• Înapoi

Starea spirituală.... Lipsa de Dumnezeu....

Starea spirituală, care necesită o reformare a condițiilor de viață existente, trebuie să fie supusă unei examinări mai atente, pentru ca omul să aibă o înțelegere corectă a evenimentelor naturale care vor urma. Atitudinea oamenilor față de Dumnezeu trebuie mai întâi să fie luată în considerare.... și nu se poate forma o altă judecată decât aceea că omenirea trăiește aproape în întregime fără Dumnezeu, că, cu siguranță, încă mai vorbește în mod tradițional despre El sau chiar Îl mărturisește în exterior, dar că viața reală este dusă independent de El și că conceptul de Dumnezeu înseamnă aproape exclusiv ceva de necrezut pentru oameni. Pentru că întotdeauna doar atitudinea interioară față de Dumnezeu este decisivă, nu și mărturisirea exterioară formală. Și tocmai atitudinea interioară este cea care nu se regăsește decât extrem de rar în modul în care Dumnezeu le cere oamenilor. Mulți încearcă să pătrundă esența divinității, dar rareori fac acest lucru în așa fel încât să se adreseze direct Lui pentru a fi iluminați. Aceasta este singura cale sigură, dar ei își pun această întrebare doar atunci când deja afirmă în interior Divinitatea.... Dar atâta timp cât nu pot face acest lucru, ei meditează asupra ei în mod intelectual și nu ajung la rezultat. Deci ei nu au credință, iar în cel mai favorabil caz caută să înlocuiască credința cu cercetarea intelectuală. Dar această cale este greșită. Pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie recunoscut. Numai o atitudine de afirmare față de Dumnezeu poate duce la o relație corectă cu Dumnezeu. Iar aceasta trebuie să fie simțită în interior.... Ființa, care provine din Dumnezeu, trebuie să-și recunoască originea, trebuie să simtă unitatea cu Dumnezeu pentru a se apropia din nou de El. În prezent, însă, gândirea umană este departe de această corectă cunoaștere. Pentru oameni, Dumnezeu este doar conceptul unei ființe infinit de îndepărtate sau o figură de lumină adusă la viață de oamenii înșiși, care este lipsită de orice probabilitate. Și astfel, nu se caută să se intre în contact cu o astfel de ființă nedovedită, ba chiar se încearcă mai degrabă să se elibereze de acest concept. Prin urmare, se trăiește viața în mod conștient fără Dumnezeu. O unire cu Dumnezeu nu poate fi niciodată căutată dacă nu se recunoaște divinitatea eternă. Și aproape nimic nu este capabil să schimbe gândirea eronată a oamenilor. Căci tot ceea ce se abate asupra oamenilor în termeni de suferință și durere nu îi face să realizeze că acestea sunt transmisii tocmai de la această Divinitate care nu este recunoscută. Ei încearcă să explice totul într-un mod pământesc, adică adaptat la intelectul uman, iar existența divinității veșnice este din ce în ce mai mult pusă la îndoială, omenirea se eliberează tot mai mult de gândurile îndreptate spre Dumnezeu și, ca urmare, sufletul cade într-o stare care pune sub semnul întrebării orice progres spiritual....

(întrerupere)

Estado de espírito.... Godleslessness....

O estado de espírito, que requer uma reforma das condições de vida existentes, deve ser submetido a um exame mais atento, se o homem quiser ter a compreensão correta para os próximos eventos naturais. Antes de mais nada, a atitude das pessoas para com Deus deve ser levada em consideração.... e nenhum outro julgamento pode ser formado a não ser o de que a humanidade vive quase inteiramente sem Deus. Que certamente ainda tradicionalmente fala Dele ou mesmo O professa exteriormente, mas que a vida real é conduzida independentemente Dele e o conceito de Deus significa quase exclusivamente algo inacreditável para as pessoas. Pois só a atitude interior para com Deus é decisiva, não a confissão formal exterior. E é precisamente a atitude mais íntima que só muito raramente se encontra na forma como Deus exige das pessoas. Muitos tentam sondar a essência da Deidade, mas raramente o fazem de tal forma que se voltam diretamente para Ele para a iluminação. Esta é a única maneira segura, mas eles só fazem esta pergunta quando já afirmam interiormente a Deidade.... Mas enquanto não puderem fazer isso, eles refletem intelectualmente sobre isso e não chegam ao resultado. Portanto, eles não têm fé e, no caso mais favorável, procuram substituir a fé pela pesquisa intelectual. Mas este caminho está errado. Para reconhecer a Deus, Ele deve primeiro ser reconhecido. Somente uma atitude de afirmação para com Deus pode levar ao relacionamento correto com Deus. E isto deve ser sentido interiormente.... O ser, que é de Deus, deve reconhecer a sua origem, deve sentir a união com Deus a fim de se aproximar novamente dEle. No entanto, actualmente, o pensamento humano está muito longe da realização correcta. Para as pessoas Deus é apenas o conceito de um ser infinitamente distante ou uma figura de luz trazida à existência pelas próprias pessoas, que carece de toda a probabilidade. E assim não se procura entrar em contacto com um ser tão não provado, antes se tenta libertar-se deste conceito. Vive-se, portanto, a vida conscientemente sem Deus. Uma união com Deus nunca pode ser lutada se não se reconhece a Deidade eterna. E quase nada é capaz de mudar o pensamento erróneo das pessoas. Pois tudo o que vem sobre as pessoas em termos de sofrimento e tristeza não as faz perceber que são transmissões desta mesma Deidade que não é reconhecida. Eles tentam explicar tudo em termos terrenos, isto é, adaptados ao intelecto humano, e a existência da Deidade eterna é cada vez mais questionada, a humanidade liberta-se cada vez mais dos pensamentos que apontam para Deus e, como resultado, a alma cai num estado que põe em causa todo o progresso espiritual.... (interrupção)