• Indietro

I portatori di Luce ed il loro compito - Il dono della grazia divina

Chi si è posto una volta nel campo del Mio Sole di Grazia, chi una volta si è esposto all’effetto dei suoi Raggi, non si sentirà più bene nel buio della notte, cercherà sempre di nuovo la Luce, non vorrà più vivere senza la Luce. Ed il Mio Sole di Grazia splende in continuazione, manda fuori lontano nell’oscurità la sua Luce e tocca i cuori degli uomini; ma il suo effetto può toccare solo il cuore che si rivolge liberamente al Raggio di Luce, che si apre alla Luce ed al Raggio dell’Amore e cerca il Calore. E perciò è anche possibile, che un cuore rimanga completamente non impressionato, quando si chiude, quando respinge ogni Raggio di Luce; allora questo cuore non si è ancora recato nel Campo della Mia Luce, allora lo splendore del Mio Sole di Grazia è assolutamente inefficace, l’uomo è in un campo oscuro e vi rimane, anche se gli è offerta costantemente la possibilità di entrare nel Regno di Luce. E perciò sulla Terra la Luce e l’oscurità staranno fittamente insieme, i cuori degli uni saranno colmi di Luce e quindi staranno nel campo del Mio Sole di Grazia, mentre gli altri non possono essere colpiti dal Mio Raggio di Luce, solo perché loro stessi si distolgono, perché non hanno nessun desiderio per la Luce e si sentono bene nell’oscurità. Ma se sugli uomini fosse efficace malgrado la resistenza, allora questa libera volontà sarebbe stata ignorata e lo stato di Luce del singolo non sarebbe più differente, ma allora non sarebbe nemmeno possibile un divenire perfetto, perché per questo ci vuole la libera volontà. Ma a nessun essere viene preservata la Luce, il Mio Raggio della Luce d’Amore splende così chiaramente nell’oscurità, che tutto potrebbe essere davvero colmato di Luce, se ogni resistenza fosse stata eliminata. E nel tempo della fine sia quest’Irradiazione di Luce come anche la resistenza, sono del tutto chiaramente riconoscibili, perché Mi servo di insoliti mezzi di Grazia, per guidare all’umanità una Luce. Ma più che mai questa Luce viene respinta, più forte che mai è la resistenza. E perciò la Terra è avvolta nella tenebra, perciò è anche urgentemente necessario che dei portatori di Luce su Incarico Mio osino entrare nel campo oscuro, affinché lascino sempre di nuovo risplendere la Luce fuori nella buia notte. L’effetto della Luce è inconfondibile, perché dov’è stata una volta accesa, non si spegnerà più. Ma l’accendere è appunto un atto della libera volontà, mentre la scintilla che sonnecchia in ogni uomo, che Io ho messo nel cuore di ogni uomo, divampa attraverso l’agire nell’amore. Ma allora anche l’uomo è entrato nel campo del Mio Sole di Grazia, allora la Luce risplenderà continuamente giù a lui ed accenderà in lui una Luce sempre più chiara, l’amore in lui diventerà sempre più potente, perché anche lui ha percepito l’oscurità come stato di tormento e vorrebbe guidare alla Luce pure i suoi prossimi. E’ sempre soltanto l’amore che dona la Luce, perché l’amore è divino e perché Dio E’ la Luce dall’Eternità. Vi avvicinate quindi a Me Stesso, quando vivete nell’amore; allora dovete catturare la Mia Irradiazione e quindi stare anche nella Luce. E perciò “diffondere la Luce” significa: Annunciare agli uomini la Mia divina Dottrina dell’amore. Perciò l’uomo accende una lucetta, che splende fuori nell’oscurità, quando spiega ai suoi prossimi l’importanza della Dottrina dell’amore di Gesù, quando li sprona a condurre una vita nell’amore, e quando il suo discorso trova risonanza ed i prossimi lo vogliono seguire, allora è di nuovo stata accesa una lucetta, perché l’uomo maturerà nella conoscenza, appena non è soltanto ascoltatore, ma anche fattore della Mia Parola, appena lui stesso si adopera per una vita nell’amore. E chi ha catturato un Raggio della Mia divina Luce dell’Amore, lo lascia anche agire, e non ritornerà più nell’oscurità. C’è poca Luce fra gli uomini, perché c’è poco amore. E perciò non esiste un lavoro più urgente per tutti coloro, che stanno nella Luce, che predicare ininterrottamente l’amore e di viverlo loro stessi fino in fondo. L’amore è raffreddato fra gli uomini, e ci vuole molto calore d’amore, per vivificare di nuovo questi cuori d’uomo raffreddati ed a stimolarli a svolgere delle opere d’amore. Ma dove può irradiare una scintilla d’amore, là c’è ancora la speranza, che si accenda anche nel cuore del prossimo ed ora diventi anche in lui chiaro e lui è sfuggito per sempre all’oscurità.

Amen

Calea îngustă și cea largă....

Calea pe care o urmezi pe Pământ poate fi glorioasă, confortabilă și plină de bucurie.... dar și anevoioasă și dificilă pentru tine, iar tu alegi de cele mai multe ori calea ușoară, egală și te bucuri de tot ceea ce îți oferă această cale în plăceri și delicii.... Te ferești de calea îngustă, care este grea, și nu te întrebi despre scopul căii pe care ai luat-o. Este suficient să te poți bucura pentru moment de gloria pe care ți-o promite calea largă, dar nu te gândești unde duce. Totuși, din când în când se desprind din ea drumuri înguste, iar la aceste intersecții sunt mereu mesageri care te cheamă și te îndeamnă să o iei pe acele drumuri care nu sunt plate, ci necesită o ascensiune, motiv pentru care trebuie să te folosești de forță pentru a stăpâni ascensiunea..... Dar mesagerii vă promit și un țel glorios, vă asigură că nu veți înfrunta în zadar greutățile căii, că țelul vă va răsplăti din plin pentru toate greutățile, pentru toate sacrificiile pe care această cale îngustă vi le-a cerut. De fiecare dată vei avea ocazia să schimbi drumul larg, pentru că de fiecare dată vei întâlni acești mesageri care te vor avertiza să îți continui drumul și vor încerca să te atragă pe calea care duce în sus. Trebuie să le ascultați, trebuie să vă gândiți serios că sunteți în pericol dacă continuați neabătut pe calea care nu poate duce niciodată în sus, pentru că nu vă cere niciun efort atunci când pare că merge drept, dar duce tot mai jos, spre adânc. Ar trebui să vă îngrijorați voi înșivă dacă viața voastră pământească vă aduce întotdeauna împlinirea dorințelor voastre, pentru că trebuie să recunoașteți că doar plăcerile pământești sunt întotdeauna plăcerile lumești pe care le doriți și vi le creați voi înșivă.... Plăceri care trec ca niște vise, din care nu vă rămâne nimic de valoare, ci mai degrabă vă lasă un sentiment de stinghereală și de disconfort dacă vă duceți serios la judecată cu voi înșivă.... Drumul pe care mergi este într-adevăr mărginit de garduri vii înflorite și te simți confortabil în astfel de împrejurimi, dar ele nu sunt nimic real, sunt doar pretexte și acoperiri menite să ascundă ceea ce se află în spatele lor, și te-ai speria dacă ai putea privi prin ele și ai descoperi noroiul pe care aceste garduri înflorite sunt menite doar să îl ascundă. Dar căile care duc în sus necesită depășirea unor denivelări și nu este ușor să parcurgi astfel de drumuri, însă un țel glorios îl cheamă pe cel care merge în vârf, el vede o lumină care strălucește deasupra lui și care se revarsă asupra lui într-un mod incomparabil de plăcut și îl face să uite toate greutățile. Iar rătăcitorul știe că nu este vorba de o lumină orbitoare, știe că îl așteaptă adevărata casă, care îi va oferi atunci toate gloriile. Iar el parcurge cu bucurie și veselie calea grea, nu dă atenție dificultăților, pentru că primește mereu putere de sus și, de aceea, ajunge în siguranță la țelul său.... El se întoarce în casa Tatălui pentru a fi și a rămâne fericit în veci....

Amin