• Back

유전. 성향. 부모.

사람의 이 땅의 과정은 그의 성향에 합당하다. 다시 말해 그의 혼은 실수와 부족함을 가지고 있다. 혼은 이 땅의 과정을 통해 실수와 부족함들로부터 자유롭게 돼야 한다. 모든 사람의 실수와 연약함이 다 같은 것은 아니다. 왜냐하면 모든 혼의 입자들이 다른 형체 안에서 살았기 때문에, 이를 통해 어떠한 좋은 또는 나쁜 특성을 약하게 또는 강하게 발전시켰기 때문이다. 결과적으로 사람들의 성품이 전혀 서로 다르다. 그러므로 그들 안에 좋은 것을 지원해주고, 부족하거나 또는 악하다 할 수 있는 것들을 극복하도록, 서로 다른 양육하는 수단이 필요하다.

모든 혼들이 이 땅의 육신을 입을 때에 똑 같은 특질을 가지고 있다고 영접하는 일은 전적으로 잘못된 일이다. 더 정확하게 말하자면 아주 많은 차이가 있다. 사람들의 성품이 서로 다른 것을 유전에 근거를 둔다. 실제로 겉으로 보기에는 자녀들이 그들의 삶의 여정 가운데 어떠한 짐을 져야만 하고, 실제 그들의 성품 가운데 영적인 성장을 위해 도움이 될 뿐만 아니라, 장애가 될 수 있는 그들의 성품의 특징을 짊어 져야만 하는 것처럼 보인다. 그러나 그들이 제시하는 근거에 따르면, 자신의 죄가 없이 유전으로 받은 것이기 때문에, 이에 합당하게 선천적인 실수와 싸우고 극복하는데 더 많은 능력이 요구되기 때문에, 그들 자신게 책임을 물을 수 없게 된다.

사람은 혼의 성장을 위해 자신의 모든 실수에 대항하여 싸워야만 하고, 자기 자신에 대한 작업을 해야만 한다. 그 안에 특별한 충동이 지배하고 있다면, 그는 부모의 성향이 사람의 성향을 정하는 것이 아니고, 사람의 모든 연약함과 허물은 인간으로 단계 이 전의 끝없이 많은 육신을 입은 일이 자신의 특성이 되게 했고, 이 특성 가운데 존재가 행복하게 느끼고, 이러한 실수와 허물로부터 자유롭게 되기 위해 아무런 일도 하지 않았다는 것이 선명해져야 한다.

존재는 이제 이 땅에서 실제 극복하려는 의지를 가지고 있지만, 어느 정도 연약하다. 존재는 자신의 연약함을 좋은 권한처럼 여긴다. 왜냐하면 그는 이러한 부족함을 자신의 책임이 없이 받은 것으로 여기기 때문이다. 그러나 그가 이 땅에 사는 동안에 자신의 특성과 유사한 사람들을 좋아하고, 함께하려는 일은 그의 자유의지이다.

바로 이러한 같은 존재가 육신을 입으려는 혼을 끌어드리는 매력을 가지고 있다. 결과적으로 비록 육신의 아버지가 혼이 이 땅에서 사는 동안에 돌봐야 하는 혼의 특성과는 전혀 상관이 없지만, 사람들이 일반적으로 유전이라고 말한다. 그러므로 모든 혼들이 스스로 위로 성장하기 위한 일을 해야만 한다. 이 일은 절대로 이웃사람이나, 육신의 부모가 대신해줄 수 없다. 자녀들이 부모의 유전으로 고난을 당하는 것처럼 보일지라도, 부모에게 자신의 자녀들의 성향에 대한 책임이 없다. 모든 존재는 자기 자신에 대한 책임을 져야 한다. 단지 사람이 자기 자신에 대한 작업을 하도록 육신의 부모의 보호 아래 맡겨져 있는 동안에, 사람에게 이런 사실을 알려줘야만 한다. 왜냐하면 자신의 혼에 대한 작업을 모든 사람이 스스로 완성해야만 하기 때문이다. 그렇지 않으면 그는 그가 한때 지은 죄 짐으로부터 자유롭게 될 수 없기 때문이다._>아멘

Ereditate.... Atașament.... Părinți....

Parcursul pământesc al omului corespunde dispoziției sale, adică sufletul său este afectat de greșeli și defecte de care ar trebui să se elibereze prin viața sa pământească. Aceste defecte și slăbiciuni nu sunt aceleași la fiecare ființă umană, și anume pentru că fiecare substanță sufletească a trăit anterior într-o altă formă exterioară în care anumite particularități, bune sau rele, au fost dezvoltate într-o măsură mai mare sau mai mică. În consecință, oamenii vor fi, de asemenea, destul de diferiți în natura lor și, prin urmare, vor avea nevoie și de mijloace diferite de educație pentru a promova ceea ce este bun în ei și pentru a depăși ceea ce poate fi numit deficitar sau rău. Acum ar fi complet greșit să presupunem că toate sufletele au aceeași formă în momentul întrupării lor pe Pământ. Dimpotrivă, există atât de multe diferențe, iar omul atribuie această diferență a ființelor "eredității". În aparență, în exterior, se poate părea ca și cum copiii ar fi trebuit să accepte o anumită povară pentru parcursul lor pământesc, și anume particularități ale naturii lor care pot fi atât benefice, cât și perturbatoare pentru dezvoltarea spirituală, dar pentru care nu ar putea fi considerați responsabili, deoarece, conform raționamentului lor, "ereditatea" are un cuvânt de spus fără să aibă vreo vină, prin urmare este nevoie de o forță corespunzător mai mare pentru a lupta și a depăși aceste defecte înnăscute. Omul trebuie să lupte împotriva tuturor defectelor sale și să lucreze asupra lui însuși pentru a ajunge la maturitatea sufletului. Iar dacă în el predomină instinctele particulare, el trebuie să fie conștient de faptul că nu dispoziția părintească este cea care determină firea ființei umane, ci faptul că ființa umană a permis ca tocmai acele slăbiciuni și defecte din nenumăratele întrupări de dinaintea stadiului de ființă umană să devină firea sa, în care ființa se simțea bine și nu făcea nimic pentru a se elibera de aceste defecte și lipsuri. Și acum, pe Pământ, are cu siguranță voința de a face acest lucru, dar are o anumită slăbiciune. Și își simte neajunsurile ca pe un drept bun, deoarece consideră că acestea au apărut fără vina sa. Și totuși, a fost voința sa liberă să se alăture acelor oameni, pentru timpul umblării sale pământești, care sunt asemănători în natura lor. Tocmai această aceeași natură a avut atracție pentru sufletul care caută să se întrupeze și, în consecință, se vorbește în general de moștenire, deși părinții trupești nu au nici o cotă-parte din natura sufletelor pe care trebuie să le îngrijească în timpul cât sunt pe Pământ. Și de aceea, fiecare suflet trebuie să abordeze el însuși munca de dezvoltare superioară. Aceasta nu îi poate fi luată niciodată de către un semen, nici măcar de către părinții trupești. În același mod, părinții sunt fără vină pentru atașamentul copiiilor lor, chiar dacă se pare că aceștia suferă de pe urma moștenirii părinților lor. Fiecare ființă poartă răspunderea pentru ea însăși, cu excepția faptului că ființa umană ca atare ar trebui sfătuită să lucreze asupra ei însăși atâta timp cât este încă încredințată grijii părinților săi trupești. Căci fiecare ființă umană trebuie să lucreze asupra sufletului său însuși, altfel nu se poate elibera de fosta sa vină de păcat....

Amin

(Această parte a proclamației a fost scrisă de o mână străină, nota. Ed.)