1081 Formațiuni de nori pe cer.... Suferința și moartea lui Iisus....

septembrie 4, 1939: Carte 20

Dumnezeu, Domnul Cerului și al Pământului, vă trimite un semn vizibil pentru a vă manifesta puterea și gloria Sa. Acest lucru a fost prestabilit din eternitate și va fi adus în fața ochilor voștri într-un mod atât de evident, încât veți privi cu uimire plăsmuirea omnipotenței și a iubirii divine. Micul nor de pe cer vă pare nesemnificativ și totuși conține aceeași viață care constituie și ființa voastră. Și Dumnezeu dirijează și această viață după voia Sa și astfel modelează cu înțelepciune structura norilor, astfel încât suferința și moartea Domnului pe cruce să fie evident recunoscută, și veți recunoaște pe cruce pe Cel pe care lumea vrea să-L nege.... veți îngheța de groază sau vă veți bucura, după cum Îl veți respinge sau Îl veți purta în inima voastră.... Acesta din urmă va stărui în adorație și va dori să se scuture de imaginea, care este îndepărtată de Iisus Hristos. Și Domnul vrea acest lucru astfel.... El vrea să le dea oamenilor un alt semn al harului și al iubirii Sale, pentru că le va fi ușor să creadă.... să lase credința în Iisus Hristos ca Răscumpărător al lumii să se ridice din nou, dacă au pierdut-o, sau să lase credința să crească într-o putere de neclintit. Iar omenirea încearcă să invalideze din nou acest miracol al iubirii divine.... îl interpretează ca pe un fenomen format la întâmplare, care, însă, este lipsit de orice sens.... și vrea să anuleze providența divină. Dar, în ciuda tuturor explicațiilor oamenilor, structura de pe cer va rămâne neschimbată, astfel încât toată lumea să o poată vedea. Iar acest lucru va avea drept consecință faptul că vor deveni gânditori chiar și acei oameni cărora credințele lor le interzic să accepte orice fenomen mistic ca fiind credibil. A sosit vremea când fenomenele extraordinare pot fi oferite oamenilor fără a-i obliga să creadă, căci omenirea a devenit atât de sobră încât explică orice fenomen, oricât de ciudat ar fi, în mod științific, adică rațional, și astfel neagă orice influență spirituală a forțelor necercetate.... Și astfel, astfel de fenomene nu mai pun în pericol liberul arbitru al ființei umane.... Într-adevăr, este mult mai probabil ca această explicație științifică să fie mai bine primită de oameni decât explicația conform căreia fenomenul este un semn de Sus. Și din nou, numai oamenii care Îl caută pe Dumnezeu și care trăiesc în iubire vor recunoaște lucrarea vizibilă a divinității veșnice și, prin urmare, oamenilor li se va oferi din nou o dovadă de har a iubirii divine, pe care numai puțini o vor recunoaște ca atare. Domnul slăbește pentru scurt timp legile naturii și tocmai acest lucru ar trebui să dea de gândit cercetătorilor, însă acolo unde lipsește voința de a recunoaște adevărul pur, chiar și stelele își pot schimba cursul obișnuit și soarele își poate pierde strălucirea.... acest lucru nu va înfrâna voința dură a ființei umane, ci cu atât mai tenace va încerca să înțeleagă legile naturii și, în cele din urmă, se va îndepărta tot mai mult de cunoașterea corectă. Din acest motiv, acest semn, oricât de extraordinar ar fi, este într-adevăr o acordare directă a harului, dar numai pentru cel a cărui minte recunoaște natura miraculoasă a apariției sau începe să se gândească la ea. Totuși, oricine contemplă fără suflet imaginea cerului și nu face nici un efort pentru a trage vreo concluzie nu se folosește de acest dar al harului, căci pentru el aparența nu rămâne decât o structură foarte ciudată formată de capriciul întâmplării, căci intelectul său nu o înțelege încă, deoarece inima sa nu este încă activă în iubire și, prin urmare, nu este receptivă nici la înțelepciunea mai profundă....

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:
Caiet tematic Titlu Descarcă
70/2 Întoarcerea la Dumnezeu 2 ePub   PDF   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations