• Indietro

L’Irraggingibilità di Dio – Riconoscere il Suo Essere

Lo spirito di nessun uomo può afferrare Me finché non si sia unito a Me, al Mio Spirito di Padre dall’Eternità. L’unificazione con Me è un atto che premette la massima disponibilità ad entrare nella Mia Volontà, significa dunque un adeguarsi al Mio Essere dall’Eternità. Soltanto allora Mi può riconoscere colui che è diventato uno con Me, altrimenti si può parlare soltanto di fede, ma non di riconoscenza. Lo spirito dell’uomo ha bensì la facoltà della riconoscenza, però mai da solo, ma unicamente nell’unificazione con Me. Egli porta in sé una scintilla dell’eterno Spirito di Padre ed è perciò una parte di Me, che è proceduto da Me e che è inesorabilmente in collegamento con Me, ma viene messo in questo stato soltanto mediante la volontà dell’uomo in cui può entrare in funzione. E questa volontà deve ora sottomettersi a Me, allora la scintilla spirituale nell’uomo può diventare attiva. Ma sovente passa molto tempo prima che l’uomo risvegli in sé lo spirito mediante la sua volontà e questo tempo è perduto per l’eternità. Nello stato della non-conoscenza il cammino terreno dell’uomo è senza risultato per l’anima, perché allora vive soltanto per il mondo, non comprende il senso e lo scopo del cammino terreno, non è venuta ancora a contatto con lo spirito in sé e perciò è totalmente cieca. Soltanto il risveglio della scintilla spirituale nell’uomo assicura all’anima l’evoluzione verso l’Alto, la maturazione; perché lo spirito, quando è desto, influenza l’anima a distogliersi dal mondo e ad ascoltare la sua voce. Ed ora comincia ad albeggiare, il buio viene spezzato dalla Luce. Lo spirito istruisce l’anima su di Me come Essenza, sul Mio Operare e la Mia costante preoccupazione per le Mie creature. Lo spirito la conduce nella Verità, gli trasmette un sapere che non può venirgli apportato dall’esterno, perché gli verrebbe presentata assolutamente incomprensibile oppure essa non ne avrebbe nessuna capacità di comprensione. Lo spirito spinge ora l’anima continuamente all’unificazione con Me, perché esso stesso è la Mia Parte e vuole anche tirare a sé l’anima, cioè la sua meta deve essere ugualmente l’unificazione con Me. Soltanto in un certo grado di maturità l’uomo comincia ad aver comprensione per il Mio Essere, anche se non può essere sondato da lui eternamente in tutta la Sua Profondità. Come uomo non lo afferra ed anche come essere di luce si trova ancora in grande distanza da Me, bensì compenetrato dalla Mia Forza, in modo che è oltremodo beato. E’ impossibile sondare totalmente il Mio Essere, perché Io supero tutto con l’irradiazione in Luce e Forza e Sono perciò qualcosa di Inafferrabile per ogni essere, persino quando ha raggiunto nella perfezione un alto grado. Perché se potessi essere sondato, allora non Sarei niente di Illimitato, sia nella Perfezione che anche nella Potenza. Ma proprio il Non-Sondabile è per un essere di luce la cosa beatificante, che può guardare in alto a Me e percepire un amore sempre più profondo per Me, che tende sempre verso Me, Mi desidera e trova costantemente adempimento del suo desiderio. Che Ii sia irraggiungibile per l’essere aumenta il suo amore, perché percepisce il Mio Amore per lui come Dono più grande nella consapevolezza della Mia Irraggiungibilità. Ma d’altra parte la Mia creatura è legata a Me inseparabilmente. La sua imperfezione auto incolpata, il suo stato totalmente opposto al Mio Essere dall’Eternità non limita il Mio Amore per lui e non può mai indurMi a respingerlo da Me, cioè a separarMi da lui. Per quanto Io sia irraggiungibile all’essere, esso è comunque in collegamento con Me, fa parte di Me, perché è proceduto dalla Mia Forza ed è quindi principalment, una Parte di Me. E quest’appartenenza deve ora trovare il suo incoronamento nell’unificazione cosciente da parte dell’essere. Esso deve mettersi nello stato di beatitudine mediante il suo tendere verso Me, perché per sentire il Mio Amore e poterlo percepire come beatitudine, la volontà dell’essere deve essere assolutamente rivolta a Me. Nell’essere non deve più esistere nessuna resistenza, deve voler venire da Me, per venire elevato da Me. E questo venire elevato, questo attirare a Me, è uno stato che mai finisce nell’eternità. L’essere non raggiunge mai l’ultima meta, ma si avvicina sempre di più a Me, una certezza che per voi uomini sulla Terra è ancora incomprensibile. Ma la beatitudine dell’essere consiste nel continuo desiderare ed adempiere. Un essere che fosse assolutamente soddisfatto, non potrebbe più sentire nessun desiderio e gli mancherebbe anche la beatificazione dell’adempimento. Ma voglio che i Miei figli debbano costantemente tendere verso Me, voglio costantemente poter dare, perciò anche costantemente essere desiderato. E così stimolerò gli esseri al più sublime amore e nostalgia come ultima meta, voglio stare sempre al di sopra delle Mie creature – non per meno Amore, ma per ultragrande Amore, perché voglio preparare della beatitudine che non finisce mai, perché il Mio Amore non può mai finire per l’Eternità.

Amen

Inaccesibilitatea lui Dumnezeu.... Cunoașterea Ființei Sale....

Nici un spirit uman nu Mă poate cuprinde atâta timp cât nu s-a unit cu Mine, cu eternul Meu Spiri părintesc, iar unirea cu Mine este un act care necesită cea mai mare disponibilitate de a intra în voința Mea, deci înseamnă o aliniere la natura Mea fundamentală. Numai cel care a devenit una cu Mine Mă poate recunoaște, altfel este doar credință, dar nu cunoaștere deplină. Spiritul uman are cu siguranță capacitatea de a recunoaște, însă niciodată singur, ci doar în uniune cu Mine. Este o scânteie a Spritului Meu părintesc etern, este partea Mea care provine din Mine, care este în contact permanent cu Mine, dar care este adusă în starea în care poate deveni activă doar prin voința ființei umane. Iar această voință trebuie să Mi se subordoneze Mie, atunci scânteia spirituală din ființa umană poate deveni activă. Dar adesea poate trece mult timp până când ființa umană trezește spiritul din ea însăși prin voința sa, iar acest timp este pierdut pentru eternitate. În starea de ignoranță, progresul pământesc al ființei umane este fără rod pentru suflet, deoarece atunci el trăiește doar în lume, nu înțelege încă sensul și scopul schimbării sale pământești, nu a luat încă contact cu spiritul din el însuși și este complet orb. Numai trezirea scânteii spirituale din ființa umană asigură dezvoltarea ascendentă a sufletului, maturizarea sa. Pentru că spiritul, dacă este treaz, influențează sufletul să se îndepărteze de lume și să-i asculte glasul, iar acum începe să se lumineze, întunericul este străpuns de lumină.... spiritul luminează sufletul despre Mine ca Ființă, despre lucrarea Mea și despre grija Mea constantă pentru creațiile Mele vii. Spiritul din ființa umană îl călăuzește spre adevăr, îi transmite cunoștințe care nu îi pot fi transmise din exterior, deoarece atunci i s-ar prezenta în mod complet incomprehensibil sau nu ar avea capacitatea de a le primi. Spiritul îndeamnă acum continuu sufletul să se unească cu Mine, deoarece el însuși este partea Mea și vrea, de asemenea, să atragă sufletul la sine, astfel că scopul său ar trebui să fie, de asemenea, unificarea cu Mine. Doar într-un anumit stadiu de maturitate, ființa umană începe să înțeleagă natura Mea, chiar dacă nu va putea niciodată să o pătrundă în toată profunzimea ei. Ca ființă umană, nu o poate înțelege și, chiar și ca ființă de lumină, se află încă la o mare distanță de Mine, deși este inundată de puterea Mea, astfel încât este extrem de fericită. Este imposibil să-Mi înțelegeți complet natura, deoarece Eu depășesc totul în lumină și putere și sunt, prin urmare, ceva de neînțeles pentru orice ființă, chiar dacă a atins cel mai înalt grad de perfecțiune. Căci dacă aș putea fi deslușit, nu aș fi deloc nelimitat atât în perfecțiune, cât și în putere. Și totuși, tocmai ceea ce este de neînțeles este cel mai fericit lucru pentru o ființă de lumină, faptul că poate să privească spre Mine și să simtă o iubire tot mai profundă pentru Mine, că se străduiește în mod constant spre Mine, că Mă dorește și că găsește în mod constant împlinirea dorinței sale. Faptul că Eu sunt de neatins pentru ființă îi sporește iubirea, pentru că simte iubirea Mea pentru ea ca pe cel mai mare dar în conștientizarea inaccesibilității Mele. (10.4.1950) Încă o dată, ființa Mea creată este indisolubil unită cu Mine.... Imperfecțiunea ei autoprovocată, starea ei complet contradictorie cu ființa Mea fundamentală, nu limitează iubirea Mea pentru ea și nu Mă poate determina în veci să o resping de la Mine, deci să Mă separ de ea.... Oricât de inaccesibilă sunt pentru ființă, ea are totuși o legătură cu Mine, Îmi aparține pentru că a apărut din puterea Mea și este astfel o parte primordială a Mea. Iar această unitate își va găsi acum punctul culminant în unirea conștientă din partea ființei, prin strădania ei spre Mine se va plasa în starea de beatitudine, deoarece pentru a putea simți iubirea Mea și a o trăi ca beatitudine, voința ființei trebuie neapărat să fie îndreptată spre Mine. Nu trebuie să mai existe nicio rezistență în ființă. Ea trebuie să vrea să vină la Mine pentru a fi înălțată de Mine, iar această înălțare, această atragere spre Mine, este o stare nesfârșită în eternitate.... Ființa nu ajunge niciodată la scopul final, dar se apropie în mod constant de Mine, o certitudine care este încă de neînțeles pentru voi, ca ființe umane de pe Pământ. Cu toate acestea, fericirea ființei constă în dorința și împlinirea ei constantă.... O ființă care ar fi complet satisfăcută nu ar mai putea simți dorința și, prin urmare, ar rata și fericirea împlinirii. Dar Eu vreau ca copiii Mei să se străduiască în mod constant spre Mine, vreau să dăruiesc în mod constant, de aceea vreau și să fiu dorit în mod constant.... Și astfel, ca scop final, voi stimula ființele la cea mai mare iubire și dorință, stând însă mereu deasupra creațiilor Mele vii, nu din cauza lipsei de iubire, ci din cauza abundenței de iubire, pentru că vreau să pregătesc o fericire care nu va înceta niciodată, deoarece iubirea Mea nu se poate opri până la eternitate....

Amin