• Indietro

Il Mondo spirituale e terreno sono opposti

Il mondo terreno ed il Regno spirituale stanno in contrasto reciproco, e per questo anche le richieste agli uomini sono di specie opposta. L’uomo non può mai accontentare ambedue le richieste, egli deve obbedire incondizionatamente alle richieste di un mondo. Il Regno spirituale può comprensibilmente distribuire soltanto beni spirituali e questo a condizioni che contraddicono i desideri del mondo – mentre il mondo offre a quell’uomo tesori terreni che adempie i suoi desideri. Il desiderare del mondo però è in contrasto alle richieste del Regno spirituale, in quanto pone per primi i godimenti corporei ed il benessere corporeo e rende difficile il tendere dell’anima verso il Regno spirituale o glielo rende del tutto impossibile. Perché l’anima deve adempiere le richieste del Regno spirituale e rendere il corpo disponibile allo stesso desiderio, ma che condiziona la rinuncia a desideri terreni. E così due mondi si stanno di fronte e l’uomo è messo davanti alla scelta per quale mondo si decide. Ed un mondo pretende la rinuncia dell’altro, sempre deve parlare il corpo oppure l’anima, cioè l’anima si deve decidere se le è più importante la propria forma che il benessere del corpo per la durata della vita terrena come uomo. Il Regno spirituale le dona Regali di specie preziose lei però non può stimare come uomo nel loro pieno valore che però sono eterni e significano per l’anima una ricchezza che può utilizzare nel Regno spirituale per la propria felicità. Il mondo offre anche bensì dei tesori al corpo, ma questi sono temporanei e non possono venire portati nel Regno spirituale, loro passano, come passa il corpo quando l’anima lo abbandona e transita dal mondo terreno nel Regno spirituale. E dato che l’anima sulla Terra può essere gratificata soltanto da un Regno, allora si trova ora povera di beni nel Regno spirituale, dato che ha fatto gli onori al mondo terreno. Ma la rinuncia a beni terreni in libera volontà procura inevitabilmente il possesso di beni spirituali perché qualcuno se ne disfa solamente quando agisce l’amore in lui, altrimenti predomina il desiderio di beni terreni. Ma dove è risvegliato l’amore lì l’anima tende coscientemente o incoscientemente verso il Regno spirituale ed allora non bada a beni terreni. Così l’anima dell’uomo si trova davanti alla scelta durante la sua vita terrena di fare del mondo terreno – oppure del Regno spirituale la meta del suo tendere. E secondo la sua decisione è il suo destino nel Regno spirituale nel quale entra quando il tempo di prova sulla Terra è trascorso, ricchezza o povertà, beatitudine o uno stato deplorevole. Ma la beatitudine richiede il superamento di tutto ciò che è terreno, quindi temporaneo.

Amen

Lumea spirituală și lumea pământească în opoziție....

Lumea pământească și împărăția spirituală sunt în opoziție una față de cealaltă și, prin urmare, cerințele lor față de ființa umană sunt, de asemenea, de natură opusă, iar ființa umană nu poate niciodată să facă dreptate ambelor cerințe, ci trebuie să se supună necondiționat cerințelor unei singure lumi. Este de înțeles că împărăția spirituală nu poate împărți decât bunuri spirituale, și aceasta în condiții care contrazic dorința lumii, în timp ce lumea oferă comori pământești oamenilor care se conformează dorinței sale. Dorința lumii se opune însă cerințelor împărăției spirituale în măsura în care pune pe primul plan plăcerile fizice și confortul fizic și face dificilă sau complet imposibilă lupta sufletului pentru împărăția spirituală. Căci sufletul trebuie să îndeplinească cerințele împărăției spirituale și să facă trupul înclinat spre aceeași dorință, dar acest lucru necesită renunțarea la dorințele pământești. Și astfel, două lumi se confruntă una cu cealaltă, iar ființa umană este pusă în fața alegerii lumii pe care o va alege. Și o lume va cere întotdeauna predarea celeilalte lumi, trupul sau sufletul va trebui să vorbească, adică sufletul trebuie să decidă dacă propria-i modelare este mai importantă pentru el decât confortul trupului pe durata vieții sale pământești ca ființă umană. Împărăția spirituală îi oferă daruri de un fel delicios, pe care nu le poate măsura în întreaga lor valoare ca ființă umană, dar care sunt veșnice și care înseamnă pentru suflet o bogăție pe care acesta o poate folosi în împărăția spirituală pentru propria fericire. Lumea oferă cu siguranță și comori trupului, dar acestea sunt trecătoare și nu pot fi preluate în împărăția spirituală. Ele trec așa cum trece și trupul când sufletul trece din lumea pământească în împărăția spirituală. Și, din moment ce nu poate fi întreținut decât de o singură împărăție pe Pământ, el este acum sărac în bunuri în împărăția spirituală dacă a adus omagiu lumii pământești. Predarea bunurilor pământești în liberul arbitru îi aduce în mod inevitabil posesia bunurilor spirituale, deoarece el renunță la primele doar atunci când în el este activă iubirea, altfel dorința pentru bunurile pământești este predominantă. Iar acolo unde dragostea s-a trezit, sufletul tinde inconștient spre împărăția spirituală și face abstracție de bunurile pământești. Și astfel, sufletul ființei umane este pus în fața alegerii de a face din lumea pământească sau din împărăția spirituală scopul eforturilor sale în timpul vieții sale pământești. Iar în funcție de decizia sa, soarta sa în împărăția spirituală, în care intră, este atunci când perioada de probă pe Pământ a expirat pentru el.... Bogăție sau sărăcie, beatitudine sau o stare jalnică.... Dar fericirea presupune depășirea a tot ceea ce este pământesc, adică trecător....

Amin