• Indietro

Il pentimento nell’aldilà – La salita

Vi pentirete una volta amaramente per il tempo perduto nella vita terrena, quando riconoscerete nell’aldilà, che cosa vi siete giocati nella vita terrena. E tempo perduto nella vita terrena è ogni giorno, che è stato vissuto solamente in modo mondano, nel quale non avete dato spazio a nessun pensiero spirituale, che quindi non corrispondeva al verso scopo, su cu è fondata la vostra incorporazione come uomo. Finché soggiornate sulla Terra, voi non prendete sul serio questa conoscenza, persino quando la possedete. Ma nel Regno dell’aldilà peserà su di voi come una pesante pietra, che non potete spostare. Vi verranno sempre di nuovo in mente questi giorni, e vi pentirete amaramente di ogni azione inutile, come vi pentirete anche di ogni occasione non utilizzata, quando potevate agire per il bene della vostra anima. E siete ancora da chiamare graziati, quando vi viene questa conoscenza nel Regno spirituale, se non fate parte di coloro, che sono sprofondati totalmente nell’oscurità e non sentono nemmeno nessun pentimento, perché semplicemente non riconoscono, di che cosa si sono incolpate loro stesse, che dovranno combattere ancora per molto tempo, per giungere nello stato, dove vedono un piccolo barlume, e solo allora si rendono conto, quanto inutile è stata la loro vita terrena. Perché appena c’è questo barlume di Luce. L’amaro pentimento può indurre l’anima ad entrare in sé e cambiare nel suo pensare e volere. Ed ora le può essere apportato tanta Forza, che ora può anche essere attiva aiutando delle anime sofferenti, ed allora le è anche sicura una salita, anche se sotto condizioni molti più difficili, di come è possibile nella vita terrena. Il pentimento deve quindi precedere ad una salita, perché solo l’anima che comincia a riconoscere, cerca di cambiare il suo stato, ed ogni conoscenza le mostra anche la via di vita terrena inutile, e amaro pentimento sarà sempre la conseguenza, ma significa anche la svolta nel suo stato infelice. Perciò è anche per l’uomo della massima importanza, se giunge ancora sulla Terra ad una conoscenza anche se debole, quando comincia a riconoscere lo scopo della vita terrena e lavora ancora su sé stesso, prima che deceda da questo mondo. Perché poter passare con una conoscenza per quanto minima significa sempre un barlume di Luce per quest’anima, non viene trasferita nell’estrema oscurità dopo la sua morte, riuscirà ad avere la cognizione nella luce crepuscolare, e le cadranno come scaglie dagli occhi, e poi farà anche di tutto per procurarsi la Luce. Riconoscerà anche, che nel Regno spirituale l’attende molto lavoro, se soltanto è volonterosa di prestarlo, ed il piccolo barlume di Luce le indica anche la giusta via, che vuole percorrere bensì nel sentimento di pentimento, di non aver sfruttato giustamente la vita terrena, ma anche con la costante speranza in un aiuto, che le viene certamente anche concesso, appena ha riconosciuto Gesù Cristo e Lo prega per l’Aiuto. Allora non è perduta senza speranza, può salire in Alto, solo non può mai raggiungere il grado, che le fa guadagnare l’illimitata beatitudine al Cuore del Padre, la figliolanza di Dio, che è la sorte di coloro che cercano di adempiere sulla Terra il compito, che venne loro posto, che già sulla Terra cercano il collegamento e lo trovano con il loro Padre dall’Eternità.

Amen

Pocăința în Viața de Apoi.... Ascensiune....

Într-o zi veți regreta amarnic timpul pierdut în viața pământească, când veți recunoaște în lumea de dincolo ceea ce ați pierdut din propria vină în viața pământească. Iar viața pământească pierdută este fiecare zi trăită doar în mod lumesc, în care nu ați lăsat loc niciunui gând spiritual în voi.... și care, prin urmare, nu a corespuns scopului real care justifică întruparea voastră ca ființă umană. Atâta timp cât rămâneți pe Pământ, nu luați în serios această cunoaștere, chiar dacă o dețineți. Dar în împărăția de dincolo va fi ca o piatră grea pe care nu o veți putea rostogoli. De fiecare dată aceste zile se vor întoarce la voi și veți regreta fiecare faptă inutilă, așa cum veți regreta cu amărăciune fiecare ocazie nefolosită când ați fi putut lucra pentru mântuirea sufletului vostru. Și veți fi numiți binecuvântați dacă această cunoaștere vă vine în împărăția spirituală, dacă nu faceți parte dintre cei care sunt complet cuprinși de întuneric și care nu simt nici o remușcare, pentru că pur și simplu nu recunosc ceea ce ei înșiși au provocat.... care vor trebui să lupte încă mult timp pentru a ajunge vreodată în starea în care să vadă o mică licărire de lumină și abia atunci să conștientizeze cât de zadarnică a fost viața lor pământească.... Căci, de îndată ce această licărire de lumină este prezentă, remușcările amare pot determina sufletul să privească în sine și să-și schimbe gândirea și voința.... Și acum i se poate da atât de multă putere încât poate fi acum și activ în mod util pentru sufletele nevoiașe, și atunci are și el certitudinea unei ascensiuni, chiar dacă în condiții mult mai dificile decât a fost posibil în viața pământească. De aceea, pocăința trebuie să preceadă mai întâi o ascensiune, căci numai sufletul care începe să recunoască caută să-și schimbe starea, și fiecare recunoaștere îi arată și calea zadarnică a vieții pământești, iar remușcările amare vor fi întotdeauna rezultatul, dar vor însemna și punctul de cotitură în starea sa nefericită. De aceea, este extrem de important ca ființa umană să dobândească o cunoaștere, chiar și slabă, încă de pe Pământ, atunci când începe să recunoască scopul vieții pământești și încă mai lucrează asupra sa înainte de a pleca din această lume. Pentru că a putea trece dincolo cu cea mai mică cunoaștere înseamnă întotdeauna o licărire de lumină pentru acest suflet.... el nu va fi cufundat în întunericul cel mai mare după moarte, ci va putea să se orienteze în penumbră și îi vor cădea solzii de pe ochi, iar atunci va face totul pentru a-și procura lumină. De asemenea, el va realiza că îl așteaptă multă muncă în împărăția spirituală, dacă este dispus să o facă, iar mica licărire de lumină îi va arăta și ea calea corectă pe care o va urma acum, cu siguranță cu sentimentul de remușcare pentru că nu a folosit cum trebuie viața pământească, dar și cu speranța constantă a ajutorului care îi va fi acordat cu siguranță de îndată ce îl va recunoaște pe Iisus Hristos și va apela la ajutorul Lui. Atunci nu se va pierde fără speranță, ci poate urca, numai că nu va putea atinge niciodată gradul care să-i aducă beatitudinea nelimitată la inima Tatălui.... filiația divină, care este soarta celor care caută să împlinească sarcina ce le-a fost dată pe Pământ.... care au căutat și au găsit deja unirea cu Tatăl lor din eternitate pe Pământ....

Amin