• Indietro

Il suicidio – La sorte nell’aldilà

La via della carne deve essere portata a termine, cioè, ogni essere deve anche vivere l’incorporazione come uomo. Non può abbreviare anzitempo il cammino terreno oppure interromperlo mediante la sua volontà. Ma nello stadio della libera volontà, come uomo, può usare la sua libera volontà e perciò terminare arbitrariamente la sua vita terrena come uomo, senza che venga ostacolato. Le conseguenze di un tale intervento nella Volontà divina però sono orribili. Un tale uomo è ancora immaturo, cioè, gli manca la conoscenza, altrimenti non farebbe questo passo, che deruba lui stesso di una grande Grazia, di poter lavorare ancora sul suo essere, finché Dio Stesso termina la sua vita. La conoscenza della sua azione infelice gli viene però nell’aldilà, ed il suo pentimento è indescrivibile. Quando la vita viene terminata tramite la Volontà di Dio, anche se l’uomo è ancora giovane e non maturo per l’Eternità, allora Dio riconosce la necessità di ciò, ed il termine della vita terrena è un Atto di Grazia, per evitare un pericolo per l’anima oppure per dare a quest’anima una possibilità nell’aldilà, che aumenta in breve tempo lo stato della sua maturità. Il terminare violentemente la vita però è una grande retrocessione nel rapporto spirituale; perché all’improvviso l’essere è senza forza per lavorare su di sé, e dipende dalla grazia degli esseri di Luce oppure degli uomini, cioè se questi l’assistono, essa rimane sullo stesso gradino di imperfezione in eterno. All’anima deve venire solo nell’aldilà la conoscenza, che fa scaturire uno stato di pentimento che è indescrivibile. Se ora l’anima è volonterosa, allora utilizza ogni occasione, per essere attiva nel servizio, ma la sua lotta è indescrivibilmente difficile. Lei deve continuare a portare ugualmente la sofferenza terrena a cui voleva sfuggire, anche nell’aldilà; ciò che ha gettato via le è ancora invariabilmente attaccato e la tormenta in modo indescrivibile. Ma Dio non è nemmeno senza Misericordia nei confronti di una tale anima, che ha disdegnata la Sua Volontà, se l’anima non è del tutto incaparbita. Dopo un tempo che sembra all’anima infinitamente lungo viene posta anche nell’aldilà davanti a dei compiti, il cui adempimento le procura un alleggerimento della sua situazione. Ed ora deve di nuovo far diventare attiva la sua volontà. Se è pronta a rivolgere il suo aiuto a delle anime sofferenti nell’aldilà, allora riconosce anche presto un notevole miglioramento della sua situazione. Ma questo può essere a volte soltanto dopo il tempo della sua vera vita terrena stabilita da Dio, in modo che non ha abbreviato arbitrariamente questo cammino terreno e nel suo stato di sofferenza, che le sembrava insopportabile sulla Terra, deve stare ancora nell’aldilà finché Dio abbia Misericordia dell’anima. E’ stato dunque il suo intervento nella Volontà divina totalmente inutile, l’ha derubato della Grazia della maturazione sulla Terra, ma non ha terminato per nulla i tormenti dell’esistenza terrena, e perciò queste anime sono da compiangere, perché prima che siano liberate, passa molto tempo, e la consapevolezza, di aver rigettato la Grazia di Dio, è così tormentosa per l’anima, che sosta nell’aldilà in uno stato commiserevole. Tali anime hanno bisogno della preghiera degli uomini in modo particolare. Soltanto l’amore degli uomini sulla Terra può mitigare i loro tormenti e trasmettere loro la Forza, di migliorare la loro sorte mediante la loro volontà, mentre l’anima nell’aldilà è volonterosa al servizio e per questo dopo un tempo che pare infinitamente lungo, può migliorare il suo soggiorno senza Luce, che è comprensibilmente la sua sorte, finché l’Amore e la Grazia di Dio la libera da questa.

Amen

Sinuciderea.... Soarta în lumea de dincolo....

Calea trupului trebuie să fie parcursă, adică fiecare ființă trebuie să trăiască și prin întruparea ca ființă umană. Ea nu poate scurta sau întrerupe parcursul pământesc în prealabil prin voința sa. Cu toate acestea, în stadiul de liber arbitru, ca ființă umană, își poate folosi liberul arbitru și, prin urmare, își poate încheia viața pământească ca ființă umană, în mod autonom, fără a fi împiedicată să facă acest lucru. Dar consecințele unei astfel de intervenții în voința divină sunt îngrozitoare. O astfel de persoană este încă imatură, adică îi lipsește cunoașterea, altfel nu ar face acest pas, ceea ce o privează de un mare har.... pentru a putea lucra la ființa sa și mai departe, până când Dumnezeu Însuși îi va pune capăt vieții. Cu toate acestea, conștientizarea faptei sale nefericite îi vine în lumea de dincolo, iar remușcările sale sunt de nedescris. Dacă viața se termină prin voia lui Dumnezeu, deși ființa umană este încă tânără și nu este matură pentru veșnicie, atunci Dumnezeu recunoaște necesitatea acestui lucru, iar sfârșitul vieții pământești este un act de har, fie pentru a evita un pericol pentru suflet, fie pentru a oferi acestui suflet o oportunitate în lumea de dincolo care îi sporește starea de maturitate într-un timp scurt. Dar încetarea forțată a vieții este un mare pas înapoi din punct de vedere spiritual, deoarece ființa este brusc neputincioasă să lucreze asupra ei însăși și dependentă de harul ființelor de lumină sau al oamenilor, adică, dacă aceștia nu o ajută, va rămâne pentru totdeauna la același nivel de imperfecțiune. Mai întâi, sufletul trebuie să ajungă la această cunoaștere în lumea de dincolo, ceea ce declanșează o stare de remușcare de nedescris. Dacă sufletul este acum dispus, el folosește orice ocazie pentru a fi activ în slujire, dar lupta sa este de nedescris. El trebuie, ca să spunem așa, să continue să suporte în lumea de dincolo suferința pământească de care a vrut să scape; ceea ce a aruncat se agață de el neschimbat și îl chinuie de nedescris. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este lipsit de milă față de un astfel de suflet care a ignorat voința Sa, cu condiția ca sufletul să nu fie complet împietrit. După o perioadă de timp care pare infinit de lungă pentru suflet, acesta va fi confruntat și cu sarcini în lumea de dincolo, a căror îndeplinire îi va ușura situația. Iar acum trebuie să lase voința sa să devină din nou activă. Dacă este dispus să ajute sufletele suferinde de dincolo, va recunoaște în curând o îmbunătățire notabilă a situației sale. Dar acest lucru se poate întâmpla uneori numai după timpul stabilit de Dumnezeu pentru viața sa pământească efectivă, astfel încât el să nu fi scurtat în mod arbitrar acest parcurs pământesc și să trebuiască să rămână în starea sa de suferință, care i s-a părut insuportabilă pe Pământ, în lumea de dincolo până când Dumnezeu se va îndura de suflet. Prin urmare, intervenția sa în voința divină a fost complet inutilă, l-a privat de harul maturizării pe Pământ, dar nu a pus capăt în niciun caz chinurilor existenței pământești și, prin urmare, aceste suflete sunt de compătimit, pentru că durează mult timp înainte de a fi răscumpărate, iar conștientizarea faptului că a renunțat la harul lui Dumnezeu este atât de chinuitoare pentru suflet, încât acesta rămâne într-o stare jalnică în lumea de dincolo. Astfel de suflete au nevoie în mod special de rugăciunea oamenilor. Numai dragostea oamenilor de pe Pământ le poate ușura chinul și le poate da puterea de a-și îmbunătăți soarta prin voința lor, prin faptul că sufletul este dispus să slujească în lumea de dincolo și astfel i se permite să-și schimbe locuința fără lumină după un timp aparent nesfârșit, ceea ce este de înțeles că este partea sa (destinul?) până când dragostea și harul lui Dumnezeu îl răscumpără din ea....

Amin