• Înapoi

Supraevaluarea bunurilor materiale....

Căutați să obțineți de la viață tot ceea ce vă oferă ea; căutați cu toate simțurile bunurile acestei lumi, vă înmulțițiți posesiunile și colecționați cu nerăbdare comorile pământești.... Nici măcar nu te gândești cât de lipsit de valoare este tot ceea ce îți dorești.... Nu vă gândiți la ce este materia în primul rând și în ce relație vă aflați deja cu ea. Bunurile materiale ar trebui într-adevăr să vă servească, puteți să le faceți să vă servească, dar nu trebuie să vă lăsați dominați de ele.... Iar acest lucru se întâmplă atunci când gândurile și aspirațiile tale sunt îndreptate exclusiv spre dobândirea de bunuri materiale. Atunci ai devenit deja sclavul materiei sau sclavul celui al cărui domeniu este lumea materială. Căci toată materia este spirituală, care a căzut cândva de la Dumnezeu, care s-a împietrit prin împotrivirea sa față de Dumnezeu și care acum este forțată de voința lui Dumnezeu la o funcție de slujire pentru a ieși din nou din starea de împietrire.... Dar ființa umană a fost cândva aceeași, care, după o perioadă infinit de lungă, a lucrat din nou pentru a se ridica prin muncă involuntară, că i s-a permis să se desprindă de învelișurile materiale și acum și-a recăpătat libertatea într-o anumită măsură pentru a se elibera și de ultimul său înveliș material, printr-o relație corectă cu Dumnezeu și, de asemenea, față de materie, pe care a depășit-o astfel. El trebuie să ajute materia să servească, dar nu trebuie să se lase dominat de ea. Dar comportamentul oamenilor dovedește acest lucru.... Dependența de materie a devenit excesivă, oamenii trăiesc doar cu acest scop, acela de a dobândi ceea ce le oferă lumea, iar bucuria de a poseda este un devotament deschis față de ceea ce trebuie să se desprindă de sarcina lor pământească. Căci cel ce dorește lumea cu bunurile ei nu dorește împărăția care nu este din lumea aceasta. Pentru că oricine dorește lumea se gândește puțin sau deloc la Dumnezeul și Creatorul său, nu este în relație corectă cu El, nu este "copilul" care își caută "Tatăl"..... El are încă multă părtășie cu cel care este Stăpânul lumii materiale și se străduiește să se întoarcă la el, din a cărui putere Dumnezeu l-a ajutat deja atât de mult în drumul său prin creație, încât îi este ușor să se desprindă complet de el pe Pământ. Dar omul nu poate realiza niciodată această eliberare dacă nu se eliberează mai întâi de dorința pentru aceste bunuri materiale. Numai atunci când învață să le disprețuiască, când nu le mai acordă mai multă valoare decât aceea de a-l sluji conform ordinii divine, numai atunci când pentru bunurile spirituale îi sunt de dorit, poate să le accepte pe acestea din urmă și să realizeze astfel trecerea de la această lume la împărăția spirituală, și numai atunci va reuși să se detașeze complet de stăpânul acestei lumi. Și oricine ar putea face acest lucru dacă s-ar gândi la lipsa de valoare a bunurilor pământești, dacă s-ar gândi la valoarea chiar și a celor mai dezirabile lucruri din această lume la ora morții sale, pe care nu o poate stabili el însuși, dar care îi poate fi acordată în orice zi. Omul trăiește și de aceea se gândește doar la viață, dar nu și la moarte, care este nesigură pentru el.... și se scutură fără să vrea de orice gând al ei..... Și totuși, el știe că nu poate duce în împărăția de dincolo nimic din ceea ce a dobândit în viața pământească..... Cu toate acestea, el se lasă dominat de gândul de a-și face viața pământească cât mai frumoasă și, de fiecare dată, este influențat de adversarul lui Dumnezeu în acest sens, astfel încât lăcomia pentru bunuri materiale crește mereu, pentru că unul încearcă să-l întreacă pe celălalt și nimeni nu se gândește cât de sărac este cu adevărat și în ce greutăți va trece în împărăția spirituală când îi va veni ceasul. Dar nicio ființă umană nu poate dobândi bunuri pământești și spirituale împreună. Doar cel care a devenit stăpân pe bunurile acestei lumi, care a căutat doar să adune comori spirituale care să dăinuie în veșnicie, va fi binecuvântat din belșug la sfârșitul vieții sale pământești....

Amin

Sobreavaliação de bens materiais....

Vós procurais ganhar da vida tudo o que ela vos oferece; esforçai-vos por obter os bens deste mundo com todos os vossos sentidos, aumentais os vossos bens e avidamente recolheis os tesouros terrenos. Nem sequer pensas no quão inútil tudo o que desejas é.... Você não pensa no que é importante em primeiro lugar e em que relacionamento você já mantém com ele. Os bens materiais devem realmente servir-vos, podeis fazê-los servir-vos, mas não deveis deixar-vos dominar por eles.... E isto é o que você faz quando seus pensamentos e aspirações são direcionados exclusivamente para a aquisição de bens materiais. Então você já se tornou o escravo da matéria ou também o escravo daquele cujo domínio é o mundo material. Pois toda a matéria é espiritual que outrora se afastou de Deus, que se endureceu através da sua resistência a Deus e agora é forçada pela vontade de Deus para uma função de serviço, a fim de emergir do estado endurecido novamente.... Mas o ser humano foi outrora o mesmo que, depois de um tempo infinitamente longo, voltou a subir através de um serviço involuntário, que lhe foi permitido derramar as coberturas materiais e recuperou agora, em certa medida, a liberdade para agora também se libertar da sua última cobertura material através de uma relação correcta com Deus e também para com a matéria, que por isso superou. Ele deve ajudar a matéria a servir, mas não deve deixar-se dominar por ela. Mas o comportamento das pessoas prova que a última.... O vício da matéria tornou-se excessivo, as pessoas só vivem com esse objetivo em mente, ou seja, adquirir o que o mundo lhes oferece, e a alegria da posse é uma devoção aberta àquilo do qual a sua tarefa terrena é se desprender. Pois aquele que deseja o mundo com seus bens não tem desejo do reino que não é deste mundo. Para quem deseja que o mundo pense pouco ou nada do seu Deus e Criador, ele não está na relação certa com Ele, ele não é o 'filho' que procura o seu 'Pai' .... Ele ainda tem muita comunhão com aquele que é o Senhor do mundo material e se esforça para voltar para ele, de cujo poder Deus já o tinha ajudado tão longe através de sua caminhada através da criação que é fácil para ele se separar completamente dele na Terra. Mas o homem nunca poderá realizar essa liberação se não se libertar primeiro do desejo por esses bens materiais. Somente quando aprende a desprezá-los, quando já não lhes dá mais valor do que eles o servem segundo a ordem divina, somente quando vale a pena lutar pelos bens espirituais é que ele pode aceitar estes últimos e assim realizar a mudança deste mundo para o reino espiritual, e somente então conseguirá o completo desapego do Senhor deste mundo. E todos poderiam fazer isso se ao menos ele considerasse a inutilidade dos bens terrenos, se ao menos ele pensasse no valor até mesmo das coisas mais desejáveis neste mundo na hora de sua morte, que ele mesmo não pode determinar, mas que lhe podem ser concedidas em qualquer dia. O homem vive e por isso só pensa na vida, mas não na morte, que é insegura para ele.... e ele se livra de cada pensamento sobre ela de má vontade..... E ainda assim ele sabe que não pode levar nada para o reino do além que ele adquiriu na vida terrestre..... No entanto, ele se deixa dominar pelo pensamento de tornar sua vida terrena a mais bela possível, e, sempre e sempre, é influenciado pelo adversário de Deus nesse sentido, de modo que sua ganância por bens materiais sempre aumentará, porque um tenta superar o outro e ninguém pensa em quão pobre ele realmente é e em que dificuldades atravessará para o reino espiritual quando chegar a sua hora. Mas nenhum ser humano pode adquirir bens terrenos e espirituais juntos. Só ele será ricamente abençoado no final da sua vida terrena, que se tornou dono dos bens deste mundo, que só procurou recolher tesouros espirituais que irão durar toda a eternidade...._>Amém