• Zurück

Ende der Gnadenzeit.... Schwerstes Leid....

Die Gnadenzeit ist bald vorüber, und der Sinn der Menschheit wendet sich nicht. Immer liebloser werden die Menschen, und immer tiefer geraten sie in die Fangnetze des Satans, so daß sie sich gegenseitig zerfleischen und bar jeder Liebe sind. Und es wendet Gott jedes Mittel an, um sie diesem geistigen Tiefstand zu entreißen.... Er nimmt ihnen irdisches Gut, um sie zu lösen von der Materie, und Er sucht sie durch Drangsal aller Art zum Nachdenken zu veranlassen. Er bringt sie in Lagen, wo sie Hilfe-suchend sich an Ihn wenden sollen; doch jedes Mittel schlägt fehl, und der geistige Zustand wird nicht behoben. Und die Zeit ist nicht mehr fern, da Gottes Zuchtrute die Menschen treffen wird, denn die Gnadenzeit geht ihrem Ende entgegen. Und darum muß die Erde noch unsagbar schweres Leid ertragen, denn es ist dieses Leid eine Gnade, sowie es nicht spurlos am Menschen vorübergeht und der Seele die Rettung bringt. Doch es kann des Menschen Wille nicht gezwungen werden, und so das Leid ihn nicht den rechten Weg finden läßt, gibt es keine Rettung mehr für ihn, und er gehört zu denen, die am Tage des Gerichtes die Macht des Herrn zu spüren bekommen und also für untauglich befunden werden. Und was diese Entscheidung bedeutet können die Menschen nicht fassen. Sie können es sich nicht vorstellen, daß ihre Seele wieder durch Jahrhunderttausende einen Zustand ertragen muß in unsagbarer Qual. Gott aber, Der darum weiß, läßt nichts unversucht, um ihnen dieses Schicksal zu ersparen, Er kann aber den Willen des Menschen nicht gewaltsam dem Guten zuwenden. Die kommende Not wird aber so groß sein, daß in jedem Menschen das natürliche Empfinden geweckt wird, dem Mitmenschen zu helfen, wenn er nicht jeder Liebe sich völlig entäußert hat. Ist er noch, wenn auch im geringsten Maße, liebefähig, dann wird er angesichts dieser Not erwachen und sich auch liebend betätigen. Wer jedoch an dieser Not noch vorübergeht, ohne hilfsbereit zu sein, in dem ist jeder Liebesfunke erloschen, und die Möglichkeit eines Aufstiegs gibt es für ihn nicht mehr. Sie sind Gott so fernstehend, daß sie außerhalb der Liebesausstrahlung Gottes stehen, was also das gleiche bedeutet, als daß die geistige Substanz sich wieder verhärtet zur festesten Materie.... Und nun beginnt der Erdenwandel von neuem in größter Qual des Gebundenseins.... Wenn nun zuvor das unsägliche Leid über die Erde kommt, so ist dies noch ein Akt der Barmherzigkeit Gottes, weil Er den Seelen das unvorstellbare Leid eines nochmaligen Erdenwandels ersparen möchte. Doch es wird nicht erkannt als solche, vielmehr ist das Leid ein Anlaß zur verstärkten Ablehnung Gottes, weil die Menschen in ihrer Blindheit den geistigen Zusammenhang nicht erkennen. Doch darüber Aufschluß gegeben wird zur Genüge, und darum erweckt der Herr Propheten und lässet ihnen alles zuvor ankündigen, Er läßt die Zeit nicht ohne Hinweise herankommen, Er läßt den Menschen ständig Ermahnungen zugehen und sie über den Sinn und Zweck des Erdenwandels in Kenntnis setzen.... Doch sie verschließen ihre Ohren und weisen die göttliche Gnadengabe bedenkenlos zurück, und darum gibt es für diese Menschen keine Rettung mehr, keinen Weg, der sie dem Abgrund fernhält, wenn sie den letzten Mahnungen und Warnungen kein Gehör schenken. Sie können nur immer aufmerksam gemacht werden, daß der geistige Tiefstand die Ursache des kommenden Leides ist und daß dieser erst behoben werden muß, bevor dem Leid von seiten Gottes Einhalt geboten werden kann. Wer dieser Mahnungen und Warnungen gedenkt, so die letzte Gnadenzeit anbricht, die Zeit des schmerzvollsten Lebens auf Erden.... der wird durch den Anruf Gottes noch in letzter Stunde das Schlimmste von sich abwenden können; er wird nicht zu jenen gehören, die verdammt sind, Ewigkeiten hindurch den Zustand völliger Hilflosigkeit und unvorstellbarer Qualen zu ertragen....

Amen

Sfârșitul timpului de har.... Suferința cea mai grea....

Timpul harului se termină curând, iar mintea oamenilor nu se va mai schimba. Oamenii devin din ce în ce mai neiubitori și se încurcă tot mai adânc în plasele Satanei, astfel încât se sfâșie unii pe alții și sunt lipsiți de orice iubire. Iar Dumnezeu folosește toate mijloacele pentru a-i smulge din această stare de slăbiciune spirituală.... El le ia bunurile pământești pentru a-i desprinde de materie și încearcă să-i determine să gândească prin tot felul de necazuri. Îi pune în situații în care ar trebui să se întoarcă la El căutând ajutor; totuși, toate mijloacele eșuează și starea spirituală nu se remediază. Și nu mai este departe momentul în care nuiaua de corecție al lui Dumnezeu va lovi oamenii, căci timpul harului se apropie de sfârșit. Și, prin urmare, Pământul va trebui să îndure în continuare suferințe de o gravitate de nedescris, pentru că această suferință este o milă, de îndată ce nu trece pe lângă ființa umană fără să lase urme și aduce mântuire sufletului. Dar voința omului nu poate fi forțată, iar dacă suferința nu-l lasă să găsească calea cea bună, nu mai există mântuire pentru el, iar el face parte dintre cei care vor simți puterea Domnului în ziua Judecății și astfel va fi găsit nepotrivit. Iar oamenii nu pot înțelege ce înseamnă această decizie. Ei nu-și pot imagina că sufletul lor va trebui să îndure din nou o stare de chinuri de nedescris timp de secole. Dar Dumnezeu, care știe acest lucru, nu lasă nimic neatins pentru a-i scuti de această soartă, dar nu poate întoarce cu forța voința oamenilor spre bine. Dar adversitatea care va veni va fi atât de mare încât sentimentul natural al fiecărei persoane se va trezi pentru a-și ajuta semenii, dacă nu a renunțat complet la orice iubire. Dacă este încă capabil de iubire, chiar și în cea mai mică măsură, atunci se va trezi în fața acestei adversități și va acționa, de asemenea, cu iubire. Dar oricine trece în continuare pe lângă această adversitate fără a fi dispus să ajute, a pierdut orice scânteie de iubire și posibilitatea de ascensiune nu mai există pentru el. Aceștia sunt atât de îndepărtați de Dumnezeu încât se află în afara emanației de iubire a lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă deci același lucru ca și faptul că substanța spirituală se întărește din nou în cea mai dură materie.... Și acum schimbarea pământească începe din nou în cea mai mare agonie de a fi legat.... Dacă suferința de nedescris vine mai întâi pe Pământ, aceasta este totuși un act de milă a lui Dumnezeu, deoarece El vrea să scutească sufletele de suferința de neconceput a unei schimbări pământești repetate. Dar ea nu este recunoscută ca atare, mai degrabă suferința este un prilej de respingere sporită a lui Dumnezeu, deoarece oamenii, în orbirea lor, nu recunosc legătura spirituală. Cu toate acestea, sunt date suficiente informații despre aceasta, de aceea Domnul ridică profeți și le face cunoscut totul dinainte, nu lasă să se apropie timpul fără indicații, trimite în mod constant avertismente oamenilor și îi informează despre sensul și scopul schimbării pământești..... Cu toate acestea, ei își închid urechile și resping fără ezitare darul divin al harului și, prin urmare, pentru acești oameni nu mai există nici o salvare, nici o cale care să-i țină departe de abis dacă nu ascultă ultimele înștiințări și avertismente. Ei pot doar să conștientizeze vreodată faptul că slăbiciunea spirituală este cauza suferinței viitoare și că aceasta trebuie mai întâi remediată înainte ca suferința să fie oprită din partea lui Dumnezeu. Oricine își amintește de aceste înștiințări și avertismente atunci când va răsări ultimul timp al harului, timpul celei mai dureroase vieți pe Pământ...., va putea totuși să evite ce este mai rău pentru el în ultimul ceas prin chemarea lui Dumnezeu; el nu va face parte dintre cei care sunt condamnați să îndure starea de neputință totală și chinuri de neimaginat pentru veșnicii....

Amin