• Înapoi

Supraevaluarea bunurilor materiale....

Căutați să obțineți de la viață tot ceea ce vă oferă ea; căutați cu toate simțurile bunurile acestei lumi, vă înmulțițiți posesiunile și colecționați cu nerăbdare comorile pământești.... Nici măcar nu te gândești cât de lipsit de valoare este tot ceea ce îți dorești.... Nu vă gândiți la ce este materia în primul rând și în ce relație vă aflați deja cu ea. Bunurile materiale ar trebui într-adevăr să vă servească, puteți să le faceți să vă servească, dar nu trebuie să vă lăsați dominați de ele.... Iar acest lucru se întâmplă atunci când gândurile și aspirațiile tale sunt îndreptate exclusiv spre dobândirea de bunuri materiale. Atunci ai devenit deja sclavul materiei sau sclavul celui al cărui domeniu este lumea materială. Căci toată materia este spirituală, care a căzut cândva de la Dumnezeu, care s-a împietrit prin împotrivirea sa față de Dumnezeu și care acum este forțată de voința lui Dumnezeu la o funcție de slujire pentru a ieși din nou din starea de împietrire.... Dar ființa umană a fost cândva aceeași, care, după o perioadă infinit de lungă, a lucrat din nou pentru a se ridica prin muncă involuntară, că i s-a permis să se desprindă de învelișurile materiale și acum și-a recăpătat libertatea într-o anumită măsură pentru a se elibera și de ultimul său înveliș material, printr-o relație corectă cu Dumnezeu și, de asemenea, față de materie, pe care a depășit-o astfel. El trebuie să ajute materia să servească, dar nu trebuie să se lase dominat de ea. Dar comportamentul oamenilor dovedește acest lucru.... Dependența de materie a devenit excesivă, oamenii trăiesc doar cu acest scop, acela de a dobândi ceea ce le oferă lumea, iar bucuria de a poseda este un devotament deschis față de ceea ce trebuie să se desprindă de sarcina lor pământească. Căci cel ce dorește lumea cu bunurile ei nu dorește împărăția care nu este din lumea aceasta. Pentru că oricine dorește lumea se gândește puțin sau deloc la Dumnezeul și Creatorul său, nu este în relație corectă cu El, nu este "copilul" care își caută "Tatăl"..... El are încă multă părtășie cu cel care este Stăpânul lumii materiale și se străduiește să se întoarcă la el, din a cărui putere Dumnezeu l-a ajutat deja atât de mult în drumul său prin creație, încât îi este ușor să se desprindă complet de el pe Pământ. Dar omul nu poate realiza niciodată această eliberare dacă nu se eliberează mai întâi de dorința pentru aceste bunuri materiale. Numai atunci când învață să le disprețuiască, când nu le mai acordă mai multă valoare decât aceea de a-l sluji conform ordinii divine, numai atunci când pentru bunurile spirituale îi sunt de dorit, poate să le accepte pe acestea din urmă și să realizeze astfel trecerea de la această lume la împărăția spirituală, și numai atunci va reuși să se detașeze complet de stăpânul acestei lumi. Și oricine ar putea face acest lucru dacă s-ar gândi la lipsa de valoare a bunurilor pământești, dacă s-ar gândi la valoarea chiar și a celor mai dezirabile lucruri din această lume la ora morții sale, pe care nu o poate stabili el însuși, dar care îi poate fi acordată în orice zi. Omul trăiește și de aceea se gândește doar la viață, dar nu și la moarte, care este nesigură pentru el.... și se scutură fără să vrea de orice gând al ei..... Și totuși, el știe că nu poate duce în împărăția de dincolo nimic din ceea ce a dobândit în viața pământească..... Cu toate acestea, el se lasă dominat de gândul de a-și face viața pământească cât mai frumoasă și, de fiecare dată, este influențat de adversarul lui Dumnezeu în acest sens, astfel încât lăcomia pentru bunuri materiale crește mereu, pentru că unul încearcă să-l întreacă pe celălalt și nimeni nu se gândește cât de sărac este cu adevărat și în ce greutăți va trece în împărăția spirituală când îi va veni ceasul. Dar nicio ființă umană nu poate dobândi bunuri pământești și spirituale împreună. Doar cel care a devenit stăpân pe bunurile acestei lumi, care a căutat doar să adune comori spirituale care să dăinuie în veșnicie, va fi binecuvântat din belșug la sfârșitul vieții sale pământești....

Amin

Überschätzen materieller Güter....

Dem Leben suchet ihr alles abzugewinnen, was es euch bietet; ihr strebet nach den Gütern dieser Welt mit allen Sinnen, ihr vermehret den Besitz und sammelt eifrig irdische Schätze.... Ihr denket nicht einmal darüber nach, wie wertlos alles das ist, was ihr begehret.... Ihr denket nicht darüber nach, was die Materie überhaupt ist und in welchem Verhältnis ihr schon zu dieser steht. Die materiellen Güter sollen euch zwar dienen, ihr könnet sie euch dienstbar machen, aber ihr dürfet euch nicht von ihnen beherrschen lassen.... Und das tut ihr, wenn euer Sinnen und Trachten ausschließlich dem Erwerb von materiellen Gütern gilt. Dann seid ihr schon der Sklave der Materie geworden oder auch der Sklave dessen, dessen Bereich die materielle Welt ist. Denn jegliche Materie ist von Gott einst abgefallenes Geistiges, das durch seinen Widerstand gegen Gott sich verhärtete und nun durch Gottes Willen zu einer dienenden Funktion gezwungen wird, um aus dem verhärteten Zustand wieder herauszukommen.... Der Mensch aber war einst das gleiche, das sich nach endlos langer Zeit durch unfreiwilliges Dienen wieder emporgearbeitet hat, daß es die materiellen Hüllen abstreifen durfte und nun wieder die Freiheit in einem gewissen Grade zurückerlangt hat, um nun auch von seiner letzten materiellen Hülle frei zu werden durch ein rechtes Verhältnis zu Gott und auch gegenüber der Materie, die es also überwunden hat. Er soll der Materie zum Dienen verhelfen, aber er darf sich nicht selbst von ihr beherrschen lassen. Das Verhalten der Menschen aber beweiset letzteres.... Die Sucht nach der Materie ist übergroß geworden, die Menschen leben nur noch in dieser Zielrichtung, sich also zu erwerben, was ihnen die Welt bietet, und die Freude am Besitz ist eine offene Zuwendung zu dem, von dem zu lösen ihre Erdenaufgabe ist. Denn wer die Welt begehrt mit ihren Gütern, der hat kein Verlangen nach dem Reiche, das nicht von dieser Welt ist. Denn wer die Welt begehrt, der gedenket wenig oder gar nicht seines Gottes und Schöpfers, er steht nicht im rechten Verhältnis zu Ihm, er ist nicht das "Kind", das seinen "Vater" sucht.... Er hat noch viel Gemeinschaft mit dem, der Herr ist der materiellen Welt, und strebt zu ihm zurück, aus dessen Gewalt Gott ihm durch den Gang durch die Schöpfung schon so weit geholfen hatte, daß es für ihn leicht ist, auf Erden sich gänzlich zu lösen von ihm. Niemals aber kann der Mensch diese Löse vollziehen, wenn er nicht zuvor sich frei macht von der Begierde nach jenen materiellen Gütern. Erst wenn er sie verachten lernt, wenn er ihnen nicht mehr Wert beimesset, als daß sie ihm dienen nach göttlicher Ordnung, erst wenn ihm geistige Güter erstrebenswert sind, kann er letztere in Empfang nehmen und also den Wechsel vollziehen von dieser Welt zum geistigen Reich, und dann erst gelingt ihm die völlige Löse auch von dem Herrn dieser Welt. Und es könnte das ein jeder tun, wenn er nur sich einmal die Wertlosigkeit irdischer Güter vor Augen halten möchte, wenn er einmal darüber nachdenken würde, was selbst das Begehrenswerteste dieser Welt für einen Wert hat in der Stunde seines Todes, die er selbst nicht bestimmen, die aber an jedem Tag ihm beschieden sein kann. Der Mensch lebt und denkt darum auch nur an das Leben, nicht aber an den Tod, der ihm genausosicher ist.... und er schüttelt jeden Gedanken daran unwillig ab.... Und dennoch weiß er es, daß er sich nichts hinübernehmen kann in das jenseitige Reich, was er sich erworben hat im Erdenleben.... Doch er läßt sich von dem Gedanken beherrschen, sich das irdische Leben so schön wie möglich zu gestalten, und er wird immer wieder von dem Gegner Gottes in diesem Sinne beeinflußt, so daß die Gier nach materiellen Gütern stets größer wird, weil einer den anderen zu überbieten sucht und keiner daran denkt, wie arm er in Wirklichkeit ist und in welcher Not er hinübergehen wird in das geistige Reich, wenn seine Stunde gekommen ist. Irdische und geistige Güter zusammen aber kann sich kein Mensch erwerben. Es wird nur der reich gesegnet sein am Ende seines Erdenlebens, der Herr geworden ist über die Güter dieser Welt, der nur danach getrachtet hat, sich geistige Schätze zu sammeln, die Bestand haben bis in alle Ewigkeit....

Amen