• Înapoi

Revederea în lumea de dincolo în împărăția luminii....

Este un moment incomparabil de fericit când sufletul părăsește Pământul și intră în împărăția luminii, în sfere unde nu mai există nimic neatractiv, unde sufletul este îmbrățișat de un val de lumină fericită, unde ființe extrem de frumoase se apropie de el și îi arată o măsură de iubire care aproape îl copleșește. Razele de lumină sunt adaptate la starea sa de maturitate, deci întotdeauna în măsura în care îl fac cu siguranță inimaginabil de fericit, dar nu îi mistuie sufletul, ceea ce un exces de lumină, pentru care sufletul nu este încă receptiv, ar putea cu siguranță să o facă.... În vastitatea infinită el vede cele mai minunate creații, căci ochiul său spiritual are acum capacitatea de a contempla creațiile spirituale care nu mai sunt materie și care, totuși, apar în fața sa la fel de veridice, deci nu sunt o autoamăgire.

Și în mijlocul acestei frumuseți, pe care ochiul său o privește, îi găsește pe cei dragi care l-au precedat în gradul de maturitate, în care împărăția luminii a putut să îi primească. Pentru oameni, fericirea unei astfel de revederi este de neconceput, dar în împărăția spirituală sufletul poate primi impresii mai profunde fără să piară, și simte conștient fericirea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o și îi cântă în inima sa laude și mulțumiri, așa cum în general, dacă împărăția luminii i-a devenit casă, strălucește de dragoste pentru Tatăl care i-a pregătit toate aceste fericiri.... Lucrul împreună cu sufletele aflate în același grad de maturitate îi sporește puterea și voința de a lucra, iar acum aceasta se îndreaptă spre sufletele care sunt încă mult sub el, pentru a le ajuta să atingă aceeași beatitudine. Și cu iubire milostivă se îngrijește de cei care i-au fost aproape pe Pământ și care încă locuiesc în sferele inferioare, care au rămas în urmă în dezvoltarea lor spirituală pe Pământ din cauza necredinței și a lipsei de bunătate și, prin urmare, încă trăiesc nefericiți în întuneric sau în amurg în lumea de dincolo.... El recunoaște cu siguranță aceste suflete și poate să se apropie de ele și să le ofere ajutorul său, dar el însuși nu este recunoscut de aceste suflete și, prin urmare, ajutorul său este adesea respins.... Cu toate acestea, dragostea și răbdarea unui suflet de lumină tinde în mod constant spre aceste suflete și, din când în când, reușește să obțină influență. Fericirea sa, pe care o primește în emanația constantă de iubire a lui Dumnezeu, în creațiile incomparabile ale împărăției de lumină și în interacțiunea cu ființele cu care este unit în iubire fericită, îi dă în permanență impulsul pentru o activitate răscumpărătoare, își găsește propria fericire în a dărui ceea ce primește el însuși; își găsește mereu împlinirea dorinței sale de Dumnezeu și nu poate să nu vrea să îi facă fericiți. Este imposibil să descrii oamenilor de pe Pământ slava împărăției luminii, tocmai pentru că un suflet matur poate suporta doar abundența luminii și, prin urmare, poate înțelege și beatitudinea, iar ființa umană încă imperfectă nu are înțelegere pentru aceasta. Dar un lucru pe care el ar trebui și poate să îl creadă este că va exista o revedere în împărăția de dincolo, că moartea nu pune capăt vieții actuale a sufletului și că aceste suflete se recunosc între ele atunci când se atinge un anumit grad de maturitate, dar pe care multe suflete nu îl au încă. De aceea, pentru multe suflete poate dura mult timp până să experimenteze fericirea reunirii cu cei dragi; totuși, dorința de a o obține este adesea motivul pentru a se strădui să se ridice. Forța de iubire a sufletelor este în permanență activă pentru a răscumpăra sufletele din adânc și pentru a le ajuta să ajungă la beatitudine, să intre în împărăția unde îi înconjoară o lumină radiantă, unde Îl pot privi pe Dumnezeu și unde orice adversitate are un sfârșit....

Amin

Wiedersehen im Jenseits im Lichtreich....

Es ist ein unvergleichlich seliger Moment, wenn die Seele von der Erde abscheidet und eintritt in das Lichtreich, in Sphären, wo es nichts Unschönes mehr gibt, wo die Seele von einer Welle beseligenden Lichtes umfangen wird, wo sich ihr überschöne Wesen nahen und ihr ein Maß von Liebe entgegenbringen, das sie fast überwältigt. Die Lichtstrahlungen sind ihrem Reifezustand angepaßt, also immer in dem Grade, daß sie wohl unvorstellbar beseligen, nicht aber die Seele verzehren, was ein Übermaß von Licht wohl könnte, für das die Seele noch nicht aufnahmefähig ist.... In unendlicher Weite sieht sie die wunderbarsten Schöpfungen, denn ihr geistiges Auge hat nun die Fähigkeit, geistige Schöpfungen erschauen zu können, die nicht mehr Materie sind und doch genausowahrhaft vor ihr erstehen, also keine Selbsttäuschung sind.

Und inmitten dieser Schönheit, die ihr Auge erblickt, findet sie ihre Lieben, die ihr vorangegangen sind in dem Reifegrad, daß das Lichtreich sie aufnehmen konnte.... Für die Menschen ist die Seligkeit eines solchen Wiedersehens nicht auszudenken, doch im geistigen Reich ist die Seele fähig, tiefere Eindrücke aufzunehmen, ohne zu vergehen, und sie empfindet bewußt die Seligkeit, die Gott ihr bereitet, und singt Ihm im Herzen Lob und Dank, wie sie überhaupt, so das Lichtreich ihre Heimat geworden ist, in Liebe erglüht zum Vater, Der ihr alle diese Seligkeiten bereitet hat.... Das Zusammenwirken mit Seelen im gleichen Reifegrade erhöht ihre Kraft und ihren Tätigkeitswillen, und diesen wendet sie nun den Seelen zu, die noch weit unter ihr stehen, um ihnen zu verhelfen zur gleichen Seligkeit. Und sie nimmt sich in erbarmender Liebe derer an, die ihr nahestanden auf Erden und noch in unteren Sphären weilen, die auf der Erde durch Unglauben und Lieblosigkeit in ihrer geistigen Entwicklung zurückgeblieben sind und darum im Jenseits noch unselig in der Finsternis oder im Dämmerlicht weilen.... Sie erkennt wohl diese Seelen und kann sich ihnen auch nahen und ihnen ihre Hilfe anbieten, doch sie selbst wird von jenen Seelen nicht erkannt, und darum wird auch oft ihre Hilfe abgewiesen.... Doch die Liebe und Geduld einer Lichtseele ist unentwegt bemüht um diese Seelen und erreicht es auch einmal, daß sie Einfluß gewinnt. Ihre Seligkeit, die sie in der ständigen Liebeausstrahlung Gottes empfängt, die unvergleichlichen Schöpfungen des Lichtreiches und das Zusammenwirken mit Wesen, mit denen sie in beglückender Liebe verbunden ist, gibt ihr ständig den Auftrieb zu erlösender Tätigkeit, sie findet selbst ihre Beglückung darin, zu geben, was sie selbst empfängt; sie findet stets Erfüllung ihres Sehnens nach Gott und kann nicht anders als gleichfalls beglücken wollen. Die Herrlichkeit des Lichtreiches den Menschen auf der Erde zu beschreiben ist unmöglich, weil eben eine ausgereifte Seele nur die Lichtfülle ertragen und daher auch die Seligkeit verstehen kann und dafür der noch unvollkommene Mensch kein Verständnis hat. Doch eines soll und kann er glauben, daß es ein Wiedersehen gibt im jenseitigen Reich, daß der Tod kein Ende setzt dem eigentlichen Leben der Seele und daß diese Seelen einander erkennen, wenn ein bestimmter Reifegrad erreicht ist, den aber viele Seelen noch nicht besitzen. Und darum kann es auch für manche Seele lange dauern, bis sie das Glück der Vereinigung mit ihren Lieben erfährt; doch das Verlangen danach ist oft der Anlaß zum Streben nach der Höhe. Die Liebekraft der Seelen ist ständig tätig, um aus der Tiefe die Seelen zu erlösen und ihnen zu verhelfen zur Seligkeit, zum Eingehen in das Reich, wo strahlendes Licht sie umfängt, wo sie Gott schauen können und alle Not ein Ende hat....

Amen