• Înapoi

Spiritualitate la un nivel minim.... Sfârșitul unei perioade de răscumpărare....

Nu este de așteptat niciun progres spiritual dacă omenirea a ajuns la punctul cel mai de jos, când nu-l mai recunoaște pe Dumnezeu. Pentru că atunci ea este complet separată de Dumnezeu și, prin urmare, este lipsită și de acea sursă de putere care este singura care garantează ascensiunea spirituală. O mică distanță față de Dumnezeu poate fi ușor remediată, pentru că atunci spiritualul se află încă în circuitul iubirii divine, iar forța acesteia îl împinge inevitabil în sus. Dar dacă distanța a devenit atât de mare încât ființa spirituală locuiește în afara acestui circuit, atunci ea este complet neputincioasă și nu mai este posibilă o apropiere de Dumnezeu, pentru că atunci forța opusă are o influență mai mare, care o trage în jos spre ea însăși. Dar odată ce omenirea a ajuns la acest grad de evoluție, adică odată ce a regresat atât de mult, atunci ființa spirituală și-a pierdut și ea dreptul de a trăi o existență pe Pământ ca ființă umană, deoarece singurul său scop este dezvoltarea superioară și a ignorat complet acest scop. Atunci se va încheia o perioadă de dezvoltare pentru această umanitate. Pământul va îndepărta, ca să spunem așa, toate ființele spirituale care nu se află la un nivel superior de dezvoltare, de îndată ce nu trăiesc și nu acționează în conformitate cu acest nivel de dezvoltare. Și apoi se încheie o perioadă de răscumpărare conform voinței divine.... Și fiecare persoană poate recunoaște ea însăși momentul, de îndată ce acordă atenție dezvoltării spirituale a întregii omeniri. Odată ce s-a ajuns la un nivel minim, în care lipsa de bunăvoință devine evidentă, lucrarea forței opuse a lui Dumnezeu poate fi recunoscută în faptul că, în loc să se construiască constant, distrugerea are loc peste tot.... Dacă viața și activitatea umanității este complet contrară lui Dumnezeu și, prin urmare, împotriva întregii ordini divine, atunci nu se mai poate aștepta ca umanitatea să se integreze din nou în mod liber în ordinea divină și atunci, conform legii eternității, trebuie să aibă loc o dizolvare a tot ceea ce conține substanțe spirituale în scopul unei noi izgoniri complet noi, pentru ca, într-un timp infinit de lung, să se atingă în cele din urmă scopul de a locui din nou aproape de Dumnezeu în liberul arbitru. Nu mai există nicio altă posibilitate de ascensiune pentru o rasă umană degenerată, odată ce a ajuns la acest punct de jos, în care toată iubirea s-a răcit, pentru că atunci fluxul de forță al iubirii divine nu mai poate deveni eficient, iar acest lucru înseamnă pierderea completă a forței opuse a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în marea Sa îndurare, smulge de la adversarul Său ceea ce a devenit sclavul lui, alungându-l din nou în creație, asupra căreia adversarul lui Dumnezeu nu mai are nicio influență. Prin urmare, chiar și transferul înapoi în materia cea mai dură este doar o lucrare a milostivirii divine, deoarece se creează din nou o nouă posibilitate pentru ca ceea ce este cel mai îndepărtat de Dumnezeu să parcurgă calea dezvoltării ascendente, ceea ce nu mai era posibil în calitate de ființă umană. Și o dată îl lovește și ceasul răscumpărării, chiar dacă după o perioadă infinit de lungă. Dar nu-l nedreptățește deloc când este readus în materia dură, pentru că voința este atât de împietrită față de Dumnezeu, încât ea însăși este un motiv pentru ca Dumnezeu să-l lege pentru o perioadă nesfârșită de timp. Pentru că nu se mai schimbă atunci când s-a ajuns la un minim spiritual în care oamenii nu-l mai recunosc pe Dumnezeu....

Amin

NAJNIŽA DUHOVNA TOČKA.... KRAJ JEDNOG PERIODA ISKUPLJENJA....

Za vječnost ne treba očekivati duhovni napredak, kada je čovječanstvo doseglo najnižu duhovnu točku, da ono više ne prepoznaje niti priznaje Boga, Jer onda je ono potpuno odvojeno od Boga, i stoga također bez ikakvog priljeva snage, koja jedina osigurava duhovni uspon. Mala udaljenost od Boga može lako biti otklonjena, jer tada duhovno još uvijek stoji u krugu strujanja Božanske Ljubavi, čija ga snaga neizbježno nagoni uvis. Ali, kada je udaljenost postala tako velika, da duhovno boravi izvan ovog kruga strujanja, onda je ono također sasvim bez snage, i približavanje Bogu mu više nije moguće, jer onda veći utjecaj ima protivna snaga, koja ga vuče dolje k sebi. Ali, ako je čovječanstvo prispjelo do ovog stupnja razvoja, odnosno, ako je tako daleko nazadovalo u razvoju, onda je duhovno također proigralo pravo da na Zemlji vodi egzistenciju kao ljudsko biće, budući ona kao jedinu svrhu ima viši razvoj, a ono ovu svrhu potpuno zanemaruje. Stoga tada za ovo čovječanstvo završava jedan razvojni period. Zemlja na neki način gura od sebe sve duhovno, koje se nalazi na višoj razini razvoja, ako ono ne živi i ne postupa primjereno ovoj razini razvoja. I onda je završen jedan period iskupljenja prema Božanskoj volji.... A svaki čovjek sam može sam prepoznati trenutak, čim on poklanja pažnju duhovnom razvoju cijelog čovječanstva. Ako je dosegnuta najniža točka, gdje nedostatak Ljubavi (neljubaznost, bezobzirnost) jasno izlazi na vidjelo, ako je djelovanje Bogu-protivne sile prepoznatljivo u tome, da se namjesto stalne izgradnje posvuda događa razaranje.... ako je življenje i djelovanje čovječanstva sasvim Bogu-protivno, i stoga protiv sveg Božanskog reda, onda više ne treba očekivati da se čovječanstvo u slobodnoj volji iznova umetne u Božanski red, i onda se u skladu sa zakonom od vječnosti mora odviti razlaganje svega onoga što u sebi sklanja duhovno, s ciljem sasvim novog prognanstva, kako bi u beskonačno dugom vremenu konačno stiglo do cilja, da iznova prebiva u Božjoj blizini u slobodnoj volji. Za degenerirani (izopačeni) ljudski rod nema nijedne druge mogućnosti uspona, kada je on dosegao ovu najnižu točku, kada se sva Ljubav ohladila, jer onda struja snage Božanske Ljubavi više ne može biti aktivna, a ovo znači potpuni gubitak za snagu protivnu Bogu. A Bog u Svojemu velikom milosrđu oduzima Svojemu protivniku ono što mu je postalo podložno, tako da On to iznova progoni u Stvaranje, na koje Božji protivnik više nema nikakav utjecaj. Tako je i ponovno premještanje u najtvrđu materiju, jedino djelo Božanskog milosrđa, budući je za ovo što stoji u najvećoj udaljenosti od Boga, opet stvorena nova mogućnost da pođe putem razvoja naviše, što mu više nije bio moguće kao čovjeku. A jednom će i za njega kucnuti čas iskupljenja, čak i ako nakon beskonačno dugo vremena. Ali, ne događa mu se nikakva nepravda, kada je premješten nazad u tvrdu materiju, jer je volja tako otvrdnula naspram Boga, da je on sam uzrok tome što ga Bog zavezuje na beskonačno dugo vremena. Budući se on više ne mijenja, ako je dosegnuta duhovno najniža točka, gdje ljudi više ne prepoznaju Boga.

AMEN