• Back

책임감의 중요성.

모든 사람이 유일하게 자신의 혼에 대한 책임을 진다. 그러므로 그가 혼을 타락으로부터 영원한 흑암과 고통으로부터 구하기 위해 영원한 생명의 복된 운명을 준비하기 위해 이 땅에서 무엇을 해야 하는지 아는 일이 그에게 최고로 중요하다. 그는 존재가 타락하기 전에 한때 그랬던 것처럼 혼을 둘러싸고 있는 두꺼운 겉형체로부터 자신의 혼을 단지 자유롭게 하고 혼에게 하나님의 사랑의 빛이 비출 수 있게 하는 기회를 다시 만들기만 하면 된다. 사람은 이런 목적으로 이 땅의 인생이 주어졌음을 알아야만 한다. 그러므로 그는 이런 목적을 위해 인생을 사용해야만 한다.

매일 매시간 그에게 이런 기회가 주어진다. 왜냐면 그는 단지 쉬지 않고 자기의 유익을 구하지 않는 사랑을 행하기만 하면 되기 때문이다. 그는 혼을 둘러싼 두꺼운 겉형체가 되게 하는 자기 사랑으로부터 자유롭게 되려고 해야만 한다. 사람이 이 땅에서 어떤 일을 하던지 간에 자신의 유익을 구하지 않는 사랑이 그의 행위의 근원이 되지 않으면, 영원을 위해 자신의 성품을 바꾸는 일을 위해 혼이 성장하게 하는 일을 위해 아무런 가치가 없다. 자기 사랑이 근원이 되어 한 모든 일은 단지 이 땅에서만 가치가 있고 영원히 지속되지 않는다.

사람은 항상 그의 생각과 행함에 어떤 감정이 그를 지배하는지 자신을 점검해야 한다. 그러면 그는 자기 사랑이 아직 강하게 나타나며 자신의 유익을 구하지 않는 이웃사랑이 단지 희귀하게 자기행동의 근원임을 알 것이다. 그러나 그는 선한 의지를 가지고 자신과 자신의 감정을 변화시킬수 있고 자신과 자신의 소원을 물리치게 자기 자신에게 강요하면서 도움을 필요로 하는 이웃을 도울 수 있다. 그는 항상 자신 주변의 어려운 사람을 볼 것이다. 그는 항상 섬길 기회를 가질 것이다. 그가 의식적으로 자신의 변화를 위해 일할수록 그러나 그가 상급을 위해가 아니라 자신이 부족하다는 확신 가운데 온전하기 되기 위해 이 땅의 삶을 활용하려는 확신 가운데 행할수록 더 많이 자신을 기쁘게 할 것이다.

그는 높은 곳을 추구해야만 한다. 그러면 위로부터 그에게 능력이 주어질 것이다. 그는 그의 마지막 날에 헛되이 살았다 하지 않게 되길 원해야만 한다. 그러면 그는 확실하게 목표에 도달할 것이다. 이웃을 위해 자신을 뒤로 하는 일에 성공한 사람은 이미 승리자가 된 것이다. 그의 혼의 겉형체가 사라지고 하나님의 사랑의 빛이 비추게 할 수 있다. 그러면 그는 더 이상 헛되이 인생을 살았을까 봐 염려할 필요 없다. 그러나 그는 이런 자신을 변화시키는 작업을 스스로 해야만 하고 자신에게 책임이 있다는 것을 알아야만 한다.

이런 지식은 하나님의 말씀을 통해 그에게 주어진다. 그러나 그가 하나님의 말씀에 감동을 받고 하나님의 말씀을 묵상하고 말씀대로 살려고 하면, 이미 자신에 대한 작업이 시작 된다. 그러나 그가 하나님의 말씀을 듣지 않는 사람은 말씀을 귓가로 흘려버린 사람들은 말씀에 영향을 받지 않는 사람은 비록 그가 세상일에는 책임감을 가지고 행할지라도 자기인생에 대한 책임감이 없이 인생을 산다. 왜냐면 단지 세상의 성공과 영광과 명성을 구하는 자기 사랑이 그가 이렇게 행하게 하는 동인이고 이런 일은 혼에 아무 변화도 일으키지 못하기 때문이다. 이런 사람은 사후의 혼이 계속 사는 것과 영계에서 자신의 고통을 믿지 않는다. 왜냐면 자기 사랑이 이를 믿는 일을 불가능하게 하기 때문이다. 그러므로 아무리 열심히 사람들에게 하나님을 사랑하고 이웃을 사랑하는 것을 전해도 충분하지 않다.

왜냐면 이런 전하는 일을 통해 사람이 믿음에 도달하고 깨달음의 빛에 도달하기 때문이다. 그러나 사람에게 사랑을 강요할 수 없다. 사랑은 그 안에서 자유롭게 발전되야 한다. 그러나 누구나 사랑을 발전시킬 수 있는 능력이 있다. 왜냐면 모든 사람이 이 땅의 삶을 위해 사랑의 불씨를 받았기 때문이다. 그러므로 단지 각 사람이 불씨에 불을 지피기만 하면 된다. 이를 위해 단지 그의 의지가 필요하다.

의지는 자유하다. 그러나 의지는 책임감을 통해 자극을 받을 수 있다. 이런 책임의식이 만약에 그가 자신에 대해 자기를 지은 절대자에 대해 자신의 존재의미에 대해 진지하게 생각하면, 모든 사람 안에서 깨어날 수 있다. 왜냐면 누구든지 이런 질문에 대해 신중하게 생각할 때 생각을 통해 답변이 주어질 것이고 이 답변이 언젠가 온전하게 되기 위한 목표를 가진 의식적인 삶을 살게 할 것이기 때문이다. 여기에 더해 모든 사람에게 외부에서 그가 영접할 수 있고 거절할 수 있는 설명이 주어진다. 그러나 이 설명에 대한 자신의 고유의 입장이 요구 된다. 왜냐면 단지 그 자신이 그의 성품의 변화를 이룰 수 있기 때문이다.

세상적으로 책임감 없이 사는 삶이 얼마나 해를 끼치는지 모든 사람이 아는 것처럼 모든 사람이 책임감의 중요성을 안다. 그는 자신의 혼을 위해 책임감의 가치를 인정할 수 있다. 그러나 모든 세상 것들의 허무함이 영원히 쇠하지 않는 것에 대한 책임감을 더욱 강하게 해야만 한다. 그러나 사람이 사랑이 없이는 영적으로 눈먼 사람이며 아무 것도 행하지 않는다. 왜냐면 자신의 유익을 구하지 않는 사랑의 사역이 바로 사람의 자신의 혼에 대한 작업이기 때문이다. 사람의 의지가 이를 위해 준비되어 있지 않는 한 그는 인생의 목적을 이루지 못한다. 혼은 위험 가운데 있고 위험 가운데 머문다. 혼이 이런 어두운 상태로 영계로 갈 경우, 만약에 전적으로 자기유익을 구하지 않는 이 땅의 사람의 사랑이 영계에 도달해서 그에게 작은 빛이 임하지 않는 한 다시 깊은 곳으로 타락할 위험이 크다. 그러나 혼이 이 땅에서 이룰 수 있었던 것을 혼은 더 이상 회복하거나 이룰 수 없을 것이다.

아멘

Semnificația conștiinței responsabilității....

Fiecare om este singur responsabil pentru sufletul său. Și de aceea este extrem de important pentru el să știe ce trebuie să facă în viața pământească pentru a salva sufletul de la căderea în abis, de la întunericul și chinul veșnic.... pentru a-i pregăti o soartă fericită, o viață veșnică.... El nu are nimic altceva de făcut decât să elibereze sufletul de învelișurile dense care îl înconjoară, să creeze posibilitatea ca el să se lase din nou străbătut de lumina divină a iubirii, așa cum a facut-o odinioară înainte ca ființa să cadă.... Omul trebuie să fie conștient că viața pământească i-a fost dată în acest scop și, prin urmare, trebuie să folosească și această viață în acest scop. Și fiecare zi, fiecare ceas îi oferă posibilitatea de a face acest lucru, căci nu trebuie decât să practice în mod constant iubirea dezinteresată.... El trebuie să încerce să se elibereze de iubirea egoistă, care lasă să crească în jurul sufletului acele învelișuri dense. Tot ceea ce întreprinde omul pe Pământ este complet lipsit de valoare pentru eternitate, pentru transformarea ființei sale, pentru maturizarea sufletului, dacă iubirea dezinteresată nu este motivul activității sale. Iar tot ceea ce izvorăște din motivul iubirii de sine este de folos doar pentru timpul vieții pământești, dar nu are o valoare durabilă pentru veșnicie. Omul ar trebui să observe întotdeauna ce sentimente îi domină gândurile și acțiunile. Și va putea constata că iubirea de sine încă se manifestă cu putere, iar iubirea dezinteresată față de aproapele este rareori doar forța motrice a acțiunilor sale. Dar, cu bunăvoință, el se poate schimba pe sine și sentimentele sale, poate lucra conștient asupra lui însuși, forțându-se să se lase deoparte pe sine și dorințele sale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie în schimb..... Și va vedea mereu greutăți în jurul său, va avea mereu ocazia de a fi de folos și, de asemenea, îi va face mai multă plăcere cu cât va lucra mai conștient asupra sa.... însă nu de dragul unei recompense, ci din convingerea sa de a fi insuficient modelat și de a folosi viața pământească pentru a deveni perfect. El trebuie să se străduiască în sus, atunci și puterea îi va fi furnizată de sus..... El trebuie să dorească ca viața sa pământească să nu fie trăită în zadar la sfârșitul zilelor sale, și atunci va ajunge cu siguranță și el la țintă. De îndată ce omul a reușit să-și lase ego-ul deoparte de dragul semenilor săi, a devenit deja un învingător, iar învelișurile sufletului se dizolvă și poate lăsa să pătrundă raza divină a iubirii, și atunci nu mai trebuie să se teamă că a parcurs în zadar calea pământească.... Dar el însuși trebuie să facă această muncă asupra sa și să știe că el însuși poartă responsabilitatea. Dar cunoașterea îi vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.... Dacă se lasă atins de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă se gândește la el și încearcă să îl urmeze, atunci lucrarea asupra lui însuși începe deja.... Dar cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, cine doar îl lasă să îi sune în urechi, cine nu se simte abordat de el, merge prin viață în mod iresponsabil, chiar dacă acționează responsabil în problemele pământești.... Căci el este împins la această acțiune doar de iubirea de sine, care caută succesul, onoarea și faima pământeană, dar care nu duce la nicio transformare spirituală.... Iar astfel de oameni vor crede cu greu și în continuarea existenței sufletului după moarte și în chinurile sale în împărăția de dincolo. Căci iubirea de sine îi face imposibil să creadă.... Și, prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nu poate fi predicată cu suficientă sârguință, pentru că numai prin aceasta poate ajunge ființa umană la credință și la lumina cunoașterii. Cu toate acestea, nici ființa umană nu poate fi forțată să iubească, ci aceasta trebuie să se dezvolte în ea în mod liber, dar fiecare ființă umană este capabilă de aceasta, deoarece fiecare ființă umană a primit o scânteie de iubire pentru acest curs al vieții sale pământești, astfel că doar fiecare ființă umană trebuie să o aprindă.... pentru care este necesară doar voința sa. Iar voința este liberă, dar poate fi stimulată de conștiința responsabilității. Iar conștiința responsabilității poate fi de asemenea trezită în fiecare ființă umană de îndată ce aceasta reflectează cu seriozitate asupra sa, asupra puterii creatoare care l-a adus la existență și asupra scopului existenței sale.... Căci oricine reflectă serios asupra acestor întrebări va primi și un răspuns mental, iar acest răspuns îl va îndemna să trăiască o viață conștientă cu scopul perfecțiunii trecute. Și, în plus, fiecare persoană va primi și iluminări din exterior, pe care le poate accepta sau respinge..... Dar este necesară propria sa atitudine, pentru că numai el însuși poate realiza lucrarea de schimbare a naturii sale. Dar, întrucât fiecare ființă umană cunoaște efectele dăunătoare ale unei vieți pământești iresponsabile, cunoaște și importanța simțului responsabilității..... Și el poate să prețuiască și acest lucru pentru sufletul său.... iar caracterul trecător al tuturor lucrurilor pământești ar trebui să întărească și mai mult conștiința responsabilității față de eternul-imortal.... Fără iubire, însă, omul rămâne orb în spiritul său și complet inactiv. Căci lucrarea omului pentru sufletul său constă tocmai în lucrări de iubire dezinteresată și, atâta timp cât voința omului nu este dispusă să facă acest lucru, nici scopul vieții pământești nu va fi împlinit, iar sufletul este și rămâne în cea mai mare adversitate, iar pericolul de a se scufunda din nou în abis este mare dacă intră în împărăția de dincolo în această stare întunecată.... dacă iubirea complet dezinteresată a unei ființe umane de pe Pământ nu îl urmează în acea împărăție și nu îl ajută să obțină acolo puțină lumină.... Dar nu va putea niciodată să recupereze sau să realizeze ceea ce a putut realiza pe Pământ....

Amin