich Worte anhören, die sie aufs tiefste verletzten; sie war gewissermaßen losgetrennt von ihrer Welt und der Finsternis schutzlos überlassen, was wohl seit Ewigkeit ihr eigener Wille war, um das Erlösungswerk zu vollbringen, doch darum nicht weniger entsetzlich, denn sie wurde geängstigt und gepeinigt bis zur Erschöpfung .... Darum stieß Jesus die Worte aus: „Mein Gott, mein Gott, warum hast Du mich verlassen ....“ Sie wußte nichts mehr von ihrer Mission in diesem Augenblick, sie empfand nur die Trennung von Gott, vom Licht, nach Dem sie sich sehnte und nach Dem sie schrie in ihrer Not .... Es war das Grausamste, was je ein Mensch auf Erden dulden mußte, weil nicht nur das Leid des Körpers von Ihm ertragen werden mußte, sondern weil die Seele noch erheblich mehr gelitten hat, wofür die Menschheit kein Verständnis hat. Und darum wird auch kein Mensch, und müßte er noch so schwer leiden, dieses Maß erreichen, das der Mensch Jesus erduldet hat, Der schon lange zuvor davon wußte und in Seiner Menschlichkeit betete: „Vater, laß diesen Kelch an mir vorübergehen .... doch nicht mein, sondern Dein Wille geschehe ....“ Es war auch zugleich der Wille Seiner Seele, die sich Gott völlig untergeordnet hatte, das Erlösungswerk zu vollbringen, und sie ergab sich in ihr Los, denn die Liebe zur leidenden Menschheit war übergroß, wie aber auch die Sündenschuld so groß war, daß nur die äußersten Qualen und Leiden als Sühneopfer gelten konnten, das deshalb der Mensch Jesus dargebracht hat. Doch die Tiefe des Leidens ist unermeßlich, wie auch Seine Liebe unermeßlich war, die Ihn alles Leid des Leibes und der Seele auf Sich nehmen ließ, um die Menschheit zu erlösen vom ewigen Tode ....

Amen

Patimile lui Hristos....

Suferințele lui Hristos pe cruce nu sunt nici pe departe de înțeles pentru oamenii de pe Pământ, deoarece, în imperfecțiunea lor, ei nu pot înțelege ce înseamnă ca o ființă umană perfectă să devină victima păcatului, deoarece răutatea oamenilor a fost, ca să zic așa, victorioasă asupra Celui care nu le-a provocat nicio suferință. Sufletul de lumină al ființei umane Iisus s-a cutremurat în fața odraslelor iadului, dar nu s-a împotrivit.... A lăsat să i se întâmple totul, dar a fost îngrozit de atâta murdărie și răutate a oamenilor. A suferit de nedescris, chiar mai mult decât trupul, din cauza a ceea ce i s-a făcut. Sufletul Său se afla în mijlocul întunericului, iar lumina lui nu a putut suporta întunericul; totuși, nu a fugit de el, pentru că a vrut să bea paharul până la capăt pentru a răscumpăra omenirea. El însuși a renunțat la lumină, altfel nu i s-ar fi putut întâmpla ceea ce iubirea omului Iisus a vrut să se întâmple, pentru a oferi lui Dumnezeu o jertfă pentru păcatele omenirii. Astfel, el a lăsat ca lumina lui să devină ineficientă și s-a aflat în mijlocul unui întuneric care l-a chinuit și l-a înspăimântat peste măsură, ceea ce i-a mărit de o mie de ori suferința, căci chinurile sufletului depășeau suferința fizică, pe care numai o ființă umană desăvârșită o putea înțelege. Iisus, însă, era perfect, așa cum Tatăl Său din ceruri este perfect.... și totuși, pe Pământ, în mijlocul păcatului..... Împărăția Sa era împărăția luminii, Pământul era împărăția lui Satana, iar în această împărăție sufletul de lumină se lăsa atacat. Și o groază imensă l-a cuprins, cea mai pură și mai curată ființă care a trăit vreodată pe Pământ. Trebuia să se lase atins de mâini de care se îngrozea pentru că se întindeau din iad și îl apucau, trebuia să asculte cuvinte care îl răneau profund; era ca și cum ar fi fost despărțit de lumea sa și lăsat fără apărare în fața întunericului, ceea ce, într-adevăr, fusese voința sa din veșnicie pentru a îndeplini actul de mântuire, dar nu era mai puțin îngrozitor pentru că era înspăimântat și chinuit până la epuizare...... De aceea, Iisus a rostit cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit...." În acel moment nu mai știa nimic despre misiunea lui, simțea doar despărțirea de Dumnezeu, de Lumina după care tânjea și striga în suferința lui.... A fost cel mai crud lucru pe care o ființă umană a trebuit să îl îndure vreodată pe Pământ, pentru că nu doar suferința trupului a trebuit să o îndure, ci pentru că sufletul a suferit considerabil mai mult, lucru pentru care omenirea nu are înțelegere. Și, prin urmare, nicio ființă umană, oricât de mult ar avea de suferit, nu va ajunge la acest nivel pe care l-a îndurat ființa umană Iisus, Care știa cu mult timp înainte și care s-a rugat în omenescul Său: "Tată, să treacă acest pahar de la mine.... dar nu voia mea, ci a Ta să se facă....". A fost în același timp și voința sufletului Său, care se subordonase complet lui Dumnezeu, de a săvârși actul de Mântuire, și s-a predat destinului său, deoarece dragostea pentru umanitatea suferindă era extrem de mare, dar la fel cum și vina păcatului era atât de mare încât numai chinul și suferința maximă puteau fi considerate o jertfă de ispășire, care a fost așadar oferită de ființa umană Iisus. Cu toate acestea, adâncimea suferinței este incomensurabilă, așa cum nemăsurată a fost dragostea Sa, care i-a permis să ia asupra Sa toată suferința trupului și a sufletului pentru a răscumpăra omenirea de la moartea veșnică....

Amin