• Înapoi

Semnificația conștiinței responsabilității....

Fiecare om este singur responsabil pentru sufletul său. Și de aceea este extrem de important pentru el să știe ce trebuie să facă în viața pământească pentru a salva sufletul de la căderea în abis, de la întunericul și chinul veșnic.... pentru a-i pregăti o soartă fericită, o viață veșnică.... El nu are nimic altceva de făcut decât să elibereze sufletul de învelișurile dense care îl înconjoară, să creeze posibilitatea ca el să se lase din nou străbătut de lumina divină a iubirii, așa cum a facut-o odinioară înainte ca ființa să cadă.... Omul trebuie să fie conștient că viața pământească i-a fost dată în acest scop și, prin urmare, trebuie să folosească și această viață în acest scop. Și fiecare zi, fiecare ceas îi oferă posibilitatea de a face acest lucru, căci nu trebuie decât să practice în mod constant iubirea dezinteresată.... El trebuie să încerce să se elibereze de iubirea egoistă, care lasă să crească în jurul sufletului acele învelișuri dense. Tot ceea ce întreprinde omul pe Pământ este complet lipsit de valoare pentru eternitate, pentru transformarea ființei sale, pentru maturizarea sufletului, dacă iubirea dezinteresată nu este motivul activității sale. Iar tot ceea ce izvorăște din motivul iubirii de sine este de folos doar pentru timpul vieții pământești, dar nu are o valoare durabilă pentru veșnicie. Omul ar trebui să observe întotdeauna ce sentimente îi domină gândurile și acțiunile. Și va putea constata că iubirea de sine încă se manifestă cu putere, iar iubirea dezinteresată față de aproapele este rareori doar forța motrice a acțiunilor sale. Dar, cu bunăvoință, el se poate schimba pe sine și sentimentele sale, poate lucra conștient asupra lui însuși, forțându-se să se lase deoparte pe sine și dorințele sale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie în schimb..... Și va vedea mereu greutăți în jurul său, va avea mereu ocazia de a fi de folos și, de asemenea, îi va face mai multă plăcere cu cât va lucra mai conștient asupra sa.... însă nu de dragul unei recompense, ci din convingerea sa de a fi insuficient modelat și de a folosi viața pământească pentru a deveni perfect. El trebuie să se străduiască în sus, atunci și puterea îi va fi furnizată de sus..... El trebuie să dorească ca viața sa pământească să nu fie trăită în zadar la sfârșitul zilelor sale, și atunci va ajunge cu siguranță și el la țintă. De îndată ce omul a reușit să-și lase ego-ul deoparte de dragul semenilor săi, a devenit deja un învingător, iar învelișurile sufletului se dizolvă și poate lăsa să pătrundă raza divină a iubirii, și atunci nu mai trebuie să se teamă că a parcurs în zadar calea pământească.... Dar el însuși trebuie să facă această muncă asupra sa și să știe că el însuși poartă responsabilitatea. Dar cunoașterea îi vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.... Dacă se lasă atins de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă se gândește la el și încearcă să îl urmeze, atunci lucrarea asupra lui însuși începe deja.... Dar cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, cine doar îl lasă să îi sune în urechi, cine nu se simte abordat de el, merge prin viață în mod iresponsabil, chiar dacă acționează responsabil în problemele pământești.... Căci el este împins la această acțiune doar de iubirea de sine, care caută succesul, onoarea și faima pământeană, dar care nu duce la nicio transformare spirituală.... Iar astfel de oameni vor crede cu greu și în continuarea existenței sufletului după moarte și în chinurile sale în împărăția de dincolo. Căci iubirea de sine îi face imposibil să creadă.... Și, prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nu poate fi predicată cu suficientă sârguință, pentru că numai prin aceasta poate ajunge ființa umană la credință și la lumina cunoașterii. Cu toate acestea, nici ființa umană nu poate fi forțată să iubească, ci aceasta trebuie să se dezvolte în ea în mod liber, dar fiecare ființă umană este capabilă de aceasta, deoarece fiecare ființă umană a primit o scânteie de iubire pentru acest curs al vieții sale pământești, astfel că doar fiecare ființă umană trebuie să o aprindă.... pentru care este necesară doar voința sa. Iar voința este liberă, dar poate fi stimulată de conștiința responsabilității. Iar conștiința responsabilității poate fi de asemenea trezită în fiecare ființă umană de îndată ce aceasta reflectează cu seriozitate asupra sa, asupra puterii creatoare care l-a adus la existență și asupra scopului existenței sale.... Căci oricine reflectă serios asupra acestor întrebări va primi și un răspuns mental, iar acest răspuns îl va îndemna să trăiască o viață conștientă cu scopul perfecțiunii trecute. Și, în plus, fiecare persoană va primi și iluminări din exterior, pe care le poate accepta sau respinge..... Dar este necesară propria sa atitudine, pentru că numai el însuși poate realiza lucrarea de schimbare a naturii sale. Dar, întrucât fiecare ființă umană cunoaște efectele dăunătoare ale unei vieți pământești iresponsabile, cunoaște și importanța simțului responsabilității..... Și el poate să prețuiască și acest lucru pentru sufletul său.... iar caracterul trecător al tuturor lucrurilor pământești ar trebui să întărească și mai mult conștiința responsabilității față de eternul-imortal.... Fără iubire, însă, omul rămâne orb în spiritul său și complet inactiv. Căci lucrarea omului pentru sufletul său constă tocmai în lucrări de iubire dezinteresată și, atâta timp cât voința omului nu este dispusă să facă acest lucru, nici scopul vieții pământești nu va fi împlinit, iar sufletul este și rămâne în cea mai mare adversitate, iar pericolul de a se scufunda din nou în abis este mare dacă intră în împărăția de dincolo în această stare întunecată.... dacă iubirea complet dezinteresată a unei ființe umane de pe Pământ nu îl urmează în acea împărăție și nu îl ajută să obțină acolo puțină lumină.... Dar nu va putea niciodată să recupereze sau să realizeze ceea ce a putut realiza pe Pământ....

Amin

Importance of being responsible....

Every human being is solely responsible for his soul. And therefore it is of utmost importance for him to know what he has to do in earthly life in order to save the soul from falling into the abyss, from eternal darkness and torment, in order to prepare a blissful fate for it, an eternal life.... He has nothing more to do than to free his soul from dense shells which surround it, to create the possibility for it again to let itself be radiated through by the divine light of love, as once before the being fell.... The human being must be aware that earthly life was given to him for this purpose, and thus he must also use this life for this purpose. And every day, every hour gives him the opportunity to do so, for he need only constantly practice unselfish love.... He has to try to free himself from selfish love, which let those dense shells grow around the soul. Whatever the human being undertakes on earth is completely worthless for eternity, for the transformation of his being, for the maturing of the soul, if unselfish love is not the motive of his activity. And everything that arises from the motive of self-love is only of use for the time of earthly life but not of lasting value for eternity. The human being should always observe which feelings dominate his thoughts and actions. And he will be able to ascertain that self-love still emerges powerfully and unselfish neighbourly love is rarely only the driving force in his actions. But with good will he can change himself and his feelings, he can consciously work on himself by forcing himself to put aside himself and his desires in order to help those who are in need instead.... And he will always see hardship around him, he will always have the opportunity to be of service, and it will also always give him more pleasure the more consciously he works on himself.... yet not for the sake of a reward but out of his own conviction to be inadequately shaped and to use earthly life in order to become perfect. He must strive upwards, then strength will also be supplied to him from above.... He must want that his earthly life is not lived in vain at the end of his days, and then he will certainly also reach the aim. As soon as the human being has succeeded in putting his ego aside for the sake of his fellow human being he has already become a victor, and the soul's shells dissolve and can let in the divine ray of love, and then he no longer needs to fear having travelled the earthly path in vain.... But he must also do this very work on himself and know that he himself bears the responsibility. But the knowledge comes to him through the word of God.... If he allows himself to be touched by God's word, if he thinks about it and tries to follow it, then the work on himself already begins.... But anyone who does not listen to the word of God, who only lets it ring in his ears, who does not feel addressed by it, walks through life irresponsibly, even if he acts responsibly in earthly matters.... For he is only driven to this action by his self-love, which seeks earthly success, honour and fame but does not result in any spiritual transformation.... And such people will also hardly believe in the soul's continued existence after death and its torments in the kingdom of the beyond. For self-love makes it impossible for him to believe.... And therefore love for God and one's neighbour cannot be preached diligently enough, because only through such can the human being attain faith and the light of realization. Yet the human being cannot be forced into love either, it has to develop in him freely, but every human being is capable of it, because every human being has been given a spark of love for this course of his earthly life, thus only every human being needs to ignite it.... for which only his will is necessary. And the will is free but can be stimulated by the consciousness of responsibility. And the awareness of responsibility can also be awakened in every human being as soon as he seriously reflects on himself, on the creative power which brought him into being and on the purpose of his existence.... For anyone who seriously reflects on these questions will also receive a mental answer, and this answer will prompt him to live a conscious life with the purpose of the past perfection. And furthermore, every person will also receive enlightenments from outside which he can accept or reject.... But his own attitude is required, because only he himself can accomplish the work of changing his nature. But since every human being knows the damaging effects of an earthly, irresponsible life, he also knows the importance of a sense of responsibility.... And he can also value this for his soul.... and the transience of all earthly things should strengthen the awareness of responsibility for the eternal and imperishable even more.... Without love, however, man remains blind in his spirit and completely inactive. For the human being's work on his soul consists precisely of works of unselfish love, and as long as the human being's will is not willing to do so, the purpose of earthly life will not be fulfilled either, and the soul is and remains in greatest adversity, and the danger of sinking into the abyss again is great if it enters the kingdom of the beyond in this dark state.... unless the completely unselfish love of a human being on earth follows it into that kingdom and helps it to achieve a little light there.... But she will never be able to catch up or achieve what she was able to achieve on earth....

Amen