• Zurück

Selbsterlösung.... Liebe.... Aufgeben des Willens....

Es kann keine Erlösung geben für ein Wesen, das sich nicht dem göttlichen Willen unterstellt. Zwar gehen auch ihm fortgesetzt Hinweise zu, deren Beachten es auf den rechten Weg führen kann, wenn es sich nicht offen widersetzt. Es gibt keine andere Möglichkeit der Selbsterlösung als durch die Hingabe des eigenen Willens, da dieser doch den Abfall von Gott herbeigeführt hat. Solange das Wesen sich sträubt, solange es selbst stärker zu sein glaubt, also noch sich widersetzlich äußern möchte, ist ein Freiwerden aus der Form unmöglich.

Es gibt keinen Weg zu Gott, als durch Dienen in Liebe sich zu gestalten zu einem Lichtwesen.... Und Dienen in Liebe ist ein bewußtes Sich-Unterordnen Dem, Der die ewige Liebe Selbst ist. Der dienende Mensch wird immer etwas tun, was dem Mitmenschen zum Segen gereicht. Er wird die Not zu lindern versuchen, das Leid tragen helfen, er wird bemüht sein, das Los des Mitmenschen zu verbessern, und er wird immer bereit sein für ihn. Und alles dieses setzt Liebe voraus, und folglich wird er jene Werke mit Gott verrichten, denn alles Handeln in Liebe muß ihn mit der ewigen Liebe Selbst verbinden, da Gott Selbst in jedem Werk der Liebe gegenwärtig ist. Und wo Gott ist, hat keine andere Macht Raum und Gewalt.... Also ist der Mensch erlöst von dieser, so er nur mit Gott verbunden ist.... Und mit Gott verbunden sein heißt auch alles tun, was Gott zu tun ihm vorschreibt. Es heißt, seinen eigenen Willen gänzlich aufgeben und Gottes Willen allein gelten zu lassen.... Es heißt ferner ganz und gar im göttlichen Willen aufgehen, alles ausführen, was zur Selbsterlösung beiträgt.... für Leib und Seele seines Nächsten zu sorgen und Gott zu dienen in tiefster Liebe und Demut. Es wird dem Wesen oft nicht leichtfallen, zu dienen, wo es lieber herrschen möchte, doch die Liebe zu Gott ist Triebkraft zu jeder Dienstleistung, und diese Liebe gibt ihm Kraft.... Denn so der Mensch zu Gott in Liebe entbrennt, erfaßt die göttliche Liebe gleichfalls das Erdenkind, und es spürt diese Liebe in vermehrtem Verlangen nach Ihm.... Und es dienet immer freudiger, je inniger es durch die Liebe mit Gott verbunden ist....

Amen

Răscumpărarea de sine.... Dragoste.... Renunțarea la voință....

Nu poate exista răscumpărare pentru o ființă care nu se supune voinței divine. Este adevărat că și la ea continuă să vină indicații, a căror ascultare o poate conduce pe calea cea bună, dacă nu se opune în mod deschis. Nu există o altă posibilitate de autorecompensare decât prin renunțarea la propria voință, întrucât aceasta a dus la apostazia de la Dumnezeu. Atâta timp cât ființa rezistă, atâta timp cât se crede mai puternică, adică atâta timp cât mai vrea să se exprime în mod opus, eliberarea de formă este imposibilă.

Nu există altă cale spre Dumnezeu decât aceea de a te transforma într-o ființă de lumină prin slujirea în iubire..... Iar slujirea în iubire este o supunere conștientă față de Cel care este iubirea veșnică în sine. Ființa umană care servește va face întotdeauna ceva care este o binecuvântare pentru semenii săi. Ea va încerca să atenueze greutățile, va ajuta la suportarea suferinței, se va strădui să îmbunătățească soarta semenilor săi și va fi mereu pregătită pentru ei. Și toate acestea presupun iubire și, în consecință, ea va săvârși aceste fapte cu Dumnezeu, căci toate acțiunile de iubire trebuie să o unească cu iubirea eternă, întrucât Dumnezeu Însuși este prezent în orice faptă de iubire. Și acolo unde este Dumnezeu, nici o altă putere nu are spațiu și putere.... Așadar, ființa umană este răscumpărată din această situație dacă este conectată cu Dumnezeu.... Iar a fi unit cu Dumnezeu înseamnă și a face tot ceea ce Dumnezeu îi prescrie să facă. Înseamnă să renunțe complet la propria voință și să lase să prevaleze doar voința lui Dumnezeu.... Mai mult, înseamnă să fie complet absorbită de voința divină, să realizeze tot ceea ce contribuie la răscumpărarea de sine.... să se îngrijească de trupul și sufletul aproapelui și să-L slujească pe Dumnezeu în cea mai profundă iubire și smerenie. Adesea nu va fi ușor pentru ființă să slujească acolo unde ar prefera să domnească, însă dragostea pentru Dumnezeu este forța motrice a fiecărei slujiri, iar această dragoste îi dă putere.... Căci dacă ființa umană este înflăcărată de iubire pentru Dumnezeu, iubirea divină va cuprinde și ea copilul pământean și acesta va simți această iubire în dorința crescută pentru El.... Și slujește cu atât mai bucuros cu cât se unește mai intim cu Dumnezeu prin iubire....

Amin