• Indietro

Il pensare confuso - Miseria spirituale – La libera volontà

Il pensare degli uomini si è smarrito. E questo è da intendere come miseria spirituale, che sono senza conoscenza, perché sono lontani dalla Verità e perciò anche lontani da Me, perché vivono senza amore, perché l’amore li unisce inevitabilmente con Me e la Verità Come potrebbero essere aiutati loro diversamente se non che vengano sempre soltanto ammoniti e stimolati all’amore. Ma l’amore non può esser loro offerto, può essere presentato loro soltanto come il Comandamento più importante, che deve essere assolutamente adempiuto, se l’uomo vuole raggiungere la sua meta sulla Terra. L’uomo deve sapere che senza l’amore non avanza di un passo, ma non può essere richiesto obbligatoriamente, perché allora non sarebbe più amore, ma nel caso più favorevole soltanto un’azione che vuole dare l’illusione dell’amore. Voi uomini non dovete dimenticare che l’amore è qualcosa di divino, che vi ho dato il Comandamento dell’Amore per mostrarvi la via alla divinazione del vostro essere. Ma non esercito la minima costrizione su di voi di cosa significa un “Comandamento” nel senso della Parola. E così vi ho lasciato in tutto liberi, potevate decidere da voi stessi. Posso portarvi avanti soltanto mediante insegnamenti affinché troviate da voi stessi la giusta via. E per questo MI sforzo continuamente di guidare gli uomini al giusto pensare, di ammaestrarli nel modo giusto, di inviare loro la Mia Parola mediante servi assolutamente dediti a Me, per menzionare loro tutto il Pro e Contro affinché trovino poi da loro stessi la giusta decisione e facciano ciò che porta alla meta, affinché vivano nell’amore e diventino di nuovo ciò che erano in principio. Ma incontro la loro resistenza. Gli uomini non accettano il Mio Insegnamento amorevole, loro si trovano in un pensare così caotico, che non possono più afferrare il semplice pensare chiaro sulle connessioni e non ne hanno nemmeno nessuna volontà, le Mie amorevoli Parole rimbalzano dalle loro orecchie e non penetrano fino al cuore e la Forza della Mia Parola non può agire nell’uomo. La miseria spirituale è ultragrande, perché la volontà degli uomini deve rimanere libera e loro stessi non hanno più una spinta interiore. Loro non hanno nessun desiderio di una giusta chiarificazione, loro si sentono bene nella loro oscurità spirituale, non desiderano la Luce. E quando la Luce viene da loro, non fanno penetrare i suoi raggi nei loro cuori, si distolgono e si rivolgono alle luci d’abbaglio, che guizzano ovunque sulla via. E guardo pieno di Compassione sulle Mie creature, che vorrei rendere felici e che non accettano nulla dalle Mie Mani. Vedo come camminano, ognuno su altri sentieri, ma non s’inoltrano sulla via che conduce in su e certamente da Me. Vedo anche coloro che Mi cercano, ma non si lasciano consigliare dove posso essere trovato – che devono camminare per molte vie, prima che trovino la via giusta. Vorrei risparmiare a tutti le vie inutili, vorrei rendere loro leggera la via che conduce a Me, vorrei dare ad ognuno una guida. Ma posso sempre soltanto esclamare con la Mia Voce allettante: “Venite a Me, voi tutti che siete stanchi ed aggravati, vi voglio ristorare.” Posso soltanto chiamare, ma non costringerli a camminare sulla giusta via. E loro non ascoltano la Mia Chiamata d’Amore, perché non riconoscono la Mia Voce finché sono senza amore. Ed è questo che descrivo come miseria spirituale, che esiste bensì un Aiuto, che voi uomini però non volete accettare e per cui determinate voi stessi la fine a cui andate incontro. Posso aiutarvi, voglio anche aiutarvi, ma dovete anche voler farvi aiutare. Perché la vostra volontà è libera e determinerà in eterno la vostra sorte.

Amen

Gândire confuză - nevoie spirituală.... Liberul arbitru....

Gândirea oamenilor a devenit confuză. Și aceasta trebuie înțeleasă prin nevoi spirituale, că ei sunt fără cunoaștere, că sunt departe de adevăr și, prin urmare, și de Mine, pentru că trăiesc fără iubire, căci iubirea îi unește inevitabil cu Mine și cu adevărul. Cum altfel ar putea fi ajutați decât prin faptul că sunt mereu doar îndemnați și încurajați să iubească? Dar iubirea nu le poate fi oferită, ci doar prezentată ca fiind cea mai importantă poruncă ce trebuie neapărat îndeplinită dacă ființa umană vrea să-și atingă scopul pe Pământ. Ființa umană trebuie să știe că nu va face nici un pas înainte fără iubire, însă aceasta nu poate fi cerută în mod obligatoriu, pentru că atunci nu ar mai fi vorba de iubire, ci, în cel mai bun caz, doar de o acțiune menită să simuleze iubirea. Voi, oamenii, nu trebuie să uitați că iubirea este ceva divin, că de aceea v-am dat porunca iubirii pentru a vă arăta calea spre divinizarea ființei voastre.... Dar în niciun caz nu exercit asupra voastră cea mai mică constrângere, ceea ce însemna totuși o "poruncă" în sensul cuvântului. Și astfel las totul în seama voastră, puteți decide singuri; Eu nu pot să vă aduc decât atât de departe prin instrucțiuni încât să luați calea cea bună de bunăvoie.... Și, prin urmare, Mă străduiesc în mod constant să îi îndrum pe oameni spre o gândire corectă, să îi instruiesc corect, să le trimit Cuvântul Meu prin intermediul unor slujitori pe deplin devotați Mie, să le explic toate argumentele pro și contra pentru ca apoi să ia singuri decizia corectă și să facă ceea ce îi conduce spre țel.... astfel încât să trăiască în iubire și să redevină ceea ce au fost la început. Dar întâmpin o rezistență grea.... Oamenii nu acceptă instrucțiunile Mele pline de iubire, gândirea lor este atât de confuză încât nu mai pot înțelege cunoașterea simplă și clară a corelațiilor.... și, de asemenea, nu au nici voința de a face acest lucru.... Cuvintele Mele iubitoare răsună în urechile lor și nu ajung la inimile lor, iar puterea Cuvântului Meu nu poate avea efect asupra oamenilor.... Dificultățile spirituale sunt imense, deoarece voința oamenilor trebuie să rămână liberă și ei înșiși nu mai au nici un impuls interior; ei nu mai au dorința de a obține adevărata iluminare, se simt confortabil în întunericul lor spiritual, nu doresc nici o lumină.... și atunci când lumina vine la ei, ei nu lasă razele ei să le pătrundă în inimă, se întorc în altă parte și spre voiajorii care sclipesc peste tot pe cale.... Iar Eu privesc cu milă creaturile Mele pe care vreau să le fac fericite și care nu acceptă nimic din mâinile Mele. Le văd rătăcind, fiecare pe căi diferite, dar fără să pășească pe calea care duce în Sus, dar sigur spre Mine.... Îi văd, de asemenea, pe cei care Mă caută, dar nu sunt sfătuiți unde să Mă găsească, care trebuie să meargă pe mai multe drumuri înainte de a da peste calea cea bună.... Aș vrea să-i scutesc de toate drumurile zadarnice, aș vrea să le fac ușor urcușul spre Mine, aș vrea să asociez fiecăruia un ghid.... Dar Eu nu pot să-i chem vreodată decât cu vocea Mea ademenitoare: Veniți la Mine, voi toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.... Eu pot doar să-i chem, dar nu-i pot obliga să ia calea cea bună.... Iar ei nu ascultă chemarea Mea de iubire pentru că nu-Mi recunosc vocea atâta timp cât sunt lipsiți de iubire. Și aceasta este ceea ce Eu numesc adversitate spirituală, că ajutorul există cu siguranță și vă este oferit din belșug de Mine, dar că voi, oamenii, nu vreți să-l acceptați și de aceea determinați sfârșitul cu care vă confruntați singuri, Eu vă pot ajuta, vreau și Eu să vă ajut, dar trebuie să vreți să fiți ajutați.... Căci voința voastră este liberă și vă va determina veșnic soarta....

Amin