• Înapoi

Semnificația conștiinței responsabilității....

Fiecare om este singur responsabil pentru sufletul său. Și de aceea este extrem de important pentru el să știe ce trebuie să facă în viața pământească pentru a salva sufletul de la căderea în abis, de la întunericul și chinul veșnic.... pentru a-i pregăti o soartă fericită, o viață veșnică.... El nu are nimic altceva de făcut decât să elibereze sufletul de învelișurile dense care îl înconjoară, să creeze posibilitatea ca el să se lase din nou străbătut de lumina divină a iubirii, așa cum a facut-o odinioară înainte ca ființa să cadă.... Omul trebuie să fie conștient că viața pământească i-a fost dată în acest scop și, prin urmare, trebuie să folosească și această viață în acest scop. Și fiecare zi, fiecare ceas îi oferă posibilitatea de a face acest lucru, căci nu trebuie decât să practice în mod constant iubirea dezinteresată.... El trebuie să încerce să se elibereze de iubirea egoistă, care lasă să crească în jurul sufletului acele învelișuri dense. Tot ceea ce întreprinde omul pe Pământ este complet lipsit de valoare pentru eternitate, pentru transformarea ființei sale, pentru maturizarea sufletului, dacă iubirea dezinteresată nu este motivul activității sale. Iar tot ceea ce izvorăște din motivul iubirii de sine este de folos doar pentru timpul vieții pământești, dar nu are o valoare durabilă pentru veșnicie. Omul ar trebui să observe întotdeauna ce sentimente îi domină gândurile și acțiunile. Și va putea constata că iubirea de sine încă se manifestă cu putere, iar iubirea dezinteresată față de aproapele este rareori doar forța motrice a acțiunilor sale. Dar, cu bunăvoință, el se poate schimba pe sine și sentimentele sale, poate lucra conștient asupra lui însuși, forțându-se să se lase deoparte pe sine și dorințele sale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie în schimb..... Și va vedea mereu greutăți în jurul său, va avea mereu ocazia de a fi de folos și, de asemenea, îi va face mai multă plăcere cu cât va lucra mai conștient asupra sa.... însă nu de dragul unei recompense, ci din convingerea sa de a fi insuficient modelat și de a folosi viața pământească pentru a deveni perfect. El trebuie să se străduiască în sus, atunci și puterea îi va fi furnizată de sus..... El trebuie să dorească ca viața sa pământească să nu fie trăită în zadar la sfârșitul zilelor sale, și atunci va ajunge cu siguranță și el la țintă. De îndată ce omul a reușit să-și lase ego-ul deoparte de dragul semenilor săi, a devenit deja un învingător, iar învelișurile sufletului se dizolvă și poate lăsa să pătrundă raza divină a iubirii, și atunci nu mai trebuie să se teamă că a parcurs în zadar calea pământească.... Dar el însuși trebuie să facă această muncă asupra sa și să știe că el însuși poartă responsabilitatea. Dar cunoașterea îi vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.... Dacă se lasă atins de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă se gândește la el și încearcă să îl urmeze, atunci lucrarea asupra lui însuși începe deja.... Dar cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, cine doar îl lasă să îi sune în urechi, cine nu se simte abordat de el, merge prin viață în mod iresponsabil, chiar dacă acționează responsabil în problemele pământești.... Căci el este împins la această acțiune doar de iubirea de sine, care caută succesul, onoarea și faima pământeană, dar care nu duce la nicio transformare spirituală.... Iar astfel de oameni vor crede cu greu și în continuarea existenței sufletului după moarte și în chinurile sale în împărăția de dincolo. Căci iubirea de sine îi face imposibil să creadă.... Și, prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nu poate fi predicată cu suficientă sârguință, pentru că numai prin aceasta poate ajunge ființa umană la credință și la lumina cunoașterii. Cu toate acestea, nici ființa umană nu poate fi forțată să iubească, ci aceasta trebuie să se dezvolte în ea în mod liber, dar fiecare ființă umană este capabilă de aceasta, deoarece fiecare ființă umană a primit o scânteie de iubire pentru acest curs al vieții sale pământești, astfel că doar fiecare ființă umană trebuie să o aprindă.... pentru care este necesară doar voința sa. Iar voința este liberă, dar poate fi stimulată de conștiința responsabilității. Iar conștiința responsabilității poate fi de asemenea trezită în fiecare ființă umană de îndată ce aceasta reflectează cu seriozitate asupra sa, asupra puterii creatoare care l-a adus la existență și asupra scopului existenței sale.... Căci oricine reflectă serios asupra acestor întrebări va primi și un răspuns mental, iar acest răspuns îl va îndemna să trăiască o viață conștientă cu scopul perfecțiunii trecute. Și, în plus, fiecare persoană va primi și iluminări din exterior, pe care le poate accepta sau respinge..... Dar este necesară propria sa atitudine, pentru că numai el însuși poate realiza lucrarea de schimbare a naturii sale. Dar, întrucât fiecare ființă umană cunoaște efectele dăunătoare ale unei vieți pământești iresponsabile, cunoaște și importanța simțului responsabilității..... Și el poate să prețuiască și acest lucru pentru sufletul său.... iar caracterul trecător al tuturor lucrurilor pământești ar trebui să întărească și mai mult conștiința responsabilității față de eternul-imortal.... Fără iubire, însă, omul rămâne orb în spiritul său și complet inactiv. Căci lucrarea omului pentru sufletul său constă tocmai în lucrări de iubire dezinteresată și, atâta timp cât voința omului nu este dispusă să facă acest lucru, nici scopul vieții pământești nu va fi împlinit, iar sufletul este și rămâne în cea mai mare adversitate, iar pericolul de a se scufunda din nou în abis este mare dacă intră în împărăția de dincolo în această stare întunecată.... dacă iubirea complet dezinteresată a unei ființe umane de pe Pământ nu îl urmează în acea împărăție și nu îl ajută să obțină acolo puțină lumină.... Dar nu va putea niciodată să recupereze sau să realizeze ceea ce a putut realiza pe Pământ....

Amin

Importância de ser responsável....

Cada ser humano é o único responsável pela sua alma. E por isso é da maior importância para ele saber o que tem de fazer na vida terrena para salvar a alma de cair no abismo, das trevas eternas e do tormento.... a fim de preparar um destino feliz para ele, uma vida eterna.... Ele não tem nada mais a fazer do que libertar a sua alma das densas conchas que a rodeiam, para criar a possibilidade de voltar a deixar-se irradiar pela luz divina do amor, como uma vez antes de o ser cair.... O Homem deve estar consciente que a vida terrena lhe foi dada para este fim e, portanto, ele também deve usar esta vida para este fim. E cada dia, cada hora lhe dá a oportunidade de fazer isso, pois ele só precisa praticar constantemente o amor altruísta.... Ele tem que tentar se libertar do amor egoísta, que deixa crescer aquelas conchas densas ao redor da alma. Tudo o que o ser humano empreende na Terra é completamente inútil para a eternidade, para a transformação do seu ser, para a maturação da alma, se o amor altruísta não for o motivo da sua atividade. E tudo o que surge do motivo do amor-próprio é apenas útil para o tempo da vida terrena, mas não tem valor duradouro para a eternidade. O ser humano deve sempre observar quais sentimentos dominam os seus pensamentos e acções. E ele será capaz de verificar que o amor-próprio ainda emerge com força e o amor ao próximo desinteressado raramente é apenas a força motriz em suas ações. Mas com boa vontade ele pode mudar a si mesmo e seus sentimentos, ele pode trabalhar conscientemente em si mesmo, forçando-se a se colocar de lado e seus desejos, a fim de ajudar aqueles que estão em necessidade em vez disso..... E ele sempre verá dificuldades ao seu redor, sempre terá a oportunidade de estar a serviço, e isso também sempre lhe dará mais prazer quanto mais conscientemente ele trabalhar em si mesmo...., mas não por uma recompensa, mas por sua própria convicção de ser inadequadamente formado e de usar a vida terrena para se tornar perfeito. Ele deve esforçar-se para cima, então a força também lhe será fornecida por cima..... Ele deve querer que a sua vida terrena não seja vivida em vão no final dos seus dias, e então certamente também alcançará a meta. Assim que o ser humano consegue colocar o seu ego de lado por causa do seu semelhante, ele já se tornou um vencedor, e as conchas da alma dissolvem-se e podem deixar entrar o raio divino do amor, e então ele não precisa mais ter medo de ter percorrido o caminho terreno em vão.... Mas ele também deve fazer este trabalho sobre si mesmo e saber que ele mesmo tem a responsabilidade. Mas o conhecimento chega até ele através da Palavra de Deus.... Se ele se deixa tocar pela Palavra de Deus, se ele pensa nela e tenta segui-la, então o trabalho sobre si mesmo já começa.... Mas quem não escuta a Palavra de Deus, quem só a deixa tocar nos seus ouvidos, quem não se sente abordado por ela, caminha pela vida de forma irresponsável, mesmo que aja de forma responsável em assuntos terrenos.... Pois ele só é levado a essa ação por seu amor próprio, que busca sucesso terreno, honra e fama, mas não resulta em nenhuma transformação espiritual.... E tais pessoas também dificilmente acreditarão na continuidade da existência da alma após a morte e nos seus tormentos no reino do além. Pois o amor-próprio torna impossível para ele acreditar.... E, portanto, o amor a Deus e ao próximo não pode ser pregado com diligência suficiente, porque só através dele o ser humano pode alcançar a fé e a luz da realização. Mas o ser humano também não pode ser obrigado a amar, tem que se desenvolver nele livremente, mas todo ser humano é capaz disso, porque a cada ser humano foi dada uma centelha de amor por este curso de sua vida terrena, portanto só todo ser humano precisa acendê-la.... para o qual só a sua vontade é necessária. E a vontade é livre, mas pode ser estimulada pela consciência de responsabilidade. E a consciência de responsabilidade também pode ser despertada em cada ser humano assim que ele reflete seriamente sobre si mesmo, sobre o poder criativo que o trouxe à existência e sobre o propósito da sua existência.... Para quem reflete seriamente sobre estas questões, também receberá uma resposta mental, e esta resposta o levará a viver uma vida consciente com o propósito da perfeição do passado. E, além disso, cada pessoa também receberá esclarecimentos de fora, que pode aceitar ou rejeitar..... Mas a sua própria atitude é necessária, porque só ele mesmo pode realizar o trabalho de mudar a sua natureza. Mas como todo ser humano conhece os efeitos prejudiciais de uma vida terrena e irresponsável, ele também sabe a importância de um senso de responsabilidade..... E ele também pode valorizar isto para a sua alma.... e a transitoriedade de todas as coisas terrenas deve fortalecer a consciência de responsabilidade pelo eterno e imperecível ainda mais.... Sem amor, porém, o homem permanece cego em seu espírito e completamente inativo. Pois o trabalho do ser humano na sua alma consiste precisamente em obras de amor altruísta, e enquanto a vontade do ser humano não estiver disposta a fazê-lo, o propósito da vida terrena também não será cumprido, e a alma está e permanece na maior adversidade, e o perigo de afundar-se novamente no abismo é grande se entrar no reino do além neste estado sombrio.... a menos que o amor completamente altruísta de um ser humano na Terra o siga para aquele reino e o ajude a alcançar um pouco de luz lá.... Mas ela nunca será capaz de alcançar ou alcançar o que ela foi capaz de alcançar na terra...._>Amém