• Terug

Wanneer en waarom werd het volmaakte onvolmaakt?

Alles wat uit Mij afkomstig is moest volmaakt zijn omdat Ik eenvoudigweg niets onvolmaakts scheppen kon, omdat mijn liefde, wijsheid en macht geen onvolmaaktheid toelieten bij de scheppingen die mijn wil buiten Mij plaatste. Dit gebeurde dus "in het begin", toen Ik er behagen in schiep voor Mij een wezen te scheppen en het uitrustte met dezelfde macht om te scheppen, om dan dit wezen gelukkig te maken door gelijke wezens buiten ons te plaatsen door zijn wil met gebruikmaking van mijn kracht. Mij echter deze volmaaktheid te ontzeggen, dat kunnen alleen de mensen doen die zich zelf in een toestand van onvolmaaktheid bevinden. Die dus in hun beperking van het denken zich niet de staat van volmaaktheid kunnen voorstellen waarin het dan onmogelijk is iets onvolmaakts te laten ontstaan.

Maar wanneer van Mij alleen het volmaakte kon uitgaan, wanneer is dan dus de verandering van het volmaakte in het onvolmaakte ingetreden? Deze vraag is moeilijk en toch ook weer gemakkelijk te beantwoorden. Dat het hoogst volmaakte, door Mij geschapene, geheel in het tegendeel kon veranderen, zal u eeuwig onbegrijpelijk blijven. Maar dat de vrije wil ook de verwijdering van de goddelijke ordening toeliet, moet u begrijpelijk zijn. Want de vrije wil kon uit de goddelijke ordening naar buiten treden. Hij zelf kon de goddelijke ordening omver stoten, dus hij kon het oorspronkelijk volmaakte veranderen in het tegendeel, in een toestand van het niet-goddelijke die geheel indruiste tegen mijn volmaakte wezen, die mijn eerst geschapen geest, die met dezelfde scheppingskracht was uitgerust, krachtens zijn denkvermogen voor zich teweeggebracht.

Ik kon in mijn volmaaktheid geen verkeerde gedachten in Me hebben, maar hij kon dit wel omdat hij een vrije wil had die hij verkeerd gebruikte. Voor Mij zou een verkeerde gedachte een onmogelijkheid zijn geweest, maar voor hem was het mogelijk door zijn denkvermogen, dat anders gericht was door zijn vrije wil. En u bent als mens in uw denken beperkt. U tracht u in mijn wezen zelf een verklaring te geven dat ook het kwade uit Mij is voortgekomen, maar u bedenkt niet dat dan de val van de geesten aan Mij zelf toe te schrijven zou zijn als Ik de wezens niet volmaakt buiten Mij zou hebben geplaatst. Maar dat u aan hem de val te danken hebt, wilt u niet aannemen. Veeleer zoekt u de schuld bij het hoogst volmaakte Wezen Dat waarlijk u alleen kon scheppen zoals dit mogelijk was: in de hoogste volmaaktheid.

Dat u al het tegengestelde ook in Mij verankerd wilt zien, is alleen een bewijs dat mijn oerwezen u vreemd is. Ik weet goed wat met Mij in tegenspraak is, omdat Ik het verkeerde denken van mijn tegenstander op de voet kon volgen en wist waarin zijn zonde bestond: dat hij tegen Mij in opstand kwam, dat hij Mij mijn kracht misgunde en Mij dus langzamerhand begon te haten. En Ik wist ook waar zijn gezindheid heen voerde, maar Ik hinderde hem niet bij zijn val, en ook niet de wezens die hem wilden volgen, hoewel ook dezen in alle volmaaktheid van Mij zijn uitgegaan. Daar Ik echter de wezens had uitgerust met een vrije wil, kon Ik ze ook niet verbieden de gedachten van hem aan te nemen die Mij geheime weerstand bood. En deze gedachten brachten ook de wezens ten val, daar hij nu al zijn gedachten van haat op die wezens overdroeg, die hen tot de afval bewogen. Want ze kwamen in opstand tegen Mij, erkenden Mij niet meer en wezen mijn liefdeskracht af.

Hoe vals het echter is, in Mij al het tegenstrijdige te willen zien, komt daaruit voort dat u aan mijn liefde zou kunnen twijfelen, die u dus naar mijn evenbeeld schiep. Dat u aan mijn wijsheid zou kunnen twijfelen die uw val dus voorstaat en dat voor u ook mijn almacht twijfelachtig zou zijn die steeds alleen het hoogst volmaakte kan scheppen. En daarom weerleg Ik dus deze leer als een dwaalleer, die u steeds verhinderen zal Mij in mijn oerwezen juist te zien, en u mij de liefde ontzegt die Ik van u verlang.

Amen

Când și de ce a devenit perfectul imperfect?....

Tot ceea ce este de la Mine trebuia să fie perfect, pentru că pur și simplu nu puteam crea nimic imperfect, pentru că Iubirea, Înțelepciunea și Puterea Mea nu permiteau nici o imperfecțiune în creațiile pe care Voința Mea le aducea de la Mine.... Prin urmare, acest lucru s-a întâmplat "la început"...., când Mi-a plăcut să creez o ființă pentru Mine și am înzestrat-o cu o putere creatoare egală, pentru ca apoi să fac această ființă fericită prin nașterea de ființe egale prin voința ei, folosind puterea Mea..... Totuși, a-Mi nega această perfecțiune nu poate fi făcută decât de oameni care se află ei înșiși într-o stare de imperfecțiune, care, prin urmare, în gândirea lor limitată, nu-și pot imagina starea de perfecțiune, că atunci ar fi imposibil să lase să apară ceva imperfect. Dar dacă numai perfecțiunea ar putea ieși din Mine, când a avut loc schimbarea de la perfecțiune la imperfecțiune? Această întrebare este dificilă, dar și ușor de răspuns.... Faptul că ceea ce a fost creat de Mine s-a putut transforma în opusul va rămâne pentru totdeauna de neînțeles pentru voi..... Totuși, trebuie să vă fie de înțeles că liberul arbitru a permis și îndepărtarea de ordinea divină. Pentru că liberul arbitru a fost capabil să iasă din ordinea divină, el însuși a fost capabil să răstoarne ordinea divină, astfel încât a fost capabil să transforme ceea ce era inițial perfect în opusul, într-o stare de impietate care contrazicea complet natura Mea perfectă, pe care spiritul Meu creat mai întâi, care a fost înzestrat cu aceeași putere creatoare, a creat-o pentru sine în virtutea capacității sale de a gândi.... În desăvârșirea Mea nu puteam să am un gând greșit în Mine.... dar el a putut face acest lucru pentru că avea liberul arbitru pe care l-a folosit greșit. Pentru Mine un gând greșit ar fi fost o imposibilitate, pentru el a fost posibil prin capacitatea sa de gândire, care a fost dirijată diferit prin liberul său arbitru.... Iar voi, ca ființe umane, sunteți limitate în gândirea voastră, încercați să vă dați o explicație la natura Mea că răul a ieșit și din Mine, dar nu vă gândiți că atunci căderea spiritelor ar fi fost imputabilă Mie Însumi, dacă nu aș fi singularizat complet ființele.... Dar tu nu vrei să accepți că lui îi datorezi căderea, în schimb cauți vina în Ființa suprem de perfectă, care într-adevăr nu putea să te creeze decât așa cum era posibil: în perfecțiune supremă.... Faptul că și voi vreți să vedeți tot ce este contrar ancorat în Mine este doar o dovadă că natura Mea fundamentală vă este străină. Știu foarte bine ce Mi se opune, pentru că am putut urmări gândirea greșită a adversarului Meu și am știut în ce consta păcatul lui: Că s-a răzvrătit împotriva Mea, că Mi-a contestat puterea și astfel a început încet-încet să Mă urască.... Și am știut, de asemenea, unde ducea dispoziția lui, dar nu l-am împiedicat să cadă, și nici nu am împiedicat ființele care au vrut să-l urmeze.... deși și acestea au ieșit din Mine în toată perfecțiunea. Dar, din moment ce am înzestrat ființele cu liberul arbitru, nu am putut să le împiedic să accepte gândurile celui care Mi se opunea prin rezistența sa secretă, iar aceste gânduri au provocat și ele căderea ființelor, deoarece el își transfera acum toate gândurile sale de ură asupra acelor ființe, ceea ce le împingea la apostazie. Pentru că s-au răzvrătit împotriva Mea, nu M-au mai recunoscut și au respins puterea dragostei Mele. Dar cât de greșit este să vrei să vezi în Mine tot ceea ce este contradictoriu, este evident din faptul că ai putea să te îndoiești de iubirea Mea, care te-a creat după chipul Meu, că ai putea să te îndoiești de înțelepciunea Mea, care susține căderea ta, și că ai putea să te îndoiești și de atotputernicia Mea, care nu poate crea decât pe cel mai perfect. Și de aceea resping această învățătură ca pe o doctrină greșită care vă va împiedica întotdeauna să Mă recunoașteți corect în natura Mea fundamentală și Îmi refuzați iubirea pe care o doresc de la voi....

Amin