• Back

자살. 저세상에서 계속하라.

육신을 입는 길은 끝까지 가야만 한다. 즉 모든 존재는 인간으로 육신을 입는 삶을 끝까지 살아야 한다. 자신의 의지를 통해 이 땅의 삶을 미리 줄이거나 중단시킬 수 없다. 그러나 인간으로서 자유의지를 가진 단계에서는 자유의지를 사용할 수 있다. 따라서 인간으로서 자신이 동인이 되어 방해를 받지 않고 그의 이 땅의 삶을 끝낼 수 있다.

그러나 하나님의 의지에 대한 그런 개입의 결과는 끔찍하다. 그런 사람은 아직 미성숙하다. 다시 말해 지식이 부족하다. 그렇지 않으면 하나님이 자신의 삶을 끝낼 때까지 자신의 성품을 위해 계속해서 일할 수 있는 큰 은혜를 스스로 박탈하는, 그런 일을 행하지 안했을 것이다.

그러나 그는 저세상에서 자신의 불행한 행위에 대한 깨달음에 도달하고, 그의 후회는 표현할 수 없다. 하나님의 뜻을 통해 삶이 끝난다면, 비록 사람이 아직 젊고, 영원을 위해 성숙하지 못할지라도, 하나님은 삶을 끝내는 일의 필요성을 깨달은 것이고, 이는 혼이 위험을 피하게 하기 위해 또는 저세상에서 짧은 시간 내에 그의 성숙한 상태를 증가시킬 수 있는 기회를 주기 위한 은혜의 역사이다. 그러나 강제적으로 삶을 끝내는 일은 영적인 의미에서 큰 퇴보이다. 왜냐면 존재는 갑작스럽게 자신에 대한 작업을 할 힘이 없어지고, 빛의 존재의 은혜나 인간의 은혜에 의존하기 때문이다. 다시 말해 그들이 그를 돕지 않는다면, 그는 동일한 온전하지 못한 상태에서 영원히 머물기 때문이다.

혼이 저세상에서 비로소 말할 수 없는 후회를 하게 하는 이런 깨달음에 도달해야만 한다. 혼이 이제 원한다면, 혼은 이제 섬기기 위한 모든 기회를 활용하지만, 그러나 혼의 투쟁은 말할 수 없을 정도로 어렵다. 혼은 탈출하기 원했던 이 땅의 고난을 저세상에서 계속해서 견뎌야만 한다. 혼이 버린 것이 변함없이 혼에게 붙어 있고, 말로 표현할 수 없을 정도로 혼을 괴롭힌다.

그러나 혼이 완전히 완고하지 않는 한, 하나님은 자신의 뜻을 무시한 그런 혼에 대해 긍휼을 베풀지 않는 것은 아니다. 혼에게 무한하게 길어 보이는 시간이 지난 후에, 혼은 저세상의 과제를 받게 되고, 이런 과제를 성취시키는 일이 혼의 형편을 쉽게 만들어 준다. 혼은 이제 다시 자신의 의지를 활성화시켜야만 한다.

혼이 저세상에서 고통받는 혼들에게 자신의 도움을 줄 준비가 되어 있다면, 혼은 또한 곧 자신의 상황이 눈에 띄게 개선되었음을 알게 될 것이다. 그러나 이런 일은 하나님이 혼에게 정한 실제 이 땅의 삶의 시간이 지나 후에 비로소 일어날 수 있다. 그러므로 혼은 자신의 주도로 이 땅의 삶을 단축하지 않아야 한다. 하나님이 혼에게 긍휼을 베푸실 때까지, 혼은 저세상에서, 혼 자신이 이 땅에서 견딜 수 없게 여겼던 고통의 상태에서 머물러야만 한다.

그러므로 하나님의 뜻에 혼이 간섭하는 일은 완전히 쓸모가 없는 일이다. 그런 개입은 이 땅에서 성숙하게 되는 은혜를 빼앗지만, 그러나 이 땅에 존재하는 고통을 절대로 끝내지 못한다. 그러므로 그런 혼들은 불쌍하다. 왜냐면 혼이 구원을 받기까지, 오랜 시간이 걸리기 때문이고, 하나님의 은혜를 저버렸다는 의식이 혼에게 너무 고통스러워서, 혼이 저세상에서 비참한 상태에 거하기 때문이다.

그런 혼들은 인간의 기도가 전적으로 필요하다. 단지 이 땅의 사람들이 혼들의 고통을 덜어주고, 혼들의 의지를 통해 혼들의 운명을 향상시킬 수 있는 힘을 줄 수 있다. 저세상의 혼이 기꺼이 섬기기를 원하게 되면서, 이로써 끝이 없게 보이는 긴 시간이 지난 후에, 하나님의 사랑과 은혜가 그들을 구원할 때까지, 당연히 그들의 운명인, 그들의 빛이 없는 거처를 바꾸면서, 혼들의 운명이 나아지게 된다._>아멘

Sinuciderea.... Soarta în lumea de dincolo....

Calea trupului trebuie să fie parcursă, adică fiecare ființă trebuie să trăiască și prin întruparea ca ființă umană. Ea nu poate scurta sau întrerupe parcursul pământesc în prealabil prin voința sa. Cu toate acestea, în stadiul de liber arbitru, ca ființă umană, își poate folosi liberul arbitru și, prin urmare, își poate încheia viața pământească ca ființă umană, în mod autonom, fără a fi împiedicată să facă acest lucru. Dar consecințele unei astfel de intervenții în voința divină sunt îngrozitoare. O astfel de persoană este încă imatură, adică îi lipsește cunoașterea, altfel nu ar face acest pas, ceea ce o privează de un mare har.... pentru a putea lucra la ființa sa și mai departe, până când Dumnezeu Însuși îi va pune capăt vieții. Cu toate acestea, conștientizarea faptei sale nefericite îi vine în lumea de dincolo, iar remușcările sale sunt de nedescris. Dacă viața se termină prin voia lui Dumnezeu, deși ființa umană este încă tânără și nu este matură pentru veșnicie, atunci Dumnezeu recunoaște necesitatea acestui lucru, iar sfârșitul vieții pământești este un act de har, fie pentru a evita un pericol pentru suflet, fie pentru a oferi acestui suflet o oportunitate în lumea de dincolo care îi sporește starea de maturitate într-un timp scurt. Dar încetarea forțată a vieții este un mare pas înapoi din punct de vedere spiritual, deoarece ființa este brusc neputincioasă să lucreze asupra ei însăși și dependentă de harul ființelor de lumină sau al oamenilor, adică, dacă aceștia nu o ajută, va rămâne pentru totdeauna la același nivel de imperfecțiune. Mai întâi, sufletul trebuie să ajungă la această cunoaștere în lumea de dincolo, ceea ce declanșează o stare de remușcare de nedescris. Dacă sufletul este acum dispus, el folosește orice ocazie pentru a fi activ în slujire, dar lupta sa este de nedescris. El trebuie, ca să spunem așa, să continue să suporte în lumea de dincolo suferința pământească de care a vrut să scape; ceea ce a aruncat se agață de el neschimbat și îl chinuie de nedescris. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este lipsit de milă față de un astfel de suflet care a ignorat voința Sa, cu condiția ca sufletul să nu fie complet împietrit. După o perioadă de timp care pare infinit de lungă pentru suflet, acesta va fi confruntat și cu sarcini în lumea de dincolo, a căror îndeplinire îi va ușura situația. Iar acum trebuie să lase voința sa să devină din nou activă. Dacă este dispus să ajute sufletele suferinde de dincolo, va recunoaște în curând o îmbunătățire notabilă a situației sale. Dar acest lucru se poate întâmpla uneori numai după timpul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa pământească efectivă, astfel încât el să nu fi scurtat în mod arbitrar acest parcurs pământesc și să trebuiască să rămână în starea sa de suferință, care i s-a părut insuportabilă pe Pământ, în lumea de dincolo până când Dumnezeu se va îndura de suflet. Prin urmare, intervenția sa în voința divină a fost complet inutilă, l-a privat de harul maturizării pe Pământ, dar nu a pus capăt în niciun caz chinurilor existenței pământești și, prin urmare, aceste suflete sunt de compătimit, pentru că durează mult timp înainte de a fi răscumpărate, iar conștientizarea faptului că a renunțat la harul lui Dumnezeu este atât de chinuitoare pentru suflet, încât acesta rămâne într-o stare jalnică în lumea de dincolo. Astfel de suflete au nevoie în mod special de rugăciunea oamenilor. Numai dragostea oamenilor de pe Pământ le poate ușura chinul și le poate da puterea de a-și îmbunătăți soarta prin voința lor, prin faptul că sufletul este dispus să slujească în lumea de dincolo și astfel i se permite să-și schimbe locuința fără lumină după un timp aparent nesfârșit, ceea ce este de înțeles că este partea sa (destinul?) până când dragostea și harul lui Dumnezeu îl răscumpără din ea....

Amin