• Terug

Het verlossingswerk van Jezus was het begin van een nieuwe periode in het werk van terugvoering

Toen de mens Jezus de dood aan het kruis onderging begon een nieuwe periode in het werk van het terugvoeren van mijn schepselen, want tot aan deze tijd bevonden nog alle mensen zich in de geestelijke duisternis die mijn tegenstander over al het gevallen geestelijke had gespreid. Alle mensen waren nog met de oerzonde belast en geen mens kon dichter bij Mij komen, omdat mijn gerechtigheid dit niet toeliet vóór de oerzonde was goedgemaakt. Er waren echter al ontelbare mensen over de aarde gegaan. Onder hen waren er ook, die van goede wil waren, maar die vanuit zichzelf geen kracht bezaten om zich van mijn tegenstander te bevrijden, want ze konden allen geen juiste verbinding met Mij tot stand brengen omdat hun de liefde ontbrak.

De eigenliefde beheerste hen als teken dat ze bij mijn tegenstander hoorden. En ze waren ook niet op de hoogte van de reden van hun bestaan op aarde, van hun afval van Mij. Ze waren met algehele blindheid geslagen, echter werelds heel actief en daarom probeerden ze voortdurend zich voordelen te verschaffen ten koste van de medemensen. Ze misten de onbaatzuchtige liefde waardoor ze in een hogere toestand van rijpheid zouden hebben kunnen komen. En die weinige uitzonderingen werden wel hun geestelijke nood gewaar, ze beseften ook wel dat er boven hen een God en Schepper was, maar ze herkenden Mij niet als een God van liefde, integendeel, als een god van wraak en toorn. En de mensen zouden nooit verder kunnen komen in hun geestelijke ontwikkeling. Het zou altijd en eeuwig hetzelfde egocentrische geslacht zijn gebleven dat niet tot een hoger inzicht kon komen zolang de last van de oerzonde op hen drukte. Altijd zou mijn tegenstander de mensen aan de grond hebben gehouden wanneer er niet een Redder zou zijn gekomen ter wille van de weinige die zich ongelukkig voelden en in hun nood riepen om een Redder.

En eens moest ook weer een mogelijkheid worden geschapen een verbinding met Mij tot stand te brengen, die echter dan moest uitgaan naar de Vader. De mensen moesten als kinderen naar de Vader kunnen roepen, terwijl ze tevoren in hun God en Schepper alleen een macht zagen, voor wie zij zich echter niet wilden buigen omdat deze opstand tegen Mij nog in hen zat als gevolg van de vroegere oerzonde. Er moest weer een verhouding van liefde mogelijk zijn tussen de schepselen en Mij, die echter van de kant van de mensen zelf tot stand moest worden gebracht door de bereidwilligheid van dezen om lief te hebben, die echter vóór de kruisdood van Jezus slechts heel zelden een mens bezat en deze dan door mijn tegenstander bovenmate gekweld werd zodat hij bijna wanhoopte over mijn bestaan. Maar Ik stond hem bij omdat Ik zijn wil kende en nam hem van de aarde.

Het verlossingswerk van Jezus Christus beëindigde nu een tijdperk van de meest verre verwijdering der mensen van Mij. Zijn kruisdood verzoende de oerzonde van alle gevallen wezens en ze kunnen nu in het stadium als mens weer de juiste band met Mij tot stand brengen, wanneer ze zelf met de ondersteuning van Jezus Christus een leven leiden van liefde, wanneer zij van de keten van de tegenstander bevrijd worden door Zijn aan het kruis vergoten bloed en dus in Mij de Vader zien en de liefde hen aanspoort naar Mij te gaan, naar de verbinding die zij eens vrijwillig verbraken en daardoor ongelukkig werden. De dood van Jezus aan het kruis beëindigde een toestand der mensheid zonder hoop. Er begon een nieuw tijdperk waarin de mens alleen maar zijn weg naar Jezus hoefde te nemen, om door Hem weggeleid te worden uit het gebied zonder licht van mijn tegenstander, waarin ook weer de poort naar het lichtrijk was geopend. Het was nu weer mogelijk dat de mens geheel veranderde, dat hij zijn wezen weer vormde tot liefde, dat hij werd wat hij voor zijn afval van Mij geweest is.

De eerste verlosten keerden terug naar Mij. Ik kon hen opnemen in mijn rijk van licht en gelukzaligheid, wat toch nooit mogelijk geweest zou zijn wanneer Jezus de oerschuld niet zou hebben goedgemaakt door Zijn dood aan het kruis. Want Ik ben als hoogst volmaakt ook rechtvaardig en kon bijgevolg geen schuld doorstrepen waarvoor geen boete zou zijn gedaan. Lange tijden zijn verstreken, waarin de mensen onder de last van de zonde bijna bezweken. Doch zij zagen hun schuld niet in. En daarom kwamen zij steeds weer in opstand tegen Mij - die zij als Macht niet konden loochenen, maar aan wie zij zich niet in liefde overgaven. Want de liefde hadden ze eens afgewezen en wat ze nu nog hadden was slechts eigenliefde, de verkeerd gerichte liefde die mijn tegenstander op hen had overgedragen. Dus waren ze in hun wezen nog geheel en al een deel van hem. En eerst moest het wezen veranderen, wat pas mogelijk was na de kruisdood van Jezus, die voor hen de wil en de kracht verwierf zich te verheffen en de eigenliefde op te geven. Dit alles waren alleen maar geestelijke processen, want aards-menselijk leefden ze wel in vreugde en welbevinden verder, maar niemand hield rekening met zijn medemensen. Veeleer dacht ieder alleen aan zichzelf en de sterke onderdrukte de zwakke, die zich niet kon verweren omdat mijn tegenstander er plezier in had, al wat door hem in de diepte was gestort, in een ellendige toestand te zien, want hij was zelf zonder enige liefde, maar vol haat en vijandigheid. En zijn wezen weerspiegelde zich ook in het wezen van de mensen. Wie sterk was onderdrukte eveneens de medemensen en kende geen erbarmen, want hij had geen liefde, net als zijn heer - de vorst der duisternis - zonder liefde was.

Maar Jezus trachtte door de liefde de mensen op het juiste pad te brengen. Jezus leefde in liefde en onderrichtte ze en leverde hun het bewijs dat de liefde een kracht was die zelfs de tegenstander overwon en dat alleen maar door de liefde de mensen van hem kunnen worden bevrijd. Zo leefde dus de mens Jezus eerst de mensen een leven in liefde voor, voordat Hij dan zelf het grootste werk van liefde en erbarmen volbracht: zich aan het kruis te offeren voor de zonden van de mensen, opdat deze vrij werden en nu door een juist leven weer kracht en licht verwierven om nu de laatste weg af te leggen naar hun ware vaderland, waarop Jezus door Zijn dood aan het kruis hen was voorgegaan. Die ze nu alleen maar hoefden na te volgen om als verlost binnen te kunnen gaan in mijn rijk, naar Mij in het vaderhuis, terug naar de Vader uit wiens liefde ze waren voortgekomen en in wiens liefde ze nu ook voor eeuwig zullen verblijven.

Amen

Lucrarea de răscumpărare a lui Iisus a fost începutul unei noi etape în lucrarea de răscumpărare....

Când omul Iisus a suferit moartea pe cruce, a început un nou capitol în lucrarea de răscumpărare a creaturilor Mele, căci până atunci toți oamenii încă mai umblau în întunericul spiritual pe care adversarul Meu îl răspândise peste toate spiritele căzute.... Toți oamenii erau încă afectați de păcatul originar și nicio ființă umană nu se putea apropia de Mine, deoarece dreptatea Mea nu permitea acest lucru până când păcatul originar nu era ispășit. Cu toate acestea, nenumărați oameni umblaseră deja pe Pământ, printre ei se aflau și cei care erau de bunăcredință, dar care nu aveau forța de a se elibera de adversarul Meu, pentru că toți erau incapabili să stabilească o legătură corectă cu Mine, deoarece le lipsea dragostea.... Iubirea de sine i-a dominat ca semn al apartenenței lor la adversarul Meu.... De asemenea, ei nu erau conștienți de motivul existenței lor pământești, de apostazia lor față de Mine.... Erau loviți de o orbire completă, dar extrem de activi din punct de vedere lumesc și, prin urmare, căutau în mod constant să obțină avantaje pe seama semenilor lor.... Le-a lipsit iubirea dezinteresată, prin care ar fi putut atinge o stare de maturitate mai înaltă. Și cele câteva excepții au simțit cu siguranță greutățile lor spirituale, au recunoscut și ele un Dumnezeu și un Creator mai presus de ei, dar nu M-au recunoscut ca pe un Dumnezeu al iubirii, ci doar ca pe un Dumnezeu al răzbunării și al mâniei. Iar oamenii nu ar fi fost niciodată capabili să progreseze în dezvoltarea lor spirituală, ar fi rămas întotdeauna și pentru totdeauna aceeași generație iubitoare de sine, care nu a fost capabilă să atingă o cunoaștere mai înaltă atâta timp cât povara păcatului originar a ținut-o pe loc.... Adversarul Meu i-ar fi ținut mereu pe oameni la pământ, dacă nu ar fi venit un Mântuitor de dragul celor puțini care se simțeau nenorociți și care au chemat un Mântuitor în necazurile lor. Și încă o dată ar trebui să se creeze o posibilitate de a stabili o legătură cu Mine, care, totuși, ar trebui să fie acum destinată Tatălui.... Oamenii ar trebui să fie capabili să se adreseze Tatălui ca niște copii, în timp ce înainte recunoșteau doar o putere în Dumnezeul și Creatorul lor, dar nu voiau să se închine în fața ei, pentru că această răzvrătire împotriva Mea era încă în ei ca urmare a păcatului originar anterior.... O relație de iubire ar trebui să fie din nou posibilă între creaturi și Mine, dar ea trebuia să fie stabilită de oamenii înșiși prin voința lor de a iubi, care, totuși, a fost doar rareori posedată de o ființă umană înainte de moartea lui Iisus pe cruce, și atunci a fost excesiv de chinuit de adversarul Meu.... astfel încât aproape că a deznădăjduit de existența Mea. Dar am stat lângă el pentru că știam despre voința lui și l-am luat de pe Pământ..... Lucrarea răscumpărătoare a lui Iisus Hristos a pus capăt acum unei epoci în care oamenii s-au îndepărtat cel mai mult de Mine.... Răstignirea Sa a ispășit păcatul originar al tuturor ființelor căzute, iar acum pot stabili din nou legătura corectă cu Mine în stadiul de ființă umană dacă trăiesc ei înșiși o viață de iubire cu sprijinul lui Iisus Hristos, dacă se eliberează de robia adversarului prin sângele Său vărsat pe cruce și astfel îl văd pe Tatăl în Mine și iubirea îi îndeamnă spre Mine.... la legătura pe care au rupt-o de bună voie odată și astfel au devenit nenorociți. Moartea lui Iisus pe cruce a pus capăt stării unei umanități lipsite de speranță.... A început o nouă eră în care ființa umană nu trebuia decât să ia calea lui Iisus pentru a fi condusă de El din tărâmul lipsit de lumină al adversarului Meu.... unde s-a deschis din nou și poarta spre împărăția luminii.... Acum era din nou posibil ca ființa umană să se schimbe, să-și modeleze din nou natura în iubire, să redevină ceea ce fusese înainte de apostazia sa față de Mine.... Primii răscumpărați s-au întors la Mine, am putut să-i primesc în împărăția Mea de lumină și fericire, ceea ce, totuși, nu ar fi fost posibil dacă Iisus nu ar fi ispășit păcatul originar prin moartea Sa pe cruce.... pentru că Eu sunt.... ca fiind extrem de perfect.... de asemenea neprihănit și, prin urmare, nu puteam anula nicio vină pentru care nu se făcuse ispășire. Au trecut vremuri îndelungate în care oamenii aproape că s-au prăbușit sub povara păcatului, dar nu și-au recunoscut vina și, prin urmare, s-au răzvrătit de nenumărate ori împotriva Mea, pe care nu L-au putut nega ca "Putere", dar nu s-au predat Lui cu dragoste. Pentru că ei respinseseră cândva iubirea și ceea ce încă mai posedau era doar iubirea de sine.... iubirea greșit direcționată pe care adversarul Meu o transferase asupra lor. Astfel, ei erau încă pe deplin și complet partea lui în natura lor.... Iar natura lor trebuia mai întâi să se schimbe, ceea ce a fost posibil numai după moartea lui Iisus pe cruce, Care le-a dobândit voința și puterea de a se ridica și de a renunța la iubirea de sine.... Toate acestea nu erau decât procese spirituale, pentru că pe plan pământesc-uman trăiau cu siguranță în bucurie și bunăstare, dar nimeni nu-și lua în considerare semenii, ci fiecare se gândea doar la sine, iar cel puternic îl asuprea pe cel slab care nu se putea apăra, pentru că adversarul Meu se bucura să vadă tot ce aruncase în abis în mizerie, pentru că el însuși era lipsit de iubire, dar plin de ură și ostilitate.... Iar natura lui se reflecta și în natura poporului.... Cel puternic, de asemenea, își asuprea semenii și nu cunoștea milă, pentru că nu avea dragoste, așa cum Domnul său...., prințul întunericului...., era lipsit de dragoste. Iisus, însă, a căutat să-i conducă pe oameni pe calea cea bună prin iubire. Iisus a trăit și a învățat iubirea și le-a dat dovada că iubirea este o putere care îl învinge chiar și pe adversar și că numai prin iubire oamenii se pot elibera de el. Astfel, omul Iisus a trăit o viață de iubire pentru prima dată înainte de a împlini El Însuși cel mai mare act de iubire și milă, dându-Se pe cruce pentru păcatele oamenilor, astfel încât aceștia să devină liberi și să dobândească din nou putere și lumină printr-o viață dreaptă, pentru a parcurge calea finală spre adevărata lor casă, pe care Iisus i-a precedat prin moartea Sa pe cruce.... Pe care acum trebuiau doar să-L urmeze pentru a putea intra în Împărăția Mea ca răscumpărați, pentru a Mi se alătura în casa Tatălui, înapoi la Tatăl din a Cărui iubire au ieșit și în a Cărui iubire vor rămâne acum și ei veșnic....

Amin