Confronta annuncio con traduzione
Il percorso di sviluppo nella legge dell’obbligo - Lo stadio della libera volontà
Nulla è senza scopo e meta. Tutto ciò che è, è stato creato da Me ed è stato chiamato in vita per adempiere ad uno scopo. Quindi tutto ha la sua destinazione. In qualche modo deve servire per adempiere il suo scopo. Persino la più piccola Opera di Creazione, l’essere vivente più piccolo, ha un compito, che deve assolvere ed in certo qual modo ne viene anche costretto, perché tutto il caduto si trova sotto una legge della natura, quindi non può agire contro la legge. Ciononostante anche quello che viene compiuto nella legge dell’obbligo è in certo qual modo un servire, perché serve sempre come vantaggio per un’altra Opera di Creazione, è necessario per il sorgere ed il mantenimento di questa. E così nell’intero Universo non vi è nulla, che fosse senza destinazione, cioè che fosse creato senza scopo. L’ultimo scopo e l’ultima destinazione però è il divenire libero dello spirituale, per cui l’intera Opera di Creazione contribuisce secondo il saggio Piano divino dall’Eternità. Soltanto allo scopo della liberazione dello spirituale sorse l’intera Creazione ed ogni singola Opera di Creazione segue questa destinazione nella legge dell’obbligo.
Diversamente è con l’uomo, che è pure un’Opera di Creazione di Dio, ma non è sottoposto alla legge dell’obbligo nel suo pensare, volere ed agire. L’uomo esteriore però, la forma corporea, è ancora sotto la legge dell’obbligo, perché questa è ancora formata dallo spirituale che si trova ancora all’inizio del suo sviluppo. Ma la sua anima ha una certa libertà, può svilupparsi secondo la propria volontà, quindi da parte di Dio non è sottoposta a quella legge. Comunque anche il suo sviluppo, la sua liberazione dalla catena di materia terrena, dipende dalla sua volontà, di attivarsi servendo, dunque di nuovo un servire è il vero scopo della sua esistenza terrena. E dato che non viene costretta all’attività di servizio, si deve sviluppare in lei l’amore, che è la spinta più sicura per l’attività nel servire. Quello che si svolgeva ed è stato raggiunto in un tempo infinitamente lungo nella legge dell’obbligo, deve ora sperimentare come uomo il suo coronamento, ma nella libera volontà. L’uomo deve servire nell’amore, per diventare da ciò definitivamente libero dallo stato legato, che lo spirituale percepisce come catena e come limitazione della sua pienezza di forza e luce sua propria primordialmente. L’anima dell’uomo può raggiungere questa meta, perché Dio le ha dato la libertà della volontà, affinché si decida liberamente per Lui oppure per il Suo avversario che l’ha resa non-libera e dal quale si deve perciò sottrarre. L’amore servente è la chiave per la liberazione dalla prigionia infinitamente lunga. Quello che l’essenziale doveva fare secondo la Volontà di Dio, nel lungo percorso attraverso l’intera Creazione, lo deve fare ora nell’ultimo stadio della libera volontà, deve servire per amore. Con ciò dimostra la sua origine divina, perché l’amore contraddistingue l’essere divino e lo forma di nuovo a ciò che era in principio, accoglie di nuovo ciò a cui ha rinunciato nella libera volontà a causa dell’arroganza. Come l’uomo serve nell’amore, la sua mancanza verso Dio è annullata. E’ uscito dallo stato del peccato ed ha di nuovo trovato la via del ritorno a Dio, dal Quale si era allontanato, ha riconosciuto la sua figliolanza e desidera di entrare nel vero rapporto con il Padre, ed attraverso l’amore diventa un vero figlio di Dio. Ma tutto deve svolgersi nella libera volontà, e questa è la prova della sua vita terrena, che deve sostenere assolutamente. L’uomo può arrivare alla meta, perché Dio l’aiuta in ogni modo. Ma lui può anche aver percorso inutilmente tutto il lungo cammino di sviluppo nello stato dell’obbligo, se, invece di camminare in Alto nello stadio come uomo, rimane fermo o retrocede nello sviluppo. Allora abusa di nuovo della sua libera volontà. Non utilizza le molte occasioni che gli sono state date per il raggiungimento della meta ed allora deve subire anche le conseguenze, un ripetuto percorso attraverso l’intera Creazione. Una volta raggiungerà certamente anche lui la sua meta, ma l’essere stesso decide la durata di tempo del suo essere legato, perché Dio gli ha dato la libera volontà, che Lui rispetta, affinché possa diventare perfetto.
Amen
Traduttore
Curs de dezvoltare.... Legea constrângerii.... Stadiul liberului arbitru....
Nimic nu este fără scop și fără finalitate.... Tot ceea ce există a fost creat de Dumnezeu și adus la existență pentru a îndeplini un scop. Prin urmare, fiecare lucru are și el un scop, trebuie să servească într-un anumit fel pentru a-și îndeplini scopul. Chiar și cea mai mică operă a creației, cea mai mică ființă vie, are o sarcină pe care trebuie să o îndeplinească și este, ca să spunem așa, obligată să o facă, deoarece tot ceea ce este creat se află sub incidența unei legi a naturii și, prin urmare, nu poate acționa în afara legii. Cu toate acestea, chiar și ceea ce se realizează în temeiul legii constrângerii rămâne, ca să spunem așa, o slujire, deoarece este întotdeauna în avantajul unei alte opere de creație, este necesar pentru crearea și întreținerea acesteia. Astfel, nu există nimic în întregul univers care să nu aibă un scop, care ar fi creat fără scop. Dar scopul și destinul final este eliberarea spiritualului, la care contribuie, așadar, întreaga operă a creației, conform planului divin și înțelept din veșnicie. Numai în scopul răscumpărării spiritualului a luat ființă întreaga creație, iar fiecare lucrare individuală a creației îndeplinește acest scop în legea constrângerii.
Dar este diferit în cazul ființei umane, care este, cu siguranță, tot o operă a creației lui Dumnezeu, dar care nu este supusă legii constrângerii în gândirea, voința și acțiunea sa. Ființa umană exterioară, forma fizică, este încă supusă legii constrângerii, deoarece este încă formată din spiritual, care se află încă la începutul dezvoltării sale. Sufletul său, însă, are o anumită libertate, se poate dezvolta după propria voință și, prin urmare, nu este supus acestei legi de către Dumnezeu. Cu toate acestea, dezvoltarea sa, eliberarea sa din robia materiei pământești, depinde și de voința sa de a fi activ în slujire.... Astfel, slujirea este scopul real al existenței sale pământești. Și, din moment ce nu este forțat să servească, trebuie să se dezvolte în el iubirea, care este cel mai sigur impuls pentru activitatea de slujire. Ceea ce s-a petrecut și s-a realizat în timpuri nesfârșite în legea constrângerii urmează acum să cunoască punctul culminant ca ființă umană, dar în liberul arbitru. Ființa umană ar trebui să slujească în iubire pentru a se elibera astfel complet de starea legată, pe care spiritul o resimte ca pe o cătușă și ca pe o restricție a plenitudinii sale primordiale de forță și lumină. Sufletul ființei umane poate atinge acest țel pe Pământ dacă are voința serioasă de a face acest lucru, însă nu este obligat să îl atingă, deoarece Dumnezeu i-a dat libertate de voință, astfel încât să îl poată alege liber pe El sau pe adversarul Său, care l-a făcut lipsit de libertate și de care, prin urmare, trebuie să se elibereze. Iubirea slujitoare este cheia pentru a ne elibera de închisoarea nesfârșită.... (6.5.1951). Ceea ce ființa trebuia să facă în conformitate cu voința lui Dumnezeu în lungul parcurs al întregii creații, va face acum în ultima etapă a liberului arbitru.... ar trebui să servească din dragoste.... Prin aceasta își dovedește originea divină, căci iubirea modelează ființa divină și se modelează din nou în ceea ce a fost de la început, acceptă din nou ceea ce a renunțat în liberul arbitru din aroganță. De îndată ce omul slujește cu iubire, ofensa sa împotriva lui Dumnezeu este anulată, a ieșit din starea de păcat și a regăsit drumul spre Dumnezeu, de Care voia să se îndepărteze..... (se distanțase) și-a recunoscut calitatea de copil și dorește să intre în relația corectă cu Tatăl, iar prin iubire devine un copil potrivit al lui Dumnezeu.... Dar totul trebuie să se întâmple în liberul arbitru, iar acesta este testul vieții sale pământești pe care trebuie neapărat să-l treacă. Ființa umană poate ajunge la țintă pentru că este ajutată de Dumnezeu în toate privințele, dar poate, de asemenea, să fi parcurs în zadar întregul curs lung de dezvoltare în starea de constrângere dacă, în loc să progreseze în sus în stadiul de ființă umană, stă pe loc sau chiar regresează. Apoi abuzează din nou de liberul său arbitru.... nu se folosește de numeroasele posibilități care i se oferă pentru a atinge scopul și atunci trebuie să suporte și consecințele.... un parcurs reînnoit prin întreaga creație. Odată ce își va atinge cu siguranță țelul, dar ființa însăși determină durata în care va fi legată, căci Dumnezeu i-a dat liberul arbitru, pe care îl și respectă, pentru ca ea să devină perfectă....
Amin
Traduttore