• Înapoi

Binecuvântarea bolii și a suferinței....

Starea de suferință îl obligă adesea pe om să privească mai atent la întreaga sa viață pământească, iar acest lucru este benefic atât pentru suflet, cât și, foarte adesea, pentru trup, deoarece omul, recunoscând gândirea și acțiunile sale adesea greșite, se străduiește să-și schimbe natura, ceea ce poate avea un efect avantajos și asupra trupului, în măsura în care un mod de viață mai cumpătat va contribui considerabil la menținerea unui trup sănătos sau la însănătoșirea unui trup bolnav. De multe ori, corpul trebuie să fie afectat de boală sau de infirmitate pentru ca persoana să realizeze că modul său de viață este complet contrar ordinii lui Dumnezeu..... Căci toate avertismentele și înștiințările pe care Domnul le trimite omului nu au efectul pe care îl realizează adesea boala. Omul este forțat să se îndepărteze de lume și de plăcerile ei și vede viața pământească într-o cu totul altă lumină. El vede fragilitatea și neputința trupului, iar sentimentul propriei slăbiciuni, incapacitatea de a se elibera de această stare, îl îndreaptă involuntar spre gânduri spirituale. El va fi acum mult mai predispus să se preocupe de probleme care sunt complet îndepărtate de o persoană sănătoasă, iar astfel de gânduri pot da naștere la transformare dacă nu se opune, și astfel ființele spirituale își pot începe lucrarea asupra sufletului unei astfel de persoane, influențând-o din ce în ce mai mult, astfel încât să pună întrebări la care ființele spirituale îi răspund prin gânduri luminoase, iar acum este ghidată treptat într-o atmosferă spirituală care i se potrivește și o interiorizează. Înainte de a ajunge la aceeași cunoaștere în angrenajul lumii ar fi fost nevoie de foarte mult timp care ar fi trecut inutil pentru suflet.... Dar în acest fel un timp scurt poate fi uneori suficient și îl poate duce considerabil mai departe. Și astfel, suferința nu trebuie să îl facă pe om nefericit, ci ea trebuie privită ca o dovadă a iubirii veșnice a Divinității, pe care omul o va realiza în curând, care a intrat pe calea cea bună prin această suferință și care poate acum să continue să meargă pe ea lucrând cu sârguință pentru mântuirea sufletului său.....

Amin

6290 -----

Loviturile destinului.... Mijloacele de mântuire.... ----------------------------------------------------

Rănile pe care trebuie să vi le fac, dacă nu vreau să cădeți în moartea veșnică, nu sunt cu adevărat expresia mâniei, a lipsei de bunătate, și nici nu sunt semnele unor pedepse juste pentru fărădelegile voastre..... Ele sunt doar mijloace de mântuire pentru a îndepărta de la voi bolile pentru care voi înșivă sunteți vinovați și sunt necesare pentru a vă permite să vă refaceți din nou în sufletul vostru.... Din vina voastră ați ieșit din ordine, altfel numai fericirea ar fi fost soarta voastră. Credeți-Mă că aș prefera să vă pregătesc beatitudini, dar că voi înșivă îmi faceți acest lucru imposibil de îndată ce ieșiți din ordinea Mea...., dar că voi încerca totul pentru a vă readuce din nou la ordinea divină, pentru a vă putea face din nou fericiți fără limită. Cu cât mai multă adversitate și tristețe, mizerie și boală sunt evidente pe Pământ, cu atât mai grave sunt infracțiunile împotriva ordinii Mele, iar din adversitatea însăși voi, oamenii, puteți vedea cât de jos ați ajuns, căci aș prefera cu adevărat să cunosc fericirea oamenilor decât să las să vină asupra lor plăgi dure nefondate pentru a restabili ordinea Mea eternă.... Și, deși individul crede că nu este un păcătos atât de mare pe cât este nenorocirea care l-a afectat.... voi, oamenii, nu cunoașteți corelațiile, nu cunoașteți nici amploarea efectului unei adversități.... și nu știți cui servește destinul individului pentru a se maturiza din nou.... Și nici nu știți ce v-ați oferit voluntar să vă asumați înainte de întruparea voastră ca ființă umană.... Dar Eu știu totul și, cu adevărat, nu pun asupra voastră o povară mai mare decât cea pe care o puteți duce.... Mai mult decât atât, Mă ofer ca purtător de cruce, dacă crucea vi se pare prea grea pentru voi.... Dar, din nefericire, voi nu vă folosiți adesea de ajutorul Meu și de aceea vă plângeți de povară și murmurați adesea că este prea grea pentru voi.... Dragostea v-a determinat să vă oferiți pentru a purta povara crucii.... Dar în viața pământească nu știți de ce trebuie să suferiți, voi care credeți că Îmi aparțineți prin voința voastră.... Cu toate acestea, vreau ca voi să mergeți pe drumul vostru în liniște și fără să vă plângeți, chiar și fără să cunoașteți cauza, să vă luați crucea cu umilință, vreau să vă plecați mereu în fața voinței Mele, știind că Cel căruia vă supuneți este un Dumnezeu al iubirii și că tot ceea ce vine de la El va fi o binecuvântare pentru voi..... De aceea, nu vă răzvrătiți împotriva sorții voastre, orice v-ar aduce.... dacă vreți să-Mi aparțineți, atunci nu vă plângeți, ci fiți mereu siguri că este numai pentru mântuirea voastră.... că ea nu înseamnă decât ajutor și stabilește ordinea Mea din eternitate.... fiți siguri că într-o zi o veți recunoaște și Îmi veți fi recunoscători că v-am lăsat să parcurgeți acest drum pământesc cu dificultățile sale, cu loviturile sale de soartă, dar și cu iubirea Mea, care este motivul pentru tot ceea ce vă privește, pentru că ea nu dorește decât să vă binecuvânteze....

Amin

La Benedizione della malattia e della sofferenza

Lo stato di sofferenza costringe l’uomo sovente ad una più precisa osservazione dell’intera vita terrena e questo è vantaggioso sia per l’anima come anche molto sovente favorevole per il corpo, perché l’uomo, nella conoscenza del suo falso pensare ed agire, tende ad un cambiamento del suo essere, che può anche avere un vantaggio per il corpo in quanto un cammino di vita più morale può contribuire al mantenimento di un corpo sano oppure alla guarigione di un corpo malato. Il corpo deve sovente subire la malattia oppure l’infermità appunto per far riconoscere all’uomo, che il suo modo di vivere ha infranto totalmente l’Ordine di Dio; perché tutti gli Ammonimenti ed Avvertimenti che il Signore fa giungere all’uomo, non raggiungono l’effetto che sovente è in grado la malattia. L’uomo è portato a distogliersi per costrizione dal mondo e le sue gioie, e vede la vita terrena in una luce totalmente diversa. Vede la caducità e l’impotenza del corpo, e la sensazione della propria debolezza, l’incapacità di liberarsi da questo stato, lo orienta direttamente a pensieri spirituali. Ora si occuperà molto prima con problemi che ad un uomo sano sono del tutto lontani, e tali pensieri possono dare adito al cambiamento, se non vi si ribella e così degli esseri spirituali possano cominciare il loro lavoro sull’anima di un tale uomo, mentre lo influenzano sempre di più in modo che ponga delle domande, che gli vengono risposte dagli esseri spirituali mediante dei pensieri chiari, ed ora viene guidato un poco alla volta in un’atmosfera spirituale che gli è gradita e lo interiorizza. Prima che fosse arrivato alla stessa conoscenza nel traffico del mondo ci sarebbe voluto molto più tempo che sarebbe trascorso inutilmente per l’anima, ma così a volte può bastare già un breve tempo e portarlo notevolmente più avanti. E così la sofferenza non deve rendere l’uomo infelice, ma deve essere considerata pure come dimostrazione d’Amore dell’eterna Divinità, cosa che l’uomo che ha preso la via giusta tramite questa sofferenza, comprenderà anche presto ed ora continuerà a camminare per questa nel fervente lavoro per la salvezza della sua anima.

Amen