• Înapoi

Sufletul.... Scânteia spirituală din om....

Sufletul omului este uniunea a nenumărate substanțe sufletești, care sunt puncte de colectare a puterii spirituale, adică receptacole ale spiritualului de la Dumnezeu. Fiecare dintre aceste nenumărate substanțe a fost în prealabil întrupată undeva, adică închisă de o formă exterioară în scopul dezvoltării superioare a spiritualului și a posibilității de a se uni mai târziu cu o astfel de substanță sufletească. Prin urmare, sufletul ființei umane a trecut prin fiecare lucrare a creației în substanțele sale individuale, sufletul s-a maturizat, ca să spunem așa, până la ultima întrupare pe Pământ. Sufletul capătă întotdeauna aceeași formă ca și învelișul exterior care îl înconjoară.... Și o imagine incredibil de atractivă și diversă s-ar prezenta observatorului spiritual dacă ar vrea să privească sufletul ființei umane în componența sa. Această lucrare a creației lui Dumnezeu, invizibilă pentru om, este de nedescris, atât în structura sa, cât și în finalitatea sa. Cu toate acestea, o descriere a compoziției sufletului nu ar face decât să deruteze mintea umană, deoarece ea nu poate înțelege nenumăratele minuni pe care corpul uman le conține în el însuși. Este întreaga operă a creației în miniatură, care este acum inteligibilă pentru oameni ca "suflet". Sufletul este partea cea mai intimă a ființei umane și cuprinde întreaga creație.... destinat să se transfigureze în viața pământească și {ca} să se bucure de deliciile Cerului în lauda lui Dumnezeu..... Sufletul conține în el însuși spiritul divin. Spiritualitatea este într-adevăr și substanța primordială a sufletului în toate fazele sale de dezvoltare.... dar Dumnezeu Însuși plasează scânteia spirituală divină în sufletul care acum se întrupează în ființa umană.

El suflă suflarea Sa în ființa umană.... El pune în el divinul și pune sufletul în fața sarcinii de a se decide pentru divin sau uman în timpul ultimei sale existențe pe Pământ. Dacă sufletul.... ființa spirituală de la Dumnezeu, care odată s-a opus lui Dumnezeu.... este acum dispus să se unească cu spiritul divin, atunci începe transfigurarea a ceea ce era cândva îndepărtat de Dumnezeu și devine lumină în sufletul uman. Și atunci sufletul uman se unește cu spiritul divin atunci când depășește cu fermitate orice dorință umană, care aderă la trupul uman ca o ispită pentru a pune la încercare și a oțelii voința, când se împotrivește la tot ceea ce îi cere trupul ca atare și se supune de bunăvoie la ceea ce cere spiritul divin din el. Atunci sufletul renunță în cele din urmă la rezistența sa anterioară față de Dumnezeu. El se decide în favoarea lui Dumnezeu, nu se mai opune în mod conștient divinului și acceptă emanația iubirii, puterea, pentru a spori spiritualul din el însuși, pentru a realiza unificarea spiritualului din el însuși cu spiritualul din afara lui, și astfel se străduiește în mod conștient să se apropie de Dumnezeu.... Dacă, însă, dorința fizică este predominantă, scânteia spirituală divină doarme în cea mai adâncă îngrădire din ființa umană, nu poate radia lumină și sufletul rămâne în cel mai adânc întuneric. El își trăiește viața pământească fără nici cel mai mic succes, substanța spirituală din el este condamnată la lipsa de viață, progresul său pământesc nu este un curs de dezvoltare superioară, ci o perioadă de stagnare sau chiar de regres. Scânteia spirituală divină din ființa umană a fost lăsată neobservată și, prin urmare, nu s-a putut exprima. Forța iubirii divine nu a putut curge în ființă și astfel unificarea cu eternul Tată-Spirit nu poate avea loc niciodată. Iar sufletul ia cu el în veșnicie starea lipsită de lumină pe care a ales-o pe Pământ, pentru a-și aminti de timpul nefolosit pe Pământ în chinuri nesfârșite de remușcări, iar acum trebuie să ducă o luptă mult mai dificilă pentru a-și schimba starea într-una mai plină de lumină....

Amin

El alma.... La chispa mental en el hombre....

El alma del hombre es la unión de innumerables sustancias que la componen, que son puntos de colección de poder mental, en otras palabras, recipientes de lo mental de Dios. Cada una de estas innumerables sustancias estaba incorporada previamente en algún lugar, es decir, encerrada por una forma externa con el propósito de un mayor desarrollo de lo mental y la posibilidad de una unión posterior con tal sustancia de alma. Así, que el alma del hombre ha pasado por cada obra de creación en sus sustancias individuales, el alma, por así decirlo, ha madurado para la última encarnación en la tierra.

El alma siempre toma la misma forma que la cáscara exterior que lo rodea.... Y ofrecería una imagen increíblemente atractiva y variada, para el-capacitado-de-mirar-mentalmente, si quisiera considerar el alma del hombre en su composición. Esta obra de creación de Dios, invisible para el hombre, es indescriptible, tanto en su estructura como en su funcionalidad. Pero el pensamiento humano solo confundiría una descripción del diseño del alma, porque no capta las innumerables maravillas que el cuerpo humano alberga en sí. Es toda la obra de creación en miniatura, que ahora es comprensible como “alma” para los humanos.

El alma es lo más íntimo del hombre y abarca toda la creación.... Destinada a ser transfigurada en la vida terrenal y disfrutar de las bendiciones del cielo en alabanza a Dios.... El alma alberga en sí la mente divina. Lo mental también es la sustancia original del alma en todas sus fases de desarrollo.... Pero la chispa mental divina, la pone Dios Mismo en el alma ahora encarnándose en el hombre.... Él respira Su hálito en el hombre.... Él coloca en él lo divino y pone al alma ante la tarea de decidirse por lo divino o por lo humano durante su última existencia en la tierra.

Si ahora el alma.... Lo mental de Dios, que una vez se oponía a Dios.... Está dispuesto de volver a unirse con la mente divina, comienza ya la transfiguración de lo que una vez estaba lejos de Dios y se hará la luz en el alma humana. Y luego el alma humana se una a la mente divina, si supera obstinadamente todo el deseo humano que se aferra al cuerpo humano para probar y moderar la voluntad como una tentación.... Si resiste a todo lo que el cuerpo como tal exige de ella, y se somete voluntariamente a lo que la mente divina exige en ella.

Entonces el alma finalmente abandona su antigua resistencia a Dios. Se decide por Dios, ya no se opone conscientemente a lo divino y acepta la irradiación de amor, la fuerza, para aumentar lo mental en sí mismo con el fin de lograr la fusión con lo mental en sí mismo con lo mental fuera de sí mismo, y así esforzarse consciente del acercamiento a Dios.... Pero si prevalece el deseo físico, la chispa divina mental se adormece en la envoltura más profunda del hombre, no puede irradiar luz y el alma permanece en la oscuridad más profunda.

Ella vive su vida terrenal sin el menor éxito, lo mental en ella está condenado a la falta de vida, es el camino por la tierra no un curso de mayor desarrollo para esta, sino un tiempo de estancamiento o también un declive. La chispa divina mental ha sido ignorada en el hombre y, por lo tanto, no pudo expresarse. No podría infundir al ser con la fuerza de amor divina, y por lo tanto, la unión con la Mente del Padre de la Eternidad nunca puede tener lugar. Y el estado de luz, que el alma en la tierra ha elegido, lo lleva a la eternidad, para conmemorar en interminables tormentos el arrepentimiento del tiempo inutilizado en la tierra, y ahora tener que librar una lucha mucho más difícil, para ahora transformar su estado lamentable en un estado más luminoso.

Amen