• Indietro

Senz’amore nessuna Redenzione – La forza vitale

Soltanto sulla via dell’amore è possibile una Redenzione. Questa Legge vale sia sulla Terra che anche nell’aldilà e deve quindi essere adempiuta da tutti gli esseri, altrimenti rimangono eternamente legati. Il simbolo della Redenzione è Luce e Forza. Finché l’essere cammina ancora nell’assenza di Luce e Forza, non è redento, non ha ancora riottenuto la sua originale libertà e così neanche la capacità di agire nella pienissima conoscenza. Per l’essere che però primordialmente stava in tutta la perfezione, lo stato imperfetto significa anche uno stato di miseria e tormento, che lui stesso ha causato attraverso la sua volontà, attraverso il suo disamore. Soltanto attraverso l’amore può di nuovo diventare ciò che era in principio. Perciò l’amore non potrà mai essere escluso e deve essere in certo qual modo il principio di base, senza il quale non esiste nessuno sviluppo verso l’Alto. Ma se l’amore viene disatteso, il percorso di sviluppo si blocca inevitabilmente, perché l’afflusso di Forza e Luce è poi impossibile e dove manca questo, la conseguenza è uno stato caotico, perché nell’oscurità tutto si confonde e l’assenza di Forza rende l’essenziale incapace di liberarsi dallo stato dell’imperfezione. Luce e Forza, cioè Sapere e Potere, sono i segni della Redenzione. Un essere non redento non può quindi distribuire nulla, perché esso stesso non possiede nulla; perciò non può nemmeno essere attivo nell’amore nell’aldilà e questo stato è estremamente tormentoso. Sulla Terra però all’essere è a disposizione la Forza anche nello stato non redento, una forza, che certo non è il segno dell’essere redento, ma gli viene concessa come straordinaria Grazia per potersi redimere. E’ la forza vitale che gli affluisce, che rende l’uomo capace di agire nell’amore, per giungere nel possesso di Luce e Forza spirituale. Perciò la vita terrena è un atto di particolare Grazia, perché Dio fa giungere all’essenziale qualcosa a cui nella sua volontà di rifiuto verso Dio non è veramente autorizzato. Lui gli trasmette la forza per agire, benché la ricezione della Forza sia prima una parte del redento. Quest’Atto di Grazia è immensamente importante e ciononostante rimane sconosciuto ed inutilizzato. L’essere diventato debole a causa della caduta da Dio riceve la forza per l’auto redenzione, che deve soltanto utilizzare nel modo giusto, per poter ritornare nello stato primordiale della libertà, conoscenza e potere. Dio ha dato all’essenziale una vita che non ha meritato, Lui gli guida la Forza e gli dà continuamente delle possibilità di attivarsi nell’amore, quindi di utilizzare la Forza vitale che gli affluisce per l’agire nell’amore e con ciò redimersi. Ma l’essenziale non utilizza questo straordinario Dono di Grazia, continua a vivere nel disamore e lascia inosservato il suo compito di vita che gli deve procurare ogni apporto di Forza, finché non sente in sé l’amore. Perciò il percorso di sviluppo nell’aldilà può essere continuato soltanto sotto condizioni molto più difficili, se non viene del tutto interrotto attraverso la volontà dell’essere stesso oppure continuato verso il basso, perché una retrocessione nello sviluppo può subentrare solamente, quando l’essere è totalmente senza Luce e senza Forza ed attraverso il suo disamore si allontana sempre di più da Dio. Senza amore non esiste nessuna Redenzione, l’amore però deve giungere allo sviluppo liberamente nell’essenziale e per questo Dio gli fornisce ogni immaginabile occasione. Anche se il processo della trasformazione nell’amore dura delle Eternità, non può essere evitato, perché lo sviluppo verso l’Alto significa un adeguarsi all’eterna Divinità, perché Lei Stessa E’ puro Amore e perciò nell’essenziale dev’essere portato allo sviluppo l’amore, se deve di nuovo diventare ciò che era stato una volta, un essere libero, colmo di Luce e di Forza che poteva dimorare vicino a Dio.

Amen

Fără dragoste nu există răscumpărare.... Forța vieții....

Doar pe calea iubirii este posibilă răscumpărarea. Această lege se aplică atât pe Pământ, cât și în lumea de dincolo și, prin urmare, trebuie să fie respectată de toate ființele, altfel ele vor rămâne legate pentru totdeauna. Caracteristica răscumpărării este lumina și puterea. Atâta timp cât ființa este încă lipsită de lumină și de putere, ea nu este răscumpărată, nu și-a recăpătat încă libertatea inițială și, prin urmare, nici capacitatea de a lucra în deplină cunoștință de cauză. Dar pentru ființa care, la origine, se afla în toată perfecțiunea, starea deficientă înseamnă și o stare de greutăți și de chinuri, dar pe care ea însăși și-a provocat-o prin voința sa, prin lipsa sa de iubire. Și numai prin iubire poate redeveni ceea ce a fost de la început. Prin urmare, iubirea nu poate fi niciodată eliminată și trebuie să fie, ca să spunem așa, principiul de bază fără de care nu există dezvoltare superioară. Dar dacă dragostea nu este luată în considerare, cursul dezvoltării trebuie să fie inevitabil inhibat, deoarece atunci este imposibil să existe un flux de forță și lumină, iar acolo unde acesta lipsește, rezultatul este o stare haotică. Căci în întuneric totul devine confuz, iar lipsa de putere face ca ființa să nu se poată elibera de starea de imperfecțiune. Lumină și putere, adică cunoaștere și putere sunt semnele răscumpărării. Prin urmare, o ființă care nu s-a mântuit nu poate distribui nimic, deoarece ea însăși nu posedă nimic; astfel, nu poate fi iubitoare nici în lumea de dincolo, iar această stare este extrem de chinuitoare. Pe Pământ, însă, ființa dispune de forță chiar și în starea de nerăscumpărare, forță care, deși nu este semnul răscumpărării, îi este acordată ca un har extraordinar pentru a se putea răscumpăra. Este forța vitală care îi permite ființei umane să lucreze în iubire pentru a intra în posesia luminii și a forței spirituale. De aceea, viața pământească este un act special de har, pentru că Dumnezeu împărtășește ființei ceva la care, de fapt, ea nu are dreptul din cauza voinței sale de respingere față de Dumnezeu.... El îi transmite puterea de a lucra, chiar dacă primirea puterii este doar o parte a celor răscumpărați. Acest act de har este extrem de semnificativ și totuși rămâne nerecunoscut și nefolosit..... Ceea ce a devenit slab prin apostazia de la Dumnezeu primește putere pentru a se răscumpăra, pe care trebuie doar să o folosească în mod corespunzător pentru a se putea întoarce la starea inițială de libertate, cunoaștere și putere. Dumnezeu a dat ființei o viață pe care nu o merita, îi direcționează forța și îi oferă în mod constant ocazii de a fi activă în iubire, deci de a folosi forța vitală care îi curge pentru a lucra în iubire și astfel să se răscumpere. Dar ființa nu se folosește de acest dar extraordinar al harului, continuă să trăiască fără milă și își ignoră sarcina în viață, care este de a-i aduce lumină și putere în lumea de dincolo. Dar acolo orice sursă de putere este întreruptă atâta timp cât nu simte iubirea în sine. De aceea, cursul dezvoltării în lumea de dincolo nu poate fi continuat decât în condiții foarte dificile, dacă nu este complet întrerupt sau continuat în jos de însăși voința ființei. Pentru că acum poate avea loc o regresie în care ființa este complet lipsită de lumină și putere și, prin lipsa de iubire, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Fără iubire nu există răscumpărare, dar iubirea trebuie să se dezvolte liber în ființă, iar Dumnezeu îi oferă toate posibilitățile imaginabile de a face acest lucru. Și chiar dacă procesul de transformare în iubire durează eternități, el nu poate fi evitat, pentru că o dezvoltare mai înaltă înseamnă o aliniere cu eternitatea eternă, care este ea însăși iubire pură și, prin urmare, iubirea trebuie să fie adusă la dezvoltare în ființă pentru a redeveni ceea ce a fost odată.... o ființă liberă, plină de lumină și de putere, căreia i se permite să locuiască în proximitatea lui Dumnezeu....

Amin